Se afișează postările cu eticheta tari atlantice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tari atlantice. Afișați toate postările

marți, 14 noiembrie 2023

UN official days about conflicts

 


        27 january       International Holocaust Remembrance Day                                                                                                                                                                                   

*      21 mars           International Day for the Elimination of Racial Discrimination

*      25 mars           International Day for the Commemoration of Victims of Slavery and Transatlantic Trade with Slave

*       7 april              International Day of Reflection on Genocide in Rwanda

*      29 april            International Day of Commemoration of All Chemical War Victims

*      8 may              World Red Cross and Red Crescent Day
*      29 may             The UN Peacekeeping Force International Day
*      4 june              International Day of Child Victims of Aggression

*      20 june            Refugees Worl Day

*      26 june            International Day for Supporting Torture Victims

*      12 july             Malala Day    

*      18 july             Nelson Mandela International Day

*      19 august        World Day for Humanitarian Assistance

*      29 august         International Day Against Nuclear Tests

*      17 october       International Day for Eradication of Poverty

*      6 november     International Day for the Prevention of Environmental Exploitation during War and Armed Conflict

*      9 november     International Day Against Fascism and Anti-Semitism

*      16 november   International Day of Tolerance

*      25 november   International Day for the Elimination of Violence Against Women  

*      29 november   International Day of Solidarity with the Palestinian People

*      10 december    Human Rights Day

*      18 december    International Day of  Migrants

luni, 4 septembrie 2023

Angola- state situated in Southern Africa, with a wide coastline

 

Angola-  state situated in Southern Africa, with a wide coastline. To its north, it has a border with the Democratic Republic of Congo, to its east with Zambia and to its south with Namibia.

The Angolan state was the scene of a civil war in 1975 when it proclaimed itself the People’s Republic of Angola. The People's Movement for the Liberation of Angola (MPLA), which had won the war, put Angola on its way to becoming a communist society, being supported by the ‘peacekeeping troops’ sent by Cuba and the USSR.

At the same time, another armed group that had a political party, the National Union for the Total Independence of Angola (UNITA), was backed by the regime ruling South Africa and the international community.

A third faction going by the name of the National Front for the Liberation of Angola (NFLA), which was actually financed by the dictator Salazar’s Portugal, beneficiated from the help of communist Romania and other ‘friendly’ countries, with them receiving ammunition and weapons.

After a peace agreement between the bigger parties, NFLA and UNITA, mediated by Portugal and the UN in 1991, free elections are organized under international surveillance. This conflict in fact pitted against each other the two doctrines of the modern world, communism and capitalism, left behind 500 000 deaths and caused major damage to the Angolan economy.


Angola has a border dispute with the People’s Republic of Congo regarding the region of Cabinda. This is a territory located near where the Congo River flows into the Atlantic Ocean and they fight for control over it because both countries want the commercial and strategical advantages its position offers.

Cabinda is the exact definition of an exclave, being a country’s territory that is situated in another country or between two countries. Cabinda was named for a while Portuguese Congo and is a prosper region with a lot of petrol where rebel groups that wanted their independence from Angola activate. Even when it was destabilized by the civil war in 1975, Angola did not allow the factions from Cabinda to separate from it.

duminică, 11 iunie 2023

Südafrika-das Land befindet sich in der geografischen Region mit dem gleichen Namen

 

Südafrika-das  Land befindet sich  in der geografischen Region mit dem gleichen Namen, zwischen dem indiaschen Ozean und dem Atlantik, gilt heute als  meist reichster  und  entwickeltster afrikanischer Staat. Dieses Land  war 52  Jahre lang(zwischen 1945 und 1992) wegen der Apartheidpolitik( Rassentrennung der Schwarzen), das Ziel der politischen und wirtschaftlichen Embargos, seitens der internationalen Gemeinschaft.

Ab 1948 verschlechtert sich mit der  neuen   Macht des Premierministers Daniel F. Malan  die politische und soziale Situation der schwarzen Mehrheit, Politik, die die Rassenabsonderung des jungen Staates betont und beschleunigt.

Die schwarze  Bevölkerung, die im Grunde in einer modernen Sklaverei lebt, gruppiert sich um den Afrikanischen Nationalkongress, der unter der Leitung von Albert John Luthuli und Nelson Mandela ist. Er kämpft mit allen Mitteln um absolut grundsatzliche Rechte und Freiheiten zu erhalten.

Diese schweren,ungeregelten, wirtschaftlichen und politischen Situationen, die das südafrikanische soziale Umfeld verschlechtern, erzeugen als nächstes Spannung zwischen verschiedenen ethnischen Gruppen. Einige  der blutigsten fanden in den frühen ' 90er Jahren statt.Gegner – die Anhänger des Afrikanischen Nationalkongresses, einen Zeitraum von Nelson Mandela,bantuursprunglich (einschließlich aus der Gefangenschaft) gefuhrt   und Inkatha-Anhänger zuluursprunglich  (das ist die größte ethnische Gruppe) mit Untergruppen, Kwazulu, Lebowa, Gazankulu Kwandbele, unter der Leitung von Mangosuthu Buthelezi.

Obwohl heute an der Macht, leidet die schwarze Bevölkerung immer noch unter  Armut und mangelnde Bildung, auch nach mehr als 20 Jahren seit dem Sturz des autoritären Regimes der weißen Bevölkerung. Der letzte weisse  Präsident war Frederik w. de Klerk 1993,der  zusammen mit Nelson Mandela, für Demokratisierungsbemühungen und die  Beseitigung der Apartheidsauswirkungen von dem Nobelpreiskomitee ausgezeichnet wurde.

Dieses absurde politische System ging so weit, bis zur Regelug der ,,auf welcher Seite der Straße Schwarze gehen mussen,, oder  die Markierung  der Zonen und Eingange, wo deren Zugang verboten war. Die Ausbeutung der schwarzen,  von der weißen Bevölkerung führte zu unzähligen Tragödien in Gold, Kohle oder Uranbergwerke, Tragödien die von niemandem  jemals ubernommen wurden. So wie nicht jeder, je für die Tausenden von Toten aus den Ghettos von Johannesburg, Drifted oder Pretoriei, antwortete ist die gegen das System und sogar heftig behauptet, Zugang zu Bildung, Gesundheit oder das Wahlrecht.

Die meisten AIDS-Patienten in Afrika, verzeichneten die '80, z. B. Großstädte in Südafrika. Zeichnen und den Massenmord an Khoikhoi (zusammen mit Gebüschmenschen sind indigene Bevölkerung aus den Wüstengebieten des südlichen Afrikas) von Buren (heute als Afrikaaner, Nachkommen der englischen, deutschen und niederländischen).

 

luni, 5 iunie 2023

South Africa- state situated in the geographical region with the same name

 

South Africa- state situated in the geographical region with the same name between the Indian Ocean and the Atlantic Ocean, considered nowadays the richest and most developed African country.

This state was for 52 (1945-1992) years the target of political and economical embargos because of the black racial segregation policy called apartheid.

Beginning in 1948, the political and social situation of the black majority aggravates as Prime Minister Daniel F. Malan comes into power. He accentuates the racist policy of the young state.

The discriminated part of the people, being in a state of modern slavery, group around the African National Congress organized and lead by Albert John Luthuli and Nelson Mandela and fight using all means to obtain equalitarian rights and fundamental liberties.

These living conditions that alter the south African social environment generate tensions between ethnic groups. The ones with the bloodiest outcomes took place around the 90’s when adepts of the African National Congress lead by Nelson Mandela of Bantu origin (other Bantu groups: Xhosa, Sotho, Tswana, Tsonga) were pitted against Inkatha followers of Zulu origin (this being the most numerous ethnicity) with its subgroups consisting of kwazulu, gazankulu, kwandbele and lebowa lead by Mangosuthu Buthelezi.

Although they are in power today, the black population still suffers from poverty and lack of education even 20 years after the fall of the white authoritarian regime. The last white president want Frederik W. de Klerk to whom the Nobel Prize for peace has been awarded in 1993 along with Nelson Mandela for their efforts to democratize and diminish the effects of the apartheid.

The absurdity of that political system went as far as to dictate which side of the street a black man was allowed to walk on or to areas where they were forbidden to go. The exploitation of the discriminated race lead to countless tragedies in the gold, coal or uranium mines for whom no one ever answered just like no one was ever held accountable for the murdered people in Johannesburg’s, Durban’s or Pretoria’s ghettos who were striving for access to the education and medical system and for voting rights. For example, the highest AIDS infection rate were recorded in the 80’s in the great African cities suburbs.

The extermination of the Khoikhoi population and Bushmens tribes (indigenous people in the desert areas of South Africa) by the Afrikaner is also worth mentioning.

duminică, 14 august 2022

De ce are Africa de Sud 3 capitale

Chiar așa! De ce are o țară 3 capitale? Urmăriți într-un minut și jumătate, pe canalul meu de youtube, explicația cu privire la Africa de Sud. Vă pupă proful Irașcu!

sâmbătă, 11 aprilie 2020

marți, 5 februarie 2019

Venezuela- o istorie-eșec a iluziilor autocratice


 Venezuela este un stat aflat în extremitatea nordică a Americii de Sud,  cu o largă ieșire la Marea Caraibilor( Oceanul Atlantic), și care se învecinează la vest cu Columbia, la sud și  sud-est cu Brazilia și cu Guyana la est.
Un stat cu resurse uriașe de petrol și gaze naturale, aflat pe primul loc pe continentul sud-american și pe locul 8 în lume ca reserve plus resurse mari de minereuri, continuă, de mai bine de 50 de ani să fie scena unei continue revoluții social-economice, pe fondul unei bogății foarte prost administrate.
După îndepărtarea de putere a generalului dictator Pérez Jiménez și a camarilei sale corupte, în 1958, Venezuela părea că a scăpat de modelul sudamerican, al guvernărilor strecurate printer lovituri de stat mai mult sau mai puțin sângeroase, înscriinduse pe orbita societăților stabile, democratice și care uzează la maxim de resursele generoase de hidrocarburi.

Lumea întreagă asistă timp de peste 30 de ani la ceea ce se numește ,,miracolul economic venezuelean” și la măsuri de protecție socială și reforme care  triplează practic populația țării duc la creșterea nivelului de trai, dar  atrrage după sine și un exod rural masiv.
Pentru că presiunea socială a devenit enormă, partidele politice, Parlamentul și Presedinția, încep să adopte legi care să aducă mai mulți bani la buget, să naționalizeze industria extractive, pe fondul creșterii inflației, somajului, corupției, inegalităților sociale, datoriei publice și a prețurilor de consum.
Criza începută în 1980 care s-a datorat scăderii puternice a prețurilor la petrol, își găsește efecte în mari demonstrații de stradă, conflicte tensionate între populația din ce în ce mai pauperă și guvern, sfârșind în 1992 prin două tentative de lovitură de stat, al căror conducător este liderul socialist radical Hugo Chávez Frias, fost militar de carieră.
Președintele Carlos Andreas Pérez este acuzat în 1993 de corupție și de deturnare de fonduri și condamnat în 1996, astfel că se deschide calea ca la alegerile din 1998, fostul deținut Hugo Chávez să fie ales președinte cu o largă majoritate, pe o platformă socialistă care promitea venituri mai mari unei categorii defavorizate de populație care umple, și azi, mahalalele marilor orașe venezuelene.
Accesele tot mai dese de conducere autocratică și conflictul direct cu Parlamentul, au dus în 2002 la o lovitură de stat militară, însă după câteva zile H. Chavez se reîntoarce la Caracas mai puternic decât oricând. Protestele violente ale opoziției, referendumul organizat de aceasta  în 2004 și greva generală care paralizează țara câteva luni de zile, nu conduc la demisia sau demiterea președintelui dictator.
Cu susținerea puternică a păturilor defavorizate, președintele Chavez  câștigă fără problem alegerile din 2006, devenind statul problemă din America de Sud, care amenință stabilitatea regiunii, prin lupta continuă împotriva SUA- către care merg totuși majoritatea exporturilor de petrol- și prin alianțele pe care le oficializează cu Nicaragua, Ecuador, Bolivia și Cuba comunistă a lui Castro.
După moartea lui H. Chavez,în 2013, la putere ajunge Nicolás Maduro, care își asumă rolul de continuator al politicilor socialiste inițiate de Chavez. El este ales la limită, președinte în 2013, pe fondul unor sancțiuni economice impuse de SUA și a deteriorării situației economice a țării.
Protestele și violențele de stradă au adus de multe ori Venezuela în pragul unui război civil, antagonismul între diversele grupuri sociale adâncindu-se pe măsură ce populația sărăcește iar reformele sociale eșuează, PIB-ul Venezuelei scăzând cu 40%  față de 2014, conform datelor din 2018.
În ultimii ani(2014-2018) s-a intensificat exodul venezuelenilor către țările vecine, cele mai mari probleme în acest sens fiind în Columbia, Ecuador, Peru și chiar Brazilia și Chile unde, la orizont se arată crize umanitare de proporții, în condițiile în care doar în ultimii trei ani 7% din populație a emigrat.
Relațiile internaționale au de suferit, țara devenind tot mai izolată și supusă sancțiunilor și embargourilor SUA. Cresc și se acutizează problemele și cu vecinii, cu Columbia, din cauza traficului cu combustibil, foarte ieftin în Venezuela, dar și pentru trasarea graniței în Golful Venezuelei și cu Guyana pentru un diferend de graniță din perioada colonială pentru o regiune numită Guyana Essequibo, vezi Guyana.
Ultimele evoluții politice zdruncină eșafodajul comunistoid al clicii lui Maduro, în urma demonstrațiilor uriașe din capitală și în urma autodeclarării lui Juan Guaido( președintele parlamentului, controlat de opoziție), drept președinte legitim interimar al țării, recunoscut de SUA , Franța și Marea Britanie. Prin implicarea SUA și a câtorva state sudamericane, se speră ca înlăturarea iminentă de la putere a lui Maduro să nu declanșeze un război civil, care va destabiliza pentru o bună perioadă toată regiunea. Mai ales că fostul șofer de autobuz, ajuns președinte dictator, are susținerea politică din partea axei antioccidentale mondiale Rusia-Iran-China-Turcia.

duminică, 21 ianuarie 2018

Guineea-Bissau- campioana loviturilor de stat din lume

O micuță țară situată în extremitatea vestică a Africii, cu ieșire la Oceanul Atlantic, și cuprinsă între Senegal la nord și Guineea la sud. 
Numele de Guineea Bissau, a fost dat pentru a se evita confuzia cu vecinul de la sud, în fapt fosta Guinee franceză, în timp ce Guineea Bissau, se numea Guineea portugheză, la numele său adăugându-se și numele capitalei.

Deși are cu puțin peste 1,6 milioane de locuitori, acest stat are o istorie colonială și mai ales post colonială extrem de animată și de tristă. Anii de după proclamarea independenței în 1973, dar și cei premergători acestui eveniment, sunt presărați cu numeroase asassinate, lovituri de stat, trădări și războaie civile.
În 1974, în Portugalia are loc Revoluția garoafelor roșii,ceea ce deschide calea recunoașterii Guineei Bissau, ca stat independent, asta după ce trupele conduse de rebelul Amilcar Cabral, declara independența  teritoriului cu un an în urmă,  însă liderul revoluției din Guineea Bissau este asasinat.
Fratele vitreg al acestuia, Almeida Cabral, preia puterea, dar și acesta este înlăturat de la putere, în 1980, iar locul este luat de un alt lider al luptei pentru eliberare, João Bernardo Vieira. Acesta instituie un regim autoritar de conducere, care nu reușește să scoată țara din marasmul economic și social în care se zbate, lucru ce accentuează lupta armată a unor gherile ce amenință la un moment dat capitala și poziția acestui dictator.
În 1998 începe un război civil sângeros, când trupele lui Ansumane Mané, asediază capitala Bissau. În ajutorul armatei guvernamentale sunt trimise trupe de către Senegal și Guineea Ecuatorială, un stat condus dictatorial de președintele Nguema Mbasogo, vezi Guineea Ecuatorială .
În 1999 este semnat un acord de încetare a focului, iar pe teritoriul țării sunt trimise trupe de menținere a păcii, numite ECOWAS,  coordonate de Comunitatea Economică a Africii de Vest. În același an, președintele Vieira este înlăturat de la putere în urma unui nou puci militar,  după care se organizează alegeri, președintele ales  fiind Malam Sanhá. Până în februarie 2000, sunt organizate din nou alegeri, căștigate de această dată de Kumba lalá, liderul Partidului Reînnoirii Sociale.
După trei ani de frământări politice majore, Kumba lalá, este înlăturat de la putere, în urma unui nou puci militar, pentru ca în 2005 să se organizeze alegeri prezidențiale, în care se înfruntă ultimii trei președinți, Vieira( revenit după lovitura de stat din 1999), Sanhá( ca lider al Partidului African al Independenței) și Kumba lalá( care reclama îndepărtarea sa abuzivă de la putere în 2003).
Alegerile sunt câștigate de J.B. Vieira, iar trei ani mai târziu, partidul său le câștigă și  pe cele parlamentare. Rezultatul este o nouă lovitură de stat, președintele Vieria fiind asasinat de un grup de militari nemulțumiți de politica sa, ceea ce declanșează o nouă criză politică. La alegerile din 2009, este declarat câștigător Malam Bacai Sanhá, în defavoarea lui Kumba lalá.
Ca și cum nu era de ajuns , președintele nou ales moare în urma unor complicații generate de boala sa diabetică, locul său fiind luat de președintele parlamentului, ca interimar. Însă și acesta este înlăturat de la putere, în fruntea țării instalându-se o juntă militară care conduce țara, spre noi alegeri.
Guineea Bissau devine astfel țara cu cele mai multe lovituri de stat militare date după alegeri generale, dar și cu tristul record că niciun președinte ales nu și-a dus mandatul constituțional de cinci ani până la capăt.

vineri, 18 august 2017

Spania, o victimă în marele război global

 Țara care ocupă cea mai mare parte a peninsulei Iberice, Spania nu are sau nu este angajată în conflicte sau dispute teritoriale majore. A trecut, la mijlocul secolului trecut, printr-un război civil devastator, care a lăsat în urmă peste 1 milion de morți.
Este vorba despre marea confruntare dintre comunism( republicani susținuți de URSS, Mexic și brigăzile internaționale) și fascism( Generalul Franco, susținut de Germania și Italia), încheiată cu venirea la putere a lui Francisco Franco( declarat conducător pe viață).
După reinstaurarea democrației și a monarhiei( 1975) în nord, nord-estul Spaniei, se afirmă tot mai mult și mai violent mișcarea bascilor, care doresc recunoșterea unui stat basc independent.
Țara Bascilor este o regiune din nordul Spaniei, care se întinde și în  departamentul Pyrénées-Atlantiques, zona Biarritz( sud-vestul Franței), peste Munții Pirinei, și pe litoralul atlantic al Spaniei și Franței. Mișcarea lor armată, declarată teroristă, Euskadi Ta Askatasuna( ETA), fondată în 1959, luptă în Țara Bascilor, pentru independență, a comis până în 1998( când este semnat un armistițiu), nu mai puțin de 800 de asasinate în rândul politicienilor locali, regionali sau naționali, militarilor sau polițiștilor.
După 2000 atentatele sunt mai puține și mai soft, în sensul în care sunt anunțate telefonic, pentru a se evita pierderea de vieți omenești nevinovate, în aceeași măsură în care lupta armată este dublată din ce în ce mai mult de lupta politică pentru autonomie extinsă, după modelul Cataloniei. În 2004 au loc cele mai grave atentate teroriste din Spania, când un mic grup terorist islamic, influențat de Al Qaeda, aruncă în aer un tren într-o gară de lângă Madrid.
Deși bănuită la început, implicarea ETA este exclusă, când se dovedește că atentatele sunt comise de tineri musulmani de origine marocană. În 2011 este anunțată o încetare definitivă a focului, pentru ca un an mai târziu, ETA  să depună armele și să înceteze să mai lupte în mod violent împotriva guvernului central de la Madrid.
Autonomia extinsă a Țării Bascilor este pusă într-o nouă lumină, de recentele mișcări de stradă, referendumuri și proteste ale catalanilor, care doresc independența regiunii lor, una dintre cele mai bogate din Spania.
În aprilie 2017, la Bayonne are loc un miting al bascilor din zona franceză, care marchează astfel depunerea armelor pe care le aveau și încheierea oficială a activității și implicării armate a ramurii ETA responsabilă de atacuri teroriste.

O mică dispută are Spania cu Marocul, în privința teritoriilor spaniole de pe coasta africană, vezi Ceuta și Melila.

luni, 3 aprilie 2017

Criza refugiaților- multe date, puține înțelesuri

sursa: stiri.tvr.ro
Mai mult de 65 de milioane de refugiați sunt  răspândiți în toată lumea, și , din păcate, jumătate din aceștia sunt copii. 
Atunci când liderii globali s-au întâlnit la New York, în septembrie 2016, pe această problema, au stabilit că își vor dubla eforturile ca această criză globală să se reducă substanțial.

Tot atunci s-a stabilit ca anual cel puțin 10% dintre acști refugiați să fie relocați, în diverse țări, pe principii mult mai echitabile decât înainte, când concentrarea era doar pe unele state.
Conform datelor puse la dispoziție atunci de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați, cei mai mulți din cei 65 de milioane de refugiați, provin din țări devastate de conflicte și cu războaie civile în desfășurare, cum sunt Siria, Afganistan, Irak, Somalia, Yemen și Eritreea, iar aici nu sunt socotiți cei peste 5 milioane de refugiați palestinieni răspândiți prin statele din Orientul Mijlociu. Costul pentru generațiile viitoare este copleșitor, dacă socotim că jumătate sunt copii needucați, nevaccinați și ușor de manipulat emoțional.

Statele care sunt primele baze de refugiu pentru cei plecați din calea războaielor, sunt Pakistanul cu tabere pentru afgani, Turcia, Liban și Iordania cu tabere pentru sirieni, Republica Democrată Congo plus Kenya, pentru somalezi, sudanezi și rwandezi. Aceste țări, sufocate de valurile de refugiați, nu reușesc să facă față acestui uriaș aflux, cu tot ajutorul intern și extern pus la dispoziție, și reclamă pe bună dreptate o politică de asumare a refugiaților la nivel global.
Situația refugiaților din sudul Europei care traversează Marea Mediterană în bărci nesigure și extrem de aglomerate, este gravă și a generat tensiuni în Grecia, Italia, Cipru, Franța și Spania. Frontex, poliția de frontieră europeană din sudul continentului, a fost răspunsul Europei la această criză. Dublarea forțelor de patrulare prin participarea tuturor țărilor europene cu pază de coastă, a atenuat puțin din acest aflux, dar nu a rezolvat nici pe departe problema.


Singura care și-a asumat cu adevărat primirea refugiaților a fost Germania, cu costuri economice interne, și politice uriașe pentru țară dar și pentru Angela Merkel. Restul țărilor europene au procedat la ridicarea de garduri, izolându-se prin ignorarea celorlalți, iar problema împărțirii refugiaților din Europa în mod echitabil a început dar foarte timid și cu opoziții vehemente din partea Ungariei, Poloniei, Cehiei și a Slovaciei adică a țărilor care formează grupul de la Vișegrad.

sâmbătă, 1 aprilie 2017

After Brexit- câteva păreri


sursa:europarl.ro
Pentru Uniunea Europeană momentul votului britanicilor pentru ieșirea din construcția europeană, nu putea cădea mai prost. 
Contextul era și este încă unul destabilizator din multe puncte de vedere: politica agresivă a Rusiei și imixtiunile acesteia în campaniile electorale din unele importante țări europene, catastrofa umanitară din Africa de Nord și Orientul Mijlociu sau atacurile teroriste din orașele și capitalele Europei, peste care se suprapun autoritarismul dictatorial  și derivele din Turcia lui Erdogan și criza refugiaților.

Având în vedere preocupările pentru unitatea UE, și Bruxelles-ul și Londra au tot interesul ca această ieșire să nu producă mai multe pagube economice colaterale decât ce se prognozează. 
Liderii UE trebuie să mențină  stabilitatea politică și să armonizeze punctele de vedere destul de diferite venite dinspre Budapesta sau Paris, cu privire la naționalismul unor lideri din aceste state, în timp ce liderii britanici, încearcă să dea semnale în interior dar și către partenerii comerciali externi, că ieșirea se va face calm, în trepte și pe baza unor acorduri care să nu afecteze economia regatului.

Londra pledează în continuare pentru un NATO puternic, pentru continuarea sancțiunilor la adresa Rusiei, lucruri care se întâmplau și în perioada de dinainte de Brexit, și pune în discuție o nouă rundă de negocieri cu Moscova în privința conflictului din estul Ucrainei propunând chiar soluții cu privire la criza refugiaților din Europa. 
Acest lucru arată preocuparea Londrei pentru păstrarea unei legături strânse cu toate instituțiile europene și pentru păstrarea locului important în structurile NATO.

Liderii UE nu par totuși  capabili să găsească soluții la problema negocierilor cu autoritățile britanice deși se declară dispuși la negocieri dure. Blocul comunitar are de făcut față la numeroase provocări interne, mai ales că urmează alegeri importante în Germania și Franța, dar și provocări externe, legate de ascensiunea discursului anti Europa al liderului turc Erdogan, de problema celor peste 2 milioane de refugiați pe care Turcia îi are cazați pe teritoriul său și care constituie un element de șantaj la adresa Bruxelles-ului. 
Mecanismele greoaie din interiorul UE și imobilismului instituțiilor europene, duc la imposibilitatea luării unor decizii rapide, în momente hotărâtoare, iar acest lucru împreună cu numeroase legi impuse de la centru, au accentuat dorința britanicilor de a ieși de sub tutela europeană. Asta în cazul în care cei 2-3% dintre englezi care au înclinat balanța chiar și-au pus așa problema. Mă îndoiesc insă că au avut această capacitate de analiză și de sinteză( și mă refer strict la procentul de mai sus!).


Mai nou, după semnarea de către regină a actului care consfințește Brexit-ul( și după momentul invocării art.50, de la Bruxelles), au apărut cereri de reluare a referendum-ului de separare a Scoției de Regatul Unit, act care a ținut cu sufletul gură o întreagă Europă în 2014, așa că și Londra se confrunță cu provocări uriașe. Provocări pe care le va aduce 2017 și anii următori în contextul alegerilor căștigate de Donald Trump în SUA, despre care se știe că a susținut campania de ieșire din UE a Marii Britanii.

luni, 5 decembrie 2016

Togo- dictatură pe viață

Este un stat desfășurat ca o fâșie de peste 500 de kilometri, din Golful Guineii, până în zona saheliană burkineză. Togo din perioada colonială este de fapt un teritoriu adminstrat de francezi, care devine independent în 1960, însă trasarea arbitrară a granițelor a dus la tensiuni interne serioase.

Primul președinte al țării Sylvanus Olympio, originar din sud este asasinat de ofițerii unei facțiuni armate din nord, la doar trei ani de la declararea independenței, succesorul lui, Nicholas Grunitzky, este eliminat de la putere în 1967, de către  generalul Gnassingbe Eyadema. 
Un melanj extraordinar de etnii și culturi, într-o țară cu o lățime maximă de  150 de kilometri, duce inevitabil la conflicte etnico-religioase.

Creștini în sud, musulmani și animiști în nord, limbile cabrais( kabye) în nord și ewe în sud, plus grupurile etnice ewe, fulani și hausa, sunt ingredientele pentru un stat aflat într-o stare conflictuală permanentă. Măsura cea mai la îndemână pentru generalul Eyadema, a fost să instituie un regim dictatorial, pe viață, cu partid unic, ceea ce a dus la întruntări armate între opoziția democratică și armată care au atins punctul culminant în 1993.


În 1999 are loc o vizită de stat istorică(?) a unui alt dictator sângeros, care a destabilizat tot vestul Africii, Charles Taylor, președintele Liberiei. Generalului Eyadema, care a condus țara între 1967 și 2005, îi succede fiul său, Faure E. Gnassingbe, ales prin alegeri așa zis libere, contestate de opoziția firavă democratică din țară. 
Rezultatul anilor de prezență colonială, germană, până la Primul Război Mondial, apoi franco-britanică și franceză după al Doilea Război Mondial, și dictatorială după 1960, este o țară fragilă din punct de vedere politic, cu o industrie slabă, incapabilă să-și asigure independența energetică, cu o rețea de transporturi bună, datorată în mare parte germanilor și francezilor, și care nu are alte resurse, în afara unor fosfați, nu va reuși să se redreseze practic niciodată.

marți, 1 noiembrie 2016

Gambia- o semienclavă din Senegal

Este un stat din vestul Africii, desfășurat sub forma unei fâșii de maxim 70 de kilometri lățime, în lungul fluviului cu același nume.

Este un teritoriu cu aspect de semienclavă din inima Senegalului, care s-a aflat mult timp sub dominație britanică, în timp ce Senegalul s-a aflat sub control francez. 
Asta și explică situația aceasta geopolitică ciudată, de prezență a unui stat în interiorul altui stat.

După o perioadă oarecum stabilă politic între 1970, anul în care devine republică independentă și 1994, președintele Jawara este înlăturat de la putere, printr-o lovitură de stat orchestrată de armată. 

Este anul în care încep tulburările politice, ce culminează cu alegerea Locotenentului Yaya Jammeh, autorul loviturii de stat, în funcția de președinte, care instituie un regim de conducere foarte autoritar.
 
Acesta se află și astăzi la putere, iar ultimele probleme pe care le-a generat în plan mondial, sunt legate de ieșirea din Commonwealth în 2013, pe care Gambia îl consideră o extensie a colonialismului britanic și declararea în 2015 a Gambiei ca stat islamic. Asta nu a însemnat că se interzice practicarea altor culte religioase, plus un diferend de graniță cu unicul vecin, Senegalul, în regiunea Casamance, unde Gambia are tot interesul să susțină rebelii MFDC, frontul ce luptă pentru independența regiunii.


duminică, 23 octombrie 2016

Republica Biafra- un accident secesionist din Nigeria

Republica Biafra a fost un accident nefericit, din istoria tumultoasă a Nigeriei postcoloniale, soldat, din păcate, cu peste 2 milioane de morți și cu multe sute de mii de refugiați. Biafra este o regiune din sud estul Nigeriei, situată la granița cu Camerunul, și cu ieșire la Golful Guineii, locuită în principal de populația Ibo( Igbo), de religie creștină. 

Aici s-au descoperit mari zăcăminte de hidrocarburi, care au început a fi exploatate în anii ‘50-60, sub directa atenție a guvernului central, dominat de etnicii Hausa(Haoussa) de religie musulmană. 
Secesioniștii din Biafra și-au dorit un acces și un beneficiu mai mare din exploatarea petrolului din regiunea lor, astfel că în 1967, au decis să declare independența Republicicii Biafra. 
Răspunsul dur al guvernului, sprijinit militar de britanici și de sovietici, blocada alimentară impusă teritoriului biafrez, înfrângerile succesive ale secesioniștilor, au dus la pierderi de vieți omenești imense și la o foamete cumplită. 
Finalul războiului civil găsește 3 milioane de biafrezi de etnie Ibo, îngrămădiți într-o enclavă de 2500 de kmp, în care bolile și foametea făceau ravagii. Recunoscută doar de Gabon, Coasta de Fildeș, Zambia și Tanzania și susținută de Africa de Sud și Portugalia, fiecare cu interese în zonă, Biafra capitulează după trei ani de război sângeros, reintrând în Federația Nigeriană, după ce lt. col. Chukwuemeka Odumegwu Ojukwu, conducătorul rebelilor, fuge în Costa de Fildeș. 
La mai bine de 40 de ani distanță, o organizație numită Biafra Actualization Forum, dorește, în mod pașnic, independența Bifrei, o regiune care de atunci este supusă de către guvernul musulman, dominat de etnicii Hausa, unei discriminări continue etnico-religioase.

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Republica Cooperatistă Guyana- o glumă comunistă

Guyana este o țară situată în nordul continentului sud american, având ca vecini Surinamul( fosta Guayană olandeză), Venezuela( cu care are un puternic conflict de graniță), Brazilia și Oceanul Atlantic.

O țară cu o eterogenitate etnică rar întâlnită, în care domină grupul de populație ...indiană, de origine asiatică, urmată de negrii și mulatri, metiși, amerindieni, albi și chinezi.
Acest lucru se datorează aducerii de mână de lucru ieftină din Asia, după ce sclavia a fost abolită în 1834 , iar plantațiile de trestie de zahăr și orez au rămas fără muncitori.

În 1966 fosta colonie britanică își declară independența în cadrul Commonwealthului, așa cum au făcut majoritatea coloniilor coroanei. Aici, patru ani mai târziu s-a întâmplat un eveniment politic ciudat, țara iese din Commonwealth, și se proclamă ,,republică cooperatistă,, sub conducerea unui fanatic marxist numit Linden Forbes Burnham.
Acesta era președintele Partidului Progresist Popular, care distruge țara din punct de vedere economic, mai ales după ce aderă ca stat asociat la CAER, vestita cooperativă economică a statelor comuniste.

Dezechilibrele se adâncesc după de Burnham devine președintele țării, din 1980 până în 1985, fiind accentuate de puternicele rivalități și tensiuni interetnice. La imaginea de țară neguvenabilă și săracă se adaugă un eveniment trist, care are loc în 1978, când 911 adepți ai sectei conduse de Jim Jones se sinucid în jungla din centrul țării.

În 1997 președintele țării, Cheddi Jagan, moare, iar soția sa, Janet Rosenberg Jagan este aleasă noul șef al statului. Născută la Chicago, aceasta devine prima femeie președinte și totodată primul șef de stat alb din istoria țării. Așteptările foarte mari din partea populației au dus în cele din urmă la plecarea acesteia din fruntea statului, nereușindu-se aplanarea tensiunilor dintre populația africană a Guyanei, care se simte discriminată, și majoritatea asiatică, și nici exploatarea pe scară largă a resurselor uriașe de bauxită, aur și diamante, care ar fi adus prosperitate țării.
Janet Jagan





UN official days about conflicts

          27 january        International Holocaust Remembrance Day                                                                       ...