Afghanistan –country situated between the Middle East and the Indian-Pakistani Space

Afghanistan –country situated between the Middle East and the Indian-Pakistani Space and named by Arnold Toynbee ‘crossroads of the ancient world’ thanks to its geopolitical position in the Greater Middle East.

 To its east lies the great Muslim neighbor Pakistan, where many Taliban afghan leaders took refuge, permanent source of Islamic fundamentalism. West of Afghanistan lies the Iran of Shia faith and north of it, the former soviet republics, Uzbekistan, Tajikistan and Turkmenistan.

A narrow territorial corridor called Wakhan assures an isolated and odd connection with China, just like the Namibian Caprivi Strip, both of them being inherited colonial creations which amplify the ethnic tensions more then they fix them, (see Namibia).

Afghanistan is shattered by numerous interethnic wars, especially after proclaiming its independence in 1919 when it becomes a monarchy. After 1973 when it declares itself a republic under the leadership of Muhammad Daud, Afghanistan becomes the scene of struggles for power between the Islamic conservatory parties and the reformatory ones backed up by the two great military powers (USSR and USA) from the 1980’s.

In 1979, the new president, Babrak Karmal solicits the intervention of the soviet army in order to fix the political situation in this country which was powerfully divided between tribes. The soviets’ involvement results in more chaos. They lose until 1988 (the year of their retreat) over 15 thousand troops and their ideological influence which they would have wanted to use in the region.

The civil war generates a race for arming the over 20 ethnical and religious groups in the region: Tajiks as well as Uzbeks and Turkmens in the north, Pashtuns and Hazara in the center, Baloch in the south and Hindus. These are helped by the US, which also support the Mujahedeen and Taliban. Hundreds of millions of dollars from CIA accounts went to the Tajik tribes from the further north and to the Pashtun, because they were the ones that fought with determination and success against the soviet troops.

 At the same time, the USSR supported the communist government, which has as consequences loss of human lives (1.5 million civils), 5 million refugees at the end of the soviet occupation spread all around Pakistan and Iran and huge material damage.

After the numerous peace treaties and the UN intervening end the war, power goes to the Mujahedeen and the radical Taliban that proclaim an Islamic republic with a harsh internal policy, which hinder fundamental rights and liberties.

The retreat of the soviets was the moment when things complicated because Saudi Arabia, Egypt and Israel started funding various ethnic groups. This allowed for the creation of small armies which proved to be hard to defeat in the USA’s war with the Taliban.

The association of the Taliban government with the Al Qaeda leader, Osama Bin Laden and the help given in the terrorist attacks in the Kenyan capital, Nairobi, in 1998 and the WTC in 2001 gave birth to the USA’s violent answer and the foundation of a coalition against terrorism whose members span countries all over the world.

Nowadays, the government’s and the president’s authority (Hamid Karzai, the first one democratically elected followed by Ashraf Ghani in 2014) barely exceeds the Kabul’s margins. In other parts of the country, self-proclaimed regional rulers and members of the feared Panjshiri mafia (opium business, domain where the country is the world leader) have control over more than 80% of the territory.

The medium life expectancy in Afghanistan is 44 years, the urbanization rate is below 30% and in the UN’s Human Development Index this country is somewhere near the last places. Only a fifth of the population has access to potable water and the alphabetization rate is only 28%. All these elements signify a collapsing state because of the continuous wars in the last century.

According to the classification by Robert Cooper, Afghanistan is a pre-modern state, a kind of ‘terra nullius’ where the different ethnic and religious groups (see the Hazara people’s situation from the country’s center, religiously persecuted because of their belonging to the Sunni current) organize the land based on feudal principles.

This state’s conflict’s situation is an extremely volatile one, the Taliban insurgency still being very active (the last terrorist attacks from January 2018 with booby-trapped cars destabilize the country), the opium mafia being very strong and the Iran’s and Pakistan’s influence growing amongst the poor population.

President Ashraf Ghani is making constant appeals to the Taliban leader, Maulvi Haibatullah Akhunzadah regarding truces or peace negotiations, however they desire direct conversations with US officials, who they consider “foreign occupation’’. The civil war continues despite the timid democratic evolutions regarding free will and the creation of powerful institutions with the help of the coalition against terrorism  

The positive results of the measures taken by the aforementioned coalition lead by the United States are also visible. The medical and education systems look better now. Nearly 6 million refugees from the neighboring countries have returned to their homes; there exists a pretty strong, well-trained and equipped army and over 8 million children who go to school including 3 million girls.

Războiul Armenia-Azerbaidjan explicat

Revin cu o chestiune mai serioasă, legată de sângerosul conflict dintre Armenia și Azerbaidjan. Războiul din Caucazul de sud, este unul crud, religios și teritorial, până la capăt, fără scrupule sau sensibilități regionale. Urmăriți canalul meu de youtube, care are deja aproape 1670 de abonați, lângă care vă aștept și pe voi! Vă pupă profu’ Irașcu! 

Ingușetia o lungă istorie de luptă cu rușii

 

Ingușetia- este cea mai mică republică dintre cele 17, care alcătuiesc Federația Rusă, situată în Caucazul de Nord, între Cecenia, Osetia de Nord, Rusia și Georgia.

Are o istorie interesantă în relația cu Rusia Sovietică, ca și în Cecenia vecină, sentimentele față de marele stăpân de la nord, sunt negative și s-au lăsat tot timpul cu conflicte interne sau de graniță.  

Ceceno-ingușii au fost deportați de Stalin, după al Doilea Război Mondial, fiind acuzați de colaboraționism cu armata nazistă, când de fapt istoria a demonstrat că ei au rezistat eroic în munții lor, oprind înaintarea armatei germane.

Denis J.B. Shaw, geograf, autorul celebrei cărți Rusia în Lumea Modernă, spune că în Caucazul de Nord ,, coloniștii ruși, cazaci și ucraineni, s-au lovit de rezistența îndârjită a muntenilor de acolo”. Acest fapt se verifică atât în ceea ce privește Ingușetia, cât și  în cazul Ceceniei și al multor populații din  Munții Caucaz.

Ingușii sunt musulmani, cu un respect deosebit, însă, pentru originea lor creștină, și au fost angajați într-un conflict cu Osetia de Nord, în 1992, imediat după destrămarea URSS.

Atunci, în Osetia de Nord au avut loc epurări etnice comise de osetini cu sprijinul armatei ruse, ceea ce a dus la relocarea a peste 60 000 de inguși din Osetia în Ingușetia.

Un alt episod sângeros și trist este legat de școala din Beslan din Osetia de Nord, din 2004, când peste 385 de femei și copii au fost uciși de către rebelii teroriști inguși sau au căzut victime ca urmare a asaltului forțelor de securitate ruse.

Cu peste 1000 de ostatici luați în zilele atacului, masacrul din Beslan, este consemnat ca cel mai trist moment al războaielor care au măcinat Caucazul de Nord, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Alte situații în care au fost incluși rebeli inguși au o directă legătură cu războaiele ruso-cecene, în care ingușii au fost de partea fraților lor de limbă și cultură, cecenii.

Anii de luptă de gherilă pentru rebelii inguși nu s-au terminat, în 2014 liderul rebel Arthur Getagazhev a fost ucis într-un atac al forțelor ruse FSB( Serviciul Federal de Securitate), iar tensiunile în creștere au dus la o decizie fără precedent a guvernului de la Moscova, și anume interzicerea dreptului la vot în Ingușetia.

Lucrurile se complică  în planul politicii internaționale, când președintele inguș Yunus-Bek Yevkurov, de orientare pro rusă, recunoaște că rebelii din țara sa luptă în Ucraina, de partea ucrainenilor, în zona Donbasului, în cel mai nou episod sângeros legat de dorințele Rusiei de a stăpâni practic toate vecinătățile sale.

Profilul acestei republici, ca de altfel al tuturor republicilor cauzaziene, este acela al unei societății sărace, dominate de corupție cronică și cu administrație incompetentă. Au loc frecvent răpiri și crime în rândul populației și al forțelor de securitate, proteste anti guvernamentale și atacuri asupra bazelor rusești.

Ultima suplimentare de forțe de securitate ruse FSB, a fost de 25 000 de soldați, așa că se vorbește din ce în ce mai mult de excesele armatei de ocupație,  dacă privim din perpectiva ingușă, ceea ce duce la deteriorarea constantă a situației drepturilor omului.

În concluzie, un alt conflict înghețat, ținut sub control  strict rusesc, care mărginește Caucazul și toată granița Federației Ruse cu zona euro-asiatică, închizând zona gri de republici cu populație musulmană și tendințe separatiste-vezi Osetia de Nord, Cecenia, Daghestan, Georgia, Kabardino-Balkară.

Daghestan- cazanul conflictual al Caucazului de nord

 Daghestan este una dintre republicile Federației Ruse din nordul Caucazului, cu o ieșire largă în partea de est la Marea Caspică. Vecinii Daghestanului sunt Azerbaidjanul și Georgia la sud, Cecenia la vest și republica autonomă Kalmukă la nord.

Daghestanul este una dintre republicile nord caucaziene considerată sursă de tensiuni etnice și fundamentalist-religioase, bântuită de o corupție endemică, care alimentează o economie subterană mai puternică decât cea de suprafață.

Daghestanul este o republică recunoscută pentru componența sa etnică extrem de diversă, cu două grupuri mari de populație împărțite în nenumărate alte subgrupuri. Domină grupul etno-lingvistic nord caucazian(75%) care este format din avari, dargini, lezgini, laci, ceceni și tabasarani, urmat de grupul populațiilor turcice, format din kumici, azeri și nogai. Pe lângă aceștia, în republică locuiește și o minoritate rusă care nu este de neglijat.

Daghsetanul este considerat un teritoriu periculos unde se desfășoară de mulți ani un război surd de gherilă, un război civil de joasă intensitate, între forțele islamiste care doresc instaurarea unui emirat al Caucazului, unde legea supremă să fie Sharia și forțele conservator-tradiționaliste, de sorginte musulmană sufistă, susținute de puterea de la Moscova.

Insurgența din Munții Caucazului, este susținută și de  mișcările fundamentaliste din Cecenia. Aceasta din urmă este vinovată de un episod sângeros din istoria recentă a acestei republici.

În 1999 grupuri de ceceni înarmați, conduși de Samil Bashayev-un lider cecen foarte cunoscut- au intrat în Daghestan cu scopul de a constitui Republica Islamică Daghestan, dar sunt respinși de armata rusă, care folosește momentul ca motiv de a invada a doua oară Cecenia și a pune capăt celui de-al doilea război ruso-cecen, vezi Cecenia.

Tensiunile din Daghestan și din capitala Makhachkala reizbucnesc cu putere în 2010, și în doi ani zona devine epicentrul luptelor și atentatelor teroriste din nordul Caucazului, ceea ce aduce țara în pragul unui război civil, între numeroasele grupuri etnice și religioase( chiar în cadrul aceleiași religii).

Sunt consemnate numeroase atacuri cu bombă și mașini capcană, uciderea unor clerici, persecuții religioase, atacuri ale unor lupi singuratici, schimburi de focuri între forțele de poliție sau ale FSB și milițiile ascunse bine în munții din Caucaz, care aici, la granița cu Azerbaidjanul, ajung la peste 4400 de metri, fiind alimentate cu arme și mulți bani de către grupurile islamiste cecene.

Conflictul azero-armean

 Conflictul azero-armean. De gândit. 16.09

📌Comuniști includ în 1923 Nagorno Karabah-ul armenesc, în Azerbaidjan, devenind astfel una dintre cele mai mari enclave din lume, împreună cu Nahicevan (exclavă/teritoriu azer din SV Armeniei). Modelul de includere a unor enclave sau teritorii locuite de o anume etnie, în interiorul unei alte republici, a permis autorităților sovietice să controleze foarte eficient tensiunile interetnice prezente pe teritoriul fostei URSS.
📌 În 1988, încă în URSS, armenii protestează, omoară și alungă din țara lor mii de azeri, azerii organizează pogromuri în Baku și în alte zone împotriva armenilor. În 1991-1994, după independență, are loc primul război. Câștigător Armenia.
📌 Azerii, neam de turci, au relații apropiate cu Ankara, au poate un sfert din gazul de pe planetă, în Marea Caspică. Baku arată azi ca și Dubaiul, și nu este întâmplător. Deși republică, seful cel mare este un tip din tribul Alyev( Ilham), capo di tutti capi, care și-a numit soția( o frumusețe!) vicepreședinte. Toate evaluările de inteligence arată că capul de pod al corupției euro-asiatice trece prin familia Alyev&comp.
📌 Banii făcuți din gazul caspic, au permis înarmarea puternică a țării, cu participarea Turciei și a altor mari fime de armanent din lume. Asta a permis câștigarea tuturor micilor războaie în Nagorno Karabah, pe care-l vor include de facto și de jure, până la urmă în țara lor, cu toată opoziția rezistenței de acolo sau a armatei armene, care ajută combatanții din enclavă de pe graniță( sunt câțiva zeci de kilometri între Armenia și NK).
📌 Armenia, din lipsă de perspective geopolitice, aflată în fundul Caucazului, a devenit un aliat al Moscovei în regiune( bază rusească la Gyumri). Gândiți-vă că la sud este neprietenul Turcia( genocidul armean organizat de turci în 1915 nu este recunoscut nici azi!), la est se află Azerbaidjan cu NK și alte zeci de mici enclave armenești, la nord este Georgia, cu un statut încert politic, după ce la putere a ajuns un partid pro-rus( 50% voturi în 2020).
📌 Recentele tensiuni și masacre dintre cele două țări, au legătură cu războiul din Ucraina. Slăbirea influenței Moscovei și o posibilă cădere a lui Putin, lasă Armenia în aer, ceea ce va permite Azerbaidjanului să-și ia înapoi Nahicevanul creând un culoar în sudul extrem și să-i alunge pe armeni din NK( 190 000 loc.)
📌 Liderul azer, cel turc și turkmen, care pun la cale un fel de lume panturcească în centrul Asiei, au fost la adunarea dictatorilor de la Samarkand( Uzbekistan) de zilele trecute, ca să ia pulsul lui...Putin. Să vadă cât de slăbit este geopolitic, ca să poată întreprinde tăvălirea Armeniei.
📌 Armenia constituie, în acest sens, un exemplu despre cum arată viziunea acestor mici republici caucaziene asupra independenței politico- economice și relația cu marele vecin de la nord, aceasta fiind una dintre marile vulnerabilități ale tuturor țărilor care au făcut parte din marele imperiu comunist al URSS, vezi Moldova cu Transnistria, Georgia cu Abhazia și Osetia de Sud, Ucraina....

Cecenia un conflict mocnit din Caucaz

Cecenia este o republică autonomă din cadrul marii Federații Ruse, aflată pe linia nordică a Munților Caucaz, având ca vecini la vest Ingușetia și Osetia de Nord, la est Republica Daghestan, la nord ținutul Stavropol din Rusia, iar la sud Georgia.

Situația Ceceniei este una singulară la nivelul cordonului de state tampon din Caucazul de Nord, fiind singura unde s-au dus două războaie civile, cel de-al doilea continuând și azi sub forma unui conflict de gherilă, cu intensități diferite.

Deși nici Ingușetia și nici Daghestan, n-au fost ferite de furia trupelor de securitate ruse(FSB), în urma unor provocări ale militanților pentru independență, ele n-au avut totuși războaie în toată regula pe teritoriul lor.

Pentru a înțelege situația extrem de tensionată din această parte a Federației Ruse, este bine de amintit că cecenii, ca și ingușii, au avut mult de suferit din partea ocupanților ruși, în ultimii 400 de ani de stăpânire.

Aceștia s-au opus cu îndârjire acțiunilor trupelor ruse și mai apoi sovietice, s-au opus creștinării forțate (cecenii sunt musulmani sufioți moderați) și chiar educației, din acest motiv ajungând poporul caucazian cu cel mai mic grad de alfabetizare. Vezi Ingușetia.

Textul ce urmează din cartea Răzbunarea geografiei de R. Kaplan este edificator: ,,…cecenii musulmani s-au împotrivit armatelor țarinei Ecaterina cea Mare la sfârșitul secolului al XVIII lea și ale tuturor țarilor de după ea, pentru că atitudinea belicos/beligerantă a acestora își trage seva din modul de viață pastoral- muntenesc, în care a umbla înarmat pentru apărarea turmelor de capre și oi era un lucru normal.

Convertiți la islamul sufiot, mult mai puțin fanatic decât alte ramuri ale credinței islamice, ei și-au apărat zeloși pământurile de rușii creștini ortodocși” spune Robert. D. Kaplan.

Și în timpul, dar mai ales după al Doilea Război Mondial, cecenii au fost acuzați de colaboraționism cu trupele naziste, fapt pentru care cea mai mare parte a poporului cecen a fost deportată în stepele Kazahstanului sau în Siberia, de unde s-au întors mai puțin de  jumătate, în urma decretului de revenire dat la câțiva ani după moartea lui Stalin, în 1957.

Moartea prin înfometare, torturile și aducerea altor grupuri etnice, în special ruși și ucraineni,  în orașele și satele cecene, au schimbat inițial structura etnică a țării, dar sentimentele anti rusești au fost puternice și transmise din generație în generație au generat o natalitate mare în rândul lor. Azi, după două războaie civile și mii de morți, la care se adaugă exodul populației rusești, Cecenia a ajuns din nou să aibă peste 90% din populație de etnie cecenă.

Primul război cecen are loc între anii 1994-1996 și s-a desfășurat pe fondul unor decizii ale politicienilor ceceni care-și doreau independența, în anii tulburi de după dezmembrarea URSS, care a avut loc în 1991.

Liderul cecen Djohar Dudaev, fost general de aviație în armata sovietică, declară Cecenia ca republică independentă și respinge orice negociere între autoritățile federale de la Moscova și noua republică, fiind singura dintre toate entitățile autonome ale Federației Ruse care refuză termenii noii constituții. Numele dat de ceceni țării lor în urma deciziei din 1992, este Republica Cecenă Icikeria.

Ca urmare a acestui refuz, în decembrie 1994, trupele de securitate ruse decid să invadeze Cecenia, ocupând în scurt timp capitala Groznîi. După bombardamente intense, care cauzează mii de morți (din nefericire mulți civili ruși care locuiau în capitală și care constituiau elita educată a republicii) s-a declanșat un val de refugiați care s-au îndreptat către toate republicile din jur.

O regrupare a forțelor lui D. Dudaev, cu ajutorul mercenarilor daghestanezi, inguși și chiar arabi, a fost suficientă pentru a recuceri capitala, ucigând sute de soldați și luând ostatici o bună parte din trupele de ocupație. Războiul devastator pentru micuța republică se încheie cu un acord de pace în 1996, care prevedea că statutul Ceceniei va fi decis până în 2001.

Pe fondul sărăciei, dezastrului economic, corupției generalizate și împărțirii țării între clanurile mafiote, în 1999 se declanșează al doilea război cecen. Între timp, în republică, se instalează la putere o camarilă cecenă pro-rusă, apărată de peste 80 000 de soldați ruși cantonați în bazele militare din apropierea capitalei. 

Numeroșii lideri ceceni pro sau anti ruși sunt asasinați în diverse moduri, cele mai cunoscute fiind cazul liderului separatist Aslan Mashadov, ucis de agenți ruși ai FSB, cu o grenadă aruncată în buncărul său, în 2005 și cel al președintelui pro-rus Ahmad Kadîrov, ucis de o bombă aflată sub tribuna VIP a stadionului din Groznîi, în 2004, la parada militară de ziua victorie armatei sovietice în al Doilea Război Mondial.

Practic acest al doilea război cecen nu s-a terminat, el continuând azi sub forma unui conflict de uzură, dus de forțele pro ruse și de forțele de securitate ruse, cu diversele grupări rebele ascunse în munții și în satele Caucazului, sau cantonați în baze secrete din țările vecine, care susțin formarea unui califat musulman în această zonă. Vezi Daghestan, Ingușetia, Osetia de Sud, Georgia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkară.

Taiwanul și agresiunea chineză

Taiwanul este o insulă cu o suprafață apreciabilă din Marea Chinei de Sud (la limita cu Marea Chinei de Est), aflată la nord de Filipine, cunoscută oficial ca Republica Chineză, traversată prin zona centrală de linia Tropicului Racului.

Istoria sa zbuciumată capătă conotații dramatice după ce Chiang Kai Shek, liderul partidului Guomindan, reușește să-i alunge de pe insulă pe japonezi, după care declară Taiwanul, provincie a Republicii Populare Chineze.

În martie 1949 pe fondul războiului civil din China, Chiang Kai Shek, se retrage pe insula Taiwan, împreună cu guvernul său naționalist, cu 500 000 de militari și peste 1,5 milioane de chinezi. Cauza o constituie diferențele majore de viziune dintre Chiang Kai Shek  liderulul Partidului Guomindan și liderul Partidului Comunist Chinez, Mao Zedong.

Ajuns pe insulă, Chiang Kai Shek instituie legea marțială și proclamă Republica Chineză Populară a Taiwanului, lege care este este retrasă abia în 1987, când Taiwanul începe un proces de democratizare, trei ani mai târziu, în 1990 desfășurându-se primele alegeri libere. În tot acest interval, liderii Guomindan, au condus autoritar insula, reușind să transforme țara, dintr-una agrară, într-o putere industrială cu accent pe dezvoltarea noilor tehnologii.

Guvernul menține Constituția adoptată în 1947, primește un ajutor consistent financiar și militar de la SUA și de la celelalte puteri occidentale,  iar până în 1971, aceasta ocupă locul Chinei comuniste în Consiliul de Securitate al ONU.

În acest fel, Taiwanul devine unul dintre tigrii sau dragonii  asiatici, (alături de Singapore, Coreea de Sud și Hong Kong), cu o dezvoltare explozivă, o putere regională în adevăratul sens al cuvântului.

În 1971, Adunarea Generală a ONU, restabilește locul Republicii Populare Chineze, în Consiliul de Securitate, tensionând relațiile cu SUA, Franța și Marea Britanie, care doreau recunoașterea internațională a Taiwanului. În 1978, SUA  întrerupe relațiile diplomatice cu insula, în urma demersurilor categorice ale Chinei, care nu dorea și nu dorește nici azi, ca vreun stat din lume să recunoască independența Taiwanului.

Problema strâmtorii Taiwan (Formosa, după numele portughez al insulei), este încă de actualitate, în condițiile în care flota Taiwanului este foarte bine dotată, iar China, o mare putere continentală lucrează intens și investește masiv pentru a deveni o mare putere maritimă în zona Pacificului de vest( Marea Chinei de Sud, Marea Chinei de Est, Marea Galbenă).

Amenințările permanente ale Chinei, exercițiile militare făcute în apele sale teritoriale dar și în cele internaționale din proximitatea Taiwanului, plus pretențiile Chinei asupra tuturor arhipelagurilor de insule și insulițe din această regiune (Arhipelagul Spratley sau Senkaku, este cel mai bun exemplu), instituie o stare de tensiune  permanentă în zonă. 

Bonus un filmuleț  de pe canalul meu de youtube, despre pericolul celui de-al treilea Război Mondial : https://www.youtube.com/watch?v=JiN4czAxHys

Conflictul din Kurdistan- butoiul cu pulbere din Orient

 

Kurdistanul  este o regiune destul de omogenă din punct de vedere etno-cultural, situată în inima geografică a ceea ce numim Orientul Mijlociu. Kurzii sunt un popor turcic, cu o limbă care face parte din familia limbilor iraniene, înrudită cu osetina din zona Caucazului.

Teritoriul ocupat de kurzi se sprijină, din punct de vedere geografic, pe munții Caucaz-Ararat spre nord, Munții Zagros spre sud, Munții Taurus la vest, marele platou deșertic sirian la sud, având în partea centrală marele lac tectonic Van (din Turcia).

Țările în care se află minorități kurde sunt Turcia( Bakur-Kurdistanul turcesc), unde se afl[ cei mai mulți, în jur de 20 de milioane, concentrați în sud-vestul Anatoliei, în Siria(Rojava-Kurdistanul sirian) de nord, în partea de vest a Iranului ( Rojhiklat- Kurdiatnul iranian) și o mare minoritate în Irakul de nord( Başȗr-Kurdistanul irakian). Minorități mai mici sunt în Armenia, Azerbaidjan, Caucaz și Europa unde au organizații  civice foarte bine puse la punct.

Singurul stat în care kurzii au drepturi recunoscute și o regiune autonomă federală este Irakul, în timp ce în Turcia se refuză inclusiv denumirea de Kurdistan, deși sunt multe districte unde sunt numai kurzi, ceea ce a determinat apariția Partidului Muncitorilor din Kurdistan( PKK) considerat organizație teroristă. Pogromuri împotriva kurzilor au loc încă din 1925, de pe timpul lui Mustafa Kemal Atatürk.

În Iran minoritatea kurdă este recunoscută, iar în Siria este persecutată și exilată în alte state din cauza războiului civil.

Kurzii, care își spun kurmagi, doresc crearea unui stat independent care să reunească toate zonele locuite de ei, acest lucru nefiind agreat de SUA, Rusia sau UE, și cu atât mai puțin de statele unde aceștia au comunități etnice puternice, singurul unde se bucură de o autonomie extinsă fiind Irakul, conform noii constituții, adoptată după înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

De altfel în Irak, ca și în Turcia azi, kurzii au fost marginalizați, uciși, expulzați sau acuzați de terorism, astfel că au avut loc cel puțin două insurecții ale forțelor kurde, împotriva regimurilor irakiene(1943-1945, 1961-1975).

Partidul Muncitorilor din Kurdistan ce activează în Turcia de sud-est, este o organizație politică și armată care a luptat în deceniul sângeros, 1980-1990, cu armata și poliția turcă, prin toate mijloacele, având ca rezultat moartea a zeci de mii de kurzi și distrugerea a sute de așezări din sud –vestul Turcieiîn urma bombardamentelor aviației turce dar și numeroase victime în rândul civililor turci, victime ale atentatelor sinucigașe sau cu mașini capcană din marile orașe turcești.

Cel mai cunoscut lider kurd este Abdulah Öcalan, arestat în 1999 și condamnat la moarte în Turcia, pedeapsa a fost comutată la închisoare pe viață, după ce această țară a renunțat la pedeapsa cu moartea.

Între 1990 și 2004, a existat o oarecare relaxare a relațiilor, minoritatea kurdă reușind chiar să intre în parlamentul de la Ankara, însă venirea la putere a radicalului președinte Erdogan, a încheiat această perioadă,  chiar cu riscul deteriorării relațiilor cu UE, și al exacerbării sentimentului naționalist kurd.

În Irak a fost creată o forță armată/ miliție extrem de puternică și de bine organizată și înarmată numită Peshmerga( în traducere: Spre moarte) care luptă cu succes în teatrul de operațiuni din Siria, împotriva Statului Islamic( ISIS/ISIL/Daesh).

Milițiile Peshmerga și mai nou, YPG (Unitățile de Apărare a Poporului, în kurdă: Yekîneyên Parastina Gel) sunt acuzate de guvernul Turciei că ar alimenta grupările extremist –teroriste PKK din zonele muntoase de graniță din sud-estul Anatoliei, ceea ce amplifică tensiunile dintre guvernarea tot mai autoritară al lui  Recep Tayyip Erdoğan și președintele Masud Barzani, liderul Kurdistanului autonom irakian.

Noua Cortină de Fier a secolului 21

Noua Cortină de Fier va fi jalonul geopolitic după care ne vom orienta în următorii 10-20 de ani. Să vedem cine și cum se va situa în noul context global post război. Cei care au nevoie de clarificări pot urmări filmul cuprinzător despre Cortina de Fier ideologic, în viziunea mea. Vă pupă proful Irașcu! Gânditul, în secolul acesta tulbure, este liber și mai ales gratis. Hai cu 2000 de subscriberi!

Destrămarea URSS

Cum și în ce s-a destrămat marele stat cu picioare de lut, numit de noi toți Uniunea Sovietică? Destrămarea URSS a dus la apariția a noi state pe harta lumii, ca efect al prăbușirii comunismului în Europa. Aceasta a adus cu sine transformări extraordinare, sociale, economice și politice în toate noile state. Modificări și decizii politice care ne urmăresc până azi... direct...la granițe. Cei din blocul comunist au luat decizii bune, așa cum suntem noi, însă cei din spațiul sovietic aparțin pur și simplu altei lumi, de neînțeles pentru noi.

Geopolitica războaielor civile

Geopolitica. Un playlist cu videoclipuri de pe canalul meu de youtube

Ce se întâmplă în Afganistan?

Ce se întâmplă în Afganistan? Pe canalul meu de youtube, am alcătuit un filmuleț cu tot ceea ce am înțeles eu din drama acestui popor. Nu urmăriți greșelile sau inadvertențele, știu că sunt. Să ne concentrăm pe cauze și efecte, locale, regionale sau globale. Gânditul este liber și gratis! Și constat asta din ce în ce mai puțin, la mulți dintre locuitorii României de azi, care luptă cu un inamic occidental si anti -in general. Inamicul este în lipsa noastră de informare și înțelegere a lumii în care trăim. Iar filmulețele de genul acesta și altele asemenea, vin să dea la o parte buruienile din fundamentalismul nostru ...academic( dacă mă înțelegeți)!Vă pupă proful Irașcu!

De ce vin nepalezi în România?

Discriminarea de castă din India

Potențialul destabilizator al Iranului, sămânța de conflict

În contextul uciderii generalului iranian de către SUA, și a unui posibil conflict deschis în Golf, mă gândesc la potențialul destabilizator pe care-l are Iranul în regiune.
Deși curentul șiit este relativ minoritar, Iranul a reușit să înarmeze, să potențeze orgoliile antisioniste și să planteze în diferite țări sămânța războiului.
După ce citiți textul, eliminați din context SUA și veți avea imaginea unui Iran super influent în Orient care presară tensiuni peste tot, din spațiul pericaspic până în Bab-el Mandeb:

- susținerea guvernului alawit de la Damasc precum și a unor miliții kurde care luptau împotriva ISIS;

- susținerea demonstrațiilor anti guvernamentale din Bahrain( fost fief regal iranian) dar și din Kuweit, Liban, EAU și Irak( până de curând),

-susținerea milițiilor Houthi din Yemen, care luptă împotriva guvernului susținut de saudiți, fiind la fel de responsabil de război și de criza umanitară de acolo, ca și oponenții lor suniți arabo-americani;

-susținerea triburilor secesioniste din Belucistanul pakistanez, care doresc autonomie/independență și luptă pentru asta pe calea armelor( livrate de triburile de balochi bogate din Iran);

- posibilitatea de a opri traficul comercial petrolier din strâmtoarea Ormuz, care nu este proprietate iraniană, jumătatea cealaltă a strâmtorii este în posesia Omanului, dar chiar și așa dacă vor, pot bloca tot acolo;

- susținerea grupării teroriste Hezbollah, din sudul Libanului și a bombardamentelor către nordul Israelului, poveste veche și fără sfârșit, cred eu; protejarea Hamasului și înarmarea acestuia din Fâșia Gaza;

- susținerea grupărilor șiite și a guvernului de aceeași orientare de la Bagdad, ceea ce explică uciderea generalui chiar în Irak;

- implicarea în Afganistan, în guvernarea talibanilor și înarmarea diverselor triburi și a milițiilor acestora din vestul statului;

- adăugăm ieșirea din acordul nuclear, conflictul geopolitico-orgolios cu Arabia Saudită, pentru hegemonia în zonă, contactele cu altă dictatură politică religioasă din spațiul caspic, Azerbaidjan, implicarea în finanțarea multor organizații teroriste din Africa sau Asia de Sud Est.

Ei, cum este acum? Nu cumva Iranul este un fel de SUA al Golfului Persic? Departe de mine gândul de a credita SUA cu intenții super curate, dar măcar gândesc cu neuronii mei , n

Rusia lui Putin și toate conflictele pe care le întrețin

Dincolo de influența din lumea bipolară geopolitică din anii Războiului Rece și din lumea multipolară de azi, Federația Rusă este angajată mai mult sau mai puțin vizibil, într-o luptă acerbă pentru controlul tuturor regiunilor înconjurătoare, unde are interesul să întrețină multe conflicte interne înghețate( hibride) sau nu.

• Disputa de graniță cu Japonia pentru insulele Kurile.
• Conflictul înghețat pe care-l alimentează în  tot Caucazul de Nord și în Georgia, legat de Abhazia, Adjaria și Osetia de Sud; vezi Georgia, Abhazia, Adjaria, Osetia de Sud, plus alte câteva războaie civile rămase suspendate  sau ținute în zona gri, în Cecenia, Osetia de Nord și Daghestan, Rep. Kabardino- Balkară și Karaceaevo-Kercheză și Ingușetia. 
• Conflictul înghețat pe care îl întreține în  autoproclamata republică Transnistria, din estul extrem al Moldovei.
• Războiul din estul Ucrainei  din regiunile Lugansk și Donbas și ocuparea abuzivă a Peninsulei Crimeea în 2014.
• Implicarea în conflictele din Africa din fostele colonii franceze, britanice sau portugheze, care începând cu anii ’60, au ales pentru scurt timp o orientare de inspirație marxist –leninistă.
• Implicarea în disputa și criza rachetelor din Cuba și în războaiele civile din America Centrală, vezi Cuba și SUA, Nicaragua, El Salvador, Panama.
• Disputa de graniță cu China din zona Damanski –Zhenbao, începută în 1969 și terminată odată cu prăbușirea URSS.
• Disputele cu Canada și SUA din zona Oceanului Arctic cu privire la platoul continental.
•  Disputa cu Kazahstan asupra insulei Ukatny, din nordul Mării Caspice, din dreptul orașului Astrahan.
• Implicarea în războiul civil din Siria- aliat al URSS în zonă, din perioada în care Siria era condusă de Hafez al Assad, acest stat din Orientul Mijlociu, este scena unui război civil extrem de sângeros care durează de mai bine de 5 ani.
• Războiul din Afganistan din anii ’70 și până în prezent. În 1979 Babrak Karmal, președintele Afganistanului, ajuns la putere cu sprijinul nemijlocit la KGB-ului, solicită intervenția forțelor armate sovietice, pentru restabilirea ordinii, iar URSS răspunde acestei cereri în aceeași zi. 
   

Zonele neutre ale globului-teritorii post conflict

Zonele neutre sunt teritorii care delimitează sau mărginesc zone de conflict, zone aflate la granița dintre două state sau entități teritoriale. În dreptul internațional zonele neutre sunt teritorii amenajate special pentru noncombatanți.

Zonele demilitarizate au fost inițiate in diverse situații post conflict, cum au fost cele dintre Gibraltar și teritoriul spaniol, cea de pe linia Nistrului, dintre Transnistria și Republica Moldova sau actuala situație de la templul Preah Vihear, de la granița dintre Cambodgia și Thailanda, vezi Thailanda.

* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Kuweit, a existat până în 1970, în urma unui accord, pentru exploatarea petrolului în zonă. Avea peste 5000 de kmp, și a revenit Arabiei Saudite, în urma unei înțelegeri cu Kuweitul.

* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Irak are o formă de romb de peste 7000 de kmp, care a persistat mult timp, în urma unui acord între sultanatul din Nejd( precursorul statului saudit) și Irak. Oficial, acest teritoriu a fost împărțit intre cele două țări în 1981, a dispărut formal de pe majoritatea hărților în 1991, după războiul din Golf, însă nu este clar dacă, azi Irakul este de acord  cu împărțirea realizată de fostul dictator Saddam Hussein.

* Zona neutră dintre orășelele spaniole Ceuta și Melila și teritoriul marocan, marcate de garduri electrificate și de senzori- vezi Ceuta și Melila

* Zona neutră demilitarizată din lungul paralelei de 38˚ dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vezi cele două Coreei.

* Zona neutră cunoscută ca linia Attila, dintre Ciprul de Nord, ocupat de armata turcă în 1974 și Republica Cipru, zonă administrată în numele ONU,  de trupele britanice rămase pe insulă în două mari baze militare strategice. Vezi Cipru

Coreea RPD/ Coreea de Nord- provocarea nucleară din Pacific

Un stat aflat în extremitatea estică a continentului asiatic și care ocupă jumătatea nordică a peninsulei Coreea, având ca vecini China și Rusia la nord și la sud, Coreea de Sud (pe paralela de 38˚ latitudine N, linie stabilită arbitrar la încheierea conflictului din 1950-1953).

După al Doilea Război Mondial și retragerea ocupației japoneze, teritoriul peninsulei Coreene este declarat independent, dar intră sub ocupație rusească, nordul și sub cea americană sudul.

 În 1948 Kim Ir Sen( sau Kim Il Sung), liderul comuniștilor coreeni proclamă în nord, Republica Populară Democrată Coreeană, pentru ca doi ani mai târziu trupele comuniste din nord să invadeze sudul.

Acest lucru avea să genereze tensiuni puternice, astfel că în 1950 izbucnește un război civil devastator, în care se confruntă trupe coreene susținute de cele două mari puteri mondiale. Războiul face extrem de multe victime în rândul civilor, peste 3 milioane de coreeni pierzându-și viața dar și numărul soldaților morți se apropie de 1 milion.

Războiul civil se încheie cu un acord (Panmunjom, 1953) care trasează o graniță arbitrară pe paralela de 38˚ lat.N, unde se află o zonă neutră demilitarizață( 4 km lățime și 250 km. lungime), urmată de două granițe foarte militarizate și securizate, mai ales cea nordică, considerată cea mai bine păzită frontieră din lume.

Statul comunist în care deja se inițiase o reformă agrară foarte agresivă, o naționalizare masivă a tuturor mijloacelor de producție și a băncilor, consfințește rolul de far călăuzitor al lui Kim Ir Sen, care în 1972  este ales președinte pe viață.

Este momentul în care cultul personalității este ridicat la rang de artă de către propagandiștii regimului nord coreean, element care va fi preluat și de regimul comunist al lui Nicolae Ceașescu, după vizita acestuia în RPDC.

Începând din 1950, odată cu sprijinul militar necondiționat primit de la cei doi mari aliați, RPDC, primește și un important ajutor financiar de la China și de la URSS, astfel că în 1960, Coreea de Nord avea o economie și o infrastructură mult mai bună decât vecinul său din sud, rămas în sfera de influență occidental/americană și confruntat cu numeroase lovituri de stat.

Până la moartea sa în 1994, Kim Ir Sen conduce autoritar țara, relațiile cu Moscova devin destul de reci, aliatul cel mai vechi și mai apropiat rămânând, până azi China, în ciuda clarelor diferențe de abordare a comunismului.

Fiul său Kim Jong Il, continuă politica dictatorială izolaționistă a tatălui său, chiar dacă în 2000 semnează un tratat de reconciliere cu Coreea de Sud, prin premierul de atunci Kim Dae Jung.

În 2002 RPDC anunță că renunță la restricțiile impuse în privința programului nuclear, și decide să continue acest program , ceea ce tensionează relațiile externe cu comunitatea internațională și mai ales cu SUA.

Dependentă de ajutorul extern, Coreea de Nord, alege să se izoleze și mai mult de comunitatea internațională, prin provocările permanente pe care le adresează vecinului din sud și Japoniei.

Vulnerabilitățile acestei țări vin din imposibilitatea de a asigura hrana pentru toată populația, clima mai umedă, relieful muntos și solul destul de sărăcăcios și sărăturos, nefiind aliați în crearea independenței alimentare.

Inundațiile din 1995 și 1996, secetele devastatoare din 1997 și 2000-2001, au adus țara în pragul foametei și al colapsului, la toate acestea adăugându-se și prăbușirea regimurilor comuniste din 1990 și implicit a piețelor de export principale ale Coreei de Nord.

Azi, regimul dictatorial al lui Kim Jong-un este considerat mai sângeros decât al tatălui și bunicului său, iar posibilitatea de reluare a negocierilor cu Coreea de Sud, care să vizeze o eventuală reunificare sunt excluse.

După 2011, regimul lui Kim Jong-un, devine unul agresiv la adresa Coreei de Sud, prin provocări numeroase, cu rachete balistice lansate în Marea Japoniei, totul culminând în 2013 când parlamentul de la Phenian, declară țară putere nucleară, cee ce declanșează o criză nucleară fără precedent și o intensificare a manevrelor americano-sud coreene din zona coastelor peninsulei coreene.

Aceste tensiuni sunt în continuare exacerbate de excesele dictatoriale ale liderului nord coreean, dar și de atitudinea belicoasă a noului lider de la Casa Albă, Donald Trump, care răspunde extrem de agresiv, ultima ieșire din 2017, având loc în timpul unui discUrs ținut de la tribuna ONU. În scurt timp Coreea de Nord răspunde prin manevre militare și amenințând cu trimiterea de rachete purtătoare de bombe cu hidrogen către cei trei mari dușmani, Coreea de Sud, Japonia și SUA.

Problema preluării Hong Kong-ului și a regiunii Macao de către China

Hong Kong-ul este o regiune din sudul extrem al Chinei, de la gura de vărsare a fluviului Perlelor în Marea Chinei de Sud, ocupând o mică peninsulă și câteva insule din apropiere.

În 1898 Imperiul Britanic a încheiat un acord de folosire a acestui teritoriu, cu împăratul Chinei prin care i se permitea folosirea acestei regiuni timp de 99 ani.

În 1997 Marea Britanie a trebuit să retrocedeze Chinei comuniste, regiunea, devenită sub administrație chineză Regiunea Administrativă Specială Hong Kong( SAR Hong Kong).

Orașul de peste 7 milioane de locuitori este o enclavă capitalistă cu o conducere democratică, în ciuda ingerințelor tot mai puternice ale administrației comuniste chineze în luarea deciziilor.

Cu un nivel de trai foarte ridicat, cu monedă proprie și cu o bursă influentă pe piețele internaționale, Hong Kong-ul reacționează de fiecare dată mai mult sau mai puțin violent la adresa directivelor comuniste, ultima mare confruntare de acest fel având loc în 2014 în ceea ce s-a numit Revoluția Umbrelelor.

Această mișcare a constat în demonstrații uriașe prodemocrație, împotriva politicii Beijingului, manifestații susținute de multe țări din lume și de mulți lideri, China considerând-o o problemă internă și tratând-o ca atare.

Macao sau Áomén are același statut ca și Hong Kong-ul, numele oficial fiind Regiunea Adminstrativă Specială Macau( SAR Macau), fiind un teritoriu retrocedat de Portugalia Chinei tot în 1999. 

Macao are un nivel de trai foarte ridicat, fiind recunoscut ca Las Vegas-ul Asiei, aflat la 70 de kilometri spre sud vest de Hong-Kong, de unde vin cei mai mulți jucători la cazinourile de aici.