Se afișează postările cu eticheta Africa de vest. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Africa de vest. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 iulie 2023

Algerien - ist ein Staat im Nordafrika, im Gebiet von Maghreb

 

Algerien - ist ein Staat im Nordafrika, im Gebiet von  Maghreb, wo auch Marokko und Tunesien liegen, das einen breiten Ausgang zum Mittelmeer hat. Algerien konfrontierte sich seit mehr als 20 Jahren mit einem Bürgerkrieg, der die  fundamentalistische Islamische Bewegung,das sogenannte Islamische Rettungsfront, den von dem Nationalbefreiungsfront durch Frankreich unterstuzten Regierungen entgegensetzt.

Obwohl sie als Gewinner in freien Wahlen  1991 auftauchten, konnten die FSI Islamisten nicht die Kraft ubernehmen, weil sowohl die  Interessen Frankreichs und der Europäischen Union für Öl und besonders algerier  Gas ,als auch die politische Sicherheit im Gebiet, sich vor dem Argument der  freien Wahlen setzte.Es folgte ein Buergerkrieg zwischen FIS Anhaenger und Regierungskraefte ,der bis 2000 eine Zahl von ueber 200000 Opfer hinterlies.


Nach den Wahlen  1999, die von Abdelaziz Bouteflika gewonnen wurden, werden die Bandenkämpfergruppen ermutigt, ihre Waffen abzugeben. Bis 2002 werden grosse Bemühung abgelegen, um die Zahl der Rebell-Gruppen und  der Terroristenangriffe zu sinken.
Ein anderer  empfindlicher Moment der zarten algerischen Demokratie war  die Reform des ,, Arabischen Fruehlings ", die 2011 anfangt,und  die zu  Protesten  geführt hat. Diese waren aber durch  kluge, von der Regierung getoffene Maßnahmen geringert. Es ist so vermieden worden, die Destabilisierung des Staates und der Falles der Regierung, so wie es in Tunesien, Libyen oder Ägypten geschah.

Mit dem Fortschritt von Al-qaeda und ISIS (ISIL) im Nordafrika, erscheint in Algerien die terroristische Organisation Mourabitoun,Teil einer größeren Organisation,  der Islamische Magreb, der seine Zugehoerigkeit  zum Al-qaeda ankündigt. Diese rebelle Organ isation löste eine Reihe von terroristischen Angriffen, mit Geiseln, auf einigen Erdölinstallationen im südlichen Teil von Algerien, aber auch in den Ländern Sahel (Burkina Faso, Mali, Niger) aus.Das ganze fuhrt zum  vorläufigen Aufhören der Erdgaslieferungen und implizit zu  ökonomischen Problemen.
Diese Terroristaktionen  mit Einfluß in der magrebischen Gesellschaft führen zur Destabiliserung des teilweise gewuesteten  Gebiets, eigentlich der ganzen  Saharawuste, was auch den Streit mit ihren Nachbarn  betont. Einer  der Gründe  dafur ist auch die Zugehorigkeit einiger Einheimischen  zu der Bewegung Al Mourabitoun, die die  gegenwärtigen Grenzen nicht in Betracht ziehen, und die ihre eigene Tagesordnung der Kampfe haben. Sieh Burkina Faso, Mali, Niger, den Tschad.
Außerdem gibt es im Südwesten des Landes sharawi  Flüchtlinglager aus dem Westlichem Sahara (praktisch ganze Städte, gut definiert, weil sie in  
mehr als 40 Jahren gegrundet wurden), die,  die  marokkanische Herrschaft daneben nicht akzeptiert haben.

Algerien hat in diesem kalten Konflikt den Status des Gastlandes für Fluechtlinge deswegen, wird nicht vermutet, dass es den Westen saharieschen Rebelltruppen geholfen hätte. Algerien  hat einen Grenzkonflikt auch mit Libyen im ost-sudlichen Teil des Gebiets wegen Erdol und Gas, so wie mit Marokko entlang der Grenze im NV,  sudliches Gebiet, das den Atlas-Bergen beinahe ist.

marți, 4 iulie 2023

Algeria- state from the north of Africa, in the region named Maghreb

 

Algeria- state from the north of Africa, in the region named Maghreb, part of which are also Morocco and Tunisia, has been confronting with a civil war for the past 20 years that pitted the Islamic fundamentalist movement the Islamic Salvation Front (they had as an objective the transformation of Algeria into an Islamic republic like Iran) against the governments instated by the National Liberation Front.

Although they won the 1991 elections, the ISF could not seize power because France’s and the EU’s interests in the petrol and especially the Algerian gas, but also in the political security of the area. A civil war between the ISF supporters and the government forces, causing over 200 000 casualties.

After 1999, with Abdelaziz Bouteflika winning the elections, guerilla groups were urged to lay down arms and until 2002, great efforts are made to lower the number of rebel forces and terrorist attacks.

Another sensitive moment for the frail Algerian democracy was the reformatory current induced by the Arab Spring beginning with 2011, which led to protests and riots whose impact was reduced by the intelligent measures taken by the government. This way, the destabilization of the state and the fall of the government, as it had happened in Tunisia, Libya and Egypt, were avoided.

As Al Qaeda’s and ISIS’s power rise in the north of Africa, in Algeria appears the terrorist organization Al Mourabitoun, part of a larger group, the Islamic Maghreb, which announces its belonging to Al Qaeda. This rebel organization unleashes a series of terrorist attacks leading to hostage crisis on some oil installations in the south of Algeria, but also on some Sahel countries (Burkina Faso, Mali and Niger) which causes a temporary drought of gas deliveries and implicitly economy and finance problems.

These acts of terrorism, which affected the Maghreb society, lead to disequilibrium in the south of Algeria and the entire Sahara desert and worsened the relationship with its neighbors. Another reason for this is that in the Al Mourabitoun group exist Tuareg and Berber people that do not care about borders and have their own agenda in regards to armed guerilla warfare.

Also, in the west of the country exist Sahrawi refugee camps from West Sahara, better described as cities because they were founded over 40 years ago, that did not accept the Moroccan dominance in the neighboring state.

Algeria has in this ‘frozen’ conflict the statute of refugee country, not being suspected for helping the West Saharan troops. It also has a dispute over the border with Libya in the south west part of the country, as Libya claims that territory as its own due to the high oil and gas potential the region has, as well as with Morocco over the whole north west border, near the Atlas Mountain Range.  

luni, 27 septembrie 2021

Burkina Faso- țara oamenilor integri din mijlocul Sahelului, Saharei și a sărăciei

 

Este un stat sărac, corupt și lipsit de resurse și de perspective de dezvoltare din cauza poziției sale în deșertul Sahara și într-o zonă Saheliană extrem de aridă. Are ca vecini, la nord Mali, la est Niger, iar pe rama sudică se grupează Coasta de Fildeș, Ghana, Benin și Togo.

Numele său înseamnă  Patria oamenilor integri, inițial-până în 1984- Volta Superioară (de la fluviul ce trece prin sudul țării), acest stat este dat ca etalon (în sens peiorativ/ negativ) al sărăciei extreme, și  din cauza condițiilor  geografice extreme în care se află.

În zona de sud a marelui deșert, în regiunea numită Sahel, unde din punct de vedere geografic, termenul definește o regiune situată la sud de Sahara, unde bat vânturi permanente foarte uscate numite alizee, vegetația este mai uscată și se face trecerea de la savana din sud la vegetația rară deșertică din nord, numită stepă tropicală.

Azi, regiunea saheliană are o conotație cu nuanțe catastrofice în care este imposibil să se mai practice agricultura pentru că se întinde de la Marea Roșie în est, la Oceanul Atlantic în vest, trecând prin Sudan, Ciad, Niger, Mauritania. 

Ca în toate regiunile cu probleme de legate de acoperirea cererii de produse agricole de primă necesitate pentru populație și aici au izbucnit conflicte sângeroase între diferitele facțiuni tribale. 

După declararea independenței în 1960 are loc o lovitură de stat militară ce–l aduce la putere pe lt.-col Sangoule Lamizana, urmată de numeroase răsturnări de situație politică, ultima fiind legată de asasinarea în 1987 a fostului capitan Sankara, devenit și el președinte tot prin crimă și lovituri de stat. 

Burkina Faso are un diferend de graniță cu Mali, pentru fășia Agacher din nord -estul țării, care a antrenat lupte în 1975, în așa numitul ,,război de cinci zile” mediat de Coasta de Fildeș. Anul 1986 este anul în care Curtea Internațională de Justiție de la Haga, rezolvă  printr-o decizie clară conflictul civil.

Situația politică a fost cât de cât stabilă sub președintele Blaise Compaoré care a condus țara 27 de ani, chiar dacă a venit la putere printr-o lovitură de stat. În 2014 au loc numeroase revolte care duc în cele din urmă la plecarea de la putere a  președintelui Compaoré, cu toate eforturile lui de schimbare  a constituției, care vizau rămânerea la putere.

Odată cu plecarea de la putere a președintelui  și cu declanșarea unei Primăveri vest –africane , după modelul Primăverii arabe,  se spera că situația politică se va înbunătăți. În scurt timp totul ia o turnură tipică pentru Africa post colonială, puterea fiind acaparată de  colonelul Traoré, șeful Statului Major, pentru a șaptea oară, de când Burkina  și-a câștigat independența. Situația politică și economică în această parte tulbure a Africii rămâne în continuare incertă.

duminică, 21 ianuarie 2018

Guineea-Bissau- campioana loviturilor de stat din lume

O micuță țară situată în extremitatea vestică a Africii, cu ieșire la Oceanul Atlantic, și cuprinsă între Senegal la nord și Guineea la sud. 
Numele de Guineea Bissau, a fost dat pentru a se evita confuzia cu vecinul de la sud, în fapt fosta Guinee franceză, în timp ce Guineea Bissau, se numea Guineea portugheză, la numele său adăugându-se și numele capitalei.

Deși are cu puțin peste 1,6 milioane de locuitori, acest stat are o istorie colonială și mai ales post colonială extrem de animată și de tristă. Anii de după proclamarea independenței în 1973, dar și cei premergători acestui eveniment, sunt presărați cu numeroase asassinate, lovituri de stat, trădări și războaie civile.
În 1974, în Portugalia are loc Revoluția garoafelor roșii,ceea ce deschide calea recunoașterii Guineei Bissau, ca stat independent, asta după ce trupele conduse de rebelul Amilcar Cabral, declara independența  teritoriului cu un an în urmă,  însă liderul revoluției din Guineea Bissau este asasinat.
Fratele vitreg al acestuia, Almeida Cabral, preia puterea, dar și acesta este înlăturat de la putere, în 1980, iar locul este luat de un alt lider al luptei pentru eliberare, João Bernardo Vieira. Acesta instituie un regim autoritar de conducere, care nu reușește să scoată țara din marasmul economic și social în care se zbate, lucru ce accentuează lupta armată a unor gherile ce amenință la un moment dat capitala și poziția acestui dictator.
În 1998 începe un război civil sângeros, când trupele lui Ansumane Mané, asediază capitala Bissau. În ajutorul armatei guvernamentale sunt trimise trupe de către Senegal și Guineea Ecuatorială, un stat condus dictatorial de președintele Nguema Mbasogo, vezi Guineea Ecuatorială .
În 1999 este semnat un acord de încetare a focului, iar pe teritoriul țării sunt trimise trupe de menținere a păcii, numite ECOWAS,  coordonate de Comunitatea Economică a Africii de Vest. În același an, președintele Vieira este înlăturat de la putere în urma unui nou puci militar,  după care se organizează alegeri, președintele ales  fiind Malam Sanhá. Până în februarie 2000, sunt organizate din nou alegeri, căștigate de această dată de Kumba lalá, liderul Partidului Reînnoirii Sociale.
După trei ani de frământări politice majore, Kumba lalá, este înlăturat de la putere, în urma unui nou puci militar, pentru ca în 2005 să se organizeze alegeri prezidențiale, în care se înfruntă ultimii trei președinți, Vieira( revenit după lovitura de stat din 1999), Sanhá( ca lider al Partidului African al Independenței) și Kumba lalá( care reclama îndepărtarea sa abuzivă de la putere în 2003).
Alegerile sunt câștigate de J.B. Vieira, iar trei ani mai târziu, partidul său le câștigă și  pe cele parlamentare. Rezultatul este o nouă lovitură de stat, președintele Vieria fiind asasinat de un grup de militari nemulțumiți de politica sa, ceea ce declanșează o nouă criză politică. La alegerile din 2009, este declarat câștigător Malam Bacai Sanhá, în defavoarea lui Kumba lalá.
Ca și cum nu era de ajuns , președintele nou ales moare în urma unor complicații generate de boala sa diabetică, locul său fiind luat de președintele parlamentului, ca interimar. Însă și acesta este înlăturat de la putere, în fruntea țării instalându-se o juntă militară care conduce țara, spre noi alegeri.
Guineea Bissau devine astfel țara cu cele mai multe lovituri de stat militare date după alegeri generale, dar și cu tristul record că niciun președinte ales nu și-a dus mandatul constituțional de cinci ani până la capăt.

luni, 5 decembrie 2016

Togo- dictatură pe viață

Este un stat desfășurat ca o fâșie de peste 500 de kilometri, din Golful Guineii, până în zona saheliană burkineză. Togo din perioada colonială este de fapt un teritoriu adminstrat de francezi, care devine independent în 1960, însă trasarea arbitrară a granițelor a dus la tensiuni interne serioase.

Primul președinte al țării Sylvanus Olympio, originar din sud este asasinat de ofițerii unei facțiuni armate din nord, la doar trei ani de la declararea independenței, succesorul lui, Nicholas Grunitzky, este eliminat de la putere în 1967, de către  generalul Gnassingbe Eyadema. 
Un melanj extraordinar de etnii și culturi, într-o țară cu o lățime maximă de  150 de kilometri, duce inevitabil la conflicte etnico-religioase.

Creștini în sud, musulmani și animiști în nord, limbile cabrais( kabye) în nord și ewe în sud, plus grupurile etnice ewe, fulani și hausa, sunt ingredientele pentru un stat aflat într-o stare conflictuală permanentă. Măsura cea mai la îndemână pentru generalul Eyadema, a fost să instituie un regim dictatorial, pe viață, cu partid unic, ceea ce a dus la întruntări armate între opoziția democratică și armată care au atins punctul culminant în 1993.


În 1999 are loc o vizită de stat istorică(?) a unui alt dictator sângeros, care a destabilizat tot vestul Africii, Charles Taylor, președintele Liberiei. Generalului Eyadema, care a condus țara între 1967 și 2005, îi succede fiul său, Faure E. Gnassingbe, ales prin alegeri așa zis libere, contestate de opoziția firavă democratică din țară. 
Rezultatul anilor de prezență colonială, germană, până la Primul Război Mondial, apoi franco-britanică și franceză după al Doilea Război Mondial, și dictatorială după 1960, este o țară fragilă din punct de vedere politic, cu o industrie slabă, incapabilă să-și asigure independența energetică, cu o rețea de transporturi bună, datorată în mare parte germanilor și francezilor, și care nu are alte resurse, în afara unor fosfați, nu va reuși să se redreseze practic niciodată.

marți, 1 noiembrie 2016

Gambia- o semienclavă din Senegal

Este un stat din vestul Africii, desfășurat sub forma unei fâșii de maxim 70 de kilometri lățime, în lungul fluviului cu același nume.

Este un teritoriu cu aspect de semienclavă din inima Senegalului, care s-a aflat mult timp sub dominație britanică, în timp ce Senegalul s-a aflat sub control francez. 
Asta și explică situația aceasta geopolitică ciudată, de prezență a unui stat în interiorul altui stat.

După o perioadă oarecum stabilă politic între 1970, anul în care devine republică independentă și 1994, președintele Jawara este înlăturat de la putere, printr-o lovitură de stat orchestrată de armată. 

Este anul în care încep tulburările politice, ce culminează cu alegerea Locotenentului Yaya Jammeh, autorul loviturii de stat, în funcția de președinte, care instituie un regim de conducere foarte autoritar.
 
Acesta se află și astăzi la putere, iar ultimele probleme pe care le-a generat în plan mondial, sunt legate de ieșirea din Commonwealth în 2013, pe care Gambia îl consideră o extensie a colonialismului britanic și declararea în 2015 a Gambiei ca stat islamic. Asta nu a însemnat că se interzice practicarea altor culte religioase, plus un diferend de graniță cu unicul vecin, Senegalul, în regiunea Casamance, unde Gambia are tot interesul să susțină rebelii MFDC, frontul ce luptă pentru independența regiunii.


duminică, 23 octombrie 2016

Republica Biafra- un accident secesionist din Nigeria

Republica Biafra a fost un accident nefericit, din istoria tumultoasă a Nigeriei postcoloniale, soldat, din păcate, cu peste 2 milioane de morți și cu multe sute de mii de refugiați. Biafra este o regiune din sud estul Nigeriei, situată la granița cu Camerunul, și cu ieșire la Golful Guineii, locuită în principal de populația Ibo( Igbo), de religie creștină. 

Aici s-au descoperit mari zăcăminte de hidrocarburi, care au început a fi exploatate în anii ‘50-60, sub directa atenție a guvernului central, dominat de etnicii Hausa(Haoussa) de religie musulmană. 
Secesioniștii din Biafra și-au dorit un acces și un beneficiu mai mare din exploatarea petrolului din regiunea lor, astfel că în 1967, au decis să declare independența Republicicii Biafra. 
Răspunsul dur al guvernului, sprijinit militar de britanici și de sovietici, blocada alimentară impusă teritoriului biafrez, înfrângerile succesive ale secesioniștilor, au dus la pierderi de vieți omenești imense și la o foamete cumplită. 
Finalul războiului civil găsește 3 milioane de biafrezi de etnie Ibo, îngrămădiți într-o enclavă de 2500 de kmp, în care bolile și foametea făceau ravagii. Recunoscută doar de Gabon, Coasta de Fildeș, Zambia și Tanzania și susținută de Africa de Sud și Portugalia, fiecare cu interese în zonă, Biafra capitulează după trei ani de război sângeros, reintrând în Federația Nigeriană, după ce lt. col. Chukwuemeka Odumegwu Ojukwu, conducătorul rebelilor, fuge în Costa de Fildeș. 
La mai bine de 40 de ani distanță, o organizație numită Biafra Actualization Forum, dorește, în mod pașnic, independența Bifrei, o regiune care de atunci este supusă de către guvernul musulman, dominat de etnicii Hausa, unei discriminări continue etnico-religioase.

UN official days about conflicts

          27 january        International Holocaust Remembrance Day                                                                       ...