vineri, 18 august 2017

Spania, o victimă în marele război global

 Țara care ocupă cea mai mare parte a peninsulei Iberice, Spania nu are sau nu este angajată în conflicte sau dispute teritoriale majore. A trecut, la mijlocul secolului trecut, printr-un război civil devastator, care a lăsat în urmă peste 1 milion de morți.
Este vorba despre marea confruntare dintre comunism( republicani susținuți de URSS, Mexic și brigăzile internaționale) și fascism( Generalul Franco, susținut de Germania și Italia), încheiată cu venirea la putere a lui Francisco Franco( declarat conducător pe viață).
După reinstaurarea democrației și a monarhiei( 1975) în nord, nord-estul Spaniei, se afirmă tot mai mult și mai violent mișcarea bascilor, care doresc recunoșterea unui stat basc independent.
Țara Bascilor este o regiune din nordul Spaniei, care se întinde și în  departamentul Pyrénées-Atlantiques, zona Biarritz( sud-vestul Franței), peste Munții Pirinei, și pe litoralul atlantic al Spaniei și Franței. Mișcarea lor armată, declarată teroristă, Euskadi Ta Askatasuna( ETA), fondată în 1959, luptă în Țara Bascilor, pentru independență, a comis până în 1998( când este semnat un armistițiu), nu mai puțin de 800 de asasinate în rândul politicienilor locali, regionali sau naționali, militarilor sau polițiștilor.
După 2000 atentatele sunt mai puține și mai soft, în sensul în care sunt anunțate telefonic, pentru a se evita pierderea de vieți omenești nevinovate, în aceeași măsură în care lupta armată este dublată din ce în ce mai mult de lupta politică pentru autonomie extinsă, după modelul Cataloniei. În 2004 au loc cele mai grave atentate teroriste din Spania, când un mic grup terorist islamic, influențat de Al Qaeda, aruncă în aer un tren într-o gară de lângă Madrid.
Deși bănuită la început, implicarea ETA este exclusă, când se dovedește că atentatele sunt comise de tineri musulmani de origine marocană. În 2011 este anunțată o încetare definitivă a focului, pentru ca un an mai târziu, ETA  să depună armele și să înceteze să mai lupte în mod violent împotriva guvernului central de la Madrid.
Autonomia extinsă a Țării Bascilor este pusă într-o nouă lumină, de recentele mișcări de stradă, referendumuri și proteste ale catalanilor, care doresc independența regiunii lor, una dintre cele mai bogate din Spania.
În aprilie 2017, la Bayonne are loc un miting al bascilor din zona franceză, care marchează astfel depunerea armelor pe care le aveau și încheierea oficială a activității și implicării armate a ramurii ETA responsabilă de atacuri teroriste.

O mică dispută are Spania cu Marocul, în privința teritoriilor spaniole de pe coasta africană, vezi Ceuta și Melila.

UN official days about conflicts

          27 january        International Holocaust Remembrance Day                                                                       ...