Conflictul din Kurdistan- butoiul cu pulbere din Orient

 

Kurdistanul  este o regiune destul de omogenă din punct de vedere etno-cultural, situată în inima geografică a ceea ce numim Orientul Mijlociu. Kurzii sunt un popor turcic, cu o limbă care face parte din familia limbilor iraniene, înrudită cu osetina din zona Caucazului.

Teritoriul ocupat de kurzi se sprijină, din punct de vedere geografic, pe munții Caucaz-Ararat spre nord, Munții Zagros spre sud, Munții Taurus la vest, marele platou deșertic sirian la sud, având în partea centrală marele lac tectonic Van (din Turcia).

Țările în care se află minorități kurde sunt Turcia( Bakur-Kurdistanul turcesc), unde se afl[ cei mai mulți, în jur de 20 de milioane, concentrați în sud-vestul Anatoliei, în Siria(Rojava-Kurdistanul sirian) de nord, în partea de vest a Iranului ( Rojhiklat- Kurdiatnul iranian) și o mare minoritate în Irakul de nord( Başȗr-Kurdistanul irakian). Minorități mai mici sunt în Armenia, Azerbaidjan, Caucaz și Europa unde au organizații  civice foarte bine puse la punct.

Singurul stat în care kurzii au drepturi recunoscute și o regiune autonomă federală este Irakul, în timp ce în Turcia se refuză inclusiv denumirea de Kurdistan, deși sunt multe districte unde sunt numai kurzi, ceea ce a determinat apariția Partidului Muncitorilor din Kurdistan( PKK) considerat organizație teroristă. Pogromuri împotriva kurzilor au loc încă din 1925, de pe timpul lui Mustafa Kemal Atatürk.

În Iran minoritatea kurdă este recunoscută, iar în Siria este persecutată și exilată în alte state din cauza războiului civil.

Kurzii, care își spun kurmagi, doresc crearea unui stat independent care să reunească toate zonele locuite de ei, acest lucru nefiind agreat de SUA, Rusia sau UE, și cu atât mai puțin de statele unde aceștia au comunități etnice puternice, singurul unde se bucură de o autonomie extinsă fiind Irakul, conform noii constituții, adoptată după înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

De altfel în Irak, ca și în Turcia azi, kurzii au fost marginalizați, uciși, expulzați sau acuzați de terorism, astfel că au avut loc cel puțin două insurecții ale forțelor kurde, împotriva regimurilor irakiene(1943-1945, 1961-1975).

Partidul Muncitorilor din Kurdistan ce activează în Turcia de sud-est, este o organizație politică și armată care a luptat în deceniul sângeros, 1980-1990, cu armata și poliția turcă, prin toate mijloacele, având ca rezultat moartea a zeci de mii de kurzi și distrugerea a sute de așezări din sud –vestul Turcieiîn urma bombardamentelor aviației turce dar și numeroase victime în rândul civililor turci, victime ale atentatelor sinucigașe sau cu mașini capcană din marile orașe turcești.

Cel mai cunoscut lider kurd este Abdulah Öcalan, arestat în 1999 și condamnat la moarte în Turcia, pedeapsa a fost comutată la închisoare pe viață, după ce această țară a renunțat la pedeapsa cu moartea.

Între 1990 și 2004, a existat o oarecare relaxare a relațiilor, minoritatea kurdă reușind chiar să intre în parlamentul de la Ankara, însă venirea la putere a radicalului președinte Erdogan, a încheiat această perioadă,  chiar cu riscul deteriorării relațiilor cu UE, și al exacerbării sentimentului naționalist kurd.

În Irak a fost creată o forță armată/ miliție extrem de puternică și de bine organizată și înarmată numită Peshmerga( în traducere: Spre moarte) care luptă cu succes în teatrul de operațiuni din Siria, împotriva Statului Islamic( ISIS/ISIL/Daesh).

Milițiile Peshmerga și mai nou, YPG (Unitățile de Apărare a Poporului, în kurdă: Yekîneyên Parastina Gel) sunt acuzate de guvernul Turciei că ar alimenta grupările extremist –teroriste PKK din zonele muntoase de graniță din sud-estul Anatoliei, ceea ce amplifică tensiunile dintre guvernarea tot mai autoritară al lui  Recep Tayyip Erdoğan și președintele Masud Barzani, liderul Kurdistanului autonom irakian.

Apariție editorială în format electronic- Dicționarul conflictelor lumii 1945-2019

Dicționarul conflictelor lumii 1945-2019 , Irașcu Viorel
format electronic epub și pdf,
pe google play, 
poate fi cumpărat pentru 29 de lei, de aici

https://play.google.com/store/books/details?id=Kju8DwAAQBAJ

De asemenea, dicționarul poate fi procurat, în format pdf, de pe editura LETRAS, la 33 de lei

https://letras.ro/product/dictionarul-conflictelor-lumii-1945-2019-ebook-pdf/

Aș dori să aduc în atenție și:

Ghidul mănăstirilor catolice din România: al caselor, centrelor, oratoriilor, institutelor seculare, congregațiilor și ordinelor catolice, Irașcu Viorel

poate fi cumparat pentru 17 lei , în format pdf, de aici

https://play.google.com/store/books/details?id=2kC8DwAAQBAJ

Potențialul destabilizator al Iranului, sămânța de conflict

În contextul uciderii generalului iranian de către SUA, și a unui posibil conflict deschis în Golf, mă gândesc la potențialul destabilizator pe care-l are Iranul în regiune.
Deși curentul șiit este relativ minoritar, Iranul a reușit să înarmeze, să potențeze orgoliile antisioniste și să planteze în diferite țări sămânța războiului.
După ce citiți textul, eliminați din context SUA și veți avea imaginea unui Iran super influent în Orient care presară tensiuni peste tot, din spațiul pericaspic până în Bab-el Mandeb:

- susținerea guvernului alawit de la Damasc precum și a unor miliții kurde care luptau împotriva ISIS;

- susținerea demonstrațiilor anti guvernamentale din Bahrain( fost fief regal iranian) dar și din Kuweit, Liban, EAU și Irak( până de curând),

-susținerea milițiilor Houthi din Yemen, care luptă împotriva guvernului susținut de saudiți, fiind la fel de responsabil de război și de criza umanitară de acolo, ca și oponenții lor suniți arabo-americani;

-susținerea triburilor secesioniste din Belucistanul pakistanez, care doresc autonomie/independență și luptă pentru asta pe calea armelor( livrate de triburile de balochi bogate din Iran);

- posibilitatea de a opri traficul comercial petrolier din strâmtoarea Ormuz, care nu este proprietate iraniană, jumătatea cealaltă a strâmtorii este în posesia Omanului, dar chiar și așa dacă vor, pot bloca tot acolo;

- susținerea grupării teroriste Hezbollah, din sudul Libanului și a bombardamentelor către nordul Israelului, poveste veche și fără sfârșit, cred eu; protejarea Hamasului și înarmarea acestuia din Fâșia Gaza;

- susținerea grupărilor șiite și a guvernului de aceeași orientare de la Bagdad, ceea ce explică uciderea generalui chiar în Irak;

- implicarea în Afganistan, în guvernarea talibanilor și înarmarea diverselor triburi și a milițiilor acestora din vestul statului;

- adăugăm ieșirea din acordul nuclear, conflictul geopolitico-orgolios cu Arabia Saudită, pentru hegemonia în zonă, contactele cu altă dictatură politică religioasă din spațiul caspic, Azerbaidjan, implicarea în finanțarea multor organizații teroriste din Africa sau Asia de Sud Est.

Ei, cum este acum? Nu cumva Iranul este un fel de SUA al Golfului Persic? Departe de mine gândul de a credita SUA cu intenții super curate, dar măcar gândesc cu neuronii mei , n

Zonele neutre ale globului-teritorii post conflict

Zonele neutre sunt teritorii care delimitează sau mărginesc zone de conflict, zone aflate la granița dintre două state sau entități teritoriale. În dreptul internațional zonele neutre sunt teritorii amenajate special pentru noncombatanți.

Zonele demilitarizate au fost inițiate in diverse situații post conflict, cum au fost cele dintre Gibraltar și teritoriul spaniol, cea de pe linia Nistrului, dintre Transnistria și Republica Moldova sau actuala situație de la templul Preah Vihear, de la granița dintre Cambodgia și Thailanda, vezi Thailanda.

* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Kuweit, a existat până în 1970, în urma unui accord, pentru exploatarea petrolului în zonă. Avea peste 5000 de kmp, și a revenit Arabiei Saudite, în urma unei înțelegeri cu Kuweitul.

* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Irak are o formă de romb de peste 7000 de kmp, care a persistat mult timp, în urma unui acord între sultanatul din Nejd( precursorul statului saudit) și Irak. Oficial, acest teritoriu a fost împărțit intre cele două țări în 1981, a dispărut formal de pe majoritatea hărților în 1991, după războiul din Golf, însă nu este clar dacă, azi Irakul este de acord  cu împărțirea realizată de fostul dictator Saddam Hussein.

* Zona neutră dintre orășelele spaniole Ceuta și Melila și teritoriul marocan, marcate de garduri electrificate și de senzori- vezi Ceuta și Melila

* Zona neutră demilitarizată din lungul paralelei de 38˚ dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vezi cele două Coreei.

* Zona neutră cunoscută ca linia Attila, dintre Ciprul de Nord, ocupat de armata turcă în 1974 și Republica Cipru, zonă administrată în numele ONU,  de trupele britanice rămase pe insulă în două mari baze militare strategice. Vezi Cipru

Insurgența islamistă din Sinai( Egipt)- rece, absurdă și inspirată de ISIS

Sinai este o peninsulă foarte cunoscută( cel puțin din punct de vedere religios) care aparține de Egipt. Peninsula este de fapt parte a Asiei, învecinându-se cu Israelul, iar peste Golful Aqaba, cu Iordania și Arabia Saudită, în timp ce Canalul Suez, o separă de Egipt.

Aici s-a dezvoltat o celulă teroristă jihadistă, de sorginte salafistă, numită inițial Ansar Bait al-Maqdis, și care a devenit în 2013 brațul armat al ISIS, în lupta contra Israelului și a Egiptului, în această peninsula, sub numele de Wilayat Sayna.

Atacurile lor vizează stațiunile turistice de lux de la Marea Roșie din Egipt și Israel, forțele de securitate și de apărare egiptiene și israeliene, conductele de petrol din regiune și chiar zborurile transcontinentale, așa cum a fost cel rusesc din 2015, când au murit 224 de turiști ruși.

Peninsula este un teritoriu disputat de multe secole, cazurile cele mai cunoscute fiind cele legate de războaiele egipteano-israeliene, din anii 1956, 1967 și 1973.

La sfârșitul anului 2017 a avut loc un sângeros și devastator atac terrorist asupra unei moschei din localitatea Bir Al- Abed, din nordul peninsulei, care a dus la moartea 235 de credincioși aflați la slujba de vineri, când de obicei moscheea este plină.

Bineînțeles că răspunzătoare de acest atac este insurgența islamistă din regiune care și-a intensificat atacurile în ultimii trei ani, după îndepărtarea de la putere a președintelui Morsi, apropiat de gruparea Frații Musulmani.

Criza refugiaților- multe date, puține înțelesuri

sursa: stiri.tvr.ro

Mai mult de 65 de milioane de refugiați sunt  răspândiți în toată lumea, și , din păcate, jumătate din aceștia sunt copii. 

Atunci când liderii globali s-au întâlnit la New York, în septembrie 2016, pe această problema, au stabilit că își vor dubla eforturile ca această criză globală să se reducă substanțial.

Tot atunci s-a stabilit ca anual cel puțin 10% dintre acști refugiați să fie relocați, în diverse țări, pe principii mult mai echitabile decât înainte, când concentrarea era doar pe unele state.

Conform datelor puse la dispoziție atunci de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați, cei mai mulți din cei 65 de milioane de refugiați, provin din țări devastate de conflicte și cu războaie civile în desfășurare, cum sunt Siria, Afganistan, Irak, Somalia, Yemen și Eritreea, iar aici nu sunt socotiți cei peste 5 milioane de refugiați palestinieni răspândiți prin statele din Orientul Mijlociu. Costul pentru generațiile viitoare este copleșitor, dacă socotim că jumătate sunt copii needucați, nevaccinați și ușor de manipulat emoțional.

Statele care sunt primele baze de refugiu pentru cei plecați din calea războaielor, sunt Pakistanul cu tabere pentru afgani, Turcia, Liban și Iordania cu tabere pentru sirieni, Republica Democrată Congo plus Kenya, pentru somalezi, sudanezi și rwandezi. Aceste țări, sufocate de valurile de refugiați, nu reușesc să facă față acestui uriaș aflux, cu tot ajutorul intern și extern pus la dispoziție, și reclamă pe bună dreptate o politică de asumare a refugiaților la nivel global.

Situația refugiaților din sudul Europei care traversează Marea Mediterană în bărci nesigure și extrem de aglomerate, este gravă și a generat tensiuni în Grecia, Italia, Cipru, Franța și Spania. Frontex, poliția de frontieră europeană din sudul continentului, a fost răspunsul Europei la această criză. Dublarea forțelor de patrulare prin participarea tuturor țărilor europene cu pază de coastă, a atenuat puțin din acest aflux, dar nu a rezolvat nici pe departe problema.

Singura care și-a asumat cu adevărat primirea refugiaților a fost Germania, cu costuri economice interne, și politice uriașe pentru țară dar și pentru Angela Merkel. Restul țărilor europene au procedat la ridicarea de garduri, izolându-se prin ignorarea celorlalți, iar problema împărțirii refugiaților din Europa în mod echitabil a început dar foarte timid și cu opoziții vehemente din partea Ungariei, Poloniei, Cehiei și a Slovaciei adică a țărilor care formează grupul de la Vișegrad.

Somaliland- o încercare nereușită de înlocuire a no man's land-ului

Este un teritoriu desprins din Somalia, din partea de nord, nord-vest a acesteia, cu ieșire la Golful Aden, având ca vecini Djibouti în vest și Etiopia, plus regiunea secesionistă Ogaden, în sud. 

Este singura regiune din Somalia care are o administrare proprie, o armată sau un sistem sanitar și educațional funcțional.

Un teritoriu care dorește cu ardoare normalitatea unui stat democratic, a unor alegeri libere, după zeci de ani de război civil și nenumărate deturnări ale situației politico- militare.

Problema clanurilor dominante din diversele regiuni, granițele arbitrar trasate de cele trei puteri care au deținut porțiuni din teritoriul extins al triburilor somali din Cornul Africii, Marea Britanie, Franța și Italia, înarmarea excesivă a unor triburi și folosirea copiilor ca luptători de gherilă, sunt tot atâtea cauze ale disoluției statului somalez.

Pe acest fond, Abdirahman Ahmed Ali Tuur declară acest teritoriu ca republică independentă, ca urmare a unei conferințe de pace din 1991.

El face, însă, eforturi pentru reconcilierea dintre clanuri, participând activ și de pe poziții de forță la negocieri, militând pentru o soluție federală, singura care ar asigura o oarecare stabilitate țării. În 2003, un fost șef al servicilor de Securitate, Dahir Riyale Kahin, este primul președinte ales liber și democratic în Somaliland.

În ciuda eforturilor diplomatice, statul nu este recunoscut de nicio națiune și de nicio organizație politică africană sau mondială. Există câteva diferende interne în patru din cele 14 regiuni, unde autoritatea din Hargeysa – capitala țării- nu este recunoscută  și unde nici moneda declarată- șilingul somalilandez- nu este acceptat, tot din cauza neînțelegerilor dintre clanuri.

Noua insurgență islamistă Shabab, din restul Somaliei, de sorginte wahabistă și legată ombilical de Al Qaeda, și disputele de graniță cu nou creatul Puntland (alt teritoriu declarat independent din trupul Somaliei Mari) sunt probleme minore, care nu au  mai creat de ani de zile mișcări violente pe plan social sau politico- militar, asigurând o nesperată stabilitate, unui teritoriu parcă condamnat la război, sărăcie, foamete, secetă și genocid.

Siria-istoria unui război civil nesfârșit

Stat arab situat la sud de Turcia, având ca vecini state cu probleme interne și cu care are chiar dispute teritoriale, cum ar fi Israelul( cazul Înălțimilor Golan), Libanul, Irakul și Iordania,  dar și cu  ieșire pe 175 de kilometri la Marea Mediterană.

Stat aflat la intersecția unor drumuri comerciale antice și într-o poziție geostrategică de excepție, Siria s-a confuntat cu numeroase lovituri de stat și războaie civile fratricide, imediat după declararea independenței și eliberarea teritoriului de trupele franco –britanice, în 1946. Până în 1970 Siria este scena unor mișcări politice teribile, în care au loc nu mai puțin de 8 lovituri de stat, înclusiv în perioada în care Siria a fost unită, într-o construcție politică cel puțin ciudată, cu Egiptul de peste Mediterană, sub numele de Republica Arabă Unită. În 1963 începe hegemonia Partidului Baas(Ba’ath) Socialist ce promovează un panislamism exacerbat, care ajuns la putere, inițiază măsuri radicale de naționalizare a întreprinderilor și o reformă agrară de inspirație socialistă.

În 1971, puterea este preluată de liderul acestui partid, generalul Hafez al-Assad, ce pune Siria în prima linie a luptei comuniste și al panarabismului, fiind aliatul principal al URSS  în regiune.

Siria este condusă cu o mână de fier, într-o manieră dictatorială, în care președintele are dreptul, conform constituției, să conducă guvernul, să revoce primul ministru, să schimbe vicepreședintele sau pe orice ministru.

Orientarea comunistă se vede clar în structura parlamentului unicameral, unde din 250 de locuri, 127 sunt rezervate muncitorilor și țăranilor. Având ca obiectiv (re)crearea Siriei Mari, a unei națiuni siriene dominante în Orientul Apropiat, armata  și comandatul ei suprem s-au implicat în conflictele cu Israelul, din 1948-1949,  în războiul de Yom Kippur din 1973,  sau în cel din 1967- Războiul de Șase Zile-, când pierde zona Înălțimilor Golan, teritoriu din sud vestul extrem, în care Israelul construiește de zeci de ani colonii evreiești.

Un alt conflict în care s-a implicat activ, a fost cel din Liban, un război civil care a durat din 1975 până în 1990, în care Siria a jucat rolul puterii protectoare, cu trupe de menținere a păcii (numite oficial Forțe Arabe de Descurajare) trimise acolo- în jur de 30 000 de militari-, un tratat din 1989 consfințind acest rol.

În războiul petrogranițelor sunito-șiit, dintre Irak și Iran, din anii 1980-1988, Siria se aliază cu Iranul șiit, iar în războiul din Golf din 1991, se poziționează în tabăra aliaților condusă de SUA, împotriva lui Saddam Hussein.

Legăturile cu Iranul sunt extrem de puternice, până azi, datorită religiei și faptului că deși doar 10% din populație este șiită( alawiți, de fapt, un subgrup șiit, care nu este recunoscut de marea majoritate sunită nici măcar ca musulmani), aceasta constituie elita conducătoare a țării, din partidul Baas, care este de fapt un partid constituit pe criterii etnico-religioase.

Iranul susține oriunde în lumea arabă sau în lumea occidentală lupta de orice fel a musulmanilor șiiți, pentru recunoaștere sau putere, cel mai recent exemplu este insurgența Houthi din Yemen.

1999 este anul în care președintele Hafez al-Assad, este confirmat în funcție pentru al 5 lea mandat, cu nu mai puțin de 99,98 % din sufragii, mandat dus la capăt de fiul său Bashar al-Assad, asta după moartea lui Hafez al-Assad în 2000.

Bashar al-Assad, se află de atunci la putere, continuând politica dictatorială a tatălui său și punând Siria pe harta țărilor în care se desfășoară unul dintre cele mai sângeroase războaie civile din secolele XX-XXI.

Ca un efect al primăverii arabe, în Siria, în 2011,  încep ample manifestații împotriva guvernului condus de al-Assad, care vizează încălcarea unor drepturi și libertăți, a hegemoniei sectei alawite, a șomajului și corupției generalizate din țară.

Deși introduce câteva reforme, una dintre ele fiind acordarea de cetățenie la mii de kurzi sau majorarea salariilor, conflictele tot mai dese între manifestanți și forțele de Securitate se soldează cu sute de morți și răniți și cu mii de arestați. În scurt timp este evident pentru toată lumea că revolta sau conflictul din Siria, devine un război civil în toată regula, dus nu numai cu coctailuri Molotov și Kalashnikov ci și cu blindate și avioane de bombardament.

În prezent, în 2016, situația se prezintă astfel, cea mai mare parte a vestului țării este controlat de armata siriană guvernamentală și de aviația rusă adusă în sprijinul președintelui, cu excepția unei regiuni extinse din jurul orașului Alep, ținta unor bombardamente puternice ale avioanelor ruse și siriene și unde opoziția siriană Armata Siriană Liberă și Frontul Islamic, dețin încă poziții, plus o regiune întinsă din sud și de la granița cu Israelul. Nordul țării unde trăiau cei 6%  kurzi, este sub influența milițiilor Peshmerga, care luptă pentru crearea unui Kurdistan liber, atît în Siria cât și în Irakul vecin.

Centrul și estul țării este ocupat de ISIS (DAESH) care a proclamat un califat în această regiune și în tot nordul și nord estul Irakului, grupare teroristă care a ocupat regiunea dintre cele două țări în câteva luni, în condițiile disoluției statelor respective din cauza războaielor civile.

Frontul Al Nusra deține câteva poziții cheie în nord estul Siriei, spre granița cu Turcia. Consecința războiului care durează de mai bine de 5 ani este una cumplită pentru populația acestei țări și pentru Siria însăși, aproape 500 000 de victime din care o bună parte copii nevinovați și milioane de refugiați în Liban, Iordania și Turcia, unde există multe tabere administrate de UNCHR.

Dincolo de cauzele religioase și etnice evidente, precum si interesele unor țări și companii care doreau să construiscă gazoducte pe teritoriul Siriei, este foarte clar că efectele conflictului est/ vest, lumea occidentală și democratică vs lumea post sovietică și autoritaristă, duc aici un război care trimite cu gândul la un eventual al III lea război mondial. Este de ajuns să citim care sunt beligeranții și cine îi susține.

Coaliția împotriva guvernului este susținută de SUA, statele occidentale din NATO și UE plus statele sunite din Golf, Iordania, Qatar, EAU și Arabia Saudită și Turcia( mai puțin când este vorba de kurzi) în timp ce guvernul lui Assad este susținut de Rusia, China, Coreea de Nord și Iran. 

Somaliland- promise land-ul din Cornul Africii

Este un teritoriu desprins din Somalia, din partea de nord, nord-vest a acesteia, cu ieșire la Golful Aden, având ca vecini Djibouti în vest și Etiopia, cu regiunea secesionistă Ogaden, în sud. Este singura regiune din Somalia care are o administrare proprie, o armată sau un sistem sanitar funcțional. 

Un teritoriu care dorește cu ardoare normalitatea unui stat democratic, a unor alegeri libere, după zeci de ani de război civil și nenumărate deturnări ale situației politico- militare.

Problema clanurilor dominante din diversele regiuni, granițele arbitrar trasate de cele trei puteri care au deținut porțiuni din teritoriul extins al triburilor somali din Cornul Africii, Marea Britanie, Franța și Italia, înarmarea excesivă a unor triburi și folosirea copiilor ca luptători de gherilă, sunt tot atâtea cauze ale disoluției statului somalez. 

Pe acest fond, Abdirahman Ahmed Ali Tuur declară acest teritoriu ca republică independentă, ca urmare a unei conferințe de pace din 1991. El face, însă, eforturi pentru reconcilierea dintre clanuri, participând activ și de pe poziții de forță la negocieri, militând pentru o soluție federală, singura care ar asigura o oarecare stabilitate țării. 

În 2003, un fost șef al servicilor de Securitate, Dahir Riyale Kahin, este primul președinte ales liber și democratic în Somaliland. În ciuda eforturilor diplomatice, statul nu este recunoscut de nicio națiune și de nicio organizație politică africană sau mondială. 

Există câteva diferende interne în patru din cele 14 regiuni, unde autoritatea din Hargeysa – capitala țării- nu este recunoscută  și unde nici moneda declarată- șilingul somalilandez- nu este acceptat, tot din cauza neînțelegerilor dintre clanuri.

Noua insurgență islamistă Shabab, din restul Somaliei, de sorginte wahabistă și legată ombilical de Al Qaeda, și disputele de graniță cu nou creatul Puntland (alt teritoriu declarat independent din trupul Somaliei Mari) sunt probleme minore, care nu au  mai creat de ani de zile mișcări violente pe plan social sau politico- militar, asigurând o nesperată stabilitate, unui teritoriu parcă condamnat la război, sărăcie, foamete, secetă și genocid.