Afghanistan- Land‚ das zwischen dem Nahen Osten und Indien- Pakistanesischer Raum liegt

 

Afghanistan- Land‚ das zwischen dem Nahen Osten und Indien- Pakistanesischer Raum liegt,wird von Arnold Toynbee,“ die Kreuzung der antiken Wege "aufgrund seiner geopolitischen Lage im Nahen Osten genannt. Im Osten liegt der große muslimische Nachbar Pakistan, Ort wo  mehrere afghanische Taliban-Führer Zuflucht suchten, ständige Quelle des islamischen Fundamentalismus. Im Westen liegt Iran  und im Norden die Republiken der ehemaligen Sowjetunion, Usbekistan, Tadschikistan und Turkmenistan. 

Ein enger territorialer Korridor,  Wakhan genannt, bietet eine isolierte und seltsame Verbindung mit China ,genauso wie es in Namibien der Caprivi Korridor macht .Beide sind geerbte koloniale Entwürfe, die die  Spannungen mehr verschärfen als verringern. Afghanistan-ist von zahlreichen Kriege zwischen den Volksgruppen gepragt, vor allem nach der Unabhängigkeitsverkundigung im Jahre 1919, als es  Monarchie wird, und ab 1973, wenn es sich Republik unter der Führung von Muhammad Daud deklariert. Es wird zum Schauplatz von Machtkämpfen zwischen den konservatoren Islamer und den reformierenden Parteien, die durch die beiden militärischen Großmächte (Sowjetunion und USA) in die ' 80er Jahre unterstützt werden.

Im Jahr 1979 fordert der neue Staatsleiter Babrak Karmal das Eingreifen der sowjetischen Armee an, um die politische Situation in diesem stark divisiertem Land zu regeln.  Das Angreifen der sowjetischen Truppen hat  aber als Ergebnis einen noch groseren Chaos und die neun Kriegsjahren hinterliessen  bis 1988 (das Jahr des Abzugs der sowjetischen Truppen) über 15.000 tote  Soldaten und teilweise den Verlust des ideologischen  Einfluss, den die Sowjetunion  in der Zone sich gewünscht hätte.

Der ausgedehnte  Bürgerkrieg erzeugt ein Wettrüsten der über 20 ethnischen Gruppen (Tadschiken, Pushtuni in allen Regionen, Usbeken, Turkmenen  im Norden und Hazara in der Mitte, Beluchi im Suden,oder Hindus), die durch die USA ( gleichzeitig mit den Mujahedinii und den Talibanen) unterstuzt werden. Hundert Millionen aus den CIA Kontos gingen besonders zu den Tadschikenstaemme im Extremnorden und den Pushtuni weil sie erfolgreich  und determiniert mit den sowjetischen Truppen kampften. 

Gleichzeitig unterstützt Sowjetunion die kommunistische  Regierung und andere ahnlichen politischen  Gruppen. Die direkte Folge ist einerseits der Lebensverlust von uber 1,5 Millionen Personen,andererseits die 5 Millionenzahl Flüchtlinge am Ende der sowjetischen Besatzung, in Pakistan und Iran und ,sowie riesige Sachschäden. Folglich der zahlreichen Friedensabkommenversuche und des ONU-Einsatzesendet der Krieg . Zur Macht kommen die Mujahedini und die radikalisierten Talibanen , die in kurzer Zeit eine islamische Republik mit einer harten inneren Politik einrichten, in der Grundrechte und Freiheiten eingeschrankt werden.

Der Ruckzug  der Sowjeten im Jahre 1988 stellte einen Wendepunkt in der Auflösung des afganischen Staates dar, da  die Finanzierung kam jetzt aus  Saudi Arabien, Ägypten und  auch Israel.Das ermöglichte die Bildung von kleinen, gut ausgestatteten Armeen, die sich später in den Jahren 2000  als schwere Muhlsteine im Krieg zwischen den USA und den talibanische Al Qaedamitglieder erwiesen. Der  Umgang der talibanischen Regierung mit dem Al Qaeda Führer, Osama Bin Laden und die Hilfe der  terroristischen Anschläge sowohl aus der Hauptstadt von Kenia (Nairobi) im Jahr 1998, als auch das WTC seit September 2001, führte zu einer klaren USA-Reaktion und zur Koalition gegen den Terrorismus. Zu  der Koalition gehoren Soldaten aus Ländern auf allen Kontinenten, darunter auch Rumänien.

Heute entfaltet sich  die Autorität der Regierung und des Präsidenten  (Hamid Karzai, der erste demokratisch gewählt, und seit  2014, Ashraf Ghani) kaum uber die Grenze von Kabul. Sonst haben Leiter der autoproklamierten Regionenchefs und Mitglieder der gefürchteten Panjshairi Mafia (das Opium-Geschäft, wo  das Land weltweit führend in der Produktion ist)die Kontrolle über 80 % des Territoriums. Die durchschnittliche Lebenserwartung in Afghanistan ist 44 Jahre , das Niveau der Urbanisierung ist unter 30 % und im  Human Development Index, befindet sich dieses Land auf den letzten Plätzen.  Nur ein Fünftel der Bevölkerung hat Zugang zu sauberem Trinkwasser  und das Niveau der Alphabetisierung ist etwa 28  %. Diese Elemente zeigen einen zusammenbrechenden Staat als Folge der kontinuierlichen Kriege im letzten Jahrhundert.

Laut Robert Cooper ist Afghanistan ein vormoderner Staat, eine Art ,,Terra Nullius "mit nominellen Souveränitäten, wo verschiedene ethnische oder religiöse Gruppen (siehe Khazar-Lage im Zentrum des Landes,aufgrund  aktueller Zugehorigkeit zum sunnitischen Gebiet religios verfolgt), das Gebiet auf feudalen Prinzipien organisiert. Die Situation in diesem Land ist nach wie vor, extrem unstabil,der  Aufstand der Talibaner ist noch sehr aktiv (die letzten Angriffe im Januar 2018  destabilisieren das Land wieder), die Opiumsmafia ist noch sehr stark, der Einfluss des Irans und Pakistans steigt  unter der verarmten Bevölkerung.

Wahrend Vorsitzender Ashraf Ghani ständig Anrufe an dem aktuellen Anführer der Talibanen, Maulvi Haibatullah Akhunzadah für Friedensverhandlungen macht, wollen sie direkte Gespräche mit USAs militärischen Kraften und Ofiziallen, die sie als ,,Fremdherrschaft "betrachten. Der Bürgerkrieg fuhrt trotz einiger zaghaften demokratischen Entwicklungen, im Zusammenhang mit freien Wahlen oder starken Institutionen, durch eine gemeinsame Anstrengung der Allianz gegen den Terrorismus, weiterhin.

Positive Ergebnisse  der, von der Koalitionskräften gegen den Terrorismus getoffenen Maßnahmen,die von den USA angeführtwurden, sind sichtbar. Beispiele-das medizinische System ist besser entwickelt, fast 6 Millionen Flüchtlinge aus den Nachbarländern sind in ihre Häuser zurückgekehrt, es gibt  eine relativ starke und gut ausgebildete und ausgerüstete Armee, sowie über 8 Millionen  schulbesuchende Kinder, darunter 3 Millionen Mädchen.

Ce se întâmplă în Afganistan?

Ce se întâmplă în Afganistan? Pe canalul meu de youtube, am alcătuit un filmuleț cu tot ceea ce am înțeles eu din drama acestui popor. Nu urmăriți greșelile sau inadvertențele, știu că sunt. Să ne concentrăm pe cauze și efecte, locale, regionale sau globale. Gânditul este liber și gratis! Și constat asta din ce în ce mai puțin, la mulți dintre locuitorii României de azi, care luptă cu un inamic occidental si anti -in general. Inamicul este în lipsa noastră de informare și înțelegere a lumii în care trăim. Iar filmulețele de genul acesta și altele asemenea, vin să dea la o parte buruienile din fundamentalismul nostru ...academic( dacă mă înțelegeți)!Vă pupă proful Irașcu!

De ce vin nepalezi în România?

Discriminarea de castă din India

Potențialul destabilizator al Iranului, sămânța de conflict

În contextul uciderii generalului iranian de către SUA, și a unui posibil conflict deschis în Golf, mă gândesc la potențialul destabilizator pe care-l are Iranul în regiune.
Deși curentul șiit este relativ minoritar, Iranul a reușit să înarmeze, să potențeze orgoliile antisioniste și să planteze în diferite țări sămânța războiului.
După ce citiți textul, eliminați din context SUA și veți avea imaginea unui Iran super influent în Orient care presară tensiuni peste tot, din spațiul pericaspic până în Bab-el Mandeb:

- susținerea guvernului alawit de la Damasc precum și a unor miliții kurde care luptau împotriva ISIS;

- susținerea demonstrațiilor anti guvernamentale din Bahrain( fost fief regal iranian) dar și din Kuweit, Liban, EAU și Irak( până de curând),

-susținerea milițiilor Houthi din Yemen, care luptă împotriva guvernului susținut de saudiți, fiind la fel de responsabil de război și de criza umanitară de acolo, ca și oponenții lor suniți arabo-americani;

-susținerea triburilor secesioniste din Belucistanul pakistanez, care doresc autonomie/independență și luptă pentru asta pe calea armelor( livrate de triburile de balochi bogate din Iran);

- posibilitatea de a opri traficul comercial petrolier din strâmtoarea Ormuz, care nu este proprietate iraniană, jumătatea cealaltă a strâmtorii este în posesia Omanului, dar chiar și așa dacă vor, pot bloca tot acolo;

- susținerea grupării teroriste Hezbollah, din sudul Libanului și a bombardamentelor către nordul Israelului, poveste veche și fără sfârșit, cred eu; protejarea Hamasului și înarmarea acestuia din Fâșia Gaza;

- susținerea grupărilor șiite și a guvernului de aceeași orientare de la Bagdad, ceea ce explică uciderea generalui chiar în Irak;

- implicarea în Afganistan, în guvernarea talibanilor și înarmarea diverselor triburi și a milițiilor acestora din vestul statului;

- adăugăm ieșirea din acordul nuclear, conflictul geopolitico-orgolios cu Arabia Saudită, pentru hegemonia în zonă, contactele cu altă dictatură politică religioasă din spațiul caspic, Azerbaidjan, implicarea în finanțarea multor organizații teroriste din Africa sau Asia de Sud Est.

Ei, cum este acum? Nu cumva Iranul este un fel de SUA al Golfului Persic? Departe de mine gândul de a credita SUA cu intenții super curate, dar măcar gândesc cu neuronii mei , n

Problema preluării Hong Kong-ului și a regiunii Macao de către China

Hong Kong-ul este o regiune din sudul extrem al Chinei, de la gura de vărsare a fluviului Perlelor în Marea Chinei de Sud, ocupând o mică peninsulă și câteva insule din apropiere.

În 1898 Imperiul Britanic a încheiat un acord de folosire a acestui teritoriu, cu împăratul Chinei prin care i se permitea folosirea acestei regiuni timp de 99 ani.

În 1997 Marea Britanie a trebuit să retrocedeze Chinei comuniste, regiunea, devenită sub administrație chineză Regiunea Administrativă Specială Hong Kong( SAR Hong Kong).

Orașul de peste 7 milioane de locuitori este o enclavă capitalistă cu o conducere democratică, în ciuda ingerințelor tot mai puternice ale administrației comuniste chineze în luarea deciziilor.

Cu un nivel de trai foarte ridicat, cu monedă proprie și cu o bursă influentă pe piețele internaționale, Hong Kong-ul reacționează de fiecare dată mai mult sau mai puțin violent la adresa directivelor comuniste, ultima mare confruntare de acest fel având loc în 2014 în ceea ce s-a numit Revoluția Umbrelelor.

Această mișcare a constat în demonstrații uriașe prodemocrație, împotriva politicii Beijingului, manifestații susținute de multe țări din lume și de mulți lideri, China considerând-o o problemă internă și tratând-o ca atare.

Macao sau Áomén are același statut ca și Hong Kong-ul, numele oficial fiind Regiunea Adminstrativă Specială Macau( SAR Macau), fiind un teritoriu retrocedat de Portugalia Chinei tot în 1999. 

Macao are un nivel de trai foarte ridicat, fiind recunoscut ca Las Vegas-ul Asiei, aflat la 70 de kilometri spre sud vest de Hong-Kong, de unde vin cei mai mulți jucători la cazinourile de aici.

Conflictul din Tibet și anexarea acestuia- tabloul, pe scurt

În aprilie 1952, delegația de tibetani trimisă la Beijing, este forțată să semneze un acord în 17 puncte, care consfințea anexarea acestei regiuni de 3,8 milioane kmp( din 9,6 milioane kmp, totalul Chinei).

Tibetul deține doar 0,46% din populația Chinei și se numesște din punct de vedere administrativ Xizang sau Regiunea Autonomă Tibet.

Ocuparea Tibetului de către Armata Populară de Eliberare în 1950, aduce cu sine o schimbare majoră în etosul cultural al țării, obligă guvernul și pe Dalai-Lama să plece în exil, în 1959 și schimbă fundamental societatea tibetană.

Azi, tabloul ar arăta cam așa: predomină armata și cadrele ei în toate zonele administrative din Xizang( în chineză ,,Țara comorilor din apus”), mii de prizonieri în închisori și lagăre de muncă în urma revoluției culturale din timpul lui Mao, represalii sângeroase în anii 1980, atacuri și boicoturi constante împotriva lui Dalai –Lama și a guvernelor care îl susțin pe acesta, tibetanii care nu stăpânesc limba chineză sunt marginalizați, refuzul oricărui dialog despre posibila independență a Tibetului.

Autismul politic al Chinei devine mai acut, odată cu revoltele din Piața din Tienanmen dublate în 1989 și de primirea de către Dalai-Lama a premiului Nobel pentru pace( care conduce un guvern din exil în India și carismatic cum este, a adunat în jurul lui toată rezistența anti chineză), mai ales că un alt mare dizident politic chinez, Liu Xiaobo, primește același premiu în 2010.

Autoritățile chineze continuă persecuțiile și expulzările în rândul călugărilor și călugărițelor tibetane pe care îi acuză permanent de colaboraționism, ceea ce îi privează pe tibetani de orice posibilitate de a-și păstra propria credință și cultură, cei 50 de ani de dominație chineză au făcut ca zeci de mii de nativi să aleagă calea exilului în India, Nepal sau în Occident.