Se afișează postările cu eticheta America de Sud. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta America de Sud. Afișați toate postările
luni, 17 ianuarie 2022
marți, 5 februarie 2019
Venezuela- o istorie-eșec a iluziilor autocratice
Venezuela este un stat aflat în extremitatea nordică a Americii de Sud, cu o largă ieșire la Marea Caraibilor( Oceanul Atlantic), și care se învecinează la vest cu Columbia, la sud și sud-est cu Brazilia și cu Guyana la est.
Un stat cu resurse uriașe
de petrol și gaze naturale, aflat pe primul loc pe continentul sud-american și
pe locul 8 în lume ca reserve plus resurse mari de minereuri, continuă, de mai
bine de 50 de ani să fie scena unei continue revoluții social-economice, pe
fondul unei bogății foarte prost administrate.
După îndepărtarea de
putere a generalului dictator Pérez Jiménez și a camarilei sale corupte, în
1958, Venezuela părea că a scăpat de modelul sudamerican, al guvernărilor
strecurate printer lovituri de stat mai mult sau mai puțin sângeroase,
înscriinduse pe orbita societăților stabile, democratice și care uzează la
maxim de resursele generoase de hidrocarburi.
Lumea întreagă asistă
timp de peste 30 de ani la ceea ce se numește ,,miracolul economic venezuelean”
și la măsuri de protecție socială și reforme care triplează practic populația țării duc la
creșterea nivelului de trai, dar atrrage
după sine și un exod rural masiv.
Pentru că presiunea
socială a devenit enormă, partidele politice, Parlamentul și Presedinția, încep
să adopte legi care să aducă mai mulți bani la buget, să naționalizeze
industria extractive, pe fondul creșterii inflației, somajului, corupției,
inegalităților sociale, datoriei publice și a prețurilor de consum.
Criza începută în 1980
care s-a datorat scăderii puternice a prețurilor la petrol, își găsește efecte
în mari demonstrații de stradă, conflicte tensionate între populația din ce în
ce mai pauperă și guvern, sfârșind în 1992 prin două tentative de lovitură de
stat, al căror conducător este liderul socialist radical Hugo Chávez Frias,
fost militar de carieră.
Președintele Carlos
Andreas Pérez este acuzat în 1993 de corupție și de deturnare de fonduri și
condamnat în 1996, astfel că se deschide calea ca la alegerile din 1998, fostul
deținut Hugo Chávez să fie ales președinte cu o largă majoritate, pe o
platformă socialistă care promitea venituri mai mari unei categorii
defavorizate de populație care umple, și azi, mahalalele marilor orașe
venezuelene.
Accesele tot mai dese de
conducere autocratică și conflictul direct cu Parlamentul, au dus în 2002 la o lovitură
de stat militară, însă după câteva zile H. Chavez se reîntoarce la Caracas mai
puternic decât oricând. Protestele violente ale opoziției, referendumul
organizat de aceasta în 2004 și greva
generală care paralizează țara câteva luni de zile, nu conduc la demisia sau
demiterea președintelui dictator.
Cu susținerea puternică a
păturilor defavorizate, președintele Chavez
câștigă fără problem alegerile din 2006, devenind statul problemă din
America de Sud, care amenință stabilitatea regiunii, prin lupta continuă
împotriva SUA- către care merg totuși majoritatea exporturilor de petrol- și
prin alianțele pe care le oficializează cu Nicaragua, Ecuador, Bolivia și Cuba
comunistă a lui Castro.
După moartea lui H.
Chavez,în 2013, la putere ajunge Nicolás Maduro, care își asumă rolul de
continuator al politicilor socialiste inițiate de Chavez. El este ales la
limită, președinte în 2013, pe fondul unor sancțiuni economice impuse de SUA și
a deteriorării situației economice a țării.
Protestele și violențele
de stradă au adus de multe ori Venezuela în pragul unui război civil,
antagonismul între diversele grupuri sociale adâncindu-se pe măsură ce
populația sărăcește iar reformele sociale eșuează, PIB-ul Venezuelei scăzând cu
40% față de 2014, conform datelor din
2018.
În ultimii ani(2014-2018)
s-a intensificat exodul venezuelenilor către țările vecine, cele mai mari
probleme în acest sens fiind în Columbia, Ecuador, Peru și chiar Brazilia și
Chile unde, la orizont se arată crize umanitare de proporții, în condițiile în
care doar în ultimii trei ani 7% din populație a emigrat.
Relațiile internaționale
au de suferit, țara devenind tot mai izolată și supusă sancțiunilor și
embargourilor SUA. Cresc și se acutizează problemele și cu vecinii, cu Columbia, din cauza traficului cu
combustibil, foarte ieftin în Venezuela, dar și pentru trasarea graniței în
Golful Venezuelei și cu Guyana pentru un diferend de graniță din perioada
colonială pentru o regiune numită Guyana
Essequibo, vezi Guyana.
Ultimele evoluții politice zdruncină eșafodajul comunistoid al clicii lui Maduro, în urma demonstrațiilor uriașe din capitală și în urma autodeclarării lui Juan Guaido( președintele parlamentului, controlat de opoziție), drept președinte legitim interimar al țării, recunoscut de SUA , Franța și Marea Britanie. Prin implicarea SUA și a câtorva state sudamericane, se speră ca înlăturarea iminentă de la putere a lui Maduro să nu declanșeze un război civil, care va destabiliza pentru o bună perioadă toată regiunea. Mai ales că fostul șofer de autobuz, ajuns președinte dictator, are susținerea politică din partea axei antioccidentale mondiale Rusia-Iran-China-Turcia.
vineri, 6 ianuarie 2017
Ecuador- modelul afro sud american de junte militare
Un stat situat în vestul extrem al
Americii de Sud, traversat chiar de linia Ecuatorului, cu ieșire largă la
Oceanul Pacific, către insulele Galapagos, care aparțin de acesta. Are o
istorie zbuciumată presărată cu nenumărate conflicte, rebeliuni ale indigenilor
și lovituri de stat, după modelul afro-sud american, al anilor tulburi
1960-1980.
Președintele J.M. Velasco Ibara, este ales în 1934 și reales de
cinci ori, cu mari majorități, până în 1972 când este înlăturat de la putere,
de către armată, după eșecul reformelor sociale și a aplicării defectuoase a
reformelor agrare.
O juntă militară preia puterea
între 1972 și 1979, an în care este adoptată o nouă constituție și au loc
alegeri libere, fără implicare militară. Cu toate acestea anii ’90, sunt parcă și mai tulburi din punct de vedere
politic, în 1995 se reia, cu mai multă
violență conflictul de graniță cu Peru.
Cunoscut ca Războiul Cenepa( Alto Cenepa War), conflictul de graniță cu
Peru, își are originile în 1941-1942 când, vecinul din sud, invadează regiunea
Amazonului Superior, o zonă de peste 180 000 de kmp, care este cedată de
Ecuador. Acest moment nu a fost uitat de ecuadorieni, așa că tensiunile mocnite dintre cele două armate au mai avut
momente sângeroase în 1981( incidentul Paquisha) și 1995( doborâre de
elicoptere și avioane), toate întâmplate pe linia Cordillera de Cóndor.
Odată ce Ecuadorul a descoperit în partea sa de regiune a Amazonului
Superior, zăcăminte uriașe de petrol, cererile pentru renegocierea acordului de
la Rio, din 1942, când a cedat sudul țării practic Perului, au devenit din ce
în ce mai vehemente. Acest conflict teritorial a devenit între timp, cel mai
lung din întreaga emisferă vestică, de după al Doilea Război Mondial.
Cu un discurs populist, la alegerile din 1996, este ales președinte Abdalá
Bucuram Ortiz, destituit un an mai târziu pentru incapacitate psihică, cel ce
îi urmează este arestat pentru corupție și subminarea economiei naționale, iar
Jamil Mahuad Witt, ales în 1998 este obligat să se retragă în 2000, în urma
unui puci militar. Criza economică din anii 2000, duce la prăbușirea monedei
naționale, moment din care noua monedă a statului este dolarul american, PIB
–ul scade cu peste 7% ceea ce aduce Ecuadorul în imposibilitatea de a-și mai
plăti datoria externă.
Circulă diverse scenarii cu privire la cauzele care au generat această
criză financiară și mai ales în legătură cu efectele și soluțiile găsite pentru
ieșirea din criză. Ecuadorul mai are și astăzi datorii neplătite din acea
perioadă.
Un lucru este cert, Ecuadorul bogat în petrol, banane, creveți și
pește, este un stat care depinde de prețul petrolului, de bugetul rezultat care
a fost administrat haotic zeci de ani,de fenomenul El Niño produce ciclic
pagube uriașe culturilor agricole, iar lipsa reformelor structurale și lupta
împotriva corupției sunt tot atâtea cauze, care duc Ecuadorul pe marginea
prăpastiei sociale. Mișcările indigenilor, descendenți din marele popor incaș,
nemulțumiți de împărțirea pământurilor și de reformele agrare, pun presiune
constantă pe guvernele perindate la putere din 2000 încoace.
Președinte Rafael Correa face eforturi în continuare, pentru stingerea
datoriei externe rămase de la criza din 2000 și pentru reducerea șomajului și a
decalajelor din societatea multietnică și multilingvistică ecuadoriană.
sâmbătă, 19 octombrie 2013
Republica Cooperatistă Guyana- o glumă comunistă
Guyana este o țară situată în nordul continentului sud american, având ca vecini Surinamul( fosta Guayană olandeză), Venezuela( cu care are un puternic conflict de graniță), Brazilia și Oceanul Atlantic.
O țară cu o eterogenitate etnică rar întâlnită, în care domină grupul de populație ...indiană, de origine asiatică, urmată de negrii și mulatri, metiși, amerindieni, albi și chinezi.
Acest lucru se datorează aducerii de mână de lucru ieftină din Asia, după ce sclavia a fost abolită în 1834 , iar plantațiile de trestie de zahăr și orez au rămas fără muncitori.
În 1966 fosta colonie britanică își declară independența în cadrul Commonwealthului, așa cum au făcut majoritatea coloniilor coroanei. Aici, patru ani mai târziu s-a întâmplat un eveniment politic ciudat, țara iese din Commonwealth, și se proclamă ,,republică cooperatistă,, sub conducerea unui fanatic marxist numit Linden Forbes Burnham.
Acesta era președintele Partidului Progresist Popular, care distruge țara din punct de vedere economic, mai ales după ce aderă ca stat asociat la CAER, vestita cooperativă economică a statelor comuniste.
Dezechilibrele se adâncesc după de Burnham devine președintele țării, din 1980 până în 1985, fiind accentuate de puternicele rivalități și tensiuni interetnice. La imaginea de țară neguvenabilă și săracă se adaugă un eveniment trist, care are loc în 1978, când 911 adepți ai sectei conduse de Jim Jones se sinucid în jungla din centrul țării.
În 1997 președintele țării, Cheddi Jagan, moare, iar soția sa, Janet Rosenberg Jagan este aleasă noul șef al statului. Născută la Chicago, aceasta devine prima femeie președinte și totodată primul șef de stat alb din istoria țării. Așteptările foarte mari din partea populației au dus în cele din urmă la plecarea acesteia din fruntea statului, nereușindu-se aplanarea tensiunilor dintre populația africană a Guyanei, care se simte discriminată, și majoritatea asiatică, și nici exploatarea pe scară largă a resurselor uriașe de bauxită, aur și diamante, care ar fi adus prosperitate țării.
O țară cu o eterogenitate etnică rar întâlnită, în care domină grupul de populație ...indiană, de origine asiatică, urmată de negrii și mulatri, metiși, amerindieni, albi și chinezi.
Acest lucru se datorează aducerii de mână de lucru ieftină din Asia, după ce sclavia a fost abolită în 1834 , iar plantațiile de trestie de zahăr și orez au rămas fără muncitori.
În 1966 fosta colonie britanică își declară independența în cadrul Commonwealthului, așa cum au făcut majoritatea coloniilor coroanei. Aici, patru ani mai târziu s-a întâmplat un eveniment politic ciudat, țara iese din Commonwealth, și se proclamă ,,republică cooperatistă,, sub conducerea unui fanatic marxist numit Linden Forbes Burnham.
Acesta era președintele Partidului Progresist Popular, care distruge țara din punct de vedere economic, mai ales după ce aderă ca stat asociat la CAER, vestita cooperativă economică a statelor comuniste.
Dezechilibrele se adâncesc după de Burnham devine președintele țării, din 1980 până în 1985, fiind accentuate de puternicele rivalități și tensiuni interetnice. La imaginea de țară neguvenabilă și săracă se adaugă un eveniment trist, care are loc în 1978, când 911 adepți ai sectei conduse de Jim Jones se sinucid în jungla din centrul țării.
În 1997 președintele țării, Cheddi Jagan, moare, iar soția sa, Janet Rosenberg Jagan este aleasă noul șef al statului. Născută la Chicago, aceasta devine prima femeie președinte și totodată primul șef de stat alb din istoria țării. Așteptările foarte mari din partea populației au dus în cele din urmă la plecarea acesteia din fruntea statului, nereușindu-se aplanarea tensiunilor dintre populația africană a Guyanei, care se simte discriminată, și majoritatea asiatică, și nici exploatarea pe scară largă a resurselor uriașe de bauxită, aur și diamante, care ar fi adus prosperitate țării.
Janet Jagan |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
UN official days about conflicts
27 january International Holocaust Remembrance Day ...
-
Algeria- state from the north of Africa, in the region named Maghreb, part of which are also Morocco and Tunisia, has been confronting wi...
-
Angola- state situated in Southern Africa, with a wide coastline. To its north, it has a border with the Democratic Republic of Congo, t...