Se afișează postările cu eticheta conflicte rasiale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta conflicte rasiale. Afișați toate postările

marți, 14 noiembrie 2023

UN official days about conflicts

 


        27 january       International Holocaust Remembrance Day                                                                                                                                                                                   

*      21 mars           International Day for the Elimination of Racial Discrimination

*      25 mars           International Day for the Commemoration of Victims of Slavery and Transatlantic Trade with Slave

*       7 april              International Day of Reflection on Genocide in Rwanda

*      29 april            International Day of Commemoration of All Chemical War Victims

*      8 may              World Red Cross and Red Crescent Day
*      29 may             The UN Peacekeeping Force International Day
*      4 june              International Day of Child Victims of Aggression

*      20 june            Refugees Worl Day

*      26 june            International Day for Supporting Torture Victims

*      12 july             Malala Day    

*      18 july             Nelson Mandela International Day

*      19 august        World Day for Humanitarian Assistance

*      29 august         International Day Against Nuclear Tests

*      17 october       International Day for Eradication of Poverty

*      6 november     International Day for the Prevention of Environmental Exploitation during War and Armed Conflict

*      9 november     International Day Against Fascism and Anti-Semitism

*      16 november   International Day of Tolerance

*      25 november   International Day for the Elimination of Violence Against Women  

*      29 november   International Day of Solidarity with the Palestinian People

*      10 december    Human Rights Day

*      18 december    International Day of  Migrants

luni, 4 septembrie 2023

Angola- state situated in Southern Africa, with a wide coastline

 

Angola-  state situated in Southern Africa, with a wide coastline. To its north, it has a border with the Democratic Republic of Congo, to its east with Zambia and to its south with Namibia.

The Angolan state was the scene of a civil war in 1975 when it proclaimed itself the People’s Republic of Angola. The People's Movement for the Liberation of Angola (MPLA), which had won the war, put Angola on its way to becoming a communist society, being supported by the ‘peacekeeping troops’ sent by Cuba and the USSR.

At the same time, another armed group that had a political party, the National Union for the Total Independence of Angola (UNITA), was backed by the regime ruling South Africa and the international community.

A third faction going by the name of the National Front for the Liberation of Angola (NFLA), which was actually financed by the dictator Salazar’s Portugal, beneficiated from the help of communist Romania and other ‘friendly’ countries, with them receiving ammunition and weapons.

After a peace agreement between the bigger parties, NFLA and UNITA, mediated by Portugal and the UN in 1991, free elections are organized under international surveillance. This conflict in fact pitted against each other the two doctrines of the modern world, communism and capitalism, left behind 500 000 deaths and caused major damage to the Angolan economy.


Angola has a border dispute with the People’s Republic of Congo regarding the region of Cabinda. This is a territory located near where the Congo River flows into the Atlantic Ocean and they fight for control over it because both countries want the commercial and strategical advantages its position offers.

Cabinda is the exact definition of an exclave, being a country’s territory that is situated in another country or between two countries. Cabinda was named for a while Portuguese Congo and is a prosper region with a lot of petrol where rebel groups that wanted their independence from Angola activate. Even when it was destabilized by the civil war in 1975, Angola did not allow the factions from Cabinda to separate from it.

duminică, 11 iunie 2023

Südafrika-das Land befindet sich in der geografischen Region mit dem gleichen Namen

 

Südafrika-das  Land befindet sich  in der geografischen Region mit dem gleichen Namen, zwischen dem indiaschen Ozean und dem Atlantik, gilt heute als  meist reichster  und  entwickeltster afrikanischer Staat. Dieses Land  war 52  Jahre lang(zwischen 1945 und 1992) wegen der Apartheidpolitik( Rassentrennung der Schwarzen), das Ziel der politischen und wirtschaftlichen Embargos, seitens der internationalen Gemeinschaft.

Ab 1948 verschlechtert sich mit der  neuen   Macht des Premierministers Daniel F. Malan  die politische und soziale Situation der schwarzen Mehrheit, Politik, die die Rassenabsonderung des jungen Staates betont und beschleunigt.

Die schwarze  Bevölkerung, die im Grunde in einer modernen Sklaverei lebt, gruppiert sich um den Afrikanischen Nationalkongress, der unter der Leitung von Albert John Luthuli und Nelson Mandela ist. Er kämpft mit allen Mitteln um absolut grundsatzliche Rechte und Freiheiten zu erhalten.

Diese schweren,ungeregelten, wirtschaftlichen und politischen Situationen, die das südafrikanische soziale Umfeld verschlechtern, erzeugen als nächstes Spannung zwischen verschiedenen ethnischen Gruppen. Einige  der blutigsten fanden in den frühen ' 90er Jahren statt.Gegner – die Anhänger des Afrikanischen Nationalkongresses, einen Zeitraum von Nelson Mandela,bantuursprunglich (einschließlich aus der Gefangenschaft) gefuhrt   und Inkatha-Anhänger zuluursprunglich  (das ist die größte ethnische Gruppe) mit Untergruppen, Kwazulu, Lebowa, Gazankulu Kwandbele, unter der Leitung von Mangosuthu Buthelezi.

Obwohl heute an der Macht, leidet die schwarze Bevölkerung immer noch unter  Armut und mangelnde Bildung, auch nach mehr als 20 Jahren seit dem Sturz des autoritären Regimes der weißen Bevölkerung. Der letzte weisse  Präsident war Frederik w. de Klerk 1993,der  zusammen mit Nelson Mandela, für Demokratisierungsbemühungen und die  Beseitigung der Apartheidsauswirkungen von dem Nobelpreiskomitee ausgezeichnet wurde.

Dieses absurde politische System ging so weit, bis zur Regelug der ,,auf welcher Seite der Straße Schwarze gehen mussen,, oder  die Markierung  der Zonen und Eingange, wo deren Zugang verboten war. Die Ausbeutung der schwarzen,  von der weißen Bevölkerung führte zu unzähligen Tragödien in Gold, Kohle oder Uranbergwerke, Tragödien die von niemandem  jemals ubernommen wurden. So wie nicht jeder, je für die Tausenden von Toten aus den Ghettos von Johannesburg, Drifted oder Pretoriei, antwortete ist die gegen das System und sogar heftig behauptet, Zugang zu Bildung, Gesundheit oder das Wahlrecht.

Die meisten AIDS-Patienten in Afrika, verzeichneten die '80, z. B. Großstädte in Südafrika. Zeichnen und den Massenmord an Khoikhoi (zusammen mit Gebüschmenschen sind indigene Bevölkerung aus den Wüstengebieten des südlichen Afrikas) von Buren (heute als Afrikaaner, Nachkommen der englischen, deutschen und niederländischen).

 

luni, 5 iunie 2023

South Africa- state situated in the geographical region with the same name

 

South Africa- state situated in the geographical region with the same name between the Indian Ocean and the Atlantic Ocean, considered nowadays the richest and most developed African country.

This state was for 52 (1945-1992) years the target of political and economical embargos because of the black racial segregation policy called apartheid.

Beginning in 1948, the political and social situation of the black majority aggravates as Prime Minister Daniel F. Malan comes into power. He accentuates the racist policy of the young state.

The discriminated part of the people, being in a state of modern slavery, group around the African National Congress organized and lead by Albert John Luthuli and Nelson Mandela and fight using all means to obtain equalitarian rights and fundamental liberties.

These living conditions that alter the south African social environment generate tensions between ethnic groups. The ones with the bloodiest outcomes took place around the 90’s when adepts of the African National Congress lead by Nelson Mandela of Bantu origin (other Bantu groups: Xhosa, Sotho, Tswana, Tsonga) were pitted against Inkatha followers of Zulu origin (this being the most numerous ethnicity) with its subgroups consisting of kwazulu, gazankulu, kwandbele and lebowa lead by Mangosuthu Buthelezi.

Although they are in power today, the black population still suffers from poverty and lack of education even 20 years after the fall of the white authoritarian regime. The last white president want Frederik W. de Klerk to whom the Nobel Prize for peace has been awarded in 1993 along with Nelson Mandela for their efforts to democratize and diminish the effects of the apartheid.

The absurdity of that political system went as far as to dictate which side of the street a black man was allowed to walk on or to areas where they were forbidden to go. The exploitation of the discriminated race lead to countless tragedies in the gold, coal or uranium mines for whom no one ever answered just like no one was ever held accountable for the murdered people in Johannesburg’s, Durban’s or Pretoria’s ghettos who were striving for access to the education and medical system and for voting rights. For example, the highest AIDS infection rate were recorded in the 80’s in the great African cities suburbs.

The extermination of the Khoikhoi population and Bushmens tribes (indigenous people in the desert areas of South Africa) by the Afrikaner is also worth mentioning.

marți, 30 august 2022

Cecenia un conflict mocnit din Caucaz

Cecenia este o republică autonomă din cadrul marii Federații Ruse, aflată pe linia nordică a Munților Caucaz, având ca vecini la vest Ingușetia și Osetia de Nord, la est Republica Daghestan, la nord ținutul Stavropol din Rusia, iar la sud Georgia.

Situația Ceceniei este una singulară la nivelul cordonului de state tampon din Caucazul de Nord, fiind singura unde s-au dus două războaie civile, cel de-al doilea continuând și azi sub forma unui conflict de gherilă, cu intensități diferite.

Deși nici Ingușetia și nici Daghestan, n-au fost ferite de furia trupelor de securitate ruse(FSB), în urma unor provocări ale militanților pentru independență, ele n-au avut totuși războaie în toată regula pe teritoriul lor.

Pentru a înțelege situația extrem de tensionată din această parte a Federației Ruse, este bine de amintit că cecenii, ca și ingușii, au avut mult de suferit din partea ocupanților ruși, în ultimii 400 de ani de stăpânire.

Aceștia s-au opus cu îndârjire acțiunilor trupelor ruse și mai apoi sovietice, s-au opus creștinării forțate (cecenii sunt musulmani sufioți moderați) și chiar educației, din acest motiv ajungând poporul caucazian cu cel mai mic grad de alfabetizare. Vezi Ingușetia.

Textul ce urmează din cartea Răzbunarea geografiei de R. Kaplan este edificator: ,,…cecenii musulmani s-au împotrivit armatelor țarinei Ecaterina cea Mare la sfârșitul secolului al XVIII lea și ale tuturor țarilor de după ea, pentru că atitudinea belicos/beligerantă a acestora își trage seva din modul de viață pastoral- muntenesc, în care a umbla înarmat pentru apărarea turmelor de capre și oi era un lucru normal.

Convertiți la islamul sufiot, mult mai puțin fanatic decât alte ramuri ale credinței islamice, ei și-au apărat zeloși pământurile de rușii creștini ortodocși” spune Robert. D. Kaplan.

Și în timpul, dar mai ales după al Doilea Război Mondial, cecenii au fost acuzați de colaboraționism cu trupele naziste, fapt pentru care cea mai mare parte a poporului cecen a fost deportată în stepele Kazahstanului sau în Siberia, de unde s-au întors mai puțin de  jumătate, în urma decretului de revenire dat la câțiva ani după moartea lui Stalin, în 1957.

Moartea prin înfometare, torturile și aducerea altor grupuri etnice, în special ruși și ucraineni,  în orașele și satele cecene, au schimbat inițial structura etnică a țării, dar sentimentele anti rusești au fost puternice și transmise din generație în generație au generat o natalitate mare în rândul lor. Azi, după două războaie civile și mii de morți, la care se adaugă exodul populației rusești, Cecenia a ajuns din nou să aibă peste 90% din populație de etnie cecenă.

Primul război cecen are loc între anii 1994-1996 și s-a desfășurat pe fondul unor decizii ale politicienilor ceceni care-și doreau independența, în anii tulburi de după dezmembrarea URSS, care a avut loc în 1991.

Liderul cecen Djohar Dudaev, fost general de aviație în armata sovietică, declară Cecenia ca republică independentă și respinge orice negociere între autoritățile federale de la Moscova și noua republică, fiind singura dintre toate entitățile autonome ale Federației Ruse care refuză termenii noii constituții. Numele dat de ceceni țării lor în urma deciziei din 1992, este Republica Cecenă Icikeria.

Ca urmare a acestui refuz, în decembrie 1994, trupele de securitate ruse decid să invadeze Cecenia, ocupând în scurt timp capitala Groznîi. După bombardamente intense, care cauzează mii de morți (din nefericire mulți civili ruși care locuiau în capitală și care constituiau elita educată a republicii) s-a declanșat un val de refugiați care s-au îndreptat către toate republicile din jur.

O regrupare a forțelor lui D. Dudaev, cu ajutorul mercenarilor daghestanezi, inguși și chiar arabi, a fost suficientă pentru a recuceri capitala, ucigând sute de soldați și luând ostatici o bună parte din trupele de ocupație. Războiul devastator pentru micuța republică se încheie cu un acord de pace în 1996, care prevedea că statutul Ceceniei va fi decis până în 2001.

Pe fondul sărăciei, dezastrului economic, corupției generalizate și împărțirii țării între clanurile mafiote, în 1999 se declanșează al doilea război cecen. Între timp, în republică, se instalează la putere o camarilă cecenă pro-rusă, apărată de peste 80 000 de soldați ruși cantonați în bazele militare din apropierea capitalei. 

Numeroșii lideri ceceni pro sau anti ruși sunt asasinați în diverse moduri, cele mai cunoscute fiind cazul liderului separatist Aslan Mashadov, ucis de agenți ruși ai FSB, cu o grenadă aruncată în buncărul său, în 2005 și cel al președintelui pro-rus Ahmad Kadîrov, ucis de o bombă aflată sub tribuna VIP a stadionului din Groznîi, în 2004, la parada militară de ziua victorie armatei sovietice în al Doilea Război Mondial.

Practic acest al doilea război cecen nu s-a terminat, el continuând azi sub forma unui conflict de uzură, dus de forțele pro ruse și de forțele de securitate ruse, cu diversele grupări rebele ascunse în munții și în satele Caucazului, sau cantonați în baze secrete din țările vecine, care susțin formarea unui califat musulman în această zonă. Vezi Daghestan, Ingușetia, Osetia de Sud, Georgia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkară.

duminică, 1 august 2021

Monumentul migrației din Piața San Pietro, Vatican

Piața San Pietro este un spațiu turistic prin excepție, însă poate avea valențe spirituale doar dacă rezonezi cu slujbele religioase de acolo, cu încărcătura prezenței Papei, colonadele lui Bernini sau cu monumentul proaspăt instalat acolo. Monumentul ,, Îngeri fără șă știe” al unui artist canadian, închinat refugiaților și migranților din toate timpurile, este răvășitor în toate sensurile, mai ales că prezintă copii, bătrâni, tineri, femei și bărbați, care aparțin tuturor etniilor, raselor,culturilor și religiilor lumii. Pentru că refugiul sau migrația nu țin cont de aceste criterii, cei patru cavaleri ai apocalipsului își revarsă puterea în lume, fără să țină cont că esti creștin, iudeu, animist sau negru , roșu, galben sau alb. O evocare plină de simțăminte umane, din Piata San Pietro, pe care o recomand tuturor celor ce ajung acolo.


duminică, 19 ianuarie 2020

Apariție editorială în format electronic- Dicționarul conflictelor lumii 1945-2019

Dicționarul conflictelor lumii 1945-2019 , Irașcu Viorel
format electronic epub și pdf,
pe google play, 
poate fi cumpărat pentru 29 de lei, de aici

https://play.google.com/store/books/details?id=Kju8DwAAQBAJ

De asemenea, dicționarul poate fi procurat, în format pdf, de pe editura LETRAS, la 33 de lei

https://letras.ro/product/dictionarul-conflictelor-lumii-1945-2019-ebook-pdf/

Aș dori să aduc în atenție și:

Ghidul mănăstirilor catolice din România: al caselor, centrelor, oratoriilor, institutelor seculare, congregațiilor și ordinelor catolice, Irașcu Viorel


poate fi cumparat pentru 17 lei , în format pdf, de aici




vineri, 18 august 2017

Spania, o victimă în marele război global

 Țara care ocupă cea mai mare parte a peninsulei Iberice, Spania nu are sau nu este angajată în conflicte sau dispute teritoriale majore. A trecut, la mijlocul secolului trecut, printr-un război civil devastator, care a lăsat în urmă peste 1 milion de morți.
Este vorba despre marea confruntare dintre comunism( republicani susținuți de URSS, Mexic și brigăzile internaționale) și fascism( Generalul Franco, susținut de Germania și Italia), încheiată cu venirea la putere a lui Francisco Franco( declarat conducător pe viață).
După reinstaurarea democrației și a monarhiei( 1975) în nord, nord-estul Spaniei, se afirmă tot mai mult și mai violent mișcarea bascilor, care doresc recunoșterea unui stat basc independent.
Țara Bascilor este o regiune din nordul Spaniei, care se întinde și în  departamentul Pyrénées-Atlantiques, zona Biarritz( sud-vestul Franței), peste Munții Pirinei, și pe litoralul atlantic al Spaniei și Franței. Mișcarea lor armată, declarată teroristă, Euskadi Ta Askatasuna( ETA), fondată în 1959, luptă în Țara Bascilor, pentru independență, a comis până în 1998( când este semnat un armistițiu), nu mai puțin de 800 de asasinate în rândul politicienilor locali, regionali sau naționali, militarilor sau polițiștilor.
După 2000 atentatele sunt mai puține și mai soft, în sensul în care sunt anunțate telefonic, pentru a se evita pierderea de vieți omenești nevinovate, în aceeași măsură în care lupta armată este dublată din ce în ce mai mult de lupta politică pentru autonomie extinsă, după modelul Cataloniei. În 2004 au loc cele mai grave atentate teroriste din Spania, când un mic grup terorist islamic, influențat de Al Qaeda, aruncă în aer un tren într-o gară de lângă Madrid.
Deși bănuită la început, implicarea ETA este exclusă, când se dovedește că atentatele sunt comise de tineri musulmani de origine marocană. În 2011 este anunțată o încetare definitivă a focului, pentru ca un an mai târziu, ETA  să depună armele și să înceteze să mai lupte în mod violent împotriva guvernului central de la Madrid.
Autonomia extinsă a Țării Bascilor este pusă într-o nouă lumină, de recentele mișcări de stradă, referendumuri și proteste ale catalanilor, care doresc independența regiunii lor, una dintre cele mai bogate din Spania.
În aprilie 2017, la Bayonne are loc un miting al bascilor din zona franceză, care marchează astfel depunerea armelor pe care le aveau și încheierea oficială a activității și implicării armate a ramurii ETA responsabilă de atacuri teroriste.

O mică dispută are Spania cu Marocul, în privința teritoriilor spaniole de pe coasta africană, vezi Ceuta și Melila.

luni, 3 aprilie 2017

Criza refugiaților- multe date, puține înțelesuri

sursa: stiri.tvr.ro
Mai mult de 65 de milioane de refugiați sunt  răspândiți în toată lumea, și , din păcate, jumătate din aceștia sunt copii. 
Atunci când liderii globali s-au întâlnit la New York, în septembrie 2016, pe această problema, au stabilit că își vor dubla eforturile ca această criză globală să se reducă substanțial.

Tot atunci s-a stabilit ca anual cel puțin 10% dintre acști refugiați să fie relocați, în diverse țări, pe principii mult mai echitabile decât înainte, când concentrarea era doar pe unele state.
Conform datelor puse la dispoziție atunci de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați, cei mai mulți din cei 65 de milioane de refugiați, provin din țări devastate de conflicte și cu războaie civile în desfășurare, cum sunt Siria, Afganistan, Irak, Somalia, Yemen și Eritreea, iar aici nu sunt socotiți cei peste 5 milioane de refugiați palestinieni răspândiți prin statele din Orientul Mijlociu. Costul pentru generațiile viitoare este copleșitor, dacă socotim că jumătate sunt copii needucați, nevaccinați și ușor de manipulat emoțional.

Statele care sunt primele baze de refugiu pentru cei plecați din calea războaielor, sunt Pakistanul cu tabere pentru afgani, Turcia, Liban și Iordania cu tabere pentru sirieni, Republica Democrată Congo plus Kenya, pentru somalezi, sudanezi și rwandezi. Aceste țări, sufocate de valurile de refugiați, nu reușesc să facă față acestui uriaș aflux, cu tot ajutorul intern și extern pus la dispoziție, și reclamă pe bună dreptate o politică de asumare a refugiaților la nivel global.
Situația refugiaților din sudul Europei care traversează Marea Mediterană în bărci nesigure și extrem de aglomerate, este gravă și a generat tensiuni în Grecia, Italia, Cipru, Franța și Spania. Frontex, poliția de frontieră europeană din sudul continentului, a fost răspunsul Europei la această criză. Dublarea forțelor de patrulare prin participarea tuturor țărilor europene cu pază de coastă, a atenuat puțin din acest aflux, dar nu a rezolvat nici pe departe problema.


Singura care și-a asumat cu adevărat primirea refugiaților a fost Germania, cu costuri economice interne, și politice uriașe pentru țară dar și pentru Angela Merkel. Restul țărilor europene au procedat la ridicarea de garduri, izolându-se prin ignorarea celorlalți, iar problema împărțirii refugiaților din Europa în mod echitabil a început dar foarte timid și cu opoziții vehemente din partea Ungariei, Poloniei, Cehiei și a Slovaciei adică a țărilor care formează grupul de la Vișegrad.

marți, 28 martie 2017

Zimbabwe- moșia lui Robert Mugabe

bancnota de 100 de trilioane
Zimbabwe este un stat situat în zona centrală a sudului Africii, fără ieșire la mare, aflat între Mozambic, la nord și est, Africa de Sud la sud, Botswana și Zambia pe rama vestică. Numită o perioadă Rhodesia de Sud, după numele englezului Rhodes care a explorat zona în 1891,  această țară are o structură etnică foarte omogenă, negrii bantu deținând 98% din populație.
Cu toate acestea, cei aproape 2% populație albă au condus țara o bună perioadă de timp. În 1965 primul ministru Jan  Douglas Smith, declară Rhodesia independentă, și ruperea monstrului politic postcolonial britanic numit Federația Rhodesiei și Nyassalandului( azi, Zambia, Zimbabwe și Malawi).
Minoritatea albă, proprietară de terenuri și fabrici, beneficiază de suportul necondiționat al Africii de Sud, ambele promovând politica de apartheid, asta în ciuda sancțiunilor economice internaționale( ONU, OUA), inclusiv ale Marii Britanii.
Anii ’70 sunt marcați de politica din ce în ce mai rigidă, absurdă și segregaționistă a guvernului de la Harare, ceea ce accentuează lupta pentru eliberare a negrilor, antagonizează puternic societatea și înmulțesc atacurile gherilelor antiaparthaid. În 1979 Marea Britanie preia pentru scurt timp controlul asupra țării, impune încheierea unui acord între minoritatea albă care deține pârghiile economice și majoritatea negroidă, care prevedea organizarea primelor alegeri libere și dobândirea deplinei suveranități.
Două mișcări rebele provenite din etnii diferite participă la negocieri, ZANU ( Uniunea Națională Africană din Zimbabwe) condusă de Robert Mugabe și sprijinită militar și financiar de China comunistă și ZAPU( Uniunea Poporului African din Zimbabwe), condusă de Joshua Nkomo, sprijinită de URSS. Prima acționa în Zimbabwe prin incursiuni de la bazele militare din Zambia, cea de- a doua acționa din Mozambicul vecin. Forțe armate ale Commonwealth-ului sunt trimise în țară, ca trupe de menținere a păcii, pentru a supraveghea încetarea războiului civil care dura de 14 ani, și care făcuse  zeci de mii de victime.
Alegerile din 1980 sunt câștigate de ZANU, iar liderul acestei formațiuni Robert Mugabe, devine prim–ministru. Conducerea din ce în ce mai autoritară, linia marxist –leninist-maoistă, luată de partidul de la putere, fac ca în 1987 să intervină o modificare constituțională, Zimbabwe devenind republică prezidențială. Astfel că fostul prim-ministru devine și președinte cu puteri absolute, reușind înclusiv absorbția fostului inamic politic, ZAPU, rezultatul fiind apariția unui partid unic numit acum ZANU-FP( Uniunea Națională Africană din Zimbabwe- Frontul Patriotic).
Ales și reales la fiecare 6 ani de către un parlament obedient, Robert Mugabe, menține sistemul autoritar de conducere a țării, dar în 1995 economia dă semne de stagnare și de criză, în 1998-2000 președintele aplică o nouă reformă agrară, prin care preia pământurile a peste 5000 de ferme deținute de albi, și le oferă micilor fermieri locali negri. Persecuțiile la care sunt supuși membri minorității albe, generează un val de migrație către Europa și către Africa de Sud. Un alt efect al naționalizării pământurilor este ieșirea țării din uniunea politică și economică a fostelor colonii britanice, numită Commonwealth.
Situația din  țară se deteriorează de la an la an, tensiunile sociale sunt în creștere, alimentate și de o decizie de distrugere a mahalalelor din apropierea marilor orașe și a capitalei, numită Operațiunea Murambatsvina, infectarea cu HIV a unui procent mare de populație, epidemiile de holeră și inflația uriașă din ultimii ani( a renunțat la monedă folosid monede din Africa de Sud și Botswana), distrug practic o țară cu o industrie diversă( a doua ca putere și complexitate după cea din Africa de Sud), o agricultură dezvoltată și intensivă, un mediu favorabil și o natură și o climă deosebită.

Dictatorul Mugabe, conduce în continuare o țară aflată în colaps, toate alegerile( ultimele în 2013) fiind considerate de observatorii internaționali ca fiind rezultatul unor presiuni și condiționări uriașe, la adresa populației și a firavei opoziții grupate în Mișcarea pentru o Schimbare Democratică- Tsvangirai( MDC-T).

vineri, 6 ianuarie 2017

Ecuador- modelul afro sud american de junte militare

Un stat situat în vestul extrem al Americii de Sud, traversat chiar de linia Ecuatorului, cu ieșire largă la Oceanul Pacific, către insulele Galapagos, care aparțin de acesta. Are o istorie zbuciumată presărată cu nenumărate conflicte, rebeliuni ale indigenilor și lovituri de stat, după modelul afro-sud american, al anilor tulburi 1960-1980. 
Președintele J.M. Velasco Ibara, este ales în 1934 și reales de cinci ori, cu mari majorități, până în 1972 când este înlăturat de la putere, de către armată, după eșecul reformelor sociale și a aplicării defectuoase a reformelor agrare.
O juntă militară preia puterea între 1972 și 1979, an în care este adoptată o nouă constituție și au loc alegeri libere, fără implicare militară. Cu toate acestea anii ’90, sunt parcă și mai tulburi din punct de vedere politic, în 1995 se reia,  cu mai multă violență conflictul de graniță cu Peru.
Cunoscut ca Războiul Cenepa( Alto Cenepa War), conflictul de graniță cu Peru, își are originile în 1941-1942 când, vecinul din sud, invadează regiunea Amazonului Superior, o zonă de peste 180 000 de kmp, care este cedată de Ecuador. Acest moment nu a fost uitat de ecuadorieni, așa că tensiunile  mocnite dintre cele două armate au mai avut momente sângeroase în 1981( incidentul Paquisha) și 1995( doborâre de elicoptere și avioane), toate întâmplate pe linia Cordillera de Cóndor.
Odată ce Ecuadorul a descoperit în partea sa de regiune a Amazonului Superior, zăcăminte uriașe de petrol, cererile pentru renegocierea acordului de la Rio, din 1942, când a cedat sudul țării practic Perului, au devenit din ce în ce mai vehemente. Acest conflict teritorial a devenit între timp, cel mai lung din întreaga emisferă vestică, de după al Doilea Război Mondial.
Cu un discurs populist, la alegerile din 1996, este ales președinte Abdalá Bucuram Ortiz, destituit un an mai târziu pentru incapacitate psihică, cel ce îi urmează este arestat pentru corupție și subminarea economiei naționale, iar Jamil Mahuad Witt, ales în 1998 este obligat să se retragă în 2000, în urma unui puci militar. Criza economică din anii 2000, duce la prăbușirea monedei naționale, moment din care noua monedă a statului este dolarul american, PIB –ul scade cu peste 7% ceea ce aduce Ecuadorul în imposibilitatea de a-și mai plăti datoria externă.
Circulă diverse scenarii cu privire la cauzele care au generat această criză financiară și mai ales în legătură cu efectele și soluțiile găsite pentru ieșirea din criză. Ecuadorul mai are și astăzi datorii neplătite din acea perioadă. 
Un lucru este cert, Ecuadorul bogat în petrol, banane, creveți și pește, este un stat care depinde de prețul petrolului, de bugetul rezultat care a fost administrat haotic zeci de ani,de fenomenul El Niño produce ciclic pagube uriașe culturilor agricole, iar lipsa reformelor structurale și lupta împotriva corupției sunt tot atâtea cauze, care duc Ecuadorul pe marginea prăpastiei sociale. Mișcările indigenilor, descendenți din marele popor incaș, nemulțumiți de împărțirea pământurilor și de reformele agrare, pun presiune constantă pe guvernele perindate la putere din 2000 încoace.

Președinte Rafael Correa face eforturi în continuare, pentru stingerea datoriei externe rămase de la criza din 2000 și pentru reducerea șomajului și a decalajelor din societatea multietnică și multilingvistică ecuadoriană.

UN official days about conflicts

          27 january        International Holocaust Remembrance Day                                                                       ...