Cecenia este
o republică autonomă din cadrul marii Federații Ruse, aflată pe linia nordică a
Munților Caucaz, având ca vecini la vest Ingușetia și Osetia de Nord, la est
Republica Daghestan, la nord ținutul Stavropol din Rusia, iar la sud Georgia.
Situația
Ceceniei este una singulară la nivelul cordonului de state tampon din Caucazul
de Nord, fiind singura unde s-au dus două războaie civile, cel de-al doilea
continuând și azi sub forma unui conflict de gherilă, cu intensități diferite.
Deși
nici Ingușetia și nici Daghestan, n-au fost ferite de furia trupelor de
securitate ruse(FSB), în urma unor provocări ale militanților pentru
independență, ele n-au avut totuși războaie în toată regula pe teritoriul lor.
Pentru
a înțelege situația extrem de tensionată din această parte a Federației Ruse,
este bine de amintit că cecenii, ca și ingușii, au avut mult de suferit din
partea ocupanților ruși, în ultimii 400 de ani de stăpânire.
Aceștia
s-au opus cu îndârjire acțiunilor trupelor ruse și mai apoi sovietice, s-au
opus creștinării forțate (cecenii sunt musulmani sufioți moderați) și chiar
educației, din acest motiv ajungând poporul caucazian cu cel mai mic grad de
alfabetizare. Vezi Ingușetia.
Textul
ce urmează din cartea Răzbunarea
geografiei de R. Kaplan este edificator: ,,…cecenii musulmani s-au
împotrivit armatelor țarinei Ecaterina cea Mare la sfârșitul secolului al XVIII
lea și ale tuturor țarilor de după ea, pentru că atitudinea belicos/beligerantă
a acestora își trage seva din modul de viață pastoral- muntenesc, în care a
umbla înarmat pentru apărarea turmelor de capre și oi era un lucru normal.
Convertiți
la islamul sufiot, mult mai puțin fanatic decât alte ramuri ale credinței
islamice, ei și-au apărat zeloși
pământurile de rușii creștini ortodocși” spune Robert. D. Kaplan.
Și în timpul, dar mai ales după al Doilea
Război Mondial, cecenii au fost acuzați de colaboraționism cu trupele naziste,
fapt pentru care cea mai mare parte a poporului cecen a fost deportată în
stepele Kazahstanului sau în Siberia, de unde s-au întors mai puțin de jumătate, în urma decretului de revenire dat
la câțiva ani după moartea lui Stalin, în 1957.
Moartea prin înfometare, torturile și aducerea
altor grupuri etnice, în special ruși și ucraineni, în orașele și satele cecene, au schimbat
inițial structura etnică a țării, dar sentimentele anti rusești au fost
puternice și transmise din generație în generație au generat o natalitate mare
în rândul lor. Azi, după două războaie civile și mii de morți, la care se
adaugă exodul populației rusești, Cecenia a ajuns din nou să aibă peste 90% din
populație de etnie cecenă.
Primul război cecen are loc între anii
1994-1996 și s-a desfășurat pe fondul unor decizii ale politicienilor ceceni
care-și doreau independența, în anii tulburi de după dezmembrarea URSS, care a
avut loc în 1991.
Liderul cecen Djohar Dudaev, fost general de
aviație în armata sovietică, declară Cecenia ca republică independentă și
respinge orice negociere între autoritățile federale de la Moscova și noua
republică, fiind singura dintre toate entitățile autonome ale Federației Ruse
care refuză termenii noii constituții. Numele dat de ceceni țării lor în urma
deciziei din 1992, este Republica Cecenă Icikeria.
Ca urmare a acestui refuz, în decembrie 1994,
trupele de securitate ruse decid să invadeze Cecenia, ocupând în scurt timp
capitala Groznîi. După bombardamente intense, care cauzează mii de morți (din
nefericire mulți civili ruși care locuiau în capitală și care constituiau elita
educată a republicii) s-a declanșat un val de refugiați care s-au îndreptat
către toate republicile din jur.
O regrupare a forțelor lui D. Dudaev, cu
ajutorul mercenarilor daghestanezi, inguși și chiar arabi, a fost suficientă
pentru a recuceri capitala, ucigând sute de soldați și luând ostatici o bună
parte din trupele de ocupație. Războiul devastator pentru micuța republică se
încheie cu un acord de pace în 1996, care prevedea că statutul Ceceniei va fi
decis până în 2001.
Pe fondul sărăciei, dezastrului economic,
corupției generalizate și împărțirii țării între clanurile mafiote, în 1999 se
declanșează al doilea război cecen. Între timp, în republică, se instalează la
putere o camarilă cecenă pro-rusă, apărată de peste 80 000 de soldați ruși
cantonați în bazele militare din apropierea capitalei.
Numeroșii lideri ceceni pro sau anti ruși sunt
asasinați în diverse moduri, cele mai cunoscute fiind cazul liderului
separatist Aslan Mashadov, ucis de agenți ruși ai FSB, cu o grenadă aruncată în
buncărul său, în 2005 și cel al președintelui pro-rus Ahmad Kadîrov, ucis de o
bombă aflată sub tribuna VIP a stadionului din Groznîi, în 2004, la parada
militară de ziua victorie armatei sovietice în al Doilea Război Mondial.
Practic acest al doilea război cecen nu s-a
terminat, el continuând azi sub forma unui conflict de uzură, dus de forțele
pro ruse și de forțele de securitate ruse, cu diversele grupări rebele ascunse
în munții și în satele Caucazului, sau cantonați în baze secrete din țările
vecine, care susțin formarea unui califat musulman în această zonă. Vezi Daghestan, Ingușetia, Osetia de Sud,
Georgia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkară.