miercuri, 1 martie 2017

Kosovo un stat care trăiește din orgolii etno-religioase

Un stat tânăr, apărut în 2008, în urma conflictului sârbo-kosovar, situat între Serbia la nord, Muntenegru și Albania la vest și Macedonia la sud.
În 1389, în zona Kosovopolje din sudul fostei Iugoslavii, are loc o bătălie foarte importantă între armatele sârbe și cele otomane, bătălie din care sârbii ies înfrânți și care pecetluiește soarta acestei țări pentru următorii aproximativ cinci sute de ani. 
Este transformată în provincie a Imperiului Otoman, câțiva ani mai târziu.
Azi, în zona de sud a fostei Iugoslavii, după ani de lupte și atentate teroriste se naște un nou stat, în care populația de origine albaneză deține un procent de 90%, iar sârbii doar 10 %.

Bătălia de la Kosovopolje reprezintă momentul în care turcii încep să impună religia musulmană locuitorilor sârbi sau albanezi, cei mai mulți dintre albanezi acceptă această nouă religie, ceea ce le conferă un alt statut în fața stăpânirii otomane, în timp ce sârbii nu renunță la religia ortodoxă (asta include și o latură religioasă a conflictului, pe lângă cea etnică).
Aceste elemente creează cadrul unor acțiuni de separare pe criterii etnice și religioase între sârbii care, deși erau în minoritate în această zonă, ei conduceau practic Iugoslavia de atunci.
După 1990 când statul iugoslav se destramă, în Kosovo apar mișcări de protest și grupări teroriste, care cer eliberarea kosovarilor de sub dominația sârbă, cea mai cunoscută este UCK- Armata de Eliberare din Kosovo, care inițiază lupte împotriva armatei sârbe, soldate cu mii de morți (inclusiv gropi comune și epurare etnică, din ambele părți) și cu peste 700 000 de refugiați kosovari (în special, în Albania și în Macedonia vecină), în aprilie 1999.
După retragerea sau mai bine zis, îndepărtarea de la putere a lui Slobodan Miloșevici și apoi după moartea acestuia, se creează condițiile pentru ca această republică autonomă din sudul Serbiei să-și declare independența în februarie 2008(multe state au recunoscut independența țării, la cererea SUA, dar nu și România, Spania, Slovacia sau Cipru- țări cu probleme etnice recunoscute).
Forțele ONU rămân în dispozitiv, numindu-se în continuare KFOR (Kosovo Force), forțe care numără și soldați și jandarmi români.
Iată cum visul naționaliștilor sârbi de a crea o mare Serbie, care să includă enclavele sârbești din Bosnia, Croația sau Macedonia, este destrămat, în așa măsură încât teritoriul sârbesc este ciopârțit azi și redus la o suprafață nesemnificativă în raport cu aspirațiile lor naționaliste.
Ambițiile politice și naționaliste ale lui Slobodan Miloșevici și ale altor politicieni sârbi, lipsa de viziune politică, implicarea Rusiei care a găsit aici teren fertil pentru acțiuni anti occidentale, administrarea haotică a tensiunilor etnice, au înjumătățit practic teritoriul Serbiei.

Azi, Kosovo este cea mai săracă țară din Europa, instituțiile democratice sunt încă în curs de înființare și de consolidare, tensiunile etnice amenință permanent statbilitatea tării, iar dependența de ajutorul financiar extern se perpetuează și fac din Kosovo un stat artificial, un stat asistat, care trăiește din orgolii etnice și religioase.

sâmbătă, 18 februarie 2017

Somaliland- o încercare nereușită de înlocuire a no man's land-ului

Este un teritoriu desprins din Somalia, din partea de nord, nord-vest a acesteia, cu ieșire la Golful Aden, având ca vecini Djibouti în vest și Etiopia, plus regiunea secesionistă Ogaden, în sud. 
Este singura regiune din Somalia care are o administrare proprie, o armată sau un sistem sanitar și educațional funcțional.

Un teritoriu care dorește cu ardoare normalitatea unui stat democratic, a unor alegeri libere, după zeci de ani de război civil și nenumărate deturnări ale situației politico- militare.

Problema clanurilor dominante din diversele regiuni, granițele arbitrar trasate de cele trei puteri care au deținut porțiuni din teritoriul extins al triburilor somali din Cornul Africii, Marea Britanie, Franța și Italia, înarmarea excesivă a unor triburi și folosirea copiilor ca luptători de gherilă, sunt tot atâtea cauze ale disoluției statului somalez.
Pe acest fond, Abdirahman Ahmed Ali Tuur declară acest teritoriu ca republică independentă, ca urmare a unei conferințe de pace din 1991.
El face, însă, eforturi pentru reconcilierea dintre clanuri, participând activ și de pe poziții de forță la negocieri, militând pentru o soluție federală, singura care ar asigura o oarecare stabilitate țării. În 2003, un fost șef al servicilor de Securitate, Dahir Riyale Kahin, este primul președinte ales liber și democratic în Somaliland.
În ciuda eforturilor diplomatice, statul nu este recunoscut de nicio națiune și de nicio organizație politică africană sau mondială. Există câteva diferende interne în patru din cele 14 regiuni, unde autoritatea din Hargeysa – capitala țării- nu este recunoscută  și unde nici moneda declarată- șilingul somalilandez- nu este acceptat, tot din cauza neînțelegerilor dintre clanuri.

Noua insurgență islamistă Shabab, din restul Somaliei, de sorginte wahabistă și legată ombilical de Al Qaeda, și disputele de graniță cu nou creatul Puntland (alt teritoriu declarat independent din trupul Somaliei Mari) sunt probleme minore, care nu au  mai creat de ani de zile mișcări violente pe plan social sau politico- militar, asigurând o nesperată stabilitate, unui teritoriu parcă condamnat la război, sărăcie, foamete, secetă și genocid.

marți, 7 februarie 2017

Bir Tawil -singurul loc din lume nerevendicat de nimeni

Bir Tawil & Hala’ib Triangle- regiune de graniță dintre Egipt și Sudan, aflată într-un fel dispută de mulți ani, efect al unor decizii aberante luate de guvernatorii britanici ai dominioanelor egipteano-sudaneze.
De jure, această regiune este un no man s land, administrat cumva de Egipt a căror trupe de graniță sunt mai active și mai bine dotate, în mijlocul deșertului Nubiei.

Interesant este că Triunghiul Hala’ib(n.a. punct albastru), cu ieșire la Marea Roșie, aflat pe teritoriul Egiptului, este dorit de Sudan, pentru că tribul de păstori de aici este apropiat cultural de un trib din zona de nord a Sudanului, iar  Bir Tawil, sub forma unui trapez(n.a.-punctul roșu), aflat la sud de paralela de 22 ˚ lat. N, pe teritoriul Sudanului, rămâne singurul teritoriu din lume, nelocuit și nerevendicat de nicio autoritate statală din lume.
Un statut incert, oarecum asemănător, dar în cadrul unui tratat al Antarcticii are și teritoriul Marie Byrd, de pe continentul de la Polul Sud.
Ca un fapt divers, un american a revendicat acest teritoriu, în 2014 pentru fiica sa Emily, pe care a declarat-o prințesă, călătorind până acolo și arborând un drapel special, în ceea ce el a numit Regatul Sudanului de Nord.
.

vineri, 27 ianuarie 2017

Swaziland sau Ngwane cu capitala la Mbabane-monarhie absolută


Un stat pitic dintre Africa de Sud și Mozambic, singura monarhie din lume unde regele, Mswati al III lea, are puteri nelimitate.
Anterior, fostul rege a abrogat constituția,  a introdus  starea de excepție, a interzis partidele politice și a dizolvat parlamentul, elemente care  au  anunțat trecerea la un sistem tradițional de guvernare tribal numit Trinkhundla bazat pe structurile de clan.
După 1996, regale Mswati, preia același sistem, și intră într-o uniune vamală cu Africa de Sud, Botswana și Lesotho, ceea ce asigură o stabilitate de invidiat acestei monarhii africane și investiții străine, în perioada apartheidului sud african.

Protestele grupurilor civice din Swaziland, au forțat autoritățile să inițieze unele reforme democratice și abia în 2005 este adoptată o nouă constituție, care însă nu prevede clar dacă sunt admise în viața politică, partidele politice. În acest fel, alegerile sunt un simulacru de independență, care nu fac decât să confirme că Swaziland rămâne singura monarhie absolutistă din lume.
,,Gluma" cu multe consoane din titlu, are legătură cu fostul nume al țării, asta în timp ce capitala a rămas neschimbată, aceeași Mbabane.

luni, 16 ianuarie 2017

Croația și dictatura lui Tudjman

Croația este unul din cele șapte state desprinse, pașnic sau violent, din trupul marii Iugoslavii. Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, este o creație postbelică a regimului comunist instaurat în vestul și nord vestul peninsulei Balcanice, care reunea Slovenia, Croația, Bosnia-Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia. 
Al șaptelea stat rezultat este de fapt rupt din Serbia, și se numește Kosovo.

După separarea, prin referendumul din 1991, de Iugoslavia, izbucnesc conflicte între croații naționaliști, catolici, care alcătuiesc peste 75% din populație și sârbii din estul țării, care formează 12-14% din populație, de religie ortodoxă.
Dorința sârbilor de a crea o Serbie mare, face ca zona de est și de sud a Croației să-și declare independența și să alipească teritoriul numit Republica Sârbă a Crainei(Krajina) la Republica Iugoslavia( teritoriul rămas din Republica Federativă Socialistă a Iugoslaviei, care cuprindea Serbia și Muntenegru). Tensiunile și violențele dintre sârbi și croați, generează un răspuns ferm din partea ONU care trimit 14 000 de militari, forțe de menținere a păcii, ca forțe tampon între teritoriile locuite de cele două etnii.
Practic între anii 1991-1993, 1/3 din teritoriul Croației este ocupat de forțele sârbe, iar peste 400 000 de croați și bosniaci musulmani, se refugiază în statele vecine( Bosnia și Slovenia).
Alegerea lui Franjo Tudjman în funcția de președinte, în 1992 și 1997, un fost general în armata iugoslavă, cu vederi ultranaționaliste, duce la apariția unui regim  autarhic, autoritar, militarizat, naționalist, care luptă cu înverșunare pentru recuperarea teritoriilor ocupate de sârbi, din estul Croației și din regiunea numită Slavonia Orientală aflată la granița cu Bosnia.
Regimul dictatorial al lui Tudjman, aruncă țara într-o izolare politică și economică care creează în continuare tensiuni sociale, etnice și religioase, pentru că spre sfârșitul anilor ’90, în ecuația beligeranților întră și rebelii bosniaci musulmani, care destabilizează estul și sudul Croației. Ofensivele croate și bosniace în aceste teritorii, din 1995, duc la strămutarea a peste 200 000 de sârbi din autoproclamata Republică a Crainei.  
Sursele internaționale dau ca sigură moartea a peste 20 000 de croați, sârbi și bosniaci, la care se adaugă dispăruții în numeroasele gropi comune, rezultate din epurările etnice la care s-au dedat toate cele trei tabere.

Moartea lui Tudjman, în 1999, pune capăt unui capitol sângeros și trist din istoria fostei Iugoslavii, și deschide calea democratizării adevărate a țării și organizarea de alegeri libere, precum și a negocierilor de pace pentru reintegrarea teritoriilor devastate de război în spațiul croat independent.

vineri, 6 ianuarie 2017

Ecuador- modelul afro sud american de junte militare

Un stat situat în vestul extrem al Americii de Sud, traversat chiar de linia Ecuatorului, cu ieșire largă la Oceanul Pacific, către insulele Galapagos, care aparțin de acesta. Are o istorie zbuciumată presărată cu nenumărate conflicte, rebeliuni ale indigenilor și lovituri de stat, după modelul afro-sud american, al anilor tulburi 1960-1980. 
Președintele J.M. Velasco Ibara, este ales în 1934 și reales de cinci ori, cu mari majorități, până în 1972 când este înlăturat de la putere, de către armată, după eșecul reformelor sociale și a aplicării defectuoase a reformelor agrare.
O juntă militară preia puterea între 1972 și 1979, an în care este adoptată o nouă constituție și au loc alegeri libere, fără implicare militară. Cu toate acestea anii ’90, sunt parcă și mai tulburi din punct de vedere politic, în 1995 se reia,  cu mai multă violență conflictul de graniță cu Peru.
Cunoscut ca Războiul Cenepa( Alto Cenepa War), conflictul de graniță cu Peru, își are originile în 1941-1942 când, vecinul din sud, invadează regiunea Amazonului Superior, o zonă de peste 180 000 de kmp, care este cedată de Ecuador. Acest moment nu a fost uitat de ecuadorieni, așa că tensiunile  mocnite dintre cele două armate au mai avut momente sângeroase în 1981( incidentul Paquisha) și 1995( doborâre de elicoptere și avioane), toate întâmplate pe linia Cordillera de Cóndor.
Odată ce Ecuadorul a descoperit în partea sa de regiune a Amazonului Superior, zăcăminte uriașe de petrol, cererile pentru renegocierea acordului de la Rio, din 1942, când a cedat sudul țării practic Perului, au devenit din ce în ce mai vehemente. Acest conflict teritorial a devenit între timp, cel mai lung din întreaga emisferă vestică, de după al Doilea Război Mondial.
Cu un discurs populist, la alegerile din 1996, este ales președinte Abdalá Bucuram Ortiz, destituit un an mai târziu pentru incapacitate psihică, cel ce îi urmează este arestat pentru corupție și subminarea economiei naționale, iar Jamil Mahuad Witt, ales în 1998 este obligat să se retragă în 2000, în urma unui puci militar. Criza economică din anii 2000, duce la prăbușirea monedei naționale, moment din care noua monedă a statului este dolarul american, PIB –ul scade cu peste 7% ceea ce aduce Ecuadorul în imposibilitatea de a-și mai plăti datoria externă.
Circulă diverse scenarii cu privire la cauzele care au generat această criză financiară și mai ales în legătură cu efectele și soluțiile găsite pentru ieșirea din criză. Ecuadorul mai are și astăzi datorii neplătite din acea perioadă. 
Un lucru este cert, Ecuadorul bogat în petrol, banane, creveți și pește, este un stat care depinde de prețul petrolului, de bugetul rezultat care a fost administrat haotic zeci de ani,de fenomenul El Niño produce ciclic pagube uriașe culturilor agricole, iar lipsa reformelor structurale și lupta împotriva corupției sunt tot atâtea cauze, care duc Ecuadorul pe marginea prăpastiei sociale. Mișcările indigenilor, descendenți din marele popor incaș, nemulțumiți de împărțirea pământurilor și de reformele agrare, pun presiune constantă pe guvernele perindate la putere din 2000 încoace.

Președinte Rafael Correa face eforturi în continuare, pentru stingerea datoriei externe rămase de la criza din 2000 și pentru reducerea șomajului și a decalajelor din societatea multietnică și multilingvistică ecuadoriană.

joi, 29 decembrie 2016

Turkmenistanul și farul său călăuzitor cu statuie de aur

sursa Imperator Travel
Este o fostă republică sovietică din Asia centrală, una dintre cele mai închise, cu regimul autoritarist cel mai reprezentativ și mai represiv. Tukmenistanul indică cel mai bine, felul în care sovietizarea, sistemul de control al serviciilor secrete și comunismul au avut succes, într-o zonă cu tradiții tribale puternice.
Președintele Saparmurat Nyazov( mort subit în 2006), fost lider al partidului comunist din RSS Turkmenă, devine în 1999, printr-o decizie a parlamentului supus marelui stăpân, președinte pe viață, numele său primind și apelativul Turkmenbași- Tatăl Turkmenistanului.
De altfel, în capitala Ashabad( Ashgabat), se află o statuie de aur a acestuia care se învârte, probabil după soare și multe construcții megalomanice din marmură.  Noul președinte Gurbangulî Berdimuhamedov, continuă linia fostului far călăuzitor al tukmenilor, conducând țara cu o mână de fier. 
Nu este o țară unde să existe conflicte interne și nici de graniță, are o omogenitate etnică de invidiat, față de celelelalte state fost sovietice central asiatice, sistemul partidului unic pare să aibă succes, cultul personalității atinge noi culmi, iar democrația practic nu a existat în această țară.
Beneficiază de relații excelente cu Iranul( alt stat cu vederi autoritarist-islamiste), Turcia( de care este legată cultural și lingvistic) și Federația Rusă, în cadrul sistemului de comerț al CSI. 
Bogată în hidrocarburi, mai ales gaz metan, Turkmenistanul se află în situația de a fi un stat care crește economic, odată cu noul gazoduct către China, deschis în 2009, dar nu întreprinde absolut nimic în direcția deschiderii granițelor sau a reformării sistemului de învățământ, de exemplu.

Interzicerea unor drepturi legate de organizațiile religioase, etnice sau culturale, au făcut ca  zeci de mii de foști locuitori sovietici ai țării( ruși, ucraineni, uzbeci) să plece din țară, mai ales după declararea limbii turkmene ca unică limbă de studiu.