Țara care ocupă cea mai
mare parte a peninsulei Iberice, Spania nu are sau nu este angajată în
conflicte sau dispute teritoriale majore. A trecut, la mijlocul secolului
trecut, printr-un război civil devastator, care a lăsat în urmă peste 1 milion
de morți.
Este vorba despre marea
confruntare dintre comunism( republicani susținuți de URSS, Mexic și brigăzile
internaționale) și fascism( Generalul Franco, susținut de Germania și Italia),
încheiată cu venirea la putere a lui Francisco Franco( declarat conducător pe
viață).
După reinstaurarea democrației
și a monarhiei( 1975) în nord, nord-estul Spaniei, se afirmă tot mai mult și
mai violent mișcarea bascilor, care doresc recunoșterea unui stat basc
independent.
Țara
Bascilor este o regiune din nordul Spaniei, care se întinde și
în departamentul Pyrénées-Atlantiques,
zona Biarritz( sud-vestul Franței), peste Munții Pirinei, și pe litoralul
atlantic al Spaniei și Franței. Mișcarea lor armată, declarată teroristă,
Euskadi Ta Askatasuna( ETA), fondată în 1959, luptă în Țara Bascilor, pentru
independență, a comis până în 1998( când este semnat un armistițiu), nu mai
puțin de 800 de asasinate în rândul politicienilor locali, regionali sau
naționali, militarilor sau polițiștilor.
După 2000 atentatele sunt
mai puține și mai soft, în sensul în care sunt anunțate telefonic, pentru a se
evita pierderea de vieți omenești nevinovate, în aceeași măsură în care lupta
armată este dublată din ce în ce mai mult de lupta politică pentru autonomie
extinsă, după modelul Cataloniei. În 2004 au loc cele mai grave atentate
teroriste din Spania, când un mic grup terorist islamic, influențat de Al
Qaeda, aruncă în aer un tren într-o gară de lângă Madrid.
Deși bănuită la început,
implicarea ETA este exclusă, când se dovedește că atentatele sunt comise de
tineri musulmani de origine marocană. În 2011 este anunțată o încetare
definitivă a focului, pentru ca un an mai târziu, ETA să depună armele și să înceteze să mai lupte
în mod violent împotriva guvernului central de la Madrid.
Autonomia extinsă a Țării
Bascilor este pusă într-o nouă lumină, de recentele mișcări de stradă,
referendumuri și proteste ale catalanilor, care doresc independența regiunii
lor, una dintre cele mai bogate din Spania.
În aprilie 2017, la
Bayonne are loc un miting al bascilor din zona franceză, care marchează astfel
depunerea armelor pe care le aveau și încheierea oficială a activității și
implicării armate a ramurii ETA responsabilă de atacuri teroriste.
O mică dispută are Spania
cu Marocul, în privința teritoriilor spaniole de pe coasta africană, vezi Ceuta și Melila.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu