Este un
stat desfășurat ca o fâșie de peste 500 de kilometri, din Golful Guineii, până
în zona saheliană burkineză. Togo din perioada colonială este de fapt un
teritoriu adminstrat de francezi, care devine independent în 1960, însă
trasarea arbitrară a granițelor a dus la tensiuni interne serioase.
Primul președinte al țării Sylvanus Olympio, originar din
sud este asasinat de ofițerii unei facțiuni armate din nord, la doar trei ani
de la declararea independenței, succesorul lui, Nicholas Grunitzky, este
eliminat de la putere în 1967, de către
generalul Gnassingbe Eyadema.
Un melanj extraordinar de etnii și
culturi, într-o țară cu o lățime maximă de
150 de kilometri, duce inevitabil la conflicte etnico-religioase.
Creștini în sud, musulmani și animiști în nord, limbile
cabrais( kabye) în nord și ewe în sud, plus grupurile etnice ewe, fulani și
hausa, sunt ingredientele pentru un stat aflat într-o stare conflictuală
permanentă. Măsura cea mai la îndemână pentru generalul Eyadema, a fost să instituie
un regim dictatorial, pe viață, cu partid unic, ceea ce a dus la întruntări
armate între opoziția democratică și armată care au atins punctul culminant în
1993.
În 1999 are loc o vizită de stat istorică(?) a unui alt
dictator sângeros, care a destabilizat tot vestul Africii, Charles Taylor,
președintele Liberiei. Generalului Eyadema, care a condus țara între 1967 și 2005,
îi succede fiul său, Faure E. Gnassingbe, ales prin alegeri așa zis libere,
contestate de opoziția firavă democratică din țară.
Rezultatul anilor de
prezență colonială, germană, până la Primul Război Mondial, apoi
franco-britanică și franceză după al Doilea Război Mondial, și dictatorială
după 1960, este o țară fragilă din punct de vedere politic, cu o industrie
slabă, incapabilă să-și asigure independența energetică, cu o rețea de
transporturi bună, datorată în mare parte germanilor și francezilor, și care nu
are alte resurse, în afara unor fosfați, nu va reuși să se redreseze practic
niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu