marți, 5 februarie 2019

Venezuela- o istorie-eșec a iluziilor autocratice


 Venezuela este un stat aflat în extremitatea nordică a Americii de Sud,  cu o largă ieșire la Marea Caraibilor( Oceanul Atlantic), și care se învecinează la vest cu Columbia, la sud și  sud-est cu Brazilia și cu Guyana la est.
Un stat cu resurse uriașe de petrol și gaze naturale, aflat pe primul loc pe continentul sud-american și pe locul 8 în lume ca reserve plus resurse mari de minereuri, continuă, de mai bine de 50 de ani să fie scena unei continue revoluții social-economice, pe fondul unei bogății foarte prost administrate.
După îndepărtarea de putere a generalului dictator Pérez Jiménez și a camarilei sale corupte, în 1958, Venezuela părea că a scăpat de modelul sudamerican, al guvernărilor strecurate printer lovituri de stat mai mult sau mai puțin sângeroase, înscriinduse pe orbita societăților stabile, democratice și care uzează la maxim de resursele generoase de hidrocarburi.

Lumea întreagă asistă timp de peste 30 de ani la ceea ce se numește ,,miracolul economic venezuelean” și la măsuri de protecție socială și reforme care  triplează practic populația țării duc la creșterea nivelului de trai, dar  atrrage după sine și un exod rural masiv.
Pentru că presiunea socială a devenit enormă, partidele politice, Parlamentul și Presedinția, încep să adopte legi care să aducă mai mulți bani la buget, să naționalizeze industria extractive, pe fondul creșterii inflației, somajului, corupției, inegalităților sociale, datoriei publice și a prețurilor de consum.
Criza începută în 1980 care s-a datorat scăderii puternice a prețurilor la petrol, își găsește efecte în mari demonstrații de stradă, conflicte tensionate între populația din ce în ce mai pauperă și guvern, sfârșind în 1992 prin două tentative de lovitură de stat, al căror conducător este liderul socialist radical Hugo Chávez Frias, fost militar de carieră.
Președintele Carlos Andreas Pérez este acuzat în 1993 de corupție și de deturnare de fonduri și condamnat în 1996, astfel că se deschide calea ca la alegerile din 1998, fostul deținut Hugo Chávez să fie ales președinte cu o largă majoritate, pe o platformă socialistă care promitea venituri mai mari unei categorii defavorizate de populație care umple, și azi, mahalalele marilor orașe venezuelene.
Accesele tot mai dese de conducere autocratică și conflictul direct cu Parlamentul, au dus în 2002 la o lovitură de stat militară, însă după câteva zile H. Chavez se reîntoarce la Caracas mai puternic decât oricând. Protestele violente ale opoziției, referendumul organizat de aceasta  în 2004 și greva generală care paralizează țara câteva luni de zile, nu conduc la demisia sau demiterea președintelui dictator.
Cu susținerea puternică a păturilor defavorizate, președintele Chavez  câștigă fără problem alegerile din 2006, devenind statul problemă din America de Sud, care amenință stabilitatea regiunii, prin lupta continuă împotriva SUA- către care merg totuși majoritatea exporturilor de petrol- și prin alianțele pe care le oficializează cu Nicaragua, Ecuador, Bolivia și Cuba comunistă a lui Castro.
După moartea lui H. Chavez,în 2013, la putere ajunge Nicolás Maduro, care își asumă rolul de continuator al politicilor socialiste inițiate de Chavez. El este ales la limită, președinte în 2013, pe fondul unor sancțiuni economice impuse de SUA și a deteriorării situației economice a țării.
Protestele și violențele de stradă au adus de multe ori Venezuela în pragul unui război civil, antagonismul între diversele grupuri sociale adâncindu-se pe măsură ce populația sărăcește iar reformele sociale eșuează, PIB-ul Venezuelei scăzând cu 40%  față de 2014, conform datelor din 2018.
În ultimii ani(2014-2018) s-a intensificat exodul venezuelenilor către țările vecine, cele mai mari probleme în acest sens fiind în Columbia, Ecuador, Peru și chiar Brazilia și Chile unde, la orizont se arată crize umanitare de proporții, în condițiile în care doar în ultimii trei ani 7% din populație a emigrat.
Relațiile internaționale au de suferit, țara devenind tot mai izolată și supusă sancțiunilor și embargourilor SUA. Cresc și se acutizează problemele și cu vecinii, cu Columbia, din cauza traficului cu combustibil, foarte ieftin în Venezuela, dar și pentru trasarea graniței în Golful Venezuelei și cu Guyana pentru un diferend de graniță din perioada colonială pentru o regiune numită Guyana Essequibo, vezi Guyana.
Ultimele evoluții politice zdruncină eșafodajul comunistoid al clicii lui Maduro, în urma demonstrațiilor uriașe din capitală și în urma autodeclarării lui Juan Guaido( președintele parlamentului, controlat de opoziție), drept președinte legitim interimar al țării, recunoscut de SUA , Franța și Marea Britanie. Prin implicarea SUA și a câtorva state sudamericane, se speră ca înlăturarea iminentă de la putere a lui Maduro să nu declanșeze un război civil, care va destabiliza pentru o bună perioadă toată regiunea. Mai ales că fostul șofer de autobuz, ajuns președinte dictator, are susținerea politică din partea axei antioccidentale mondiale Rusia-Iran-China-Turcia.

Niciun comentariu: