Conflictul din Ucraina- de gândit(2)

 

 - China face un joc dublu, pe de o parte ajută Ucraina, cu bani și produce  pe de cealaltă parte cumpără tot din Rusia, tot ce poate fi cumpărat și așteaptă... Așteaptă momentul în care va interveni la toate nivelurile pentru acapararea puterii economice, a resurselor și pentru exercitarea în acest fel a influenței politice în regiune. Sper că UE și SUA va fi pregătită să suporte agresiunea comercială a unui gigant economic, care va avea toate pârghiile necesare să pună presiune pe Europa.

-          - Vom avea doi uriași poli de putere mondială SUA-UE-UK-Japonia-Coreea de Sud, care vor strânge legăturile sub adminIstrația Biden și în partea opusă China cu Rusia la rever și jumătate din rezervele mondiale de orice( numiți orice resursă și Rusia este acolo!). Se va activa în acest context mișcarea țărilor nealiniate...economic,Brazilia, India, Sud Africa, Indonezia, Pakistan și restul lumii, ca un fel de al treilea taler comercial, care va juca la ambele capete.

-          -Odată cu slăbirea Rusiei, mă aștept să renască mișcările secesioniste pentru independență din Caucazul de nord, care au produs multe probleme, atentate și tensiuni în anii ’90-2000. Aproape nimeni din zonă nu-i iubește pe ruși. Luați aminte la inguși, daghestanezi, ceceni( nu cei ai lui Kadîrov), cerchezi, karaceai, kabardini,adygei și osetini. Să nu asistăm la o DEZMEMBRARE a Federației Ruse(17 republici) după modelul URSS din 1991. Pe canalul meu de youtube despre dezmembrarea URSS: https://www.youtube.com/watch?v=39kBc8ZurII

-          - Dacă supraviețuiește războiului, Zelenski candidează pentru premiul Nobel pentru pace și pentru un statut de superstar mondial, chiar dacă Ucraina va fi prăbușită economic pentru mai bine de 10-15 ani de acum încolo. Deja România avea un PIB cu 100 mld USD mai mare decât Ucraina, înainte de a începe războiul.

-          - Crizele de isterie din magazine și benzinării nu arată decât ce vulnerabilități sociale are această țară. Câtă prostie și ignoranță la cozile acelea... România este între primii producători de petrol și gaz din Europa, deci avem resurse. La ulei de floarea soarelui, la care Ucraina era un mare producător, ca și Rusia, suntem tot pe locul 4-5 în Europa, chiar și scumpit, tot am avea ulei ( și chiar avem o duzină de fabrici de ulei în România). La cereale și chiar sare (rezerve uriașe) stăm foarte bine, chiar dacă importurile din Ucraina nu vor mai exista o perioadă, și exemplele ar putea continua.

-          -Dacă vă întrebați de ce n-a făcut implozie-incă-Rusia, răspunsul este oarecum simplu. Ei nu au criză energetică! Petrol și gaz gârlă, prețuri mici și controlate. O mai duce așa, o perioadă. În plus are 31 de reactoare nucleare, care produc 20-23% din energia țării și mari centrale hidro pe Volga și pe fluviile siberiene de unde vine alt sfert de energie electrică.

-          -În ciuda sancțiunilor internaționale, Rusia va rezista o perioadă după model nord-coreean, izolaționism, propagandă, manipulare, legături comerciale cu țări puternice, flux de mărfuri și de bani, mulți bani din China( toată granița cu China de peste 4200 de km este plină cu mall-uri chinezești, unde se ,,spală,, miliarde de dolari), din Iran( peste Caspica), din Azerbaidjan( noul EAU al zonei). Producem tot pentru noi, ne spălăm creierele între noi, n-avem nevoie de ONU, Consiliul Europei, legi internaționale. Un fel de suveranism de tip medieval, așa cum practică hauriștii de la noi.

-          -Ați observat că Ungaria micului dictator VO, este ocolită de americani și de șefii UE? Nu este pe niciun traseu diplomatic sau de securitate al NATO sau UE. Este tristețe mare la Budapesta, obișnuită să ia fața Bucureștiului, chiar și prin confuzia de la concerte. Adulația acestuI autocrat către Putin și politicile lui antidemocratice l-a (a)dus în dizgrația occidentului. Stă și plânge pe treptele centralei nucleare de la Paks, unde tehnologia și banii rușilor( împrumut de 10 mld E) nu mai ajung și nici nu cred că vor mai ajunge vreodată. Centrala de la Paks are deja 4 reactoare foarte vechi, iar Rusia mai construia  alte 2 , peste 50% din energia Ungariei vine de acolo!

-          -Dacă v-ați întrebat de ce Macron, este mai deschis și mai franc în discuții cu Putin, este pentru că Franța nu prea depinde de gazul și de figurile rușilor așa cum face Germania, pentru că are asigurat un culoar de vase metaniere care leagă Algeria de porturile  franțuzești mediteraneene, plus două conducte prin Mediterana, una via Spania, cealaltă via Italia, iar cel mai mult gaz ia din Marea Nordului( producție proprie și import Norvegia).

-          - Există un exod al rușilor, mai ales tineri dinspre Rusia spre Armenia, Georgia, tările central asiatice, acolo unde mai pot ajunge cu avionul, mașina sau trenul și unde văd ororile războiului, așa cum în Mama Rusia nu o pot face. După unele surse sunt peste 250 000 deja plecați, ca turiști!? Este o chestiune de zile/săptămâni până când rușii vor conștientiza în ce eră întunecată i-a băgat tătucul lor. Și mă refer la rușii care nu sunt total orbiți de propaganda oficială ci și-au mai păstrat un neuron și pentru lumea din afara federației.

Conflictul din Ucraina- De gândit (1)

 

Selecție de pe fb-ul personal. 

De gândit:

-        - 24.03. Odessa este capătul de pod la războiului, al celui de sud, cel puțin. Este un oraș foarte iubit de ruși( rusificat aș spune, dpdv turistic) și poți spune că Putin nu-l va bombarda puternic. Sceleratul acesta a ucis însă sute de etnici ruși din Harkov, Herson, Mariupol, fără să-i pese vreun moment. Nu uitați că el s-a dus peste Ucraina ca să-i salveze pe etnicii ruși din cele două republici separatiste în special și din Ucraina în general! Odessa va avea ori soarta Mariupolului ( istrugere totală) ori va fi asediat până la epuizarea resurselor. Sper să nu rămână picior de copil, femeie sau bătrân în Odessa, bărbații pot lupta și rezista la nevoie. Asediul poate dura luni de zile, este un oraș care avea 1 milion de locuitori.

- Toată lumea vorbește de raderea de pe fața Terrei a orașului Mariupol. Despre asediul de o lună, despre drama populației civile de acolo. Corect! Să vă amintesc de asediul din Sarajevo, care a durat aproape 4 ani, nicio clădire nu a rămas neatinsă (Parlamentul și Biblioteca centrală au ars cu totul!), erau date în medie 330 de bombe pe zi, sârbii distrugeau sistematic orașul, criza de alimente a dus la lucruri imposibil de scris, un ou era cumpărat cu greutatea lui în aur,etc. Aceeași naționaliști sârbi, care acum urlă antivaccin lângă Nole sau ies în piețele din Belgrad să scandeze pro-Putin. Părerea mea este că Serbia și-a pus, prin poziționarea lângă Rusia, lacăt la orice tip de colaborare (nicidecum aderare) cu Europa civilizată. Nici măcar Lukașenko, nu a organizat demonstrații pro invazie, ba chiar a avut rețineri, sârbii în schimb sunt acum, de partea greșită a istoriei. Vezi aici Destrămarea Iugoslaviei, pe canalul meu de youtube: https://www.youtube.com/watch?v=Cfhk5u2LzKg

- Negocierile sunt o mare gogoașă propagandistică de ambele părți. Fiecare le încearcă dar nimeni nu este dispus să cedeze, pentru că lipsa de încredere este viscerală. Și chiar dacă s-ar întâmpla minunea încheierii unui acord, ce sau cine mai are încredere în Putin? Ce garanții poate oferi acest individ că punctele negociate într-un acord de pace sau măcar într-un ceasefire vor fi respectate de armata rusă? Contează și cu cine negociezi. Criminalul de la Kremlin, n-are scrupule, n-are milă, n-are reguli (de război măcar), eu n-aș merge nici pe același trotuar cu el, darămite să negociez...

- De altfel, Rusia are o lungă istorie de acorduri de care a uitat sau pe care cu greu le-a respectat. Să vă spun despre episodul garanțiilor pe care ni le-a oferit înainte de Războiul de Independență, și de care  a cam uitat după aceea? După lungi și intense intervenții ,,și-au amintit” ce ne promiseseră dacă intrăm alături de ei contra otomanilor. După pacea de la San Stefano( unde țara noastră nu a fost aceeptată ca parte beligerantă, dee,  interesele marilor țări nu se puteau împiedica de un ciot), România a avut nenumărate intervenții pe lângă țar și Gorceakov pentru a respecta integralitatea teritoriilor românești și să ofere garanția că nu va pretinde niciun teritoriu de la tânăra țară din nordul Balcanilor.

- S.P. Huntington, vorbea în Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, din 1996 despre Rusia ca despre un stat sfâșiat, un stat care se modernizează fără să se occidentalizeze, pentru că nu împărtășește cu Europa modelul de dezvoltare economică și culturală. Consideră că este un stat ne-occidental, inima lumii ortodoxe, care va intra în conflicte viitoare, conflicte ce vor avea drept cauze ciocnirile civilizaționale, culturale, și nu cele ideologice sau economice( deși cel de azi are și aceste componente). Noua ordine mondială și noua cortină de fier este consecința acestui baleiaj între lumi, pe care Rusia l-a administrat-prost și autoritar-zeci de ani, cu punctul de irumpere acum. Acum se scrie cu adevărat viitorul acestui stat, care în orice ecuație planetară va avea același model, de stat sfâșiat cultural.

-Discursul lui Biden de sâmbătă seara poate însemna două lucuri, ori anunță sfârșitul unui război fratricid, local, între țări, absurd și inept, dintr-o regiune a lumii, ori anunță ceva mult mai mare și mai important, un război -al treilea?- care poate aduce multe distrugeri. Un al treilea atipic, pentru că va fi dus de o lume întreagă împotriva unui singur și unic agresor. Bine, dacă luăm cele patru state amețite care mai votează la ONU pentru Rusia iese de o alianță crizată și alienată. Belarus, care poate avea soarta Ucrainei dacă mișcă în front, Coreea de Nord, natural, ca între dictaturi, Eritreea un stat cu un regim sângeros, fără instituții democratice, foarte asemănător cu Rusia și Siria condusă de Assad, care  îi datorează lui Putin rămânerea la putere.

-Mă gândesc dacă rusul de rând, care are cât de cât acces la vreo sursă externă de informare, se întreabă cum de o lume întreagă s-a întors de o lună împotriva țării sale? Cum, ce s-a întâmplat de toate țările care erau considerate prietene au ezitări acum? De ce mesjele lui Putin sunt din ce în ce mai belicoase, mai propagandistice, mai apăsate? De ce o operațiune specială militară durează de cinci ori mai mult decât cea din Georgia din 2008 sau ca cea din Crimeea? Unde este glorioasa armată roșie și bravii săi militari, care au apărat țara aceasta micuță și pacifistă, în multele războaie pe care ei și conducătorii lor kaghebiști nu le-au dorit....?

  C   

Războiul din Georgia 2008- explicat

Războiul din Georgia din 2008 reprezintă o necesară punere în context cu ceea ce se întâmplă azi în Ucraina. Până la un punct piesele jocului geopolitic se potrivesc, dar Saakashvili nu este Zelenski și nici Georgia nu este la granița NATO și a UE. Războiul de șase zile care a încremenit Georgia în timp și în așteptările sale prooccidentale, este un exemplu despre cum trăiește și visează o țară liberă, în preajma colosului sovietic, că rus nu mai este de vreo lună încoace. Vă pupă proful Irașcu! Gânditul este liber și gratis!Am depășit 1500 de subscriberi și pentru asta vă mulțumesc. Hai cu 2000!

Destrămarea URSS

Cum și în ce s-a destrămat marele stat cu picioare de lut, numit de noi toți Uniunea Sovietică? Destrămarea URSS a dus la apariția a noi state pe harta lumii, ca efect al prăbușirii comunismului în Europa. Aceasta a adus cu sine transformări extraordinare, sociale, economice și politice în toate noile state. Modificări și decizii politice care ne urmăresc până azi... direct...la granițe. Cei din blocul comunist au luat decizii bune, așa cum suntem noi, însă cei din spațiul sovietic aparțin pur și simplu altei lumi, de neînțeles pentru noi.

Geopolitica războaielor civile

Va invada Rusia Moldova?

Moldova devine o zonă fără o mare miză strategică, în condițiile războiului din Ucraina. Iubesc Moldova, frații noștri de neam trebuie ajutați, dar cu acordarea de cetățenie. Atât! Teritoriul moldovenesc nu va mai conta mult timp, pentru că Rusia, dacă va câștiga, are alte obiective, gen Delta( Chilia), Bugeac, Transnistria, Marea Neagră, Tisa, etc. Urmăriți filmulețul si nu mă înjurați, situația asta este prea gravă ca să vă luați de cei ce spun adevăruri... Vă pupă proful Irașcu!

De ce Rusia nu va invada România

De ce Rusia nu va invada România niciodată? Pentru că suntem în cea mai mare alianță militară din istorie. Suntem în NATO și vom rămâne în NATO, indiferent cât de mult ne plac americanii sau nu. Asta în pofida trolilor de tip sovietic din spațiul media care sperie românii sensibili la naționalism, care laudă Maica Rusie.Gnditul este liber și gratis! Vă pupă proful Irașcu! Subscribe!

Rusia va invada Ucraina - Cum s-a ajuns aici?

Un video de actualitate despre conflictul care stă să izbucnească în Ucraina, cu Rusia în rol de agresor și cu americanii, NATO și România ca susținători ai Ucrainei. Poate întrebările voastre vor găsi niște răspunsuri. Gânditul este liber și gratis. Nu uitați să dați subscribe, nu mai este mult până la 1500 de urmăritori!

Ce se întâmplă în Afganistan?

Ce se întâmplă în Afganistan? Pe canalul meu de youtube, am alcătuit un filmuleț cu tot ceea ce am înțeles eu din drama acestui popor. Nu urmăriți greșelile sau inadvertențele, știu că sunt. Să ne concentrăm pe cauze și efecte, locale, regionale sau globale. Gânditul este liber și gratis! Și constat asta din ce în ce mai puțin, la mulți dintre locuitorii României de azi, care luptă cu un inamic occidental si anti -in general. Inamicul este în lipsa noastră de informare și înțelegere a lumii în care trăim. Iar filmulețele de genul acesta și altele asemenea, vin să dea la o parte buruienile din fundamentalismul nostru ...academic( dacă mă înțelegeți)!Vă pupă proful Irașcu!

Amintiri din comunism - II. Școala

Amintirile mele din comunism, II, Școala. Este încă un episod pe care vă rog să-l vizionați pe canalul meu de youtube, despre moștenirea educativă a celor din generația mea, pe care suntem obligați să o livrăm copiilor și elevilor noștri, în orice formă și în orice context, pentru că este o datorie civică. Ei trebuie să cunoască cum era atunci școala, cum erau profesorii sau care era programul, cu bune și cu rele. Mai ales, trebuie să știe, fără trunchieri, Adevărul despre abuzuri, violențe fizice și emoționale, directori absurzi, activiști, note sau restricții. Tocmai de aceea, motto-ul meu: Gânditul este liber și gratis!, capătă și mai mult sens. Vă pupă și vă salută regulamentar pionierul Irașcu, pardon, proful Irașcu. Ce să-i faci, așa m-a învățat toarșa…( tovarășa dirigintă).

Apariție editorială în format electronic- Dicționarul conflictelor lumii 1945-2019

Dicționarul conflictelor lumii 1945-2019 , Irașcu Viorel
format electronic epub și pdf,
pe google play, 
poate fi cumpărat pentru 29 de lei, de aici

https://play.google.com/store/books/details?id=Kju8DwAAQBAJ

De asemenea, dicționarul poate fi procurat, în format pdf, de pe editura LETRAS, la 33 de lei

https://letras.ro/product/dictionarul-conflictelor-lumii-1945-2019-ebook-pdf/

Aș dori să aduc în atenție și:

Ghidul mănăstirilor catolice din România: al caselor, centrelor, oratoriilor, institutelor seculare, congregațiilor și ordinelor catolice, Irașcu Viorel

poate fi cumparat pentru 17 lei , în format pdf, de aici

https://play.google.com/store/books/details?id=2kC8DwAAQBAJ

Venezuela- o istorie-eșec a iluziilor autocratice

 Venezuela este un stat aflat în extremitatea nordică a Americii de Sud,  cu o largă ieșire la Marea Caraibilor( Oceanul Atlantic), și care se învecinează la vest cu Columbia, la sud și  sud-est cu Brazilia și cu Guyana la est.

Un stat cu resurse uriașe de petrol și gaze naturale, aflat pe primul loc pe continentul sud-american și pe locul 8 în lume ca reserve plus resurse mari de minereuri, continuă, de mai bine de 50 de ani să fie scena unei continue revoluții social-economice, pe fondul unei bogății foarte prost administrate.

După îndepărtarea de putere a generalului dictator Pérez Jiménez și a camarilei sale corupte, în 1958, Venezuela părea că a scăpat de modelul sudamerican, al guvernărilor strecurate printer lovituri de stat mai mult sau mai puțin sângeroase, înscriinduse pe orbita societăților stabile, democratice și care uzează la maxim de resursele generoase de hidrocarburi.

Lumea întreagă asistă timp de peste 30 de ani la ceea ce se numește ,,miracolul economic venezuelean” și la măsuri de protecție socială și reforme care  triplează practic populația țării duc la creșterea nivelului de trai, dar  atrrage după sine și un exod rural masiv.

Pentru că presiunea socială a devenit enormă, partidele politice, Parlamentul și Presedinția, încep să adopte legi care să aducă mai mulți bani la buget, să naționalizeze industria extractive, pe fondul creșterii inflației, somajului, corupției, inegalităților sociale, datoriei publice și a prețurilor de consum.

Criza începută în 1980 care s-a datorat scăderii puternice a prețurilor la petrol, își găsește efecte în mari demonstrații de stradă, conflicte tensionate între populația din ce în ce mai pauperă și guvern, sfârșind în 1992 prin două tentative de lovitură de stat, al căror conducător este liderul socialist radical Hugo Chávez Frias, fost militar de carieră.

Președintele Carlos Andreas Pérez este acuzat în 1993 de corupție și de deturnare de fonduri și condamnat în 1996, astfel că se deschide calea ca la alegerile din 1998, fostul deținut Hugo Chávez să fie ales președinte cu o largă majoritate, pe o platformă socialistă care promitea venituri mai mari unei categorii defavorizate de populație care umple, și azi, mahalalele marilor orașe venezuelene.

Accesele tot mai dese de conducere autocratică și conflictul direct cu Parlamentul, au dus în 2002 la o lovitură de stat militară, însă după câteva zile H. Chavez se reîntoarce la Caracas mai puternic decât oricând. Protestele violente ale opoziției, referendumul organizat de aceasta  în 2004 și greva generală care paralizează țara câteva luni de zile, nu conduc la demisia sau demiterea președintelui dictator.

Cu susținerea puternică a păturilor defavorizate, președintele Chavez  câștigă fără problem alegerile din 2006, devenind statul problemă din America de Sud, care amenință stabilitatea regiunii, prin lupta continuă împotriva SUA- către care merg totuși majoritatea exporturilor de petrol- și prin alianțele pe care le oficializează cu Nicaragua, Ecuador, Bolivia și Cuba comunistă a lui Castro.

După moartea lui H. Chavez,în 2013, la putere ajunge Nicolás Maduro, care își asumă rolul de continuator al politicilor socialiste inițiate de Chavez. El este ales la limită, președinte în 2013, pe fondul unor sancțiuni economice impuse de SUA și a deteriorării situației economice a țării.

Protestele și violențele de stradă au adus de multe ori Venezuela în pragul unui război civil, antagonismul între diversele grupuri sociale adâncindu-se pe măsură ce populația sărăcește iar reformele sociale eșuează, PIB-ul Venezuelei scăzând cu 40%  față de 2014, conform datelor din 2018.

În ultimii ani(2014-2018) s-a intensificat exodul venezuelenilor către țările vecine, cele mai mari probleme în acest sens fiind în Columbia, Ecuador, Peru și chiar Brazilia și Chile unde, la orizont se arată crize umanitare de proporții, în condițiile în care doar în ultimii trei ani 7% din populație a emigrat.

Relațiile internaționale au de suferit, țara devenind tot mai izolată și supusă sancțiunilor și embargourilor SUA. Cresc și se acutizează problemele și cu vecinii, cu Columbia, din cauza traficului cu combustibil, foarte ieftin în Venezuela, dar și pentru trasarea graniței în Golful Venezuelei și cu Guyana pentru un diferend de graniță din perioada colonială pentru o regiune numită Guyana Essequibo, vezi Guyana.

Ultimele evoluții politice zdruncină eșafodajul comunistoid al clicii lui Maduro, în urma demonstrațiilor uriașe din capitală și în urma autodeclarării lui Juan Guaido( președintele parlamentului, controlat de opoziție), drept președinte legitim interimar al țării, recunoscut de SUA , Franța și Marea Britanie. Prin implicarea SUA și a câtorva state sudamericane, se speră ca înlăturarea iminentă de la putere a lui Maduro să nu declanșeze un război civil, care va destabiliza pentru o bună perioadă toată regiunea. Mai ales că fostul șofer de autobuz, ajuns președinte dictator, are susținerea politică din partea axei antioccidentale mondiale Rusia-Iran-China-Turcia.

Rusia lui Putin și toate conflictele pe care le întrețin

Dincolo de influența din lumea bipolară geopolitică din anii Războiului Rece și din lumea multipolară de azi, Federația Rusă este angajată mai mult sau mai puțin vizibil, într-o luptă acerbă pentru controlul tuturor regiunilor înconjurătoare, unde are interesul să întrețină multe conflicte interne înghețate( hibride) sau nu.

• Disputa de graniță cu Japonia pentru insulele Kurile.
• Conflictul înghețat pe care-l alimentează în  tot Caucazul de Nord și în Georgia, legat de Abhazia, Adjaria și Osetia de Sud; vezi Georgia, Abhazia, Adjaria, Osetia de Sud, plus alte câteva războaie civile rămase suspendate  sau ținute în zona gri, în Cecenia, Osetia de Nord și Daghestan, Rep. Kabardino- Balkară și Karaceaevo-Kercheză și Ingușetia. 
• Conflictul înghețat pe care îl întreține în  autoproclamata republică Transnistria, din estul extrem al Moldovei.
• Războiul din estul Ucrainei  din regiunile Lugansk și Donbas și ocuparea abuzivă a Peninsulei Crimeea în 2014.
• Implicarea în conflictele din Africa din fostele colonii franceze, britanice sau portugheze, care începând cu anii ’60, au ales pentru scurt timp o orientare de inspirație marxist –leninistă.
• Implicarea în disputa și criza rachetelor din Cuba și în războaiele civile din America Centrală, vezi Cuba și SUA, Nicaragua, El Salvador, Panama.
• Disputa de graniță cu China din zona Damanski –Zhenbao, începută în 1969 și terminată odată cu prăbușirea URSS.
• Disputele cu Canada și SUA din zona Oceanului Arctic cu privire la platoul continental.
•  Disputa cu Kazahstan asupra insulei Ukatny, din nordul Mării Caspice, din dreptul orașului Astrahan.
• Implicarea în războiul civil din Siria- aliat al URSS în zonă, din perioada în care Siria era condusă de Hafez al Assad, acest stat din Orientul Mijlociu, este scena unui război civil extrem de sângeros care durează de mai bine de 5 ani.
• Războiul din Afganistan din anii ’70 și până în prezent. În 1979 Babrak Karmal, președintele Afganistanului, ajuns la putere cu sprijinul nemijlocit la KGB-ului, solicită intervenția forțelor armate sovietice, pentru restabilirea ordinii, iar URSS răspunde acestei cereri în aceeași zi. 
   

Zonele neutre ale globului-teritorii post conflict

Zonele neutre sunt teritorii care delimitează sau mărginesc zone de conflict, zone aflate la granița dintre două state sau entități teritoriale. În dreptul internațional zonele neutre sunt teritorii amenajate special pentru noncombatanți.

Zonele demilitarizate au fost inițiate in diverse situații post conflict, cum au fost cele dintre Gibraltar și teritoriul spaniol, cea de pe linia Nistrului, dintre Transnistria și Republica Moldova sau actuala situație de la templul Preah Vihear, de la granița dintre Cambodgia și Thailanda, vezi Thailanda.

* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Kuweit, a existat până în 1970, în urma unui accord, pentru exploatarea petrolului în zonă. Avea peste 5000 de kmp, și a revenit Arabiei Saudite, în urma unei înțelegeri cu Kuweitul.

* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Irak are o formă de romb de peste 7000 de kmp, care a persistat mult timp, în urma unui acord între sultanatul din Nejd( precursorul statului saudit) și Irak. Oficial, acest teritoriu a fost împărțit intre cele două țări în 1981, a dispărut formal de pe majoritatea hărților în 1991, după războiul din Golf, însă nu este clar dacă, azi Irakul este de acord  cu împărțirea realizată de fostul dictator Saddam Hussein.

* Zona neutră dintre orășelele spaniole Ceuta și Melila și teritoriul marocan, marcate de garduri electrificate și de senzori- vezi Ceuta și Melila

* Zona neutră demilitarizată din lungul paralelei de 38˚ dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vezi cele două Coreei.

* Zona neutră cunoscută ca linia Attila, dintre Ciprul de Nord, ocupat de armata turcă în 1974 și Republica Cipru, zonă administrată în numele ONU,  de trupele britanice rămase pe insulă în două mari baze militare strategice. Vezi Cipru

Kazahstan - statul din inima lumii cu probleme... etnice de circulație

Cu cei peste 2,7 milioane kmp, această țară central asiatică, este cea mai mare  dintre cele desprinse din fosta URSS, fiind considerată totodată cea mai întinsă țară din lume fără ieșire la Oceanul Planetar.

Kazahstanul are o poziție privilegiată din punct de vedere geografic și geopolitic, aflându-se în mijlocul Eurasiei sau chiar în inima lumii de azi, cu peste 5% din teritoriu inclus în Europa, și având granițe foarte lungi cu Federația Rusă în nord și nord-est, China în est, Uzbekistan, Turkmenistan și Kîrgîzstan în sud.

Cu  o diversitate etnică extraordinară, determinată de factorul politic, și anume de deportările și mișcările masive de populație din timpul prigoanei staliniste, Kazahstanul a reușit abia după anul 2000 să aibă peste 50% din populație de origine kazahă, pe fondul plecărilor masive ale rușilor, germanilor( deportați aici din Republica Volga), ucrainenilor, belarușilor sau tătarilor( deportați aici din Crimeea) ori ale meșcheților cauzazieni.

Spre deosebire de celelalte tări central asiatice, foste sovietice, Kazahstanul nu a trecut prin foarte mari frământări politice, sociale, etnice sau războaie civile  ca Uzbekistanul sau Tadjikistanul, pentru că are la conducere din anii ’90 un clan puternic ancorat în politica internă, condus de Nursultan Nazarbaiev, de curând declarat președinte pe viață și pentru că are resurse uriașe de petrol, gaze și minereuri care asigură venituri substanțiale elitei conducătoare și permit ținerea într-o stare de dependență a populației sărace.

Conducerea autoritară, dictatorială, este de altfel, o caracteristică a tuturor regimurilor din fostele republici sovietice din Asia Centrală, ceea ce a asigurat în anii din urmă o relativă stabilitate politică, economică și socială, pe fondul închegării unei identități naționale, lucru greu de obținut, având în vedere mentalitățile de clan și organizarea tribală a societății rurale.

Vulnerabilitățile Kazahastanului, vin de la statutul țării de exportator de materii prime, dependența de companiile rusești și de rețele lor de distribuție, coeziunea etnică precară, lipsa infrastructurii pe suprafețe mari, practic nelocuite, din stepele nordice sau estice, relația de graniță tensionată cu China, din cauza insurgenței uigure din provincia chineză Xianjiang sau Turkestanul de Est, regimul autoritarist și nereformarea și democratizarea societății kazahe și împlicit a instituțiilor.

Insurgența uygură din estul Chinei- o problemă ținută la secret

Regiunea cu alb/ sursa:http://hillfighter.deviantart.com

Djungaria/ Xinjiang/ Turkestanul de Est reprezintă o regiune foarte întinsă unde este activ un conflict etnic în partea de nord-est a Chinei. 

Provincia chineză are dimensiunile Iranului, și este locuită de uyguri, kazachi, uzbeci, hui, han, tibetani, mongoli sau tadjici, aflată pe marele Drum al Mătăsii și la capătul de vest al Marelui Zid.

Dominată de munții Tian Shan și Altai, cuprinzând în mijloc depresiunile Tarim și Djungaria, această regiune deșertică, este cunoscută pentru insurgența islamistă a uygurilor, care luptă pentru declararea unui stat numit Turkestanul de Est.

Uygurii se disting prin descendența turcică, fiind  parte a acestui mare popor central asiatic, sub aspect cultural și etno-lingvistic.

Mișcarea pentru independența Turkestanului de Est luptă cu guvernul chinez, prin atacuri teroriste în diferite orașe și în capitala regiunii Urümqi. Rebelii uyguri sunt vânați și sunt condamnați la moarte în China, după o judecată sumară, acest lucru ducând la radicalizarea discursului și acțiunilor acestora, care se revendică tot mai mult de la cercurile islamiste jihadiste.

Istoria conflictelor este lungă, și capătă consistență odată cu implicarea URSS în conflict, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, insurgența uygură fiind susținută și alimentată cu arme, să lupte împotriva unei Chine comuniste, aliate sovieticilor, cel puțin  la nivel oficial/declarativ.

Alimentarea cu logistică și arme  a insurgenței uygure, a făcut parte din seria de conflicte pe care cele două mari puteri le-au avut pe toată perioada comunistă comună. 

În sudul acestei regiuni se află un teritoriu disputant de China, care și-a revendicat și înglobat partea de zonă sub numele de Aksai Chin, în timp ce India și Pakistan, nu au reușit să ajungă la un acord pentru partea lor de teritoriu numit Jammu Kashmir.

Turkmenistanul și farul său călăuzitor cu statuie de aur

sursa Imperator Travel

Este o fostă republică sovietică din Asia centrală, una dintre cele mai închise, cu regimul autoritarist cel mai reprezentativ și mai represiv. Tukmenistanul indică cel mai bine, felul în care sovietizarea, sistemul de control al serviciilor secrete și comunismul au avut succes, într-o zonă cu tradiții tribale puternice.

Președintele Saparmurat Nyazov( mort subit în 2006), fost lider al partidului comunist din RSS Turkmenă, devine în 1999, printr-o decizie a parlamentului supus marelui stăpân, președinte pe viață, numele său primind și apelativul Turkmenbași- Tatăl Turkmenistanului.

De altfel, în capitala Ashabad( Ashgabat), se află o statuie de aur a acestuia care se învârte, probabil după soare și multe construcții megalomanice din marmură.  Noul președinte Gurbangulî Berdimuhamedov, continuă linia fostului far călăuzitor al tukmenilor, conducând țara cu o mână de fier. 

Nu este o țară unde să existe conflicte interne și nici de graniță, are o omogenitate etnică de invidiat, față de celelelalte state fost sovietice central asiatice, sistemul partidului unic pare să aibă succes, cultul personalității atinge noi culmi, iar democrația practic nu a existat în această țară.

Beneficiază de relații excelente cu Iranul( alt stat cu vederi autoritarist-islamiste), Turcia( de care este legată cultural și lingvistic) și Federația Rusă, în cadrul sistemului de comerț al CSI. 

Bogată în hidrocarburi, mai ales gaz metan, Turkmenistanul se află în situația de a fi un stat care crește economic, odată cu noul gazoduct către China, deschis în 2009, dar nu întreprinde absolut nimic în direcția deschiderii granițelor sau a reformării sistemului de învățământ, de exemplu.

Interzicerea unor drepturi legate de organizațiile religioase, etnice sau culturale, au făcut ca  zeci de mii de foști locuitori sovietici ai țării( ruși, ucraineni, uzbeci) să plece din țară, mai ales după declararea limbii turkmene ca unică limbă de studiu.

Republica Ingușetia- mică dar rebelă, în cadrul Federației Ruse

Cea mai mică republică dintre cele 17, care alcătuiesc Federația Rusă, situată în Caucazul de Nord, între Cecenia, Osetia de Nord, Rusia și Georgia. 

Are o istorie interesantă în relația cu Rusia Sovietică, ca și în Cecenia vecină, sentimentele față de marele stăpân de la nord, sunt negative și s-au lăsat tot timpul cu conflicte interne sau de graniță. 

Ceceno-ingușii au fost deportați de Stalin, după război, fiind acuzați de colaboraționism cu armata nazistă, când de fapt istoria a demonstrat că ei au rezistat eroic în munții lor, oprind înaintarea armatei germane. Ingușii sunt musulmani, cu un respect deosebit, însă, pentru originea lor creștină, și au fost angajați într-un conflict cu Osetia de Nord, în 1992, imediat după destrămarea URSS.

Atunci, în Osetia de Nord au avut loc epurări etnice comise de osetini cu sprijinul armatei ruse, ceea ce a dus la relocarea a peste 60 000 de inguși din Osetia în Ingușetia.

Un alt episod sângeros și trist este legat de scoala din Beslan din Osetia de Nord, din 2004, când peste 385 de femei și copii au fost uciși de către rebelii teroriști înguși sau au căzut ca urmare a asaltului forțelor de securitate ruse. 

Cu peste 1000 de ostatici, masacrul din Beslan, este consemnat ca cel mai trist moment al războaielor care au măcinat Caucazul de Nord, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Alte situații în care au fost incluși rebeli inguși au o directă legătură cu războaiele ruso-cecene, în care ingușii au fost de partea fraților lor de limbă și cultură, cecenii. 

Anii de luptă de gherilă pentru rebelii inguși nu s-au terminat, în 2014 liderul rebel Arthur Getagazhev a fost ucis într-un atac al forțelor ruse FSB( Serviciul Federal de Securitate), iar tensiunile în creștere au dus la o decizie fără precedent a guvernului de la Moscova, și anume interzicerea dreptului la vot în Ingușetia.

Lucrurile se complică când președintele inguș Yunus-Bek Yevkurov, de orientare pro rusă, recunoaște că rebelii din țara sa luptă în Ucraina, de partea ucrainenilor, în zona Donbasului.

Profilul acestei republici, ca de altfel al tuturor republicilor cauzaziene, este acela al unei societății sărace, dominate de corupție cronică, administrație incompetentă, răpiri și crime în rândul populației și al forțelor de securitate, proteste anti guvernamentale, atacuri asupra bazelor rusești( ultima suplimentare de forțe ruse FSB, a fost de 25 000 de soldați) legate de excesele armatei de ocupație, în viziune ingușă, și deteriorarea constantă a situației drepturilor omului. În concluzie, un alt conflict înghețat, ținut sub control rusesc, care mărginește Caucazul și toată granița Federației Ruse cu zona euro-asiatică.

Abhazia- un conflict înghețat din Georgia

Republică autonomă situată în partea de nord-vest a Georgiei, în nordul Munților Caucaz și cu ieșire la Marea Neagră, cu un statut incert, recunoscută de Rusia și de Nicaragua(?).

Republica autonomă în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Georgiene( Gruzine), Abhazia este scena unui război civil între 1991- 1994, în care forțele armate ale Georgiei, proaspăt independente, sunt înfrânte de rebelii abhazi, ajutați de forțe ruse din bazele militare, încă prezente pe teritoriul țării. 

Deși georgienii erau majoritari în Abhazia, în perioada sovietică, după război, 200 000 dintre ei sunt forțați să plece, ceea ce răstoarnă structura etno- lingvistică, în favoarea abhazilor, urmați de georgieni și de ruși. În 2008, președintele Mikhail Saakașvili, ordonă trupelor georgiene să recapete controlul asupra Abhaziei și Osetiei de Sud, însă după intervenția brutală a trupelor ruse, armata georgiană este obligată să se retragă din aceste teritorii, la doar 6 zile după începerea ofensivei. Rezultatul este că cele două republici, sunt recunoscute de Federația Rusă, cu statut de republici autonome în cadrul acesteia, reprezentând enclave pe teritoriul Georgiei, și făcând parte din planul general de conflicte înghețate care mărginește Rusia azi. 

Kaliningrad- o exclavă cu rol strategic

Exclavă rusească situată între Lituania la nord și Polonia la sud, cu o suprafață ce depășește ușor 200 de kmp, cu ieșire strategică la Marea Baltică. Teritoriul Prusiei de Est, numit Königsberg este cedat Uniunii Sovietice, în 1945, în urma tratatului de Potsdam, care îi schimbă numele în Kaliningradskaia Oblast (Regiunea Kalinigrad, după numele unui apropiat al lui Stalin, pe numele său Kalinin).  

Inițial s-a dorit trecerea teritoriului la Republica Sovietică Socialistă Lituaniană, dar acest plan a căzut, preferându-se crearea unui teritoriu parte a RSSFR( Republica Socialistă Sovietică Federativă Rusă). 

Un episod trist este legat de suferințele celor peste 150 000 de etnici germani din exclavă, care au fost obligați să plece sau  care au fost înfometați și umiliți de noua populație rusă adusă aici. Azi, practic nu mai există populație de origine germană, iar rolul strategic al zonei  este relevat de bazele militare ruse și de aducerea aici a unor baterii de rachete Iskander–M( rază de acțiune de 500 de kilometri) care să ofere o contrapondere armată, o demontrație de forță, la scutul antirachetă american creat în Polonia și în România.