În aprilie 1952, delegația de tibetani trimisă la Beijing, este forțată să semneze un acord în 17 puncte, care consfințea anexarea acestei
regiuni de 3,8 milioane kmp( din 9,6 milioane kmp, totalul Chinei).
Tibetul deține doar 0,46% din populația Chinei
și se numesște din punct de vedere administrativ Xizang sau Regiunea Autonomă
Tibet.
Ocuparea Tibetului de către Armata Populară de Eliberare în 1950, aduce
cu sine o schimbare majoră în etosul cultural al țării, obligă guvernul și pe Dalai-Lama
să plece în exil, în 1959 și schimbă fundamental societatea tibetană.
Azi, tabloul ar arăta cam așa: predomină
armata și cadrele ei în toate zonele administrative din Xizang( în chineză
,,Țara comorilor din apus”), mii de prizonieri în închisori și lagăre de muncă
în urma revoluției culturale din timpul lui Mao, represalii sângeroase în anii
1980, atacuri și boicoturi constante împotriva lui Dalai –Lama și a guvernelor
care îl susțin pe acesta, tibetanii care nu stăpânesc limba chineză sunt
marginalizați, refuzul oricărui dialog despre posibila independență a
Tibetului.
Autismul politic al Chinei devine mai acut,
odată cu revoltele din Piața din Tienanmen dublate în 1989 și de primirea de
către Dalai-Lama a premiului Nobel pentru pace( care conduce un guvern din exil
în India și carismatic cum este, a adunat în jurul lui toată rezistența anti
chineză), mai ales că un alt mare dizident politic chinez, Liu Xiaobo, primește
același premiu în 2010.
Autoritățile chineze continuă persecuțiile și
expulzările în rândul călugărilor și călugărițelor tibetane pe care îi acuză
permanent de colaboraționism, ceea ce îi privează pe tibetani de orice
posibilitate de a-și păstra propria credință și cultură, cei 50 de ani de
dominație chineză au făcut ca zeci de mii de nativi să aleagă calea exilului în
India, Nepal sau în Occident.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu