Venezuela este
un stat aflat în extremitatea nordică a Americii de Sud, cu o largă ieșire la Marea Caraibilor(
Oceanul Atlantic), și care se învecinează la vest cu Columbia, la sud și sud-est cu Brazilia și cu Guyana la est.
Un stat cu resurse uriașe
de petrol și gaze naturale, aflat pe primul loc pe continentul sud-american și
pe locul 8 în lume ca reserve plus resurse mari de minereuri, continuă, de mai
bine de 50 de ani să fie scena unei continue revoluții social-economice, pe
fondul unei bogății foarte prost administrate.
După îndepărtarea de
putere a generalului dictator Pérez Jiménez și a camarilei sale corupte, în
1958, Venezuela părea că a scăpat de modelul sudamerican, al guvernărilor
strecurate printer lovituri de stat mai mult sau mai puțin sângeroase,
înscriinduse pe orbita societăților stabile, democratice și care uzează la
maxim de resursele generoase de hidrocarburi.
Lumea întreagă asistă
timp de peste 30 de ani la ceea ce se numește ,,miracolul economic venezuelean”
și la măsuri de protecție socială și reforme care triplează practic populația țării duc la
creșterea nivelului de trai, dar atrrage
după sine și un exod rural masiv.
Pentru că presiunea
socială a devenit enormă, partidele politice, Parlamentul și Presedinția, încep
să adopte legi care să aducă mai mulți bani la buget, să naționalizeze
industria extractive, pe fondul creșterii inflației, somajului, corupției,
inegalităților sociale, datoriei publice și a prețurilor de consum.
Criza începută în 1980
care s-a datorat scăderii puternice a prețurilor la petrol, își găsește efecte
în mari demonstrații de stradă, conflicte tensionate între populația din ce în
ce mai pauperă și guvern, sfârșind în 1992 prin două tentative de lovitură de
stat, al căror conducător este liderul socialist radical Hugo Chávez Frias,
fost militar de carieră.
Președintele Carlos
Andreas Pérez este acuzat în 1993 de corupție și de deturnare de fonduri și
condamnat în 1996, astfel că se deschide calea ca la alegerile din 1998, fostul
deținut Hugo Chávez să fie ales președinte cu o largă majoritate, pe o
platformă socialistă care promitea venituri mai mari unei categorii
defavorizate de populație care umple, și azi, mahalalele marilor orașe
venezuelene.
Accesele tot mai dese de
conducere autocratică și conflictul direct cu Parlamentul, au dus în 2002 la o lovitură
de stat militară, însă după câteva zile H. Chavez se reîntoarce la Caracas mai
puternic decât oricând. Protestele violente ale opoziției, referendumul
organizat de aceasta în 2004 și greva
generală care paralizează țara câteva luni de zile, nu conduc la demisia sau
demiterea președintelui dictator.
Cu susținerea puternică a
păturilor defavorizate, președintele Chavez
câștigă fără problem alegerile din 2006, devenind statul problemă din
America de Sud, care amenință stabilitatea regiunii, prin lupta continuă
împotriva SUA- către care merg totuși majoritatea exporturilor de petrol- și
prin alianțele pe care le oficializează cu Nicaragua, Ecuador, Bolivia și Cuba
comunistă a lui Castro.
După moartea lui H.
Chavez,în 2013, la putere ajunge Nicolás Maduro, care își asumă rolul de
continuator al politicilor socialiste inițiate de Chavez. El este ales la
limită, președinte în 2013, pe fondul unor sancțiuni economice impuse de SUA și
a deteriorării situației economice a țării.
Protestele și violențele
de stradă au adus de multe ori Venezuela în pragul unui război civil,
antagonismul între diversele grupuri sociale adâncindu-se pe măsură ce
populația sărăcește iar reformele sociale eșuează, PIB-ul Venezuelei scăzând cu
40% față de 2014, conform datelor din
2018.
În ultimii ani(2014-2018)
s-a intensificat exodul venezuelenilor către țările vecine, cele mai mari
probleme în acest sens fiind în Columbia, Ecuador, Peru și chiar Brazilia și
Chile unde, la orizont se arată crize umanitare de proporții, în condițiile în
care doar în ultimii trei ani 7% din populație a emigrat.
Relațiile internaționale
au de suferit, țara devenind tot mai izolată și supusă sancțiunilor și
embargourilor SUA. Cresc și se acutizează problemele și cu vecinii, cu Columbia, din cauza traficului cu
combustibil, foarte ieftin în Venezuela, dar și pentru trasarea graniței în
Golful Venezuelei și cu Guyana pentru un diferend de graniță din perioada
colonială pentru o regiune numită Guyana
Essequibo, vezi Guyana.
Ultimele evoluții politice zdruncină eșafodajul comunistoid al clicii lui Maduro, în urma demonstrațiilor uriașe din capitală și în urma autodeclarării lui Juan Guaido( președintele parlamentului, controlat de opoziție), drept președinte legitim interimar al țării, recunoscut de SUA , Franța și Marea Britanie. Prin implicarea SUA și a câtorva state sudamericane, se speră ca înlăturarea iminentă de la putere a lui Maduro să nu declanșeze un război civil, care va destabiliza pentru o bună perioadă toată regiunea. Mai ales că fostul șofer de autobuz, ajuns președinte dictator, are susținerea politică din partea axei antioccidentale mondiale Rusia-Iran-China-Turcia.
