Conflictul azero-armean

 Conflictul azero-armean. De gândit. 16.09

📌Comuniști includ în 1923 Nagorno Karabah-ul armenesc, în Azerbaidjan, devenind astfel una dintre cele mai mari enclave din lume, împreună cu Nahicevan (exclavă/teritoriu azer din SV Armeniei). Modelul de includere a unor enclave sau teritorii locuite de o anume etnie, în interiorul unei alte republici, a permis autorităților sovietice să controleze foarte eficient tensiunile interetnice prezente pe teritoriul fostei URSS.
📌 În 1988, încă în URSS, armenii protestează, omoară și alungă din țara lor mii de azeri, azerii organizează pogromuri în Baku și în alte zone împotriva armenilor. În 1991-1994, după independență, are loc primul război. Câștigător Armenia.
📌 Azerii, neam de turci, au relații apropiate cu Ankara, au poate un sfert din gazul de pe planetă, în Marea Caspică. Baku arată azi ca și Dubaiul, și nu este întâmplător. Deși republică, seful cel mare este un tip din tribul Alyev( Ilham), capo di tutti capi, care și-a numit soția( o frumusețe!) vicepreședinte. Toate evaluările de inteligence arată că capul de pod al corupției euro-asiatice trece prin familia Alyev&comp.
📌 Banii făcuți din gazul caspic, au permis înarmarea puternică a țării, cu participarea Turciei și a altor mari fime de armanent din lume. Asta a permis câștigarea tuturor micilor războaie în Nagorno Karabah, pe care-l vor include de facto și de jure, până la urmă în țara lor, cu toată opoziția rezistenței de acolo sau a armatei armene, care ajută combatanții din enclavă de pe graniță( sunt câțiva zeci de kilometri între Armenia și NK).
📌 Armenia, din lipsă de perspective geopolitice, aflată în fundul Caucazului, a devenit un aliat al Moscovei în regiune( bază rusească la Gyumri). Gândiți-vă că la sud este neprietenul Turcia( genocidul armean organizat de turci în 1915 nu este recunoscut nici azi!), la est se află Azerbaidjan cu NK și alte zeci de mici enclave armenești, la nord este Georgia, cu un statut încert politic, după ce la putere a ajuns un partid pro-rus( 50% voturi în 2020).
📌 Recentele tensiuni și masacre dintre cele două țări, au legătură cu războiul din Ucraina. Slăbirea influenței Moscovei și o posibilă cădere a lui Putin, lasă Armenia în aer, ceea ce va permite Azerbaidjanului să-și ia înapoi Nahicevanul creând un culoar în sudul extrem și să-i alunge pe armeni din NK( 190 000 loc.)
📌 Liderul azer, cel turc și turkmen, care pun la cale un fel de lume panturcească în centrul Asiei, au fost la adunarea dictatorilor de la Samarkand( Uzbekistan) de zilele trecute, ca să ia pulsul lui...Putin. Să vadă cât de slăbit este geopolitic, ca să poată întreprinde tăvălirea Armeniei.
📌 Armenia constituie, în acest sens, un exemplu despre cum arată viziunea acestor mici republici caucaziene asupra independenței politico- economice și relația cu marele vecin de la nord, aceasta fiind una dintre marile vulnerabilități ale tuturor țărilor care au făcut parte din marele imperiu comunist al URSS, vezi Moldova cu Transnistria, Georgia cu Abhazia și Osetia de Sud, Ucraina....

Cecenia un conflict mocnit din Caucaz

Cecenia este o republică autonomă din cadrul marii Federații Ruse, aflată pe linia nordică a Munților Caucaz, având ca vecini la vest Ingușetia și Osetia de Nord, la est Republica Daghestan, la nord ținutul Stavropol din Rusia, iar la sud Georgia.

Situația Ceceniei este una singulară la nivelul cordonului de state tampon din Caucazul de Nord, fiind singura unde s-au dus două războaie civile, cel de-al doilea continuând și azi sub forma unui conflict de gherilă, cu intensități diferite.

Deși nici Ingușetia și nici Daghestan, n-au fost ferite de furia trupelor de securitate ruse(FSB), în urma unor provocări ale militanților pentru independență, ele n-au avut totuși războaie în toată regula pe teritoriul lor.

Pentru a înțelege situația extrem de tensionată din această parte a Federației Ruse, este bine de amintit că cecenii, ca și ingușii, au avut mult de suferit din partea ocupanților ruși, în ultimii 400 de ani de stăpânire.

Aceștia s-au opus cu îndârjire acțiunilor trupelor ruse și mai apoi sovietice, s-au opus creștinării forțate (cecenii sunt musulmani sufioți moderați) și chiar educației, din acest motiv ajungând poporul caucazian cu cel mai mic grad de alfabetizare. Vezi Ingușetia.

Textul ce urmează din cartea Răzbunarea geografiei de R. Kaplan este edificator: ,,…cecenii musulmani s-au împotrivit armatelor țarinei Ecaterina cea Mare la sfârșitul secolului al XVIII lea și ale tuturor țarilor de după ea, pentru că atitudinea belicos/beligerantă a acestora își trage seva din modul de viață pastoral- muntenesc, în care a umbla înarmat pentru apărarea turmelor de capre și oi era un lucru normal.

Convertiți la islamul sufiot, mult mai puțin fanatic decât alte ramuri ale credinței islamice, ei și-au apărat zeloși pământurile de rușii creștini ortodocși” spune Robert. D. Kaplan.

Și în timpul, dar mai ales după al Doilea Război Mondial, cecenii au fost acuzați de colaboraționism cu trupele naziste, fapt pentru care cea mai mare parte a poporului cecen a fost deportată în stepele Kazahstanului sau în Siberia, de unde s-au întors mai puțin de  jumătate, în urma decretului de revenire dat la câțiva ani după moartea lui Stalin, în 1957.

Moartea prin înfometare, torturile și aducerea altor grupuri etnice, în special ruși și ucraineni,  în orașele și satele cecene, au schimbat inițial structura etnică a țării, dar sentimentele anti rusești au fost puternice și transmise din generație în generație au generat o natalitate mare în rândul lor. Azi, după două războaie civile și mii de morți, la care se adaugă exodul populației rusești, Cecenia a ajuns din nou să aibă peste 90% din populație de etnie cecenă.

Primul război cecen are loc între anii 1994-1996 și s-a desfășurat pe fondul unor decizii ale politicienilor ceceni care-și doreau independența, în anii tulburi de după dezmembrarea URSS, care a avut loc în 1991.

Liderul cecen Djohar Dudaev, fost general de aviație în armata sovietică, declară Cecenia ca republică independentă și respinge orice negociere între autoritățile federale de la Moscova și noua republică, fiind singura dintre toate entitățile autonome ale Federației Ruse care refuză termenii noii constituții. Numele dat de ceceni țării lor în urma deciziei din 1992, este Republica Cecenă Icikeria.

Ca urmare a acestui refuz, în decembrie 1994, trupele de securitate ruse decid să invadeze Cecenia, ocupând în scurt timp capitala Groznîi. După bombardamente intense, care cauzează mii de morți (din nefericire mulți civili ruși care locuiau în capitală și care constituiau elita educată a republicii) s-a declanșat un val de refugiați care s-au îndreptat către toate republicile din jur.

O regrupare a forțelor lui D. Dudaev, cu ajutorul mercenarilor daghestanezi, inguși și chiar arabi, a fost suficientă pentru a recuceri capitala, ucigând sute de soldați și luând ostatici o bună parte din trupele de ocupație. Războiul devastator pentru micuța republică se încheie cu un acord de pace în 1996, care prevedea că statutul Ceceniei va fi decis până în 2001.

Pe fondul sărăciei, dezastrului economic, corupției generalizate și împărțirii țării între clanurile mafiote, în 1999 se declanșează al doilea război cecen. Între timp, în republică, se instalează la putere o camarilă cecenă pro-rusă, apărată de peste 80 000 de soldați ruși cantonați în bazele militare din apropierea capitalei. 

Numeroșii lideri ceceni pro sau anti ruși sunt asasinați în diverse moduri, cele mai cunoscute fiind cazul liderului separatist Aslan Mashadov, ucis de agenți ruși ai FSB, cu o grenadă aruncată în buncărul său, în 2005 și cel al președintelui pro-rus Ahmad Kadîrov, ucis de o bombă aflată sub tribuna VIP a stadionului din Groznîi, în 2004, la parada militară de ziua victorie armatei sovietice în al Doilea Război Mondial.

Practic acest al doilea război cecen nu s-a terminat, el continuând azi sub forma unui conflict de uzură, dus de forțele pro ruse și de forțele de securitate ruse, cu diversele grupări rebele ascunse în munții și în satele Caucazului, sau cantonați în baze secrete din țările vecine, care susțin formarea unui califat musulman în această zonă. Vezi Daghestan, Ingușetia, Osetia de Sud, Georgia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkară.

Taiwanul și agresiunea chineză

Taiwanul este o insulă cu o suprafață apreciabilă din Marea Chinei de Sud (la limita cu Marea Chinei de Est), aflată la nord de Filipine, cunoscută oficial ca Republica Chineză, traversată prin zona centrală de linia Tropicului Racului.

Istoria sa zbuciumată capătă conotații dramatice după ce Chiang Kai Shek, liderul partidului Guomindan, reușește să-i alunge de pe insulă pe japonezi, după care declară Taiwanul, provincie a Republicii Populare Chineze.

În martie 1949 pe fondul războiului civil din China, Chiang Kai Shek, se retrage pe insula Taiwan, împreună cu guvernul său naționalist, cu 500 000 de militari și peste 1,5 milioane de chinezi. Cauza o constituie diferențele majore de viziune dintre Chiang Kai Shek  liderulul Partidului Guomindan și liderul Partidului Comunist Chinez, Mao Zedong.

Ajuns pe insulă, Chiang Kai Shek instituie legea marțială și proclamă Republica Chineză Populară a Taiwanului, lege care este este retrasă abia în 1987, când Taiwanul începe un proces de democratizare, trei ani mai târziu, în 1990 desfășurându-se primele alegeri libere. În tot acest interval, liderii Guomindan, au condus autoritar insula, reușind să transforme țara, dintr-una agrară, într-o putere industrială cu accent pe dezvoltarea noilor tehnologii.

Guvernul menține Constituția adoptată în 1947, primește un ajutor consistent financiar și militar de la SUA și de la celelalte puteri occidentale,  iar până în 1971, aceasta ocupă locul Chinei comuniste în Consiliul de Securitate al ONU.

În acest fel, Taiwanul devine unul dintre tigrii sau dragonii  asiatici, (alături de Singapore, Coreea de Sud și Hong Kong), cu o dezvoltare explozivă, o putere regională în adevăratul sens al cuvântului.

În 1971, Adunarea Generală a ONU, restabilește locul Republicii Populare Chineze, în Consiliul de Securitate, tensionând relațiile cu SUA, Franța și Marea Britanie, care doreau recunoașterea internațională a Taiwanului. În 1978, SUA  întrerupe relațiile diplomatice cu insula, în urma demersurilor categorice ale Chinei, care nu dorea și nu dorește nici azi, ca vreun stat din lume să recunoască independența Taiwanului.

Problema strâmtorii Taiwan (Formosa, după numele portughez al insulei), este încă de actualitate, în condițiile în care flota Taiwanului este foarte bine dotată, iar China, o mare putere continentală lucrează intens și investește masiv pentru a deveni o mare putere maritimă în zona Pacificului de vest( Marea Chinei de Sud, Marea Chinei de Est, Marea Galbenă).

Amenințările permanente ale Chinei, exercițiile militare făcute în apele sale teritoriale dar și în cele internaționale din proximitatea Taiwanului, plus pretențiile Chinei asupra tuturor arhipelagurilor de insule și insulițe din această regiune (Arhipelagul Spratley sau Senkaku, este cel mai bun exemplu), instituie o stare de tensiune  permanentă în zonă. 

Bonus un filmuleț  de pe canalul meu de youtube, despre pericolul celui de-al treilea Război Mondial : https://www.youtube.com/watch?v=JiN4czAxHys

Conflictul din Kurdistan- butoiul cu pulbere din Orient

 

Kurdistanul  este o regiune destul de omogenă din punct de vedere etno-cultural, situată în inima geografică a ceea ce numim Orientul Mijlociu. Kurzii sunt un popor turcic, cu o limbă care face parte din familia limbilor iraniene, înrudită cu osetina din zona Caucazului.

Teritoriul ocupat de kurzi se sprijină, din punct de vedere geografic, pe munții Caucaz-Ararat spre nord, Munții Zagros spre sud, Munții Taurus la vest, marele platou deșertic sirian la sud, având în partea centrală marele lac tectonic Van (din Turcia).

Țările în care se află minorități kurde sunt Turcia( Bakur-Kurdistanul turcesc), unde se afl[ cei mai mulți, în jur de 20 de milioane, concentrați în sud-vestul Anatoliei, în Siria(Rojava-Kurdistanul sirian) de nord, în partea de vest a Iranului ( Rojhiklat- Kurdiatnul iranian) și o mare minoritate în Irakul de nord( Başȗr-Kurdistanul irakian). Minorități mai mici sunt în Armenia, Azerbaidjan, Caucaz și Europa unde au organizații  civice foarte bine puse la punct.

Singurul stat în care kurzii au drepturi recunoscute și o regiune autonomă federală este Irakul, în timp ce în Turcia se refuză inclusiv denumirea de Kurdistan, deși sunt multe districte unde sunt numai kurzi, ceea ce a determinat apariția Partidului Muncitorilor din Kurdistan( PKK) considerat organizație teroristă. Pogromuri împotriva kurzilor au loc încă din 1925, de pe timpul lui Mustafa Kemal Atatürk.

În Iran minoritatea kurdă este recunoscută, iar în Siria este persecutată și exilată în alte state din cauza războiului civil.

Kurzii, care își spun kurmagi, doresc crearea unui stat independent care să reunească toate zonele locuite de ei, acest lucru nefiind agreat de SUA, Rusia sau UE, și cu atât mai puțin de statele unde aceștia au comunități etnice puternice, singurul unde se bucură de o autonomie extinsă fiind Irakul, conform noii constituții, adoptată după înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

De altfel în Irak, ca și în Turcia azi, kurzii au fost marginalizați, uciși, expulzați sau acuzați de terorism, astfel că au avut loc cel puțin două insurecții ale forțelor kurde, împotriva regimurilor irakiene(1943-1945, 1961-1975).

Partidul Muncitorilor din Kurdistan ce activează în Turcia de sud-est, este o organizație politică și armată care a luptat în deceniul sângeros, 1980-1990, cu armata și poliția turcă, prin toate mijloacele, având ca rezultat moartea a zeci de mii de kurzi și distrugerea a sute de așezări din sud –vestul Turcieiîn urma bombardamentelor aviației turce dar și numeroase victime în rândul civililor turci, victime ale atentatelor sinucigașe sau cu mașini capcană din marile orașe turcești.

Cel mai cunoscut lider kurd este Abdulah Öcalan, arestat în 1999 și condamnat la moarte în Turcia, pedeapsa a fost comutată la închisoare pe viață, după ce această țară a renunțat la pedeapsa cu moartea.

Între 1990 și 2004, a existat o oarecare relaxare a relațiilor, minoritatea kurdă reușind chiar să intre în parlamentul de la Ankara, însă venirea la putere a radicalului președinte Erdogan, a încheiat această perioadă,  chiar cu riscul deteriorării relațiilor cu UE, și al exacerbării sentimentului naționalist kurd.

În Irak a fost creată o forță armată/ miliție extrem de puternică și de bine organizată și înarmată numită Peshmerga( în traducere: Spre moarte) care luptă cu succes în teatrul de operațiuni din Siria, împotriva Statului Islamic( ISIS/ISIL/Daesh).

Milițiile Peshmerga și mai nou, YPG (Unitățile de Apărare a Poporului, în kurdă: Yekîneyên Parastina Gel) sunt acuzate de guvernul Turciei că ar alimenta grupările extremist –teroriste PKK din zonele muntoase de graniță din sud-estul Anatoliei, ceea ce amplifică tensiunile dintre guvernarea tot mai autoritară al lui  Recep Tayyip Erdoğan și președintele Masud Barzani, liderul Kurdistanului autonom irakian.

De ce are Africa de Sud 3 capitale

Chiar așa! De ce are o țară 3 capitale? Urmăriți într-un minut și jumătate, pe canalul meu de youtube, explicația cu privire la Africa de Sud. Vă pupă proful Irașcu!

Dezintegrarea Rusiei/ Războiul din Ucraina

 

19.06 2022

De gândit:

- Rusia va face implozie și se va prăbuși în jumătate de an/un an, ca o șandrama uriașă părăsită pe un câmp care seamănă cu Terra, ori se va sparge în feude, unde diverși medievali gen Kadîrov vor ucide oameni pentru distracție.

- Ucraina își va reveni foarte greu în toate domeniile( economic, social, militar, politic, medical, demografic chiar), deja are o contracție economică de 50% din PIB; Germania de Est nu este complet integrată nici acum, după ce s-au investit doar în primii 25 ani peste 2000 de miliarde de E și nu venea după un război convențional distrugător, ba chiar era cea mai dezvoltată țară comunistă.

- Aderarea la UE este o poveste pentru poporul ucrainean și moldovean, georgian nici atât, după ce guvernul de acolo s-a speriat de Putin. Mai degrabă o poveste pentru ucraineni, pentru că șansa Moldovei suntem noi( RO), cu condiția ca rămășița Armatei a XIV ea să dispară din Transnistria. Ucraina NU va fi curând stat membru, chiar dacă i se vor face concesii mari.

- Statutul de țară candidată la UE este un proces complex. Gândiți-vă că Macedonia de Nord a devenit țară candidată acum 17 ani, Muntenegru acum 14 ani, Serbia și Albania acum 13 ani. Fiecare s-a mișcat în stilul guvernărilor și al așezării legislației pe calapodul UE. Serbia chiar a luat-o razna de tot odată cu războiul ăsta, în condițiile în care are 40% șomaj și a fost evitată de investiții europene. Noi am uitat, dar acest proces este unul infernal dpdv procedural. Deci, povești de război sau postrăzboi, astea cu aderările.

- Criza cerealelor va fi una gravă în primul rând pentru Ucraina! Ce va face când rezervele din silozuri se vor goli, banii din vânzarea grânelor se vor termina pe proiecte de reconstrucție iar ce se va produce anul acesta va fi păstrat pentru nevoile interne?

- Tările care depindeau de grâul ruso-ucrainean au deja probleme alimentare mari, sunt prăbușite economic și social din cauza războaielor civile nesfârșite și dau doar 4 țări: Libia cu potențial de destabilizare a Africii de Nord( și Egiptul vecin este dependent de cerealele din Rsia și Ucraina!), Somalia ( țara unde foametea este o realitate de peste 40 de ani), Sudan( război civil, refugiați, subnutriție de 40 de ani, la care adăugați și Sudanul de Sud în oglindă) și Liban( țară cheie între Siria devastată și Israelul relativ stabil și pol de alimentare pentru gaz lichefiat pentru Europa).

- Turcia are neșansa să fie condusă de un tip cu aceleași frustrări de mare-mic dicator, nebăgat suficient în seamă, ca și Putin. Erdogan are același discurs ca sceleratul de la Kremlin. Vezi felul fals mesianic în care amenință Grecia, vezi politica de epurare din sud-est, vezi îmbățoșeniile cu privire la intrarea Suediei și Finlandei în NATO.

- Și, ne place sau nu, România devine pol adevărat de stabilitate în partea asta de lume. Prietenă cu SUA, cu Turcia, Israel, Ucraina( acum!), membră UE. Porturi mari la Marea Neagră( Constanța este un fel de Singapore al Europei de sud-est, oricum cel mai mare din Marea Neagră). Grânar al Europei! Țară din ce în ce mai influentă economic și militar. Până la Polonia și Turcia, nu există țară mai puternică în zonă, nici măcar Grecia sau Ungaria nu ne depășesc. Așa se explică prezența lui Iohannis la Kiev...

Bonus un film de pe canalul meu de youtube despre războiul din Siria: https://www.youtube.com/watch?v=Ja7AUrXeqFs

19.05.2022

De gândit:

      Dacă Putin pică, mai târziu sau mai devreme, Rusia intră într-un dezastru social/conflict/război civil fără precedent, echivalent poate cu Deceniul Negru de după căderea URSS, când a riscat propria dezintegrare.

      Dezintegrarea federației ar presupune apariția a noi 17 noi state pe harta lumii, unul mai corupt decât celălalt, unul mai totalitar și xenofob, antioccidental și revanșard decât celălalt. Ce ziceți de Republica Bașkortostan? Sună democratic, nu-i așa? Sau Buriată, de unde vin tinerii cu TAB –urile care trag în bicicliști? Sau Mordovia, Udmurtia ori Ciuvașia, din stepele Turanului?

      Rușii i-au privit pe europeni întotdeauna cu un aer de inferioritate, cu aerul  provincialului care aspiră către capitală, s-au uitat la Occident de-a lungul secolelor cu stimă, imitându-i pe europeni și luând orice aspect în care sunt diferiți ca un defect, spune A.I. Herzen, deși n-ar fi avut de ce, rușii reușind să construiască un imperiu într-un mediu continental imposibil, completează R. Kaplan. Asta ca să înțelegem mai bine mentalul profund și frustrările lor.

      Rușii iubesc autoritarismul, de aceea cred că republicile lor separate sau nu din Maica Rusie, cum le place lor etnocentrist să-i spună Federației, vor deveni niște enclave antidemocratice mafiotizate cronic. Pentru că asprimea climei, imensitatea terenului și verile relativ scurte au încurajat cooperarea și coerciția în relațiile sociale, iar pentru a supraviețui au avut nevoie de un grad mai mare de organizare, tradus într-un autoritarism care a degenerat în dictatură continuă în ultimele sute de ani-inclusiv azi! În trecut, ca și acum, această nevoie de supraviețuire a favorizat întotdeauna formele centralizate autoritare, în detrimentul formelor mai particulare, spune P. Longworth.

      Așa cum Uniunea Sovietică a fost o închisoare a națiunilor, așa a devenit astăzi Federația Rusă o închisoare a propriilor cetățeni, la început, subtil, prin media, cu propagandă soft, apoi din ce în ce mai dură, până astăzi când închisoarea are și ziduri geopolitice, o dezolantă izolare mondială, o rusofobie occidentală, cum îi spun ei victimizator.

      A fost greșit să judecăm că rușii sunt ținuți captivi de media, că sunt zombificați de propaganda  perfidă a  Kremlinului. Nu, rușii știu acum, după trei luni, zeci de mii de morți și mult șomaj generat de plecarea marilor companii, care este realitatea războiului. PIERD! Și va fi greu de mestecat asta dar și mai greu de livrat de către propagandă. Acesta va fi drumul spre dezintegrare, chiar dacă locul lui Putin va luat de un nebun kaghebist mai mare sau de unul mai moderat(!?).

      Războiul va mai dura, atâta timp cât propaganda va funcționa, cât Putin va fi viu și va apărea la televizor, cât mașina rusească de război va livra rachete peste Odessa, Nikolaev, Harkov sau Izium.Va dura până își vor da seama că revizionismul sovietic, că îmbățoșenia neoțaristă nu ține loc de economie sau loc de muncă. Cred, pentru prima DATĂ că Ucraina va elibera în timp toate teritoriile ocupate acum, inclusiv Crimeea și Donețk-ul + Lugansk, pentru că forța lor militară va fi înzecită în următoarele luni de zile.

Noua Cortină de Fier a secolului 21

Noua Cortină de Fier va fi jalonul geopolitic după care ne vom orienta în următorii 10-20 de ani. Să vedem cine și cum se va situa în noul context global post război. Cei care au nevoie de clarificări pot urmări filmul cuprinzător despre Cortina de Fier ideologic, în viziunea mea. Vă pupă proful Irașcu! Gânditul, în secolul acesta tulbure, este liber și mai ales gratis. Hai cu 2000 de subscriberi!