Taiwanul și agresiunea chineză

Taiwanul este o insulă cu o suprafață apreciabilă din Marea Chinei de Sud (la limita cu Marea Chinei de Est), aflată la nord de Filipine, cunoscută oficial ca Republica Chineză, traversată prin zona centrală de linia Tropicului Racului.

Istoria sa zbuciumată capătă conotații dramatice după ce Chiang Kai Shek, liderul partidului Guomindan, reușește să-i alunge de pe insulă pe japonezi, după care declară Taiwanul, provincie a Republicii Populare Chineze.

În martie 1949 pe fondul războiului civil din China, Chiang Kai Shek, se retrage pe insula Taiwan, împreună cu guvernul său naționalist, cu 500 000 de militari și peste 1,5 milioane de chinezi. Cauza o constituie diferențele majore de viziune dintre Chiang Kai Shek  liderulul Partidului Guomindan și liderul Partidului Comunist Chinez, Mao Zedong.

Ajuns pe insulă, Chiang Kai Shek instituie legea marțială și proclamă Republica Chineză Populară a Taiwanului, lege care este este retrasă abia în 1987, când Taiwanul începe un proces de democratizare, trei ani mai târziu, în 1990 desfășurându-se primele alegeri libere. În tot acest interval, liderii Guomindan, au condus autoritar insula, reușind să transforme țara, dintr-una agrară, într-o putere industrială cu accent pe dezvoltarea noilor tehnologii.

Guvernul menține Constituția adoptată în 1947, primește un ajutor consistent financiar și militar de la SUA și de la celelalte puteri occidentale,  iar până în 1971, aceasta ocupă locul Chinei comuniste în Consiliul de Securitate al ONU.

În acest fel, Taiwanul devine unul dintre tigrii sau dragonii  asiatici, (alături de Singapore, Coreea de Sud și Hong Kong), cu o dezvoltare explozivă, o putere regională în adevăratul sens al cuvântului.

În 1971, Adunarea Generală a ONU, restabilește locul Republicii Populare Chineze, în Consiliul de Securitate, tensionând relațiile cu SUA, Franța și Marea Britanie, care doreau recunoașterea internațională a Taiwanului. În 1978, SUA  întrerupe relațiile diplomatice cu insula, în urma demersurilor categorice ale Chinei, care nu dorea și nu dorește nici azi, ca vreun stat din lume să recunoască independența Taiwanului.

Problema strâmtorii Taiwan (Formosa, după numele portughez al insulei), este încă de actualitate, în condițiile în care flota Taiwanului este foarte bine dotată, iar China, o mare putere continentală lucrează intens și investește masiv pentru a deveni o mare putere maritimă în zona Pacificului de vest( Marea Chinei de Sud, Marea Chinei de Est, Marea Galbenă).

Amenințările permanente ale Chinei, exercițiile militare făcute în apele sale teritoriale dar și în cele internaționale din proximitatea Taiwanului, plus pretențiile Chinei asupra tuturor arhipelagurilor de insule și insulițe din această regiune (Arhipelagul Spratley sau Senkaku, este cel mai bun exemplu), instituie o stare de tensiune  permanentă în zonă. 

Bonus un filmuleț  de pe canalul meu de youtube, despre pericolul celui de-al treilea Război Mondial : https://www.youtube.com/watch?v=JiN4czAxHys

Conflictul din Kurdistan- butoiul cu pulbere din Orient

 

Kurdistanul  este o regiune destul de omogenă din punct de vedere etno-cultural, situată în inima geografică a ceea ce numim Orientul Mijlociu. Kurzii sunt un popor turcic, cu o limbă care face parte din familia limbilor iraniene, înrudită cu osetina din zona Caucazului.

Teritoriul ocupat de kurzi se sprijină, din punct de vedere geografic, pe munții Caucaz-Ararat spre nord, Munții Zagros spre sud, Munții Taurus la vest, marele platou deșertic sirian la sud, având în partea centrală marele lac tectonic Van (din Turcia).

Țările în care se află minorități kurde sunt Turcia( Bakur-Kurdistanul turcesc), unde se afl[ cei mai mulți, în jur de 20 de milioane, concentrați în sud-vestul Anatoliei, în Siria(Rojava-Kurdistanul sirian) de nord, în partea de vest a Iranului ( Rojhiklat- Kurdiatnul iranian) și o mare minoritate în Irakul de nord( Başȗr-Kurdistanul irakian). Minorități mai mici sunt în Armenia, Azerbaidjan, Caucaz și Europa unde au organizații  civice foarte bine puse la punct.

Singurul stat în care kurzii au drepturi recunoscute și o regiune autonomă federală este Irakul, în timp ce în Turcia se refuză inclusiv denumirea de Kurdistan, deși sunt multe districte unde sunt numai kurzi, ceea ce a determinat apariția Partidului Muncitorilor din Kurdistan( PKK) considerat organizație teroristă. Pogromuri împotriva kurzilor au loc încă din 1925, de pe timpul lui Mustafa Kemal Atatürk.

În Iran minoritatea kurdă este recunoscută, iar în Siria este persecutată și exilată în alte state din cauza războiului civil.

Kurzii, care își spun kurmagi, doresc crearea unui stat independent care să reunească toate zonele locuite de ei, acest lucru nefiind agreat de SUA, Rusia sau UE, și cu atât mai puțin de statele unde aceștia au comunități etnice puternice, singurul unde se bucură de o autonomie extinsă fiind Irakul, conform noii constituții, adoptată după înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

De altfel în Irak, ca și în Turcia azi, kurzii au fost marginalizați, uciși, expulzați sau acuzați de terorism, astfel că au avut loc cel puțin două insurecții ale forțelor kurde, împotriva regimurilor irakiene(1943-1945, 1961-1975).

Partidul Muncitorilor din Kurdistan ce activează în Turcia de sud-est, este o organizație politică și armată care a luptat în deceniul sângeros, 1980-1990, cu armata și poliția turcă, prin toate mijloacele, având ca rezultat moartea a zeci de mii de kurzi și distrugerea a sute de așezări din sud –vestul Turcieiîn urma bombardamentelor aviației turce dar și numeroase victime în rândul civililor turci, victime ale atentatelor sinucigașe sau cu mașini capcană din marile orașe turcești.

Cel mai cunoscut lider kurd este Abdulah Öcalan, arestat în 1999 și condamnat la moarte în Turcia, pedeapsa a fost comutată la închisoare pe viață, după ce această țară a renunțat la pedeapsa cu moartea.

Între 1990 și 2004, a existat o oarecare relaxare a relațiilor, minoritatea kurdă reușind chiar să intre în parlamentul de la Ankara, însă venirea la putere a radicalului președinte Erdogan, a încheiat această perioadă,  chiar cu riscul deteriorării relațiilor cu UE, și al exacerbării sentimentului naționalist kurd.

În Irak a fost creată o forță armată/ miliție extrem de puternică și de bine organizată și înarmată numită Peshmerga( în traducere: Spre moarte) care luptă cu succes în teatrul de operațiuni din Siria, împotriva Statului Islamic( ISIS/ISIL/Daesh).

Milițiile Peshmerga și mai nou, YPG (Unitățile de Apărare a Poporului, în kurdă: Yekîneyên Parastina Gel) sunt acuzate de guvernul Turciei că ar alimenta grupările extremist –teroriste PKK din zonele muntoase de graniță din sud-estul Anatoliei, ceea ce amplifică tensiunile dintre guvernarea tot mai autoritară al lui  Recep Tayyip Erdoğan și președintele Masud Barzani, liderul Kurdistanului autonom irakian.

De ce are Africa de Sud 3 capitale

Chiar așa! De ce are o țară 3 capitale? Urmăriți într-un minut și jumătate, pe canalul meu de youtube, explicația cu privire la Africa de Sud. Vă pupă proful Irașcu!

Dezintegrarea Rusiei/ Războiul din Ucraina

 

19.06 2022

De gândit:

- Rusia va face implozie și se va prăbuși în jumătate de an/un an, ca o șandrama uriașă părăsită pe un câmp care seamănă cu Terra, ori se va sparge în feude, unde diverși medievali gen Kadîrov vor ucide oameni pentru distracție.

- Ucraina își va reveni foarte greu în toate domeniile( economic, social, militar, politic, medical, demografic chiar), deja are o contracție economică de 50% din PIB; Germania de Est nu este complet integrată nici acum, după ce s-au investit doar în primii 25 ani peste 2000 de miliarde de E și nu venea după un război convențional distrugător, ba chiar era cea mai dezvoltată țară comunistă.

- Aderarea la UE este o poveste pentru poporul ucrainean și moldovean, georgian nici atât, după ce guvernul de acolo s-a speriat de Putin. Mai degrabă o poveste pentru ucraineni, pentru că șansa Moldovei suntem noi( RO), cu condiția ca rămășița Armatei a XIV ea să dispară din Transnistria. Ucraina NU va fi curând stat membru, chiar dacă i se vor face concesii mari.

- Statutul de țară candidată la UE este un proces complex. Gândiți-vă că Macedonia de Nord a devenit țară candidată acum 17 ani, Muntenegru acum 14 ani, Serbia și Albania acum 13 ani. Fiecare s-a mișcat în stilul guvernărilor și al așezării legislației pe calapodul UE. Serbia chiar a luat-o razna de tot odată cu războiul ăsta, în condițiile în care are 40% șomaj și a fost evitată de investiții europene. Noi am uitat, dar acest proces este unul infernal dpdv procedural. Deci, povești de război sau postrăzboi, astea cu aderările.

- Criza cerealelor va fi una gravă în primul rând pentru Ucraina! Ce va face când rezervele din silozuri se vor goli, banii din vânzarea grânelor se vor termina pe proiecte de reconstrucție iar ce se va produce anul acesta va fi păstrat pentru nevoile interne?

- Tările care depindeau de grâul ruso-ucrainean au deja probleme alimentare mari, sunt prăbușite economic și social din cauza războaielor civile nesfârșite și dau doar 4 țări: Libia cu potențial de destabilizare a Africii de Nord( și Egiptul vecin este dependent de cerealele din Rsia și Ucraina!), Somalia ( țara unde foametea este o realitate de peste 40 de ani), Sudan( război civil, refugiați, subnutriție de 40 de ani, la care adăugați și Sudanul de Sud în oglindă) și Liban( țară cheie între Siria devastată și Israelul relativ stabil și pol de alimentare pentru gaz lichefiat pentru Europa).

- Turcia are neșansa să fie condusă de un tip cu aceleași frustrări de mare-mic dicator, nebăgat suficient în seamă, ca și Putin. Erdogan are același discurs ca sceleratul de la Kremlin. Vezi felul fals mesianic în care amenință Grecia, vezi politica de epurare din sud-est, vezi îmbățoșeniile cu privire la intrarea Suediei și Finlandei în NATO.

- Și, ne place sau nu, România devine pol adevărat de stabilitate în partea asta de lume. Prietenă cu SUA, cu Turcia, Israel, Ucraina( acum!), membră UE. Porturi mari la Marea Neagră( Constanța este un fel de Singapore al Europei de sud-est, oricum cel mai mare din Marea Neagră). Grânar al Europei! Țară din ce în ce mai influentă economic și militar. Până la Polonia și Turcia, nu există țară mai puternică în zonă, nici măcar Grecia sau Ungaria nu ne depășesc. Așa se explică prezența lui Iohannis la Kiev...

Bonus un film de pe canalul meu de youtube despre războiul din Siria: https://www.youtube.com/watch?v=Ja7AUrXeqFs

19.05.2022

De gândit:

      Dacă Putin pică, mai târziu sau mai devreme, Rusia intră într-un dezastru social/conflict/război civil fără precedent, echivalent poate cu Deceniul Negru de după căderea URSS, când a riscat propria dezintegrare.

      Dezintegrarea federației ar presupune apariția a noi 17 noi state pe harta lumii, unul mai corupt decât celălalt, unul mai totalitar și xenofob, antioccidental și revanșard decât celălalt. Ce ziceți de Republica Bașkortostan? Sună democratic, nu-i așa? Sau Buriată, de unde vin tinerii cu TAB –urile care trag în bicicliști? Sau Mordovia, Udmurtia ori Ciuvașia, din stepele Turanului?

      Rușii i-au privit pe europeni întotdeauna cu un aer de inferioritate, cu aerul  provincialului care aspiră către capitală, s-au uitat la Occident de-a lungul secolelor cu stimă, imitându-i pe europeni și luând orice aspect în care sunt diferiți ca un defect, spune A.I. Herzen, deși n-ar fi avut de ce, rușii reușind să construiască un imperiu într-un mediu continental imposibil, completează R. Kaplan. Asta ca să înțelegem mai bine mentalul profund și frustrările lor.

      Rușii iubesc autoritarismul, de aceea cred că republicile lor separate sau nu din Maica Rusie, cum le place lor etnocentrist să-i spună Federației, vor deveni niște enclave antidemocratice mafiotizate cronic. Pentru că asprimea climei, imensitatea terenului și verile relativ scurte au încurajat cooperarea și coerciția în relațiile sociale, iar pentru a supraviețui au avut nevoie de un grad mai mare de organizare, tradus într-un autoritarism care a degenerat în dictatură continuă în ultimele sute de ani-inclusiv azi! În trecut, ca și acum, această nevoie de supraviețuire a favorizat întotdeauna formele centralizate autoritare, în detrimentul formelor mai particulare, spune P. Longworth.

      Așa cum Uniunea Sovietică a fost o închisoare a națiunilor, așa a devenit astăzi Federația Rusă o închisoare a propriilor cetățeni, la început, subtil, prin media, cu propagandă soft, apoi din ce în ce mai dură, până astăzi când închisoarea are și ziduri geopolitice, o dezolantă izolare mondială, o rusofobie occidentală, cum îi spun ei victimizator.

      A fost greșit să judecăm că rușii sunt ținuți captivi de media, că sunt zombificați de propaganda  perfidă a  Kremlinului. Nu, rușii știu acum, după trei luni, zeci de mii de morți și mult șomaj generat de plecarea marilor companii, care este realitatea războiului. PIERD! Și va fi greu de mestecat asta dar și mai greu de livrat de către propagandă. Acesta va fi drumul spre dezintegrare, chiar dacă locul lui Putin va luat de un nebun kaghebist mai mare sau de unul mai moderat(!?).

      Războiul va mai dura, atâta timp cât propaganda va funcționa, cât Putin va fi viu și va apărea la televizor, cât mașina rusească de război va livra rachete peste Odessa, Nikolaev, Harkov sau Izium.Va dura până își vor da seama că revizionismul sovietic, că îmbățoșenia neoțaristă nu ține loc de economie sau loc de muncă. Cred, pentru prima DATĂ că Ucraina va elibera în timp toate teritoriile ocupate acum, inclusiv Crimeea și Donețk-ul + Lugansk, pentru că forța lor militară va fi înzecită în următoarele luni de zile.

Noua Cortină de Fier a secolului 21

Noua Cortină de Fier va fi jalonul geopolitic după care ne vom orienta în următorii 10-20 de ani. Să vedem cine și cum se va situa în noul context global post război. Cei care au nevoie de clarificări pot urmări filmul cuprinzător despre Cortina de Fier ideologic, în viziunea mea. Vă pupă proful Irașcu! Gânditul, în secolul acesta tulbure, este liber și mai ales gratis. Hai cu 2000 de subscriberi!