Butoiașul Atomic - Kim Jong Un, pericol nuclear

Triunghiul Bermudelor- explicat

Apariție editorială în format electronic- Dicționarul conflictelor lumii 1945-2019

Dicționarul conflictelor lumii 1945-2019 , Irașcu Viorel
format electronic epub și pdf,
pe google play, 
poate fi cumpărat pentru 29 de lei, de aici

https://play.google.com/store/books/details?id=Kju8DwAAQBAJ

De asemenea, dicționarul poate fi procurat, în format pdf, de pe editura LETRAS, la 33 de lei

https://letras.ro/product/dictionarul-conflictelor-lumii-1945-2019-ebook-pdf/

Aș dori să aduc în atenție și:

Ghidul mănăstirilor catolice din România: al caselor, centrelor, oratoriilor, institutelor seculare, congregațiilor și ordinelor catolice, Irașcu Viorel

poate fi cumparat pentru 17 lei , în format pdf, de aici

https://play.google.com/store/books/details?id=2kC8DwAAQBAJ

Potențialul destabilizator al Iranului, sămânța de conflict

În contextul uciderii generalului iranian de către SUA, și a unui posibil conflict deschis în Golf, mă gândesc la potențialul destabilizator pe care-l are Iranul în regiune.
Deși curentul șiit este relativ minoritar, Iranul a reușit să înarmeze, să potențeze orgoliile antisioniste și să planteze în diferite țări sămânța războiului.
După ce citiți textul, eliminați din context SUA și veți avea imaginea unui Iran super influent în Orient care presară tensiuni peste tot, din spațiul pericaspic până în Bab-el Mandeb:

- susținerea guvernului alawit de la Damasc precum și a unor miliții kurde care luptau împotriva ISIS;

- susținerea demonstrațiilor anti guvernamentale din Bahrain( fost fief regal iranian) dar și din Kuweit, Liban, EAU și Irak( până de curând),

-susținerea milițiilor Houthi din Yemen, care luptă împotriva guvernului susținut de saudiți, fiind la fel de responsabil de război și de criza umanitară de acolo, ca și oponenții lor suniți arabo-americani;

-susținerea triburilor secesioniste din Belucistanul pakistanez, care doresc autonomie/independență și luptă pentru asta pe calea armelor( livrate de triburile de balochi bogate din Iran);

- posibilitatea de a opri traficul comercial petrolier din strâmtoarea Ormuz, care nu este proprietate iraniană, jumătatea cealaltă a strâmtorii este în posesia Omanului, dar chiar și așa dacă vor, pot bloca tot acolo;

- susținerea grupării teroriste Hezbollah, din sudul Libanului și a bombardamentelor către nordul Israelului, poveste veche și fără sfârșit, cred eu; protejarea Hamasului și înarmarea acestuia din Fâșia Gaza;

- susținerea grupărilor șiite și a guvernului de aceeași orientare de la Bagdad, ceea ce explică uciderea generalui chiar în Irak;

- implicarea în Afganistan, în guvernarea talibanilor și înarmarea diverselor triburi și a milițiilor acestora din vestul statului;

- adăugăm ieșirea din acordul nuclear, conflictul geopolitico-orgolios cu Arabia Saudită, pentru hegemonia în zonă, contactele cu altă dictatură politică religioasă din spațiul caspic, Azerbaidjan, implicarea în finanțarea multor organizații teroriste din Africa sau Asia de Sud Est.

Ei, cum este acum? Nu cumva Iranul este un fel de SUA al Golfului Persic? Departe de mine gândul de a credita SUA cu intenții super curate, dar măcar gândesc cu neuronii mei , n

Venezuela- o istorie-eșec a iluziilor autocratice

 Venezuela este un stat aflat în extremitatea nordică a Americii de Sud,  cu o largă ieșire la Marea Caraibilor( Oceanul Atlantic), și care se învecinează la vest cu Columbia, la sud și  sud-est cu Brazilia și cu Guyana la est.

Un stat cu resurse uriașe de petrol și gaze naturale, aflat pe primul loc pe continentul sud-american și pe locul 8 în lume ca reserve plus resurse mari de minereuri, continuă, de mai bine de 50 de ani să fie scena unei continue revoluții social-economice, pe fondul unei bogății foarte prost administrate.

După îndepărtarea de putere a generalului dictator Pérez Jiménez și a camarilei sale corupte, în 1958, Venezuela părea că a scăpat de modelul sudamerican, al guvernărilor strecurate printer lovituri de stat mai mult sau mai puțin sângeroase, înscriinduse pe orbita societăților stabile, democratice și care uzează la maxim de resursele generoase de hidrocarburi.

Lumea întreagă asistă timp de peste 30 de ani la ceea ce se numește ,,miracolul economic venezuelean” și la măsuri de protecție socială și reforme care  triplează practic populația țării duc la creșterea nivelului de trai, dar  atrrage după sine și un exod rural masiv.

Pentru că presiunea socială a devenit enormă, partidele politice, Parlamentul și Presedinția, încep să adopte legi care să aducă mai mulți bani la buget, să naționalizeze industria extractive, pe fondul creșterii inflației, somajului, corupției, inegalităților sociale, datoriei publice și a prețurilor de consum.

Criza începută în 1980 care s-a datorat scăderii puternice a prețurilor la petrol, își găsește efecte în mari demonstrații de stradă, conflicte tensionate între populația din ce în ce mai pauperă și guvern, sfârșind în 1992 prin două tentative de lovitură de stat, al căror conducător este liderul socialist radical Hugo Chávez Frias, fost militar de carieră.

Președintele Carlos Andreas Pérez este acuzat în 1993 de corupție și de deturnare de fonduri și condamnat în 1996, astfel că se deschide calea ca la alegerile din 1998, fostul deținut Hugo Chávez să fie ales președinte cu o largă majoritate, pe o platformă socialistă care promitea venituri mai mari unei categorii defavorizate de populație care umple, și azi, mahalalele marilor orașe venezuelene.

Accesele tot mai dese de conducere autocratică și conflictul direct cu Parlamentul, au dus în 2002 la o lovitură de stat militară, însă după câteva zile H. Chavez se reîntoarce la Caracas mai puternic decât oricând. Protestele violente ale opoziției, referendumul organizat de aceasta  în 2004 și greva generală care paralizează țara câteva luni de zile, nu conduc la demisia sau demiterea președintelui dictator.

Cu susținerea puternică a păturilor defavorizate, președintele Chavez  câștigă fără problem alegerile din 2006, devenind statul problemă din America de Sud, care amenință stabilitatea regiunii, prin lupta continuă împotriva SUA- către care merg totuși majoritatea exporturilor de petrol- și prin alianțele pe care le oficializează cu Nicaragua, Ecuador, Bolivia și Cuba comunistă a lui Castro.

După moartea lui H. Chavez,în 2013, la putere ajunge Nicolás Maduro, care își asumă rolul de continuator al politicilor socialiste inițiate de Chavez. El este ales la limită, președinte în 2013, pe fondul unor sancțiuni economice impuse de SUA și a deteriorării situației economice a țării.

Protestele și violențele de stradă au adus de multe ori Venezuela în pragul unui război civil, antagonismul între diversele grupuri sociale adâncindu-se pe măsură ce populația sărăcește iar reformele sociale eșuează, PIB-ul Venezuelei scăzând cu 40%  față de 2014, conform datelor din 2018.

În ultimii ani(2014-2018) s-a intensificat exodul venezuelenilor către țările vecine, cele mai mari probleme în acest sens fiind în Columbia, Ecuador, Peru și chiar Brazilia și Chile unde, la orizont se arată crize umanitare de proporții, în condițiile în care doar în ultimii trei ani 7% din populație a emigrat.

Relațiile internaționale au de suferit, țara devenind tot mai izolată și supusă sancțiunilor și embargourilor SUA. Cresc și se acutizează problemele și cu vecinii, cu Columbia, din cauza traficului cu combustibil, foarte ieftin în Venezuela, dar și pentru trasarea graniței în Golful Venezuelei și cu Guyana pentru un diferend de graniță din perioada colonială pentru o regiune numită Guyana Essequibo, vezi Guyana.

Ultimele evoluții politice zdruncină eșafodajul comunistoid al clicii lui Maduro, în urma demonstrațiilor uriașe din capitală și în urma autodeclarării lui Juan Guaido( președintele parlamentului, controlat de opoziție), drept președinte legitim interimar al țării, recunoscut de SUA , Franța și Marea Britanie. Prin implicarea SUA și a câtorva state sudamericane, se speră ca înlăturarea iminentă de la putere a lui Maduro să nu declanșeze un război civil, care va destabiliza pentru o bună perioadă toată regiunea. Mai ales că fostul șofer de autobuz, ajuns președinte dictator, are susținerea politică din partea axei antioccidentale mondiale Rusia-Iran-China-Turcia.