duminică, 18 martie 2018

Zonele neutre ale globului-teritorii post conflict


Zonele neutre sunt teritorii care delimitează sau mărginesc zone de conflict, zone aflate la granița dintre două state sau entități teritoriale. În dreptul internațional zonele neutre sunt teritorii amenajate special pentru noncombatanți.

Zonele demilitarizate au fost inițiate in diverse situații post conflict, cum au fost cele dintre Gibraltar și teritoriul spaniol, cea de pe linia Nistrului, dintre Transnistria și Republica Moldova sau actuala situație de la templul Preah Vihear, de la granița dintre Cambodgia și Thailanda, vezi Thailanda.

* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Kuweit, a existat până în 1970, în urma unui accord, pentru exploatarea petrolului în zonă. Avea peste 5000 de kmp, și a revenit Arabiei Saudite, în urma unei înțelegeri cu Kuweitul.
* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Irak are o formă de romb de peste 7000 de kmp, care a persistat mult timp, în urma unui acord între sultanatul din Nejd( precursorul statului saudit) și Irak. Oficial, acest teritoriu a fost împărțit intre cele două țări în 1981, a dispărut formal de pe majoritatea hărților în 1991, după războiul din Golf, însă nu este clar dacă, azi Irakul este de acord  cu împărțirea realizată de fostul dictator Saddam Hussein.
* Zona neutră dintre orășelele spaniole Ceuta și Melila și teritoriul marocan, marcate de garduri electrificate și de senzori- vezi Ceuta și Melila
* Zona neutră demilitarizată din lungul paralelei de 38˚ dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vezi cele două Coreei.
* Zona neutră cunoscută ca linia Attila, dintre Ciprul de Nord, ocupat de armata turcă în 1974 și Republica Cipru, zonă administrată în numele ONU,  de trupele britanice rămase pe insulă în două mari baze militare strategice. Vezi Cipru

duminică, 21 ianuarie 2018

Guineea-Bissau- campioana loviturilor de stat din lume

O micuță țară situată în extremitatea vestică a Africii, cu ieșire la Oceanul Atlantic, și cuprinsă între Senegal la nord și Guineea la sud. 
Numele de Guineea Bissau, a fost dat pentru a se evita confuzia cu vecinul de la sud, în fapt fosta Guinee franceză, în timp ce Guineea Bissau, se numea Guineea portugheză, la numele său adăugându-se și numele capitalei.

Deși are cu puțin peste 1,6 milioane de locuitori, acest stat are o istorie colonială și mai ales post colonială extrem de animată și de tristă. Anii de după proclamarea independenței în 1973, dar și cei premergători acestui eveniment, sunt presărați cu numeroase asassinate, lovituri de stat, trădări și războaie civile.
În 1974, în Portugalia are loc Revoluția garoafelor roșii,ceea ce deschide calea recunoașterii Guineei Bissau, ca stat independent, asta după ce trupele conduse de rebelul Amilcar Cabral, declara independența  teritoriului cu un an în urmă,  însă liderul revoluției din Guineea Bissau este asasinat.
Fratele vitreg al acestuia, Almeida Cabral, preia puterea, dar și acesta este înlăturat de la putere, în 1980, iar locul este luat de un alt lider al luptei pentru eliberare, João Bernardo Vieira. Acesta instituie un regim autoritar de conducere, care nu reușește să scoată țara din marasmul economic și social în care se zbate, lucru ce accentuează lupta armată a unor gherile ce amenință la un moment dat capitala și poziția acestui dictator.
În 1998 începe un război civil sângeros, când trupele lui Ansumane Mané, asediază capitala Bissau. În ajutorul armatei guvernamentale sunt trimise trupe de către Senegal și Guineea Ecuatorială, un stat condus dictatorial de președintele Nguema Mbasogo, vezi Guineea Ecuatorială .
În 1999 este semnat un acord de încetare a focului, iar pe teritoriul țării sunt trimise trupe de menținere a păcii, numite ECOWAS,  coordonate de Comunitatea Economică a Africii de Vest. În același an, președintele Vieira este înlăturat de la putere în urma unui nou puci militar,  după care se organizează alegeri, președintele ales  fiind Malam Sanhá. Până în februarie 2000, sunt organizate din nou alegeri, căștigate de această dată de Kumba lalá, liderul Partidului Reînnoirii Sociale.
După trei ani de frământări politice majore, Kumba lalá, este înlăturat de la putere, în urma unui nou puci militar, pentru ca în 2005 să se organizeze alegeri prezidențiale, în care se înfruntă ultimii trei președinți, Vieira( revenit după lovitura de stat din 1999), Sanhá( ca lider al Partidului African al Independenței) și Kumba lalá( care reclama îndepărtarea sa abuzivă de la putere în 2003).
Alegerile sunt câștigate de J.B. Vieira, iar trei ani mai târziu, partidul său le câștigă și  pe cele parlamentare. Rezultatul este o nouă lovitură de stat, președintele Vieria fiind asasinat de un grup de militari nemulțumiți de politica sa, ceea ce declanșează o nouă criză politică. La alegerile din 2009, este declarat câștigător Malam Bacai Sanhá, în defavoarea lui Kumba lalá.
Ca și cum nu era de ajuns , președintele nou ales moare în urma unor complicații generate de boala sa diabetică, locul său fiind luat de președintele parlamentului, ca interimar. Însă și acesta este înlăturat de la putere, în fruntea țării instalându-se o juntă militară care conduce țara, spre noi alegeri.
Guineea Bissau devine astfel țara cu cele mai multe lovituri de stat militare date după alegeri generale, dar și cu tristul record că niciun președinte ales nu și-a dus mandatul constituțional de cinci ani până la capăt.

joi, 30 noiembrie 2017

Insurgența islamistă din Sinai( Egipt)- rece, absurdă și inspirată de ISIS

Sinai este o peninsulă foarte cunoscută( cel puțin din punct de vedere religios) care aparține de Egipt. Peninsula este de fapt parte a Asiei, învecinându-se cu Israelul, iar peste Golful Aqaba, cu Iordania și Arabia Saudită, în timp ce Canalul Suez, o separă de Egipt.

Aici s-a dezvoltat o celulă teroristă jihadistă, de sorginte salafistă, numită inițial Ansar Bait al-Maqdis, și care a devenit în 2013 brațul armat al ISIS, în lupta contra Israelului și a Egiptului, în această peninsula, sub numele de Wilayat Sayna.

Atacurile lor vizează stațiunile turistice de lux de la Marea Roșie din Egipt și Israel, forțele de securitate și de apărare egiptiene și israeliene, conductele de petrol din regiune și chiar zborurile transcontinentale, așa cum a fost cel rusesc din 2015, când au murit 224 de turiști ruși.
Peninsula este un teritoriu disputat de multe secole, cazurile cele mai cunoscute fiind cele legate de războaiele egipteano-israeliene, din anii 1956, 1967 și 1973.
La sfârșitul anului 2017 a avut loc un sângeros și devastator atac terrorist asupra unei moschei din localitatea Bir Al- Abed, din nordul peninsulei, care a dus la moartea 235 de credincioși aflați la slujba de vineri, când de obicei moscheea este plină.

Bineînțeles că răspunzătoare de acest atac este insurgența islamistă din regiune care și-a intensificat atacurile în ultimii trei ani, după îndepărtarea de la putere a președintelui Morsi, apropiat de gruparea Frații Musulmani.

luni, 23 octombrie 2017

Bosnia- genocidul din Srebrenica și războiul din fosta Iugoslavie

Bosnia- genocidul din Srebrenica și războiul din fosta Iugoslavie
Vizita în Salzburgul toropit de soarele de iulie, mi-a prilejuit momente de nostalgie, trăiri intense în cetatea de pe munte dar și un moment de tristețe. 
O listă uriașă cu nume ocupa o parte a pieței centrale din acest oraș, și câțiva voluntari împărțeau hârtiuțe cu amintirea a ceea ce s-a întâmplat la Srebrenica, în Bosnia, în 1995.

Se presupune că în gropile comune au fost aruncați peste 8000 de oameni, mai ales bărbați, băieți și bătrâni, cu vârste cuprinse între 13 și 78 de ani. A fost vorba despre o tragedie absurdă, o încercare de epurare etnică, considerată ca fiind cea mai mare din Europa, de după al Doilea Război Mondial.
Mai jos, aveți povestea tragică a conflictului din Bosnia, care a pustiit această fostă republică iugoslavă, între 1990-1995.

Bosnia și Herțegovina este una dintre cele șase țări desprinse din fosta republică federativă a Iugoslaviei, după sângerosul război balcanic dintre anii 1991-1995.
Bosnia și Herțegovina reprezintă azi o republică așa-zis independentă, aflată între Croația la nord și vest, Serbia la est și Muntenegru la sud și sud-est, cu o ieșire de doar 20 de kilometric la Marea Adriatică.
De fapt, această țară are două entități rezultate în urma războiului de separare din fosta Iugoslavie, Federația Bosnia și Herțegovina și Republica Srpska, care reprezintă aproape jumătate din suprafața țării și unde trăiesc sârbii ortodocși. 

În 1991 când începe procesul de destrămare al Iugoslaviei, parlamentul de la Sarajevo, dominat de slavii musulmani, ignoră înțelegerea numită paritate tri-națională, și organizează în 1992 un referendum prin care se cerea cetățenilor să se pronunțe pentru independență.
Acest referendum este boicotat de către sârbi, și în pofida acestui lucru, parlamentul de la Sarajevo declară independeța Bosniei, deși musulmanii nu dețineau decât 45 % din populație. După alegerile pluripartite din 1990 musulmanii acaparaseră deja toate funcțiile importante din republică, ignorând protestele minorităților sârbă și croată.
Acestea au fost condițiile care au premers apariția primelor tensiuni și amenințări între cele trei grupări etno-religioase din republică, asta pe fondul unor confruntări extrem de violente care avuseseră loc între sârbi și croați pentru regiunile Krajina și Slavonia.
Început în vara anului 1992, războiul din Bosnia a avut numeroase episoade absurd și extrem de sângeroase, care au inclus masacrarea a familii și sate întregi, genociduri și ucideri în masă, cum este cel de la Srebrenița din 1995 în care peste 8 000 de musulmani, mai ales bărbați și băieți, au fost uciși și aruncați în gropi comune.
Au rezultat peste 1 milion de refugiați din toate cele trei entități bosniace, slavă musulmanaă, sârbă ortodoxă și croată catolică, distrugeri masive ale infrastructurii și zeci de mii de pierderi de vieți omenești. 
Leon Wieseltier, redactor la The New Republic, spunea: ,,Un război împotriva genocidului trebuie purtat cu furie, pentru că este purtat împotriva unei furii’ cu privire la numărul uriaș de atrocități și gropi comune descoperite în timpul, dar mai ales după încetarea războiului în 1995, ca urmare a încheierii Acordului de Dayton( SUA).
Bosnia și Herțegovina are alura unui stat artificial creat, care se menține astfel doar datorită acordurilor internaționale, presiunii  susținute ale SUA și UE și forțelor de menținere a păcii.

În plus cele două unități administrative nu colaborează absolut deloc pentru netezirea asperităților post belice, funcționând practic ca două state aflate într-un conflict mocnit. Rezultatul este vizibil, Bosnia fiind astăzi alături de Macedonia și parțial Muntenegru, una dintre cele mai sărace, mai slab dezvoltate și mai fragile democrații din zona așa numitului ,,butoi de pulbere al Balcanilor”.

duminică, 24 septembrie 2017

Coreea RPD/ Coreea de Nord- provocarea nucleară din Pacific

Un stat aflat în extremitatea estică a continentului asiatic și care ocupă jumătatea nordică a peninsulei Coreea, având ca vecini China și Rusia la nord și la sud, Coreea de Sud (pe paralela de 38˚ latitudine N, linie stabilită arbitrar la încheierea conflictului din 1950-1953).

După al Doilea Război Mondial și retragerea ocupației japoneze, teritoriul peninsulei Coreene este declarat independent, dar intră sub ocupație rusească, nordul și sub cea americană sudul.

 În 1948 Kim Ir Sen( sau Kim Il Sung), liderul comuniștilor coreeni proclamă în nord, Republica Populară Democrată Coreeană, pentru ca doi ani mai târziu trupele comuniste din nord să invadeze sudul.
Acest lucru avea să genereze tensiuni puternice, astfel că în 1950 izbucnește un război civil devastator, în care se confruntă trupe coreene susținute de cele două mari puteri mondiale. Războiul face extrem de multe victime în rândul civilor, peste 3 milioane de coreeni pierzându-și viața dar și numărul soldaților morți se apropie de 1 milion.

Războiul civil se încheie cu un acord (Panmunjom, 1953) care trasează o graniță arbitrară pe paralela de 38˚ lat.N, unde se află o zonă neutră demilitarizață( 4 km lățime și 250 km. lungime), urmată de două granițe foarte militarizate și securizate, mai ales cea nordică, considerată cea mai bine păzită frontieră din lume.
Statul comunist în care deja se inițiase o reformă agrară foarte agresivă, o naționalizare masivă a tuturor mijloacelor de producție și a băncilor, consfințește rolul de far călăuzitor al lui Kim Ir Sen, care în 1972  este ales președinte pe viață.
Este momentul în care cultul personalității este ridicat la rang de artă de către propagandiștii regimului nord coreean, element care va fi preluat și de regimul comunist al lui Nicolae Ceașescu, după vizita acestuia în RPDC.
Începând din 1950, odată cu sprijinul militar necondiționat primit de la cei doi mari aliați, RPDC, primește și un important ajutor financiar de la China și de la URSS, astfel că în 1960, Coreea de Nord avea o economie și o infrastructură mult mai bună decât vecinul său din sud, rămas în sfera de influență occidental/americană și confruntat cu numeroase lovituri de stat.
Până la moartea sa în 1994, Kim Ir Sen conduce autoritar țara, relațiile cu Moscova devin destul de reci, aliatul cel mai vechi și mai apropiat rămânând, până azi China, în ciuda clarelor diferențe de abordare a comunismului.
Fiul său Kim Jong Il, continuă politica dictatorială izolaționistă a tatălui său, chiar dacă în 2000 semnează un tratat de reconciliere cu Coreea de Sud, prin premierul de atunci Kim Dae Jung.
În 2002 RPDC anunță că renunță la restricțiile impuse în privința programului nuclear, și decide să continue acest program , ceea ce tensionează relațiile externe cu comunitatea internațională și mai ales cu SUA.
Dependentă de ajutorul extern, Coreea de Nord, alege să se izoleze și mai mult de comunitatea internațională, prin provocările permanente pe care le adresează vecinului din sud și Japoniei.
Vulnerabilitățile acestei țări vin din imposibilitatea de a asigura hrana pentru toată populația, clima mai umedă, relieful muntos și solul destul de sărăcăcios și sărăturos, nefiind aliați în crearea independenței alimentare.

Inundațiile din 1995 și 1996, secetele devastatoare din 1997 și 2000-2001, au adus țara în pragul foametei și al colapsului, la toate acestea adăugându-se și prăbușirea regimurilor comuniste din 1990 și implicit a piețelor de export principale ale Coreei de Nord.
Azi, regimul dictatorial al lui Kim Jong-un este considerat mai sângeros decât al tatălui și bunicului său, iar posibilitatea de reluare a negocierilor cu Coreea de Sud, care să vizeze o eventuală reunificare sunt excluse.
După 2011, regimul lui Kim Jong-un, devine unul agresiv la adresa Coreei de Sud, prin provocări numeroase, cu rachete balistice lansate în Marea Japoniei, totul culminând în 2013 când parlamentul de la Phenian, declară țară putere nucleară, cee ce declanșează o criză nucleară fără precedent și o intensificare a manevrelor americano-sud coreene din zona coastelor peninsulei coreene.


Aceste tensiuni sunt în continuare exacerbate de excesele dictatoriale ale liderului nord coreean, dar și de atitudinea belicoasă a noului lider de la Casa Albă, Donald Trump, care răspunde extrem de agresiv, ultima ieșire din 2017, având loc în timpul unui discUrs ținut de la tribuna ONU. În scurt timp Coreea de Nord răspunde prin manevre militare și amenințând cu trimiterea de rachete purtătoare de bombe cu hidrogen către cei trei mari dușmani, Coreea de Sud, Japonia și SUA.

miercuri, 13 septembrie 2017

Problema preluării Hong Kong-ului și a regiunii Macao de către China

Hong Kong-ul este o regiune din sudul extrem al Chinei, de la gura de vărsare a fluviului Perlelor în Marea Chinei de Sud, ocupând o mică peninsulă și câteva insule din apropiere.

În 1898 Imperiul Britanic a încheiat un acord de folosire a acestui teritoriu, cu împăratul Chinei prin care i se permitea folosirea acestei regiuni timp de 99 ani.

În 1997 Marea Britanie a trebuit să retrocedeze Chinei comuniste, regiunea, devenită sub administrație chineză Regiunea Administrativă Specială Hong Kong( SAR Hong Kong).
Orașul de peste 7 milioane de locuitori este o enclavă capitalistă cu o conducere democratică, în ciuda ingerințelor tot mai puternice ale administrației comuniste chineze în luarea deciziilor.
Cu un nivel de trai foarte ridicat, cu monedă proprie și cu o bursă influentă pe piețele internaționale, Hong Kong-ul reacționează de fiecare dată mai mult sau mai puțin violent la adresa directivelor comuniste, ultima mare confruntare de acest fel având loc în 2014 în ceea ce s-a numit Revoluția Umbrelelor.
Această mișcare a constat în demonstrații uriașe prodemocrație, împotriva politicii Beijingului, manifestații susținute de multe țări din lume și de mulți lideri, China considerând-o o problemă internă și tratând-o ca atare.

Macao sau Áomén are același statut ca și Hong Kong-ul, numele oficial fiind Regiunea Adminstrativă Specială Macau( SAR Macau), fiind un teritoriu retrocedat de Portugalia Chinei tot în 1999. 
Macao are un nivel de trai foarte ridicat, fiind recunoscut ca Las Vegas-ul Asiei, aflat la 70 de kilometri spre sud vest de Hong-Kong, de unde vin cei mai mulți jucători la cazinourile de aici.

vineri, 18 august 2017

Spania, o victimă în marele război global

 Țara care ocupă cea mai mare parte a peninsulei Iberice, Spania nu are sau nu este angajată în conflicte sau dispute teritoriale majore. A trecut, la mijlocul secolului trecut, printr-un război civil devastator, care a lăsat în urmă peste 1 milion de morți.
Este vorba despre marea confruntare dintre comunism( republicani susținuți de URSS, Mexic și brigăzile internaționale) și fascism( Generalul Franco, susținut de Germania și Italia), încheiată cu venirea la putere a lui Francisco Franco( declarat conducător pe viață).
După reinstaurarea democrației și a monarhiei( 1975) în nord, nord-estul Spaniei, se afirmă tot mai mult și mai violent mișcarea bascilor, care doresc recunoșterea unui stat basc independent.
Țara Bascilor este o regiune din nordul Spaniei, care se întinde și în  departamentul Pyrénées-Atlantiques, zona Biarritz( sud-vestul Franței), peste Munții Pirinei, și pe litoralul atlantic al Spaniei și Franței. Mișcarea lor armată, declarată teroristă, Euskadi Ta Askatasuna( ETA), fondată în 1959, luptă în Țara Bascilor, pentru independență, a comis până în 1998( când este semnat un armistițiu), nu mai puțin de 800 de asasinate în rândul politicienilor locali, regionali sau naționali, militarilor sau polițiștilor.
După 2000 atentatele sunt mai puține și mai soft, în sensul în care sunt anunțate telefonic, pentru a se evita pierderea de vieți omenești nevinovate, în aceeași măsură în care lupta armată este dublată din ce în ce mai mult de lupta politică pentru autonomie extinsă, după modelul Cataloniei. În 2004 au loc cele mai grave atentate teroriste din Spania, când un mic grup terorist islamic, influențat de Al Qaeda, aruncă în aer un tren într-o gară de lângă Madrid.
Deși bănuită la început, implicarea ETA este exclusă, când se dovedește că atentatele sunt comise de tineri musulmani de origine marocană. În 2011 este anunțată o încetare definitivă a focului, pentru ca un an mai târziu, ETA  să depună armele și să înceteze să mai lupte în mod violent împotriva guvernului central de la Madrid.
Autonomia extinsă a Țării Bascilor este pusă într-o nouă lumină, de recentele mișcări de stradă, referendumuri și proteste ale catalanilor, care doresc independența regiunii lor, una dintre cele mai bogate din Spania.
În aprilie 2017, la Bayonne are loc un miting al bascilor din zona franceză, care marchează astfel depunerea armelor pe care le aveau și încheierea oficială a activității și implicării armate a ramurii ETA responsabilă de atacuri teroriste.

O mică dispută are Spania cu Marocul, în privința teritoriilor spaniole de pe coasta africană, vezi Ceuta și Melila.

UN official days about conflicts

          27 january        International Holocaust Remembrance Day                                                                       ...