Cecenia un conflict mocnit din Caucaz

Cecenia este o republică autonomă din cadrul marii Federații Ruse, aflată pe linia nordică a Munților Caucaz, având ca vecini la vest Ingușetia și Osetia de Nord, la est Republica Daghestan, la nord ținutul Stavropol din Rusia, iar la sud Georgia.

Situația Ceceniei este una singulară la nivelul cordonului de state tampon din Caucazul de Nord, fiind singura unde s-au dus două războaie civile, cel de-al doilea continuând și azi sub forma unui conflict de gherilă, cu intensități diferite.

Deși nici Ingușetia și nici Daghestan, n-au fost ferite de furia trupelor de securitate ruse(FSB), în urma unor provocări ale militanților pentru independență, ele n-au avut totuși războaie în toată regula pe teritoriul lor.

Pentru a înțelege situația extrem de tensionată din această parte a Federației Ruse, este bine de amintit că cecenii, ca și ingușii, au avut mult de suferit din partea ocupanților ruși, în ultimii 400 de ani de stăpânire.

Aceștia s-au opus cu îndârjire acțiunilor trupelor ruse și mai apoi sovietice, s-au opus creștinării forțate (cecenii sunt musulmani sufioți moderați) și chiar educației, din acest motiv ajungând poporul caucazian cu cel mai mic grad de alfabetizare. Vezi Ingușetia.

Textul ce urmează din cartea Răzbunarea geografiei de R. Kaplan este edificator: ,,…cecenii musulmani s-au împotrivit armatelor țarinei Ecaterina cea Mare la sfârșitul secolului al XVIII lea și ale tuturor țarilor de după ea, pentru că atitudinea belicos/beligerantă a acestora își trage seva din modul de viață pastoral- muntenesc, în care a umbla înarmat pentru apărarea turmelor de capre și oi era un lucru normal.

Convertiți la islamul sufiot, mult mai puțin fanatic decât alte ramuri ale credinței islamice, ei și-au apărat zeloși pământurile de rușii creștini ortodocși” spune Robert. D. Kaplan.

Și în timpul, dar mai ales după al Doilea Război Mondial, cecenii au fost acuzați de colaboraționism cu trupele naziste, fapt pentru care cea mai mare parte a poporului cecen a fost deportată în stepele Kazahstanului sau în Siberia, de unde s-au întors mai puțin de  jumătate, în urma decretului de revenire dat la câțiva ani după moartea lui Stalin, în 1957.

Moartea prin înfometare, torturile și aducerea altor grupuri etnice, în special ruși și ucraineni,  în orașele și satele cecene, au schimbat inițial structura etnică a țării, dar sentimentele anti rusești au fost puternice și transmise din generație în generație au generat o natalitate mare în rândul lor. Azi, după două războaie civile și mii de morți, la care se adaugă exodul populației rusești, Cecenia a ajuns din nou să aibă peste 90% din populație de etnie cecenă.

Primul război cecen are loc între anii 1994-1996 și s-a desfășurat pe fondul unor decizii ale politicienilor ceceni care-și doreau independența, în anii tulburi de după dezmembrarea URSS, care a avut loc în 1991.

Liderul cecen Djohar Dudaev, fost general de aviație în armata sovietică, declară Cecenia ca republică independentă și respinge orice negociere între autoritățile federale de la Moscova și noua republică, fiind singura dintre toate entitățile autonome ale Federației Ruse care refuză termenii noii constituții. Numele dat de ceceni țării lor în urma deciziei din 1992, este Republica Cecenă Icikeria.

Ca urmare a acestui refuz, în decembrie 1994, trupele de securitate ruse decid să invadeze Cecenia, ocupând în scurt timp capitala Groznîi. După bombardamente intense, care cauzează mii de morți (din nefericire mulți civili ruși care locuiau în capitală și care constituiau elita educată a republicii) s-a declanșat un val de refugiați care s-au îndreptat către toate republicile din jur.

O regrupare a forțelor lui D. Dudaev, cu ajutorul mercenarilor daghestanezi, inguși și chiar arabi, a fost suficientă pentru a recuceri capitala, ucigând sute de soldați și luând ostatici o bună parte din trupele de ocupație. Războiul devastator pentru micuța republică se încheie cu un acord de pace în 1996, care prevedea că statutul Ceceniei va fi decis până în 2001.

Pe fondul sărăciei, dezastrului economic, corupției generalizate și împărțirii țării între clanurile mafiote, în 1999 se declanșează al doilea război cecen. Între timp, în republică, se instalează la putere o camarilă cecenă pro-rusă, apărată de peste 80 000 de soldați ruși cantonați în bazele militare din apropierea capitalei. 

Numeroșii lideri ceceni pro sau anti ruși sunt asasinați în diverse moduri, cele mai cunoscute fiind cazul liderului separatist Aslan Mashadov, ucis de agenți ruși ai FSB, cu o grenadă aruncată în buncărul său, în 2005 și cel al președintelui pro-rus Ahmad Kadîrov, ucis de o bombă aflată sub tribuna VIP a stadionului din Groznîi, în 2004, la parada militară de ziua victorie armatei sovietice în al Doilea Război Mondial.

Practic acest al doilea război cecen nu s-a terminat, el continuând azi sub forma unui conflict de uzură, dus de forțele pro ruse și de forțele de securitate ruse, cu diversele grupări rebele ascunse în munții și în satele Caucazului, sau cantonați în baze secrete din țările vecine, care susțin formarea unui califat musulman în această zonă. Vezi Daghestan, Ingușetia, Osetia de Sud, Georgia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkară.

Taiwanul și agresiunea chineză

Taiwanul este o insulă cu o suprafață apreciabilă din Marea Chinei de Sud (la limita cu Marea Chinei de Est), aflată la nord de Filipine, cunoscută oficial ca Republica Chineză, traversată prin zona centrală de linia Tropicului Racului.

Istoria sa zbuciumată capătă conotații dramatice după ce Chiang Kai Shek, liderul partidului Guomindan, reușește să-i alunge de pe insulă pe japonezi, după care declară Taiwanul, provincie a Republicii Populare Chineze.

În martie 1949 pe fondul războiului civil din China, Chiang Kai Shek, se retrage pe insula Taiwan, împreună cu guvernul său naționalist, cu 500 000 de militari și peste 1,5 milioane de chinezi. Cauza o constituie diferențele majore de viziune dintre Chiang Kai Shek  liderulul Partidului Guomindan și liderul Partidului Comunist Chinez, Mao Zedong.

Ajuns pe insulă, Chiang Kai Shek instituie legea marțială și proclamă Republica Chineză Populară a Taiwanului, lege care este este retrasă abia în 1987, când Taiwanul începe un proces de democratizare, trei ani mai târziu, în 1990 desfășurându-se primele alegeri libere. În tot acest interval, liderii Guomindan, au condus autoritar insula, reușind să transforme țara, dintr-una agrară, într-o putere industrială cu accent pe dezvoltarea noilor tehnologii.

Guvernul menține Constituția adoptată în 1947, primește un ajutor consistent financiar și militar de la SUA și de la celelalte puteri occidentale,  iar până în 1971, aceasta ocupă locul Chinei comuniste în Consiliul de Securitate al ONU.

În acest fel, Taiwanul devine unul dintre tigrii sau dragonii  asiatici, (alături de Singapore, Coreea de Sud și Hong Kong), cu o dezvoltare explozivă, o putere regională în adevăratul sens al cuvântului.

În 1971, Adunarea Generală a ONU, restabilește locul Republicii Populare Chineze, în Consiliul de Securitate, tensionând relațiile cu SUA, Franța și Marea Britanie, care doreau recunoașterea internațională a Taiwanului. În 1978, SUA  întrerupe relațiile diplomatice cu insula, în urma demersurilor categorice ale Chinei, care nu dorea și nu dorește nici azi, ca vreun stat din lume să recunoască independența Taiwanului.

Problema strâmtorii Taiwan (Formosa, după numele portughez al insulei), este încă de actualitate, în condițiile în care flota Taiwanului este foarte bine dotată, iar China, o mare putere continentală lucrează intens și investește masiv pentru a deveni o mare putere maritimă în zona Pacificului de vest( Marea Chinei de Sud, Marea Chinei de Est, Marea Galbenă).

Amenințările permanente ale Chinei, exercițiile militare făcute în apele sale teritoriale dar și în cele internaționale din proximitatea Taiwanului, plus pretențiile Chinei asupra tuturor arhipelagurilor de insule și insulițe din această regiune (Arhipelagul Spratley sau Senkaku, este cel mai bun exemplu), instituie o stare de tensiune  permanentă în zonă. 

Bonus un filmuleț  de pe canalul meu de youtube, despre pericolul celui de-al treilea Război Mondial : https://www.youtube.com/watch?v=JiN4czAxHys

Conflictul din Kurdistan- butoiul cu pulbere din Orient

 

Kurdistanul  este o regiune destul de omogenă din punct de vedere etno-cultural, situată în inima geografică a ceea ce numim Orientul Mijlociu. Kurzii sunt un popor turcic, cu o limbă care face parte din familia limbilor iraniene, înrudită cu osetina din zona Caucazului.

Teritoriul ocupat de kurzi se sprijină, din punct de vedere geografic, pe munții Caucaz-Ararat spre nord, Munții Zagros spre sud, Munții Taurus la vest, marele platou deșertic sirian la sud, având în partea centrală marele lac tectonic Van (din Turcia).

Țările în care se află minorități kurde sunt Turcia( Bakur-Kurdistanul turcesc), unde se afl[ cei mai mulți, în jur de 20 de milioane, concentrați în sud-vestul Anatoliei, în Siria(Rojava-Kurdistanul sirian) de nord, în partea de vest a Iranului ( Rojhiklat- Kurdiatnul iranian) și o mare minoritate în Irakul de nord( Başȗr-Kurdistanul irakian). Minorități mai mici sunt în Armenia, Azerbaidjan, Caucaz și Europa unde au organizații  civice foarte bine puse la punct.

Singurul stat în care kurzii au drepturi recunoscute și o regiune autonomă federală este Irakul, în timp ce în Turcia se refuză inclusiv denumirea de Kurdistan, deși sunt multe districte unde sunt numai kurzi, ceea ce a determinat apariția Partidului Muncitorilor din Kurdistan( PKK) considerat organizație teroristă. Pogromuri împotriva kurzilor au loc încă din 1925, de pe timpul lui Mustafa Kemal Atatürk.

În Iran minoritatea kurdă este recunoscută, iar în Siria este persecutată și exilată în alte state din cauza războiului civil.

Kurzii, care își spun kurmagi, doresc crearea unui stat independent care să reunească toate zonele locuite de ei, acest lucru nefiind agreat de SUA, Rusia sau UE, și cu atât mai puțin de statele unde aceștia au comunități etnice puternice, singurul unde se bucură de o autonomie extinsă fiind Irakul, conform noii constituții, adoptată după înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

De altfel în Irak, ca și în Turcia azi, kurzii au fost marginalizați, uciși, expulzați sau acuzați de terorism, astfel că au avut loc cel puțin două insurecții ale forțelor kurde, împotriva regimurilor irakiene(1943-1945, 1961-1975).

Partidul Muncitorilor din Kurdistan ce activează în Turcia de sud-est, este o organizație politică și armată care a luptat în deceniul sângeros, 1980-1990, cu armata și poliția turcă, prin toate mijloacele, având ca rezultat moartea a zeci de mii de kurzi și distrugerea a sute de așezări din sud –vestul Turcieiîn urma bombardamentelor aviației turce dar și numeroase victime în rândul civililor turci, victime ale atentatelor sinucigașe sau cu mașini capcană din marile orașe turcești.

Cel mai cunoscut lider kurd este Abdulah Öcalan, arestat în 1999 și condamnat la moarte în Turcia, pedeapsa a fost comutată la închisoare pe viață, după ce această țară a renunțat la pedeapsa cu moartea.

Între 1990 și 2004, a existat o oarecare relaxare a relațiilor, minoritatea kurdă reușind chiar să intre în parlamentul de la Ankara, însă venirea la putere a radicalului președinte Erdogan, a încheiat această perioadă,  chiar cu riscul deteriorării relațiilor cu UE, și al exacerbării sentimentului naționalist kurd.

În Irak a fost creată o forță armată/ miliție extrem de puternică și de bine organizată și înarmată numită Peshmerga( în traducere: Spre moarte) care luptă cu succes în teatrul de operațiuni din Siria, împotriva Statului Islamic( ISIS/ISIL/Daesh).

Milițiile Peshmerga și mai nou, YPG (Unitățile de Apărare a Poporului, în kurdă: Yekîneyên Parastina Gel) sunt acuzate de guvernul Turciei că ar alimenta grupările extremist –teroriste PKK din zonele muntoase de graniță din sud-estul Anatoliei, ceea ce amplifică tensiunile dintre guvernarea tot mai autoritară al lui  Recep Tayyip Erdoğan și președintele Masud Barzani, liderul Kurdistanului autonom irakian.

De ce are Africa de Sud 3 capitale

Chiar așa! De ce are o țară 3 capitale? Urmăriți într-un minut și jumătate, pe canalul meu de youtube, explicația cu privire la Africa de Sud. Vă pupă proful Irașcu!