Piața San
Pietro este un spațiu turistic prin excepție, însă poate avea valențe
spirituale doar dacă rezonezi cu slujbele religioase de acolo, cu încărcătura
prezenței Papei, colonadele lui Bernini sau cu monumentul proaspăt instalat
acolo. Monumentul ,, Îngeri fără șă știe” al unui artist canadian, închinat
refugiaților și migranților din toate timpurile, este răvășitor în toate
sensurile, mai ales că prezintă copii, bătrâni, tineri, femei și bărbați, care
aparțin tuturor etniilor, raselor,culturilor și religiilor lumii. Pentru că refugiul
sau migrația nu țin cont de aceste criterii, cei patru cavaleri ai
apocalipsului își revarsă puterea în lume, fără să țină cont că esti creștin,
iudeu, animist sau negru , roșu, galben sau alb. O evocare plină de simțăminte
umane, din Piata San Pietro, pe care o recomand tuturor celor ce ajung acolo.
duminică, 1 august 2021
Monumentul migrației din Piața San Pietro, Vatican
duminică, 30 mai 2021
duminică, 9 mai 2021
duminică, 18 aprilie 2021
Anexarea Crimeei și agresiunile Rusiei asupra Ucrainei
Anexarea Crimeii și agresiunea rusească din sud-estul
Ucrainei. Modul în care s-a săvârșit acest rapt teritorial, nu este străin
pentru modul în care înțelege Rusia să-și exercite autoritatea și influența în
regiune. Amintiți-vă de Bucovina, Basarabia, Basarabia de Sud, sau de Dictatul de
la Viena (varianta maghiară a modificării granițelor). Marele nostru avantaj îl
reprezintă apartenența la NATO și faptul că din punct de vedere energetic nu
depindem atât de mult de ruși. Ucraina este o cauză pierdută, în pofida
zbaterilor președintelui-actor Volodimir Zelenski. Obișnuiți-vă cu ideea unui
al doilea Belarus la granița noastră și cu bocancul lui Putin pe brațul Chilia.
duminică, 4 aprilie 2021
Războiul din fosta Iugoslavie.
Războiul din fosta Iugoslavie. Un subiect, greu, dificil
de abordat, cu o componentă foarte tristă și sângeroasă, pentru tot ce au
însemnat Balcanii anilor 90. Pentru noi românii, a fost destul de emoționant
pentru că o țară pe care o apreciam, un vecin socialist, de multe ori altfel
decât România, s-a destrămat în acest mod, prin implicarea armelor și prin
propagarea urii etnice și a celei religioase. Au rezultat 7 state, două sunt
deja în UE, unul este nerecunoscut de noi, iar celelalte 4 rămân suspendate între interesele Rusiei și
vocația lor europeană, deturnată de xenofobie, ură și discriminare.Gânditul
este liber și gratis! Vă pupă proful Irașcu!
duminică, 28 martie 2021
Amintiri din comunism - II. Școala
Amintirile
mele din comunism, II, Școala. Este încă un episod pe care vă rog să-l
vizionați pe canalul meu de youtube, despre moștenirea educativă a celor din
generația mea, pe care suntem obligați să o livrăm copiilor și elevilor noștri,
în orice formă și în orice context, pentru că este o datorie civică. Ei trebuie
să cunoască cum era atunci școala, cum erau profesorii sau care era programul,
cu bune și cu rele. Mai ales, trebuie să știe, fără trunchieri, Adevărul despre
abuzuri, violențe fizice și emoționale, directori absurzi, activiști, note sau
restricții. Tocmai de aceea, motto-ul meu: Gânditul este liber și gratis!,
capătă și mai mult sens. Vă pupă și vă salută regulamentar pionierul Irașcu,
pardon, proful Irașcu. Ce să-i faci, așa m-a învățat toarșa…( tovarășa
dirigintă).
UN official days about conflicts
27 january International Holocaust Remembrance Day ...
-
Algeria- state from the north of Africa, in the region named Maghreb, part of which are also Morocco and Tunisia, has been confronting wi...
-
Angola- state situated in Southern Africa, with a wide coastline. To its north, it has a border with the Democratic Republic of Congo, t...