Nobelul pentru pace primit de doi activiști pentru drepturile femeilor violate. Lista Nobelului pentru Pace.

sursa:stirileprotv.ro

Un medic congolez  și o fată din minoritatea yazidi din Irak, au primit Nobelul pentru pace, luptând, fiecare pe partea lui, pentru drepturile femeilor violate în zonele de conflict. În ambele zone, estul Republicii Democrate Congo( zona Kivu în mod special) și în Irakul central-nordic unde locuia minoritatea yazidi(Mosul), se înregistrau zeci de violuri pe ORĂ, după care femeile erau vândute ca sclave. 

Asta în condițiile în care prin unele țari, creștine în proporție de 95%,- de exemplu Românica centenară- se consumă energii și bani pentru a combate comunitatea LGBT( 0,02% din populație, probabil). 
În schimb, în problema violurilor, a copiilor născuți în urma acestor abuzuri sau în cazul familiilor abuzate de SOȚ, nu există  dezbatere și nici nu se consumă milioane de euro pe prevenție sau pe consiliere și tratamente.

Lista laureaților la Premiul Nobel pentru Pace de după al doilea Război Mondial, 2018-1946

      2018- Denis Mukwege și Nadia Murad, vezi R.D. Congo și Irak

      2017-  Campania Internațională pentru Eliminarea Armelor Nucleare/ International Campaign to Abolish Nuclear Weapons (ICAN)

      2016 –, vezi R.D Juan Manuel Santos, vezi Columbia

      2015 – Cvartetul pentru Dialog Național, vezi Tunisia

      2014 – Kailash Satyarthi și Malala Yousafzai, vezi Pakistan

      2013 – Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice

      2012 – Uniunea Europeană

      2011 – Ellen Johnson Sirleaf, Leymah Gbowee, vezi Liberia și Tawakkul Karman(Yemen)

      2010 – Liu Xiaobo, vezi China

      2009 – Barack Obama(SUA)

      2008 – Martti Ahtisaari, vezi Indonezia

      2007 – Al Gore și Comisia ONU pentru climat (Giec)

      2006 – Muhammad Yunus și Grameen Bank, vezi Bangladesh

      2005 – Mohammed El Baradei( Egipt) și Agenția Internațională pentru Energie Atomică( AIEA)/  International Atomic Energy Agency 

      2004 – Wangari Maathai, vezi Kenya

      2003 – Shirin Ebadi( Iran)

      2002 – Jimmy Carter(SUA)

      2001 – Organizația Națiunilor Unite și Kofi Annan

      2000 – Kim Dae-jung, vezi Coreea de Sud

      1999 – Médecins Sans Frontières( Medici fără Frontiere)

      1998 – John Hume,  David Trimble( Irlanda de Nord-Regatul Unit)

      1997 – International Campaign to Ban Landmines/ Campania Internațională pentru Eliminarea Minelor Antipersonal, Jody Wiliams( SUA)

      1996 – Carlos Filipe Ximenes Belo, José Ramos-Horta, vezi Timorul de Est

      1995 – Pugwash Conferences on Science and World Affairs, Joseph Rotblat, (Conferințele Pugwash cu privire la Știință și Afaceri Mondiale) 

      1994 – Yasser Arafat( OEP), Șimon Peres, Itzhak Rabin, vezi Palestina și Israel

      1993 – Frederik de Klerk, Nelson Mandela, vezi Africa de Sud

      1992 – Rigoberta Menchú Tum, vezi Guatemala

      1991 – Aung San Suu Kyi, vezi Myanmar

      1990 – Mihail Gorbaciov- vezi Federația Rusă

      1989 – Al 14-lea Dalai Lama-Tenzin Gyatso,vezi Tibet, China

      1988 – United Nations Peacekeeping Forces(Forțele ONU pentru Menținerea Păcii- Căștile Albastre)

      1987 – Óscar Arias Sánchez, vezi Nicaragua și Costa Rica

      1986 – Elie Wiesel(România)

      1985 – Organizația "Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear" (International Physicians for the Prevention of Nuclear War)

      1984 – Desmond Tutu(Africa de Sud)

      1983 – Lech Wałęsa, vezi Polonia

      1982 – Alfonso García Robles(Mexic), Alva Myrdal(Suedia)

      1981 – Office of the United Nations High Commissioner for Refugees( Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați)

      1980 – Adolfo Pérez Esquivel( Argentina)

      1979 – Maica Tereza(Albania, India)

      1978 – Anwar al-Sadat(Egipt), Menachem Beghin( Israel), vezi Egipt

      1977 – Amnesty International

      1976 – Mairead Corrigan, Betty Williams, vezi Irlanda de Nord

      1975 – Andrei Saharov( Rusia)

      1974 – Seán MacBride( Irlanda), Eisaku Sato( Japonia)

      1973 – Lê Ðức Thọ (Vietnam- premiu refuzat), Henry Kissinger( SUA), vezi Vietnam

      1971 – Willy Brandt (Republica Federală Germania)

      1970 – Norman Borlaug (SUA)

      1969 – Organizația Internațională a Muncii

      1968 – René Cassin( Franța)

      1965 – UNICEF- United Nations Children's Fund (Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor)

      1964 – Martin Luther King(SUA)

      1963 – International Committee of the Red Cross( Comitetul Internațional al Crucii Roșii), League of Red Cross Societies (Crucea Roșie Internațională)

      1962 – Linus Pauling(SUA)

      1961 – Dag Hammarskjöld( Suedia)

      1960 – Albert Lutuli( Africa de Sud)

      1959 – Philip Noel-Baker( Marea Britanie)

      1958 – Georges Pire( Belgia)

      1957 – Lester Bowles Pearson( Canada)

      1954 – Office of the United Nations High Commissioner for Refugees( Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați)

      1953 – George C. Marshall(SUA)

      1952 – Albert Schweitzer( Germania)

      1951 – Léon Jouhaux(Franța)

      1950 – Ralph Bunche( SUA)

      1949 – Lord Boyd Orr, director FAO(Organizația pentru Agricultură și Alimentație a Națiunilor Unite/ Food and Agriculture Organization for United Nations)

      1947 – Friends Service Council, American Friends Service Committee (Consiliul de Serviciu al Prietenilor, Comitetul de Serviciu al Prietenilor din America)

      1946 – Emily Greene Balch, John R. Mott( SUA)

Rusia lui Putin și toate conflictele pe care le întrețin

Dincolo de influența din lumea bipolară geopolitică din anii Războiului Rece și din lumea multipolară de azi, Federația Rusă este angajată mai mult sau mai puțin vizibil, într-o luptă acerbă pentru controlul tuturor regiunilor înconjurătoare, unde are interesul să întrețină multe conflicte interne înghețate( hibride) sau nu.

• Disputa de graniță cu Japonia pentru insulele Kurile.
• Conflictul înghețat pe care-l alimentează în  tot Caucazul de Nord și în Georgia, legat de Abhazia, Adjaria și Osetia de Sud; vezi Georgia, Abhazia, Adjaria, Osetia de Sud, plus alte câteva războaie civile rămase suspendate  sau ținute în zona gri, în Cecenia, Osetia de Nord și Daghestan, Rep. Kabardino- Balkară și Karaceaevo-Kercheză și Ingușetia. 
• Conflictul înghețat pe care îl întreține în  autoproclamata republică Transnistria, din estul extrem al Moldovei.
• Războiul din estul Ucrainei  din regiunile Lugansk și Donbas și ocuparea abuzivă a Peninsulei Crimeea în 2014.
• Implicarea în conflictele din Africa din fostele colonii franceze, britanice sau portugheze, care începând cu anii ’60, au ales pentru scurt timp o orientare de inspirație marxist –leninistă.
• Implicarea în disputa și criza rachetelor din Cuba și în războaiele civile din America Centrală, vezi Cuba și SUA, Nicaragua, El Salvador, Panama.
• Disputa de graniță cu China din zona Damanski –Zhenbao, începută în 1969 și terminată odată cu prăbușirea URSS.
• Disputele cu Canada și SUA din zona Oceanului Arctic cu privire la platoul continental.
•  Disputa cu Kazahstan asupra insulei Ukatny, din nordul Mării Caspice, din dreptul orașului Astrahan.
• Implicarea în războiul civil din Siria- aliat al URSS în zonă, din perioada în care Siria era condusă de Hafez al Assad, acest stat din Orientul Mijlociu, este scena unui război civil extrem de sângeros care durează de mai bine de 5 ani.
• Războiul din Afganistan din anii ’70 și până în prezent. În 1979 Babrak Karmal, președintele Afganistanului, ajuns la putere cu sprijinul nemijlocit la KGB-ului, solicită intervenția forțelor armate sovietice, pentru restabilirea ordinii, iar URSS răspunde acestei cereri în aceeași zi. 
   

Zonele neutre ale globului-teritorii post conflict

Zonele neutre sunt teritorii care delimitează sau mărginesc zone de conflict, zone aflate la granița dintre două state sau entități teritoriale. În dreptul internațional zonele neutre sunt teritorii amenajate special pentru noncombatanți.

Zonele demilitarizate au fost inițiate in diverse situații post conflict, cum au fost cele dintre Gibraltar și teritoriul spaniol, cea de pe linia Nistrului, dintre Transnistria și Republica Moldova sau actuala situație de la templul Preah Vihear, de la granița dintre Cambodgia și Thailanda, vezi Thailanda.

* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Kuweit, a existat până în 1970, în urma unui accord, pentru exploatarea petrolului în zonă. Avea peste 5000 de kmp, și a revenit Arabiei Saudite, în urma unei înțelegeri cu Kuweitul.

* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Irak are o formă de romb de peste 7000 de kmp, care a persistat mult timp, în urma unui acord între sultanatul din Nejd( precursorul statului saudit) și Irak. Oficial, acest teritoriu a fost împărțit intre cele două țări în 1981, a dispărut formal de pe majoritatea hărților în 1991, după războiul din Golf, însă nu este clar dacă, azi Irakul este de acord  cu împărțirea realizată de fostul dictator Saddam Hussein.

* Zona neutră dintre orășelele spaniole Ceuta și Melila și teritoriul marocan, marcate de garduri electrificate și de senzori- vezi Ceuta și Melila

* Zona neutră demilitarizată din lungul paralelei de 38˚ dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vezi cele două Coreei.

* Zona neutră cunoscută ca linia Attila, dintre Ciprul de Nord, ocupat de armata turcă în 1974 și Republica Cipru, zonă administrată în numele ONU,  de trupele britanice rămase pe insulă în două mari baze militare strategice. Vezi Cipru

Guineea-Bissau- campioana loviturilor de stat din lume

O micuță țară situată în extremitatea vestică a Africii, cu ieșire la Oceanul Atlantic, și cuprinsă între Senegal la nord și Guineea la sud. 

Numele de Guineea Bissau, a fost dat pentru a se evita confuzia cu vecinul de la sud, în fapt fosta Guinee franceză, în timp ce Guineea Bissau, se numea Guineea portugheză, la numele său adăugându-se și numele capitalei.

Deși are cu puțin peste 1,6 milioane de locuitori, acest stat are o istorie colonială și mai ales post colonială extrem de animată și de tristă. Anii de după proclamarea independenței în 1973, dar și cei premergători acestui eveniment, sunt presărați cu numeroase asassinate, lovituri de stat, trădări și războaie civile.

În 1974, în Portugalia are loc Revoluția garoafelor roșii,ceea ce deschide calea recunoașterii Guineei Bissau, ca stat independent, asta după ce trupele conduse de rebelul Amilcar Cabral, declara independența  teritoriului cu un an în urmă,  însă liderul revoluției din Guineea Bissau este asasinat.

Fratele vitreg al acestuia, Almeida Cabral, preia puterea, dar și acesta este înlăturat de la putere, în 1980, iar locul este luat de un alt lider al luptei pentru eliberare, João Bernardo Vieira. Acesta instituie un regim autoritar de conducere, care nu reușește să scoată țara din marasmul economic și social în care se zbate, lucru ce accentuează lupta armată a unor gherile ce amenință la un moment dat capitala și poziția acestui dictator.

În 1998 începe un război civil sângeros, când trupele lui Ansumane Mané, asediază capitala Bissau. În ajutorul armatei guvernamentale sunt trimise trupe de către Senegal și Guineea Ecuatorială, un stat condus dictatorial de președintele Nguema Mbasogo, vezi Guineea Ecuatorială .

În 1999 este semnat un acord de încetare a focului, iar pe teritoriul țării sunt trimise trupe de menținere a păcii, numite ECOWAS,  coordonate de Comunitatea Economică a Africii de Vest. În același an, președintele Vieira este înlăturat de la putere în urma unui nou puci militar,  după care se organizează alegeri, președintele ales  fiind Malam Sanhá. Până în februarie 2000, sunt organizate din nou alegeri, căștigate de această dată de Kumba lalá, liderul Partidului Reînnoirii Sociale.

După trei ani de frământări politice majore, Kumba lalá, este înlăturat de la putere, în urma unui nou puci militar, pentru ca în 2005 să se organizeze alegeri prezidențiale, în care se înfruntă ultimii trei președinți, Vieira( revenit după lovitura de stat din 1999), Sanhá( ca lider al Partidului African al Independenței) și Kumba lalá( care reclama îndepărtarea sa abuzivă de la putere în 2003).

Alegerile sunt câștigate de J.B. Vieira, iar trei ani mai târziu, partidul său le câștigă și  pe cele parlamentare. Rezultatul este o nouă lovitură de stat, președintele Vieria fiind asasinat de un grup de militari nemulțumiți de politica sa, ceea ce declanșează o nouă criză politică. La alegerile din 2009, este declarat câștigător Malam Bacai Sanhá, în defavoarea lui Kumba lalá.

Ca și cum nu era de ajuns , președintele nou ales moare în urma unor complicații generate de boala sa diabetică, locul său fiind luat de președintele parlamentului, ca interimar. Însă și acesta este înlăturat de la putere, în fruntea țării instalându-se o juntă militară care conduce țara, spre noi alegeri.

Guineea Bissau devine astfel țara cu cele mai multe lovituri de stat militare date după alegeri generale, dar și cu tristul record că niciun președinte ales nu și-a dus mandatul constituțional de cinci ani până la capăt.

Insurgența islamistă din Sinai( Egipt)- rece, absurdă și inspirată de ISIS

Sinai este o peninsulă foarte cunoscută( cel puțin din punct de vedere religios) care aparține de Egipt. Peninsula este de fapt parte a Asiei, învecinându-se cu Israelul, iar peste Golful Aqaba, cu Iordania și Arabia Saudită, în timp ce Canalul Suez, o separă de Egipt.

Aici s-a dezvoltat o celulă teroristă jihadistă, de sorginte salafistă, numită inițial Ansar Bait al-Maqdis, și care a devenit în 2013 brațul armat al ISIS, în lupta contra Israelului și a Egiptului, în această peninsula, sub numele de Wilayat Sayna.

Atacurile lor vizează stațiunile turistice de lux de la Marea Roșie din Egipt și Israel, forțele de securitate și de apărare egiptiene și israeliene, conductele de petrol din regiune și chiar zborurile transcontinentale, așa cum a fost cel rusesc din 2015, când au murit 224 de turiști ruși.

Peninsula este un teritoriu disputat de multe secole, cazurile cele mai cunoscute fiind cele legate de războaiele egipteano-israeliene, din anii 1956, 1967 și 1973.

La sfârșitul anului 2017 a avut loc un sângeros și devastator atac terrorist asupra unei moschei din localitatea Bir Al- Abed, din nordul peninsulei, care a dus la moartea 235 de credincioși aflați la slujba de vineri, când de obicei moscheea este plină.

Bineînțeles că răspunzătoare de acest atac este insurgența islamistă din regiune care și-a intensificat atacurile în ultimii trei ani, după îndepărtarea de la putere a președintelui Morsi, apropiat de gruparea Frații Musulmani.

Bosnia- genocidul din Srebrenica și războiul din fosta Iugoslavie

Bosnia- genocidul din Srebrenica și războiul din fosta Iugoslavie
Vizita în Salzburgul toropit de soarele de iulie, mi-a prilejuit momente de nostalgie, trăiri intense în cetatea de pe munte dar și un moment de tristețe. 
O listă uriașă cu nume ocupa o parte a pieței centrale din acest oraș, și câțiva voluntari împărțeau hârtiuțe cu amintirea a ceea ce s-a întâmplat la Srebrenica, în Bosnia, în 1995.

Se presupune că în gropile comune au fost aruncați peste 8000 de oameni, mai ales bărbați, băieți și bătrâni, cu vârste cuprinse între 13 și 78 de ani. A fost vorba despre o tragedie absurdă, o încercare de epurare etnică, considerată ca fiind cea mai mare din Europa, de după al Doilea Război Mondial.
Mai jos, aveți povestea tragică a conflictului din Bosnia, care a pustiit această fostă republică iugoslavă, între 1990-1995.

Bosnia și Herțegovina este una dintre cele șase țări desprinse din fosta republică federativă a Iugoslaviei, după sângerosul război balcanic dintre anii 1991-1995.

Bosnia și Herțegovina reprezintă azi o republică așa-zis independentă, aflată între Croația la nord și vest, Serbia la est și Muntenegru la sud și sud-est, cu o ieșire de doar 20 de kilometric la Marea Adriatică.

De fapt, această țară are două entități rezultate în urma războiului de separare din fosta Iugoslavie, Federația Bosnia și Herțegovina și Republica Srpska, care reprezintă aproape jumătate din suprafața țării și unde trăiesc sârbii ortodocși. 

În 1991 când începe procesul de destrămare al Iugoslaviei, parlamentul de la Sarajevo, dominat de slavii musulmani, ignoră înțelegerea numită paritate tri-națională, și organizează în 1992 un referendum prin care se cerea cetățenilor să se pronunțe pentru independență.

Acest referendum este boicotat de către sârbi, și în pofida acestui lucru, parlamentul de la Sarajevo declară independeța Bosniei, deși musulmanii nu dețineau decât 45 % din populație. După alegerile pluripartite din 1990 musulmanii acaparaseră deja toate funcțiile importante din republică, ignorând protestele minorităților sârbă și croată.

Acestea au fost condițiile care au premers apariția primelor tensiuni și amenințări între cele trei grupări etno-religioase din republică, asta pe fondul unor confruntări extrem de violente care avuseseră loc între sârbi și croați pentru regiunile Krajina și Slavonia.

Început în vara anului 1992, războiul din Bosnia a avut numeroase episoade absurd și extrem de sângeroase, care au inclus masacrarea a familii și sate întregi, genociduri și ucideri în masă, cum este cel de la Srebrenița din 1995 în care peste 8 000 de musulmani, mai ales bărbați și băieți, au fost uciși și aruncați în gropi comune.

Au rezultat peste 1 milion de refugiați din toate cele trei entități bosniace, slavă musulmanaă, sârbă ortodoxă și croată catolică, distrugeri masive ale infrastructurii și zeci de mii de pierderi de vieți omenești. 

Leon Wieseltier, redactor la The New Republic, spunea: ,,Un război împotriva genocidului trebuie purtat cu furie, pentru că este purtat împotriva unei furii’ cu privire la numărul uriaș de atrocități și gropi comune descoperite în timpul, dar mai ales după încetarea războiului în 1995, ca urmare a încheierii Acordului de Dayton( SUA).

Bosnia și Herțegovina are alura unui stat artificial creat, care se menține astfel doar datorită acordurilor internaționale, presiunii  susținute ale SUA și UE și forțelor de menținere a păcii.

În plus cele două unități administrative nu colaborează absolut deloc pentru netezirea asperităților post belice, funcționând practic ca două state aflate într-un conflict mocnit. Rezultatul este vizibil, Bosnia fiind astăzi alături de Macedonia și parțial Muntenegru, una dintre cele mai sărace, mai slab dezvoltate și mai fragile democrații din zona așa numitului ,,butoi de pulbere al Balcanilor”.