Cea mai mică republică dintre cele 17, care
alcătuiesc Federația Rusă, situată în Caucazul de Nord, între Cecenia, Osetia
de Nord, Rusia și Georgia.
Are o istorie interesantă în relația cu Rusia
Sovietică, ca și în Cecenia vecină, sentimentele față de marele stăpân de la
nord, sunt negative și s-au lăsat tot timpul cu conflicte interne sau de
graniță.
Ceceno-ingușii au fost deportați de Stalin, după război,
fiind acuzați de colaboraționism cu armata nazistă, când de fapt istoria a
demonstrat că ei au rezistat eroic în munții lor, oprind înaintarea armatei
germane. Ingușii sunt musulmani, cu un respect deosebit, însă, pentru originea
lor creștină, și au fost angajați într-un conflict cu Osetia de Nord, în 1992,
imediat după destrămarea URSS.
Atunci, în Osetia de Nord au avut loc epurări etnice comise
de osetini cu sprijinul armatei ruse, ceea ce a dus la relocarea a peste 60 000
de inguși din Osetia în Ingușetia.
Un alt episod sângeros și trist este legat de scoala din
Beslan din Osetia de Nord, din 2004, când peste 385 de femei și copii au fost
uciși de către rebelii teroriști înguși sau au căzut ca urmare a asaltului
forțelor de securitate ruse.
Cu peste 1000 de ostatici, masacrul din Beslan,
este consemnat ca cel mai trist moment al războaielor care au măcinat Caucazul
de Nord, după destrămarea Uniunii Sovietice.
Alte situații în care au fost incluși rebeli inguși au o
directă legătură cu războaiele ruso-cecene, în care ingușii au fost de partea
fraților lor de limbă și cultură, cecenii.
Anii de luptă de gherilă pentru
rebelii inguși nu s-au terminat, în 2014 liderul rebel Arthur Getagazhev a
fost ucis într-un atac al forțelor ruse FSB( Serviciul Federal de Securitate),
iar tensiunile în creștere au dus la o decizie fără precedent a guvernului de
la Moscova, și anume interzicerea dreptului la vot în Ingușetia.
Lucrurile se complică când președintele inguș Yunus-Bek
Yevkurov, de orientare pro rusă, recunoaște că rebelii din țara sa luptă în
Ucraina, de partea ucrainenilor, în zona Donbasului.
Profilul acestei republici, ca de altfel al tuturor
republicilor cauzaziene, este acela al unei societății sărace, dominate de
corupție cronică, administrație incompetentă, răpiri și crime în rândul
populației și al forțelor de securitate, proteste anti guvernamentale, atacuri
asupra bazelor rusești( ultima suplimentare de forțe ruse FSB, a fost de 25 000
de soldați) legate de excesele armatei de ocupație, în viziune ingușă, și
deteriorarea constantă a situației drepturilor omului. În concluzie, un alt
conflict înghețat, ținut sub control rusesc, care mărginește Caucazul și toată
granița Federației Ruse cu zona euro-asiatică.