duminică, 23 octombrie 2016

Republica Biafra- un accident secesionist din Nigeria

Republica Biafra a fost un accident nefericit, din istoria tumultoasă a Nigeriei postcoloniale, soldat, din păcate, cu peste 2 milioane de morți și cu multe sute de mii de refugiați. Biafra este o regiune din sud estul Nigeriei, situată la granița cu Camerunul, și cu ieșire la Golful Guineii, locuită în principal de populația Ibo( Igbo), de religie creștină. 

Aici s-au descoperit mari zăcăminte de hidrocarburi, care au început a fi exploatate în anii ‘50-60, sub directa atenție a guvernului central, dominat de etnicii Hausa(Haoussa) de religie musulmană. 
Secesioniștii din Biafra și-au dorit un acces și un beneficiu mai mare din exploatarea petrolului din regiunea lor, astfel că în 1967, au decis să declare independența Republicicii Biafra. 
Răspunsul dur al guvernului, sprijinit militar de britanici și de sovietici, blocada alimentară impusă teritoriului biafrez, înfrângerile succesive ale secesioniștilor, au dus la pierderi de vieți omenești imense și la o foamete cumplită. 
Finalul războiului civil găsește 3 milioane de biafrezi de etnie Ibo, îngrămădiți într-o enclavă de 2500 de kmp, în care bolile și foametea făceau ravagii. Recunoscută doar de Gabon, Coasta de Fildeș, Zambia și Tanzania și susținută de Africa de Sud și Portugalia, fiecare cu interese în zonă, Biafra capitulează după trei ani de război sângeros, reintrând în Federația Nigeriană, după ce lt. col. Chukwuemeka Odumegwu Ojukwu, conducătorul rebelilor, fuge în Costa de Fildeș. 
La mai bine de 40 de ani distanță, o organizație numită Biafra Actualization Forum, dorește, în mod pașnic, independența Bifrei, o regiune care de atunci este supusă de către guvernul musulman, dominat de etnicii Hausa, unei discriminări continue etnico-religioase.

miercuri, 19 octombrie 2016

Abhazia- un conflict înghețat din Georgia

Republică autonomă situată în partea de nord-vest a Georgiei, în nordul Munților Caucaz și cu ieșire la Marea Neagră, cu un statut incert, recunoscută de Rusia și de Nicaragua(?).

Republica autonomă în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Georgiene( Gruzine), Abhazia este scena unui război civil între 1991- 1994, în care forțele armate ale Georgiei, proaspăt independente, sunt înfrânte de rebelii abhazi, ajutați de forțe ruse din bazele militare, încă prezente pe teritoriul țării. 

Deși georgienii erau majoritari în Abhazia, în perioada sovietică, după război, 200 000 dintre ei sunt forțați să plece, ceea ce răstoarnă structura etno- lingvistică, în favoarea abhazilor, urmați de georgieni și de ruși. În 2008, președintele Mikhail Saakașvili, ordonă trupelor georgiene să recapete controlul asupra Abhaziei și Osetiei de Sud, însă după intervenția brutală a trupelor ruse, armata georgiană este obligată să se retragă din aceste teritorii, la doar 6 zile după începerea ofensivei. Rezultatul este că cele două republici, sunt recunoscute de Federația Rusă, cu statut de republici autonome în cadrul acesteia, reprezentând enclave pe teritoriul Georgiei, și făcând parte din planul general de conflicte înghețate care mărginește Rusia azi. 

Kaliningrad- o exclavă cu rol strategic

Exclavă rusească situată între Lituania la nord și Polonia la sud, cu o suprafață ce depășește ușor 200 de kmp, cu ieșire strategică la Marea Baltică. Teritoriul Prusiei de Est, numit Königsberg este cedat Uniunii Sovietice, în 1945, în urma tratatului de Potsdam, care îi schimbă numele în Kaliningradskaia Oblast (Regiunea Kalinigrad, după numele unui apropiat al lui Stalin, pe numele său Kalinin).  
Inițial s-a dorit trecerea teritoriului la Republica Sovietică Socialistă Lituaniană, dar acest plan a căzut, preferându-se crearea unui teritoriu parte a RSSFR( Republica Socialistă Sovietică Federativă Rusă). 
Un episod trist este legat de suferințele celor peste 150 000 de etnici germani din exclavă, care au fost obligați să plece sau  care au fost înfometați și umiliți de noua populație rusă adusă aici. Azi, practic nu mai există populație de origine germană, iar rolul strategic al zonei  este relevat de bazele militare ruse și de aducerea aici a unor baterii de rachete Iskander–M( rază de acțiune de 500 de kilometri) care să ofere o contrapondere armată, o demontrație de forță, la scutul antirachetă american creat în Polonia și în România.