duminică, 9 ianuarie 2011

Somalia sau statul care nu există!





Inceputul sfârșitului

După declararea independentei, realizata în urma unificării Somaliei Britanice cu Somaila Italiană, în 1960, la putere ajunge generalul Mohammed Siad Barre( în 1969), conducătorul Consiliului Revoluționar Suprem.



Desi ideea unei Somalii Mari se soldase cu un eșec de proporții, în urma revendicarii teritoriilor cu populatie somali din Etiopia( Reg. Ogaden si Hawd), Djibouti( fosta Somalie Franceză) si Kenya( Districtul Nordic), programele de reformă cu care vine noul dictator se înscriu pe linia apartenentei la miscarea marxistă. Siad Barre obtine astfel sprijinul statelor comuniste si mai ales al URSS.

Societatea somaleză este puternic ancorata în traditie, care își trage seva din isalmism, religie care domina în proportie de 99 %, desi fărâmițarea etnica este puternica. Reformele dau gres, dictatura partidului unic împinge tara în noi razboaie, cu Etiopia (1977-1978) stat care se bucura la rândul lui de simpatia URSS-ului. Are loc astfel o răsturnare de situatie după 1981, când Siad Barre accepta constriurea de baze americane în capitala (Mogadiscio/Mogadishu) si in cel mai mare oras nordic -Berbera. In cele din urmă în 1988, izbucneste un razboi civil care va pustii țara si care va genera o lupta acerba între clanuri, etnii, factiuni rebele si guvern.



Încercări eșuate de redresare

Dictatorul părăsește Somalia in 1991, lăsând țara într-o disolutie, care va avea ca finalitate, proclamarea independentei Somaliei Britanice, asa numitul Somaliland, nerecunoscută însa de nimeni. În 1992 o interventie militara a ONU, initiata de SUA ca fost aliat, se transforma in cea mai usturatoare înfrângere pentru trupele americane, de la războiul din Vietnam încoace.
Cauza o constituie haosul generalizat din țară, lipsa autoritatii de orice fel, clanurile mafiote si angajarea militarilor americani, veniti ca forte de menținere a pacii, în conflictele dintre grupurile rivale.



Ultimul element care mai ținea sau sustinea țara, erau misiunile ONU, prin care acestea acordau ajutoare în alimente si medicamente în taberele de refugiati sau în zonele de conflict, însă și acestea se retrag în 1995, lasând tara prada bandelor mafiote, conduse de diferitele clanuri care si-au împărțit țara și ariile de influență.



Clanurile

În Somalia exista șase clanuri principale, membrii lor fiind ori agricultori ori nomazi, structura familiilor este prea extinsa si eterogena, iar conduceerea se schimba des. Triburile cele mai mari sunt în nord-est si sud- Darod, si în sud vest- Digil. Astfel zonele unde autoritatea clanurilor este mai mica se afla în marile orale, jurisdicția guvenului de la Hargeysa( Somailand) nu trece astfel de marginea orasului, dincolo de ele aflându-se un no man's land, unde domneste legea Kalshnikov-ului. Desele conferinte la care au fost invitate facțiunile rivale nu au dat nici un rezultat iar problema piratilor somalezi rămâne una acută.



O palidă speranță

În 1997 sefii clanurilor reusesc să se pună de acord, chiar daca în 1999 au loc lupte sângerose pentru cucerirea orasului Baidoa( la nord est de Mogadishu).Tot în 1997 se instaleaza o seceta puternică (Somalia oricum este o tară deșertică, chiar daca este traversata de Ecuator) care declanșează cea mai mare foamete din ultima sută de ani, fiind afectate peste 700 000 de persoane.
In aceste conditii în anul 2000 au loc alegeri si pentru prima dată de la declanșarea războiului civil este ales un parlament(acesta, culmea, are sediul la Nairobi în Kenya!), iar în 2004 un președinte, în persoana lui Abdullah Yusuf Ahmed.
Chiar si asa Somalia rămâne cea mai săracă țară africană si probail din lume, cu un produs pe cap de locuitor de 130 $( România are peste 7000), fără un sistem adminstrativ, polițienesc, judiciar, militar, educațional și sanitar.