marți, 27 septembrie 2022

Ingușetia o lungă istorie de luptă cu rușii

 

Ingușetia- este cea mai mică republică dintre cele 17, care alcătuiesc Federația Rusă, situată în Caucazul de Nord, între Cecenia, Osetia de Nord, Rusia și Georgia.

Are o istorie interesantă în relația cu Rusia Sovietică, ca și în Cecenia vecină, sentimentele față de marele stăpân de la nord, sunt negative și s-au lăsat tot timpul cu conflicte interne sau de graniță.  

Ceceno-ingușii au fost deportați de Stalin, după al Doilea Război Mondial, fiind acuzați de colaboraționism cu armata nazistă, când de fapt istoria a demonstrat că ei au rezistat eroic în munții lor, oprind înaintarea armatei germane.

Denis J.B. Shaw, geograf, autorul celebrei cărți Rusia în Lumea Modernă, spune că în Caucazul de Nord ,, coloniștii ruși, cazaci și ucraineni, s-au lovit de rezistența îndârjită a muntenilor de acolo”. Acest fapt se verifică atât în ceea ce privește Ingușetia, cât și  în cazul Ceceniei și al multor populații din  Munții Caucaz.

Ingușii sunt musulmani, cu un respect deosebit, însă, pentru originea lor creștină, și au fost angajați într-un conflict cu Osetia de Nord, în 1992, imediat după destrămarea URSS.

Atunci, în Osetia de Nord au avut loc epurări etnice comise de osetini cu sprijinul armatei ruse, ceea ce a dus la relocarea a peste 60 000 de inguși din Osetia în Ingușetia.

Un alt episod sângeros și trist este legat de școala din Beslan din Osetia de Nord, din 2004, când peste 385 de femei și copii au fost uciși de către rebelii teroriști inguși sau au căzut victime ca urmare a asaltului forțelor de securitate ruse.

Cu peste 1000 de ostatici luați în zilele atacului, masacrul din Beslan, este consemnat ca cel mai trist moment al războaielor care au măcinat Caucazul de Nord, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Alte situații în care au fost incluși rebeli inguși au o directă legătură cu războaiele ruso-cecene, în care ingușii au fost de partea fraților lor de limbă și cultură, cecenii.

Anii de luptă de gherilă pentru rebelii inguși nu s-au terminat, în 2014 liderul rebel Arthur Getagazhev a fost ucis într-un atac al forțelor ruse FSB( Serviciul Federal de Securitate), iar tensiunile în creștere au dus la o decizie fără precedent a guvernului de la Moscova, și anume interzicerea dreptului la vot în Ingușetia.

Lucrurile se complică  în planul politicii internaționale, când președintele inguș Yunus-Bek Yevkurov, de orientare pro rusă, recunoaște că rebelii din țara sa luptă în Ucraina, de partea ucrainenilor, în zona Donbasului, în cel mai nou episod sângeros legat de dorințele Rusiei de a stăpâni practic toate vecinătățile sale.

Profilul acestei republici, ca de altfel al tuturor republicilor cauzaziene, este acela al unei societății sărace, dominate de corupție cronică și cu administrație incompetentă. Au loc frecvent răpiri și crime în rândul populației și al forțelor de securitate, proteste anti guvernamentale și atacuri asupra bazelor rusești.

Ultima suplimentare de forțe de securitate ruse FSB, a fost de 25 000 de soldați, așa că se vorbește din ce în ce mai mult de excesele armatei de ocupație,  dacă privim din perpectiva ingușă, ceea ce duce la deteriorarea constantă a situației drepturilor omului.

În concluzie, un alt conflict înghețat, ținut sub control  strict rusesc, care mărginește Caucazul și toată granița Federației Ruse cu zona euro-asiatică, închizând zona gri de republici cu populație musulmană și tendințe separatiste-vezi Osetia de Nord, Cecenia, Daghestan, Georgia, Kabardino-Balkară.

Niciun comentariu:

Ingușetia o lungă istorie de luptă cu rușii

  Ingușetia-  este cea mai mică republică dintre cele 17, care alcătuiesc Federația Rusă, situată în Caucazul de Nord, între Cecenia, Osetia...