marți, 27 septembrie 2022

Ingușetia o lungă istorie de luptă cu rușii

 

Ingușetia- este cea mai mică republică dintre cele 17, care alcătuiesc Federația Rusă, situată în Caucazul de Nord, între Cecenia, Osetia de Nord, Rusia și Georgia.

Are o istorie interesantă în relația cu Rusia Sovietică, ca și în Cecenia vecină, sentimentele față de marele stăpân de la nord, sunt negative și s-au lăsat tot timpul cu conflicte interne sau de graniță.  

Ceceno-ingușii au fost deportați de Stalin, după al Doilea Război Mondial, fiind acuzați de colaboraționism cu armata nazistă, când de fapt istoria a demonstrat că ei au rezistat eroic în munții lor, oprind înaintarea armatei germane.

Denis J.B. Shaw, geograf, autorul celebrei cărți Rusia în Lumea Modernă, spune că în Caucazul de Nord ,, coloniștii ruși, cazaci și ucraineni, s-au lovit de rezistența îndârjită a muntenilor de acolo”. Acest fapt se verifică atât în ceea ce privește Ingușetia, cât și  în cazul Ceceniei și al multor populații din  Munții Caucaz.

Ingușii sunt musulmani, cu un respect deosebit, însă, pentru originea lor creștină, și au fost angajați într-un conflict cu Osetia de Nord, în 1992, imediat după destrămarea URSS.

Atunci, în Osetia de Nord au avut loc epurări etnice comise de osetini cu sprijinul armatei ruse, ceea ce a dus la relocarea a peste 60 000 de inguși din Osetia în Ingușetia.

Un alt episod sângeros și trist este legat de școala din Beslan din Osetia de Nord, din 2004, când peste 385 de femei și copii au fost uciși de către rebelii teroriști inguși sau au căzut victime ca urmare a asaltului forțelor de securitate ruse.

Cu peste 1000 de ostatici luați în zilele atacului, masacrul din Beslan, este consemnat ca cel mai trist moment al războaielor care au măcinat Caucazul de Nord, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Alte situații în care au fost incluși rebeli inguși au o directă legătură cu războaiele ruso-cecene, în care ingușii au fost de partea fraților lor de limbă și cultură, cecenii.

Anii de luptă de gherilă pentru rebelii inguși nu s-au terminat, în 2014 liderul rebel Arthur Getagazhev a fost ucis într-un atac al forțelor ruse FSB( Serviciul Federal de Securitate), iar tensiunile în creștere au dus la o decizie fără precedent a guvernului de la Moscova, și anume interzicerea dreptului la vot în Ingușetia.

Lucrurile se complică  în planul politicii internaționale, când președintele inguș Yunus-Bek Yevkurov, de orientare pro rusă, recunoaște că rebelii din țara sa luptă în Ucraina, de partea ucrainenilor, în zona Donbasului, în cel mai nou episod sângeros legat de dorințele Rusiei de a stăpâni practic toate vecinătățile sale.

Profilul acestei republici, ca de altfel al tuturor republicilor cauzaziene, este acela al unei societății sărace, dominate de corupție cronică și cu administrație incompetentă. Au loc frecvent răpiri și crime în rândul populației și al forțelor de securitate, proteste anti guvernamentale și atacuri asupra bazelor rusești.

Ultima suplimentare de forțe de securitate ruse FSB, a fost de 25 000 de soldați, așa că se vorbește din ce în ce mai mult de excesele armatei de ocupație,  dacă privim din perpectiva ingușă, ceea ce duce la deteriorarea constantă a situației drepturilor omului.

În concluzie, un alt conflict înghețat, ținut sub control  strict rusesc, care mărginește Caucazul și toată granița Federației Ruse cu zona euro-asiatică, închizând zona gri de republici cu populație musulmană și tendințe separatiste-vezi Osetia de Nord, Cecenia, Daghestan, Georgia, Kabardino-Balkară.

sâmbătă, 24 septembrie 2022

Daghestan- cazanul conflictual al Caucazului de nord

 Daghestan este una dintre republicile Federației Ruse din nordul Caucazului, cu o ieșire largă în partea de est la Marea Caspică. Vecinii Daghestanului sunt Azerbaidjanul și Georgia la sud, Cecenia la vest și republica autonomă Kalmukă la nord.

Daghestanul este una dintre republicile nord caucaziene considerată sursă de tensiuni etnice și fundamentalist-religioase, bântuită de o corupție endemică, care alimentează o economie subterană mai puternică decât cea de suprafață.

Daghestanul este o republică recunoscută pentru componența sa etnică extrem de diversă, cu două grupuri mari de populație împărțite în nenumărate alte subgrupuri. Domină grupul etno-lingvistic nord caucazian(75%) care este format din avari, dargini, lezgini, laci, ceceni și tabasarani, urmat de grupul populațiilor turcice, format din kumici, azeri și nogai. Pe lângă aceștia, în republică locuiește și o minoritate rusă care nu este de neglijat.

Daghsetanul este considerat un teritoriu periculos unde se desfășoară de mulți ani un război surd de gherilă, un război civil de joasă intensitate, între forțele islamiste care doresc instaurarea unui emirat al Caucazului, unde legea supremă să fie Sharia și forțele conservator-tradiționaliste, de sorginte musulmană sufistă, susținute de puterea de la Moscova.

Insurgența din Munții Caucazului, este susținută și de  mișcările fundamentaliste din Cecenia. Aceasta din urmă este vinovată de un episod sângeros din istoria recentă a acestei republici.

În 1999 grupuri de ceceni înarmați, conduși de Samil Bashayev-un lider cecen foarte cunoscut- au intrat în Daghestan cu scopul de a constitui Republica Islamică Daghestan, dar sunt respinși de armata rusă, care folosește momentul ca motiv de a invada a doua oară Cecenia și a pune capăt celui de-al doilea război ruso-cecen, vezi Cecenia.

Tensiunile din Daghestan și din capitala Makhachkala reizbucnesc cu putere în 2010, și în doi ani zona devine epicentrul luptelor și atentatelor teroriste din nordul Caucazului, ceea ce aduce țara în pragul unui război civil, între numeroasele grupuri etnice și religioase( chiar în cadrul aceleiași religii).

Sunt consemnate numeroase atacuri cu bombă și mașini capcană, uciderea unor clerici, persecuții religioase, atacuri ale unor lupi singuratici, schimburi de focuri între forțele de poliție sau ale FSB și milițiile ascunse bine în munții din Caucaz, care aici, la granița cu Azerbaidjanul, ajung la peste 4400 de metri, fiind alimentate cu arme și mulți bani de către grupurile islamiste cecene.

vineri, 16 septembrie 2022

Conflictul azero-armean

 Conflictul azero-armean. De gândit. 16.09

📌Comuniști includ în 1923 Nagorno Karabah-ul armenesc, în Azerbaidjan, devenind astfel una dintre cele mai mari enclave din lume, împreună cu Nahicevan (exclavă/teritoriu azer din SV Armeniei). Modelul de includere a unor enclave sau teritorii locuite de o anume etnie, în interiorul unei alte republici, a permis autorităților sovietice să controleze foarte eficient tensiunile interetnice prezente pe teritoriul fostei URSS.
📌 În 1988, încă în URSS, armenii protestează, omoară și alungă din țara lor mii de azeri, azerii organizează pogromuri în Baku și în alte zone împotriva armenilor. În 1991-1994, după independență, are loc primul război. Câștigător Armenia.
📌 Azerii, neam de turci, au relații apropiate cu Ankara, au poate un sfert din gazul de pe planetă, în Marea Caspică. Baku arată azi ca și Dubaiul, și nu este întâmplător. Deși republică, seful cel mare este un tip din tribul Alyev( Ilham), capo di tutti capi, care și-a numit soția( o frumusețe!) vicepreședinte. Toate evaluările de inteligence arată că capul de pod al corupției euro-asiatice trece prin familia Alyev&comp.
📌 Banii făcuți din gazul caspic, au permis înarmarea puternică a țării, cu participarea Turciei și a altor mari fime de armanent din lume. Asta a permis câștigarea tuturor micilor războaie în Nagorno Karabah, pe care-l vor include de facto și de jure, până la urmă în țara lor, cu toată opoziția rezistenței de acolo sau a armatei armene, care ajută combatanții din enclavă de pe graniță( sunt câțiva zeci de kilometri între Armenia și NK).
📌 Armenia, din lipsă de perspective geopolitice, aflată în fundul Caucazului, a devenit un aliat al Moscovei în regiune( bază rusească la Gyumri). Gândiți-vă că la sud este neprietenul Turcia( genocidul armean organizat de turci în 1915 nu este recunoscut nici azi!), la est se află Azerbaidjan cu NK și alte zeci de mici enclave armenești, la nord este Georgia, cu un statut încert politic, după ce la putere a ajuns un partid pro-rus( 50% voturi în 2020).
📌 Recentele tensiuni și masacre dintre cele două țări, au legătură cu războiul din Ucraina. Slăbirea influenței Moscovei și o posibilă cădere a lui Putin, lasă Armenia în aer, ceea ce va permite Azerbaidjanului să-și ia înapoi Nahicevanul creând un culoar în sudul extrem și să-i alunge pe armeni din NK( 190 000 loc.)
📌 Liderul azer, cel turc și turkmen, care pun la cale un fel de lume panturcească în centrul Asiei, au fost la adunarea dictatorilor de la Samarkand( Uzbekistan) de zilele trecute, ca să ia pulsul lui...Putin. Să vadă cât de slăbit este geopolitic, ca să poată întreprinde tăvălirea Armeniei.
📌 Armenia constituie, în acest sens, un exemplu despre cum arată viziunea acestor mici republici caucaziene asupra independenței politico- economice și relația cu marele vecin de la nord, aceasta fiind una dintre marile vulnerabilități ale tuturor țărilor care au făcut parte din marele imperiu comunist al URSS, vezi Moldova cu Transnistria, Georgia cu Abhazia și Osetia de Sud, Ucraina....


marți, 30 august 2022

Cecenia un conflict mocnit din Caucaz

Cecenia este o republică autonomă din cadrul marii Federații Ruse, aflată pe linia nordică a Munților Caucaz, având ca vecini la vest Ingușetia și Osetia de Nord, la est Republica Daghestan, la nord ținutul Stavropol din Rusia, iar la sud Georgia.

Situația Ceceniei este una singulară la nivelul cordonului de state tampon din Caucazul de Nord, fiind singura unde s-au dus două războaie civile, cel de-al doilea continuând și azi sub forma unui conflict de gherilă, cu intensități diferite.

Deși nici Ingușetia și nici Daghestan, n-au fost ferite de furia trupelor de securitate ruse(FSB), în urma unor provocări ale militanților pentru independență, ele n-au avut totuși războaie în toată regula pe teritoriul lor.

Pentru a înțelege situația extrem de tensionată din această parte a Federației Ruse, este bine de amintit că cecenii, ca și ingușii, au avut mult de suferit din partea ocupanților ruși, în ultimii 400 de ani de stăpânire.

Aceștia s-au opus cu îndârjire acțiunilor trupelor ruse și mai apoi sovietice, s-au opus creștinării forțate (cecenii sunt musulmani sufioți moderați) și chiar educației, din acest motiv ajungând poporul caucazian cu cel mai mic grad de alfabetizare. Vezi Ingușetia.

Textul ce urmează din cartea Răzbunarea geografiei de R. Kaplan este edificator: ,,…cecenii musulmani s-au împotrivit armatelor țarinei Ecaterina cea Mare la sfârșitul secolului al XVIII lea și ale tuturor țarilor de după ea, pentru că atitudinea belicos/beligerantă a acestora își trage seva din modul de viață pastoral- muntenesc, în care a umbla înarmat pentru apărarea turmelor de capre și oi era un lucru normal.

Convertiți la islamul sufiot, mult mai puțin fanatic decât alte ramuri ale credinței islamice, ei și-au apărat zeloși pământurile de rușii creștini ortodocși” spune Robert. D. Kaplan.

Și în timpul, dar mai ales după al Doilea Război Mondial, cecenii au fost acuzați de colaboraționism cu trupele naziste, fapt pentru care cea mai mare parte a poporului cecen a fost deportată în stepele Kazahstanului sau în Siberia, de unde s-au întors mai puțin de  jumătate, în urma decretului de revenire dat la câțiva ani după moartea lui Stalin, în 1957.

Moartea prin înfometare, torturile și aducerea altor grupuri etnice, în special ruși și ucraineni,  în orașele și satele cecene, au schimbat inițial structura etnică a țării, dar sentimentele anti rusești au fost puternice și transmise din generație în generație au generat o natalitate mare în rândul lor. Azi, după două războaie civile și mii de morți, la care se adaugă exodul populației rusești, Cecenia a ajuns din nou să aibă peste 90% din populație de etnie cecenă.

Primul război cecen are loc între anii 1994-1996 și s-a desfășurat pe fondul unor decizii ale politicienilor ceceni care-și doreau independența, în anii tulburi de după dezmembrarea URSS, care a avut loc în 1991.

Liderul cecen Djohar Dudaev, fost general de aviație în armata sovietică, declară Cecenia ca republică independentă și respinge orice negociere între autoritățile federale de la Moscova și noua republică, fiind singura dintre toate entitățile autonome ale Federației Ruse care refuză termenii noii constituții. Numele dat de ceceni țării lor în urma deciziei din 1992, este Republica Cecenă Icikeria.

Ca urmare a acestui refuz, în decembrie 1994, trupele de securitate ruse decid să invadeze Cecenia, ocupând în scurt timp capitala Groznîi. După bombardamente intense, care cauzează mii de morți (din nefericire mulți civili ruși care locuiau în capitală și care constituiau elita educată a republicii) s-a declanșat un val de refugiați care s-au îndreptat către toate republicile din jur.

O regrupare a forțelor lui D. Dudaev, cu ajutorul mercenarilor daghestanezi, inguși și chiar arabi, a fost suficientă pentru a recuceri capitala, ucigând sute de soldați și luând ostatici o bună parte din trupele de ocupație. Războiul devastator pentru micuța republică se încheie cu un acord de pace în 1996, care prevedea că statutul Ceceniei va fi decis până în 2001.

Pe fondul sărăciei, dezastrului economic, corupției generalizate și împărțirii țării între clanurile mafiote, în 1999 se declanșează al doilea război cecen. Între timp, în republică, se instalează la putere o camarilă cecenă pro-rusă, apărată de peste 80 000 de soldați ruși cantonați în bazele militare din apropierea capitalei. 

Numeroșii lideri ceceni pro sau anti ruși sunt asasinați în diverse moduri, cele mai cunoscute fiind cazul liderului separatist Aslan Mashadov, ucis de agenți ruși ai FSB, cu o grenadă aruncată în buncărul său, în 2005 și cel al președintelui pro-rus Ahmad Kadîrov, ucis de o bombă aflată sub tribuna VIP a stadionului din Groznîi, în 2004, la parada militară de ziua victorie armatei sovietice în al Doilea Război Mondial.

Practic acest al doilea război cecen nu s-a terminat, el continuând azi sub forma unui conflict de uzură, dus de forțele pro ruse și de forțele de securitate ruse, cu diversele grupări rebele ascunse în munții și în satele Caucazului, sau cantonați în baze secrete din țările vecine, care susțin formarea unui califat musulman în această zonă. Vezi Daghestan, Ingușetia, Osetia de Sud, Georgia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkară.

luni, 22 august 2022

Taiwanul și agresiunea chineză

Taiwanul este o insulă cu o suprafață apreciabilă din Marea Chinei de Sud (la limita cu Marea Chinei de Est), aflată la nord de Filipine, cunoscută oficial ca Republica Chineză, traversată prin zona centrală de linia Tropicului Racului.

Istoria sa zbuciumată capătă conotații dramatice după ce Chiang Kai Shek, liderul partidului Guomindan, reușește să-i alunge de pe insulă pe japonezi, după care declară Taiwanul, provincie a Republicii Populare Chineze.

În martie 1949 pe fondul războiului civil din China, Chiang Kai Shek, se retrage pe insula Taiwan, împreună cu guvernul său naționalist, cu 500 000 de militari și peste 1,5 milioane de chinezi. Cauza o constituie diferențele majore de viziune dintre Chiang Kai Shek  liderulul Partidului Guomindan și liderul Partidului Comunist Chinez, Mao Zedong.

Ajuns pe insulă, Chiang Kai Shek instituie legea marțială și proclamă Republica Chineză Populară a Taiwanului, lege care este este retrasă abia în 1987, când Taiwanul începe un proces de democratizare, trei ani mai târziu, în 1990 desfășurându-se primele alegeri libere. În tot acest interval, liderii Guomindan, au condus autoritar insula, reușind să transforme țara, dintr-una agrară, într-o putere industrială cu accent pe dezvoltarea noilor tehnologii.

Guvernul menține Constituția adoptată în 1947, primește un ajutor consistent financiar și militar de la SUA și de la celelalte puteri occidentale,  iar până în 1971, aceasta ocupă locul Chinei comuniste în Consiliul de Securitate al ONU.

În acest fel, Taiwanul devine unul dintre tigrii sau dragonii  asiatici, (alături de Singapore, Coreea de Sud și Hong Kong), cu o dezvoltare explozivă, o putere regională în adevăratul sens al cuvântului.

În 1971, Adunarea Generală a ONU, restabilește locul Republicii Populare Chineze, în Consiliul de Securitate, tensionând relațiile cu SUA, Franța și Marea Britanie, care doreau recunoașterea internațională a Taiwanului. În 1978, SUA  întrerupe relațiile diplomatice cu insula, în urma demersurilor categorice ale Chinei, care nu dorea și nu dorește nici azi, ca vreun stat din lume să recunoască independența Taiwanului.

Problema strâmtorii Taiwan (Formosa, după numele portughez al insulei), este încă de actualitate, în condițiile în care flota Taiwanului este foarte bine dotată, iar China, o mare putere continentală lucrează intens și investește masiv pentru a deveni o mare putere maritimă în zona Pacificului de vest( Marea Chinei de Sud, Marea Chinei de Est, Marea Galbenă).

Amenințările permanente ale Chinei, exercițiile militare făcute în apele sale teritoriale dar și în cele internaționale din proximitatea Taiwanului, plus pretențiile Chinei asupra tuturor arhipelagurilor de insule și insulițe din această regiune (Arhipelagul Spratley sau Senkaku, este cel mai bun exemplu), instituie o stare de tensiune  permanentă în zonă. 

Bonus un filmuleț  de pe canalul meu de youtube, despre pericolul celui de-al treilea Război Mondial : https://www.youtube.com/watch?v=JiN4czAxHys

duminică, 21 august 2022

Conflictul din Kurdistan- butoiul cu pulbere din Orient

 

Kurdistanul  este o regiune destul de omogenă din punct de vedere etno-cultural, situată în inima geografică a ceea ce numim Orientul Mijlociu. Kurzii sunt un popor turcic, cu o limbă care face parte din familia limbilor iraniene, înrudită cu osetina din zona Caucazului.

Teritoriul ocupat de kurzi se sprijină, din punct de vedere geografic, pe munții Caucaz-Ararat spre nord, Munții Zagros spre sud, Munții Taurus la vest, marele platou deșertic sirian la sud, având în partea centrală marele lac tectonic Van (din Turcia).

Țările în care se află minorități kurde sunt Turcia( Bakur-Kurdistanul turcesc), unde se afl[ cei mai mulți, în jur de 20 de milioane, concentrați în sud-vestul Anatoliei, în Siria(Rojava-Kurdistanul sirian) de nord, în partea de vest a Iranului ( Rojhiklat- Kurdiatnul iranian) și o mare minoritate în Irakul de nord( Başȗr-Kurdistanul irakian). Minorități mai mici sunt în Armenia, Azerbaidjan, Caucaz și Europa unde au organizații  civice foarte bine puse la punct.

Singurul stat în care kurzii au drepturi recunoscute și o regiune autonomă federală este Irakul, în timp ce în Turcia se refuză inclusiv denumirea de Kurdistan, deși sunt multe districte unde sunt numai kurzi, ceea ce a determinat apariția Partidului Muncitorilor din Kurdistan( PKK) considerat organizație teroristă. Pogromuri împotriva kurzilor au loc încă din 1925, de pe timpul lui Mustafa Kemal Atatürk.

În Iran minoritatea kurdă este recunoscută, iar în Siria este persecutată și exilată în alte state din cauza războiului civil.

Kurzii, care își spun kurmagi, doresc crearea unui stat independent care să reunească toate zonele locuite de ei, acest lucru nefiind agreat de SUA, Rusia sau UE, și cu atât mai puțin de statele unde aceștia au comunități etnice puternice, singurul unde se bucură de o autonomie extinsă fiind Irakul, conform noii constituții, adoptată după înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

De altfel în Irak, ca și în Turcia azi, kurzii au fost marginalizați, uciși, expulzați sau acuzați de terorism, astfel că au avut loc cel puțin două insurecții ale forțelor kurde, împotriva regimurilor irakiene(1943-1945, 1961-1975).

Partidul Muncitorilor din Kurdistan ce activează în Turcia de sud-est, este o organizație politică și armată care a luptat în deceniul sângeros, 1980-1990, cu armata și poliția turcă, prin toate mijloacele, având ca rezultat moartea a zeci de mii de kurzi și distrugerea a sute de așezări din sud –vestul Turcieiîn urma bombardamentelor aviației turce dar și numeroase victime în rândul civililor turci, victime ale atentatelor sinucigașe sau cu mașini capcană din marile orașe turcești.

Cel mai cunoscut lider kurd este Abdulah Öcalan, arestat în 1999 și condamnat la moarte în Turcia, pedeapsa a fost comutată la închisoare pe viață, după ce această țară a renunțat la pedeapsa cu moartea.

Între 1990 și 2004, a existat o oarecare relaxare a relațiilor, minoritatea kurdă reușind chiar să intre în parlamentul de la Ankara, însă venirea la putere a radicalului președinte Erdogan, a încheiat această perioadă,  chiar cu riscul deteriorării relațiilor cu UE, și al exacerbării sentimentului naționalist kurd.

În Irak a fost creată o forță armată/ miliție extrem de puternică și de bine organizată și înarmată numită Peshmerga( în traducere: Spre moarte) care luptă cu succes în teatrul de operațiuni din Siria, împotriva Statului Islamic( ISIS/ISIL/Daesh).

Milițiile Peshmerga și mai nou, YPG (Unitățile de Apărare a Poporului, în kurdă: Yekîneyên Parastina Gel) sunt acuzate de guvernul Turciei că ar alimenta grupările extremist –teroriste PKK din zonele muntoase de graniță din sud-estul Anatoliei, ceea ce amplifică tensiunile dintre guvernarea tot mai autoritară al lui  Recep Tayyip Erdoğan și președintele Masud Barzani, liderul Kurdistanului autonom irakian.

duminică, 14 august 2022

De ce are Africa de Sud 3 capitale

Chiar așa! De ce are o țară 3 capitale? Urmăriți într-un minut și jumătate, pe canalul meu de youtube, explicația cu privire la Africa de Sud. Vă pupă proful Irașcu!

Ingușetia o lungă istorie de luptă cu rușii

  Ingușetia-  este cea mai mică republică dintre cele 17, care alcătuiesc Federația Rusă, situată în Caucazul de Nord, între Cecenia, Osetia...