vineri, 5 octombrie 2018

Nobelul pentru pace primit de doi activiști pentru drepturile femeilor violate. Lista Nobelului pentru Pace.

sursa:stirileprotv.ro
Un medic congolez  și o fată din minoritatea yazidi din Irak, au primit Nobelul pentru pace, luptând, fiecare pe partea lui, pentru drepturile femeilor violate în zonele de conflict. În ambele zone, estul Republicii Democrate Congo( zona Kivu în mod special) și în Irakul central-nordic unde locuia minoritatea yazidi(Mosul), se înregistrau zeci de violuri pe ORĂ, după care femeile erau vândute ca sclave

Asta în condițiile în care prin unele țari, creștine în proporție de 95%,- de exemplu Românica centenară- se consumă energii și bani pentru a combate comunitatea LGBT( 0,02% din populație, probabil). 
În schimb, în problema violurilor, a copiilor născuți în urma acestor abuzuri sau în cazul familiilor abuzate de SOȚ, nu există  dezbatere și nici nu se consumă milioane de euro pe prevenție sau pe consiliere și tratamente.


Lista laureaților la Premiul Nobel pentru Pace de după al doilea Război Mondial, 2018-1946

*      2018- Denis Mukwege și Nadia Murad, vezi R.D. Congo și Irak
*      2017-  Campania Internațională pentru Eliminarea Armelor Nucleare/ International Campaign to Abolish Nuclear Weapons (ICAN)
*      2016 –, vezi R.D Juan Manuel Santos, vezi Columbia
*      2015 – Cvartetul pentru Dialog Național, vezi Tunisia
*      2014 – Kailash Satyarthi și Malala Yousafzai, vezi Pakistan
*      2013 – Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice
*      2012 – Uniunea Europeană
*      2011 – Ellen Johnson Sirleaf, Leymah Gbowee, vezi Liberia și Tawakkul Karman(Yemen)
*      2010 – Liu Xiaobo, vezi China
*      2009 – Barack Obama(SUA)
*      2008 – Martti Ahtisaari, vezi Indonezia
*      2007 – Al Gore și Comisia ONU pentru climat (Giec)
*      2006 – Muhammad Yunus și Grameen Bank, vezi Bangladesh
*      2005 – Mohammed El Baradei( Egipt) și Agenția Internațională pentru Energie Atomică( AIEA)/  International Atomic Energy Agency 
*      2004 – Wangari Maathai, vezi Kenya
*      2003 – Shirin Ebadi( Iran)
*      2002 – Jimmy Carter(SUA)
*      2001 – Organizația Națiunilor Unite și Kofi Annan
*      2000 – Kim Dae-jung, vezi Coreea de Sud
*      1999 – Médecins Sans Frontières( Medici fără Frontiere)
*      1998 – John Hume,  David Trimble( Irlanda de Nord-Regatul Unit)
*      1997 – International Campaign to Ban Landmines/ Campania Internațională pentru Eliminarea Minelor Antipersonal, Jody Wiliams( SUA)
*      1996 – Carlos Filipe Ximenes Belo, José Ramos-Horta, vezi Timorul de Est
*      1995 – Pugwash Conferences on Science and World Affairs, Joseph Rotblat, (Conferințele Pugwash cu privire la Știință și Afaceri Mondiale) 
*      1994 – Yasser Arafat( OEP), Șimon Peres, Itzhak Rabin, vezi Palestina și Israel
*      1993 – Frederik de Klerk, Nelson Mandela, vezi Africa de Sud
*      1992 – Rigoberta Menchú Tum, vezi Guatemala
*      1991 – Aung San Suu Kyi, vezi Myanmar
*      1990 – Mihail Gorbaciov- vezi Federația Rusă
*      1989 – Al 14-lea Dalai Lama-Tenzin Gyatso,vezi Tibet, China
*      1988 – United Nations Peacekeeping Forces(Forțele ONU pentru Menținerea Păcii- Căștile Albastre)
*      1987 – Óscar Arias Sánchez, vezi Nicaragua și Costa Rica
*      1986 – Elie Wiesel(România)
*      1985 – Organizația "Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear" (International Physicians for the Prevention of Nuclear War)
*      1984 – Desmond Tutu(Africa de Sud)
*      1983 – Lech Wałęsa, vezi Polonia
*      1982 – Alfonso García Robles(Mexic), Alva Myrdal(Suedia)
*      1981 – Office of the United Nations High Commissioner for Refugees( Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați)
*      1980 – Adolfo Pérez Esquivel( Argentina)
*      1979 – Maica Tereza(Albania, India)
*      1978 – Anwar al-Sadat(Egipt), Menachem Beghin( Israel), vezi Egipt
*      1977 – Amnesty International
*      1976 – Mairead Corrigan, Betty Williams, vezi Irlanda de Nord
*      1975 – Andrei Saharov( Rusia)
*      1974 – Seán MacBride( Irlanda), Eisaku Sato( Japonia)
*      1973 – Lê Ðức Thọ (Vietnam- premiu refuzat), Henry Kissinger( SUA), vezi Vietnam
*      1971 – Willy Brandt (Republica Federală Germania)
*      1970 – Norman Borlaug (SUA)
*      1969 – Organizația Internațională a Muncii
*      1968 – René Cassin( Franța)
*      1965 – UNICEF- United Nations Children's Fund (Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor)
*      1964 – Martin Luther King(SUA)
*      1963 – International Committee of the Red Cross( Comitetul Internațional al Crucii Roșii), League of Red Cross Societies (Crucea Roșie Internațională)
*      1962 – Linus Pauling(SUA)
*      1961 – Dag Hammarskjöld( Suedia)
*      1960 – Albert Lutuli( Africa de Sud)
*      1959 – Philip Noel-Baker( Marea Britanie)
*      1958 – Georges Pire( Belgia)
*      1957 – Lester Bowles Pearson( Canada)
*      1954 – Office of the United Nations High Commissioner for Refugees( Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați)
*      1953 – George C. Marshall(SUA)
*      1952 – Albert Schweitzer( Germania)
*      1951 – Léon Jouhaux(Franța)
*      1950 – Ralph Bunche( SUA)
*      1949 – Lord Boyd Orr, director FAO(Organizația pentru Agricultură și Alimentație a Națiunilor Unite/ Food and Agriculture Organization for United Nations)
*      1947 – Friends Service Council, American Friends Service Committee (Consiliul de Serviciu al PrietenilorComitetul de Serviciu al Prietenilor din America)
*      1946 – Emily Greene Balch, John R. Mott( SUA)

luni, 19 martie 2018

Rusia lui Putin și toate conflictele pe care le întrețin


Dincolo de influența din lumea bipolară geopolitică din anii Războiului Rece și din lumea multipolară de azi, Federația Rusă este angajată mai mult sau mai puțin vizibil, într-o luptă acerbă pentru controlul tuturor regiunilor înconjurătoare, unde are interesul să întrețină multe conflicte interne înghețate( hibride) sau nu.


  • Disputa de graniță cu Japonia pentru insulele Kurile.
  • Conflictul înghețat pe care-l alimentează în  tot Caucazul de Nord și în Georgia, legat de Abhazia, Adjaria și Osetia de Sud; vezi Georgia, Abhazia, Adjaria, Osetia de Sud, plus alte câteva războaie civile rămase suspendate  sau ținute în zona gri, în Cecenia, Osetia de Nord și Daghestan, Rep. Kabardino- Balkară și Karaceaevo-Kercheză și Ingușetia. 
  • Conflictul înghețat pe care îl întreține în  autoproclamata republică Transnistria, din estul extrem al Moldovei.
  • Războiul din estul Ucrainei  din regiunile Lugansk și Donbas și ocuparea abuzivă a Peninsulei Crimeea în 2014.
  • Implicarea în conflictele din Africa din fostele colonii franceze, britanice sau portugheze, care începând cu anii ’60, au ales pentru scurt timp o orientare de inspirație marxist –leninistă.
  • Implicarea în disputa și criza rachetelor din Cuba și în războaiele civile din America Centrală, vezi Cuba și SUA, Nicaragua, El Salvador, Panama.
  • Disputa de graniță cu China din zona Damanski –Zhenbao, începută în 1969 și terminată odată cu prăbușirea URSS.
  • Disputele cu Canada și SUA din zona Oceanului Arctic cu privire la platoul continental.
  •  Disputa cu Kazahstan asupra insulei Ukatny, din nordul Mării Caspice, din dreptul orașului Astrahan.
  • Implicarea în războiul civil din Siria- aliat al URSS în zonă, din perioada în care Siria era condusă de Hafez al Assad, acest stat din Orientul Mijlociu, este scena unui război civil extrem de sângeros care durează de mai bine de 5 ani.
  • Războiul din Afganistan din anii ’70 și până în prezent. În 1979 Babrak Karmal, președintele Afganistanului, ajuns la putere cu sprijinul nemijlocit la KGB-ului, solicită intervenția forțelor armate sovietice, pentru restabilirea ordinii, iar URSS răspunde acestei cereri în aceeași zi. 
     

duminică, 18 martie 2018

Zonele neutre ale globului-teritorii post conflict


Zonele neutre sunt teritorii care delimitează sau mărginesc zone de conflict, zone aflate la granița dintre două state sau entități teritoriale. În dreptul internațional zonele neutre sunt teritorii amenajate special pentru noncombatanți.

Zonele demilitarizate au fost inițiate in diverse situații post conflict, cum au fost cele dintre Gibraltar și teritoriul spaniol, cea de pe linia Nistrului, dintre Transnistria și Republica Moldova sau actuala situație de la templul Preah Vihear, de la granița dintre Cambodgia și Thailanda, vezi Thailanda.

* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Kuweit, a existat până în 1970, în urma unui accord, pentru exploatarea petrolului în zonă. Avea peste 5000 de kmp, și a revenit Arabiei Saudite, în urma unei înțelegeri cu Kuweitul.
* Zona neutră dintre Arabia Saudită și Irak are o formă de romb de peste 7000 de kmp, care a persistat mult timp, în urma unui acord între sultanatul din Nejd( precursorul statului saudit) și Irak. Oficial, acest teritoriu a fost împărțit intre cele două țări în 1981, a dispărut formal de pe majoritatea hărților în 1991, după războiul din Golf, însă nu este clar dacă, azi Irakul este de acord  cu împărțirea realizată de fostul dictator Saddam Hussein.
* Zona neutră dintre orășelele spaniole Ceuta și Melila și teritoriul marocan, marcate de garduri electrificate și de senzori- vezi Ceuta și Melila
* Zona neutră demilitarizată din lungul paralelei de 38˚ dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, vezi cele două Coreei.
* Zona neutră cunoscută ca linia Attila, dintre Ciprul de Nord, ocupat de armata turcă în 1974 și Republica Cipru, zonă administrată în numele ONU,  de trupele britanice rămase pe insulă în două mari baze militare strategice. Vezi Cipru

duminică, 21 ianuarie 2018

Guineea-Bissau- campioana loviturilor de stat din lume

O micuță țară situată în extremitatea vestică a Africii, cu ieșire la Oceanul Atlantic, și cuprinsă între Senegal la nord și Guineea la sud. 
Numele de Guineea Bissau, a fost dat pentru a se evita confuzia cu vecinul de la sud, în fapt fosta Guinee franceză, în timp ce Guineea Bissau, se numea Guineea portugheză, la numele său adăugându-se și numele capitalei.

Deși are cu puțin peste 1,6 milioane de locuitori, acest stat are o istorie colonială și mai ales post colonială extrem de animată și de tristă. Anii de după proclamarea independenței în 1973, dar și cei premergători acestui eveniment, sunt presărați cu numeroase asassinate, lovituri de stat, trădări și războaie civile.
În 1974, în Portugalia are loc Revoluția garoafelor roșii,ceea ce deschide calea recunoașterii Guineei Bissau, ca stat independent, asta după ce trupele conduse de rebelul Amilcar Cabral, declara independența  teritoriului cu un an în urmă,  însă liderul revoluției din Guineea Bissau este asasinat.
Fratele vitreg al acestuia, Almeida Cabral, preia puterea, dar și acesta este înlăturat de la putere, în 1980, iar locul este luat de un alt lider al luptei pentru eliberare, João Bernardo Vieira. Acesta instituie un regim autoritar de conducere, care nu reușește să scoată țara din marasmul economic și social în care se zbate, lucru ce accentuează lupta armată a unor gherile ce amenință la un moment dat capitala și poziția acestui dictator.
În 1998 începe un război civil sângeros, când trupele lui Ansumane Mané, asediază capitala Bissau. În ajutorul armatei guvernamentale sunt trimise trupe de către Senegal și Guineea Ecuatorială, un stat condus dictatorial de președintele Nguema Mbasogo, vezi Guineea Ecuatorială .
În 1999 este semnat un acord de încetare a focului, iar pe teritoriul țării sunt trimise trupe de menținere a păcii, numite ECOWAS,  coordonate de Comunitatea Economică a Africii de Vest. În același an, președintele Vieira este înlăturat de la putere în urma unui nou puci militar,  după care se organizează alegeri, președintele ales  fiind Malam Sanhá. Până în februarie 2000, sunt organizate din nou alegeri, căștigate de această dată de Kumba lalá, liderul Partidului Reînnoirii Sociale.
După trei ani de frământări politice majore, Kumba lalá, este înlăturat de la putere, în urma unui nou puci militar, pentru ca în 2005 să se organizeze alegeri prezidențiale, în care se înfruntă ultimii trei președinți, Vieira( revenit după lovitura de stat din 1999), Sanhá( ca lider al Partidului African al Independenței) și Kumba lalá( care reclama îndepărtarea sa abuzivă de la putere în 2003).
Alegerile sunt câștigate de J.B. Vieira, iar trei ani mai târziu, partidul său le câștigă și  pe cele parlamentare. Rezultatul este o nouă lovitură de stat, președintele Vieria fiind asasinat de un grup de militari nemulțumiți de politica sa, ceea ce declanșează o nouă criză politică. La alegerile din 2009, este declarat câștigător Malam Bacai Sanhá, în defavoarea lui Kumba lalá.
Ca și cum nu era de ajuns , președintele nou ales moare în urma unor complicații generate de boala sa diabetică, locul său fiind luat de președintele parlamentului, ca interimar. Însă și acesta este înlăturat de la putere, în fruntea țării instalându-se o juntă militară care conduce țara, spre noi alegeri.
Guineea Bissau devine astfel țara cu cele mai multe lovituri de stat militare date după alegeri generale, dar și cu tristul record că niciun președinte ales nu și-a dus mandatul constituțional de cinci ani până la capăt.

UN official days about conflicts

          27 january        International Holocaust Remembrance Day                                                                       ...