marți, 17 martie 2020
duminică, 15 martie 2020
duminică, 19 ianuarie 2020
Apariție editorială în format electronic- Dicționarul conflictelor lumii 1945-2019
Dicționarul conflictelor lumii 1945-2019 , Irașcu Viorel
format electronic epub și pdf,
pe google play,
poate fi cumpărat pentru 29 de lei, de aici
https://play.google.com/store/books/details?id=Kju8DwAAQBAJ
De asemenea, dicționarul poate fi procurat, în format pdf, de pe editura LETRAS, la 33 de lei
https://letras.ro/product/dictionarul-conflictelor-lumii-1945-2019-ebook-pdf/
format electronic epub și pdf,
pe google play,
poate fi cumpărat pentru 29 de lei, de aici
https://play.google.com/store/books/details?id=Kju8DwAAQBAJ
De asemenea, dicționarul poate fi procurat, în format pdf, de pe editura LETRAS, la 33 de lei
https://letras.ro/product/dictionarul-conflictelor-lumii-1945-2019-ebook-pdf/
Aș dori să aduc în atenție și:
Ghidul mănăstirilor catolice din România: al caselor, centrelor, oratoriilor, institutelor seculare, congregațiilor și ordinelor catolice, Irașcu Viorel
poate fi cumparat pentru 17 lei , în format pdf, de aici
vineri, 3 ianuarie 2020
Potențialul destabilizator al Iranului, sămânța de conflict
În contextul uciderii generalului iranian de către SUA, și a unui posibil conflict deschis în Golf, mă gândesc la potențialul destabilizator pe care-l are Iranul în regiune.
Deși curentul șiit este relativ minoritar, Iranul a reușit să înarmeze, să potențeze orgoliile antisioniste și să planteze în diferite țări sămânța războiului.
După ce citiți textul, eliminați din context SUA și veți avea imaginea unui Iran super influent în Orient care presară tensiuni peste tot, din spațiul pericaspic până în Bab-el Mandeb:
Deși curentul șiit este relativ minoritar, Iranul a reușit să înarmeze, să potențeze orgoliile antisioniste și să planteze în diferite țări sămânța războiului.
După ce citiți textul, eliminați din context SUA și veți avea imaginea unui Iran super influent în Orient care presară tensiuni peste tot, din spațiul pericaspic până în Bab-el Mandeb:
- susținerea guvernului alawit de la Damasc precum și a unor miliții kurde care luptau împotriva ISIS;
-susținerea milițiilor Houthi din Yemen, care luptă împotriva guvernului susținut de saudiți, fiind la fel de responsabil de război și de criza umanitară de acolo, ca și oponenții lor suniți arabo-americani;
-susținerea triburilor secesioniste din Belucistanul pakistanez, care doresc autonomie/independență și luptă pentru asta pe calea armelor( livrate de triburile de balochi bogate din Iran);
- posibilitatea de a opri traficul comercial petrolier din strâmtoarea Ormuz, care nu este proprietate iraniană, jumătatea cealaltă a strâmtorii este în posesia Omanului, dar chiar și așa dacă vor, pot bloca tot acolo;
- susținerea grupării teroriste Hezbollah, din sudul Libanului și a bombardamentelor către nordul Israelului, poveste veche și fără sfârșit, cred eu; protejarea Hamasului și înarmarea acestuia din Fâșia Gaza;
- susținerea grupărilor șiite și a guvernului de aceeași orientare de la Bagdad, ceea ce explică uciderea generalui chiar în Irak;
- implicarea în Afganistan, în guvernarea talibanilor și înarmarea diverselor triburi și a milițiilor acestora din vestul statului;
- adăugăm ieșirea din acordul nuclear, conflictul geopolitico-orgolios cu Arabia Saudită, pentru hegemonia în zonă, contactele cu altă dictatură politică religioasă din spațiul caspic, Azerbaidjan, implicarea în finanțarea multor organizații teroriste din Africa sau Asia de Sud Est.
Ei, cum este acum? Nu cumva Iranul este un fel de SUA al Golfului Persic? Departe de mine gândul de a credita SUA cu intenții super curate, dar măcar gândesc cu neuronii mei , n
marți, 5 februarie 2019
Venezuela- o istorie-eșec a iluziilor autocratice
Venezuela este un stat aflat în extremitatea nordică a Americii de Sud, cu o largă ieșire la Marea Caraibilor( Oceanul Atlantic), și care se învecinează la vest cu Columbia, la sud și sud-est cu Brazilia și cu Guyana la est.
Un stat cu resurse uriașe
de petrol și gaze naturale, aflat pe primul loc pe continentul sud-american și
pe locul 8 în lume ca reserve plus resurse mari de minereuri, continuă, de mai
bine de 50 de ani să fie scena unei continue revoluții social-economice, pe
fondul unei bogății foarte prost administrate.
După îndepărtarea de
putere a generalului dictator Pérez Jiménez și a camarilei sale corupte, în
1958, Venezuela părea că a scăpat de modelul sudamerican, al guvernărilor
strecurate printer lovituri de stat mai mult sau mai puțin sângeroase,
înscriinduse pe orbita societăților stabile, democratice și care uzează la
maxim de resursele generoase de hidrocarburi.
Lumea întreagă asistă
timp de peste 30 de ani la ceea ce se numește ,,miracolul economic venezuelean”
și la măsuri de protecție socială și reforme care triplează practic populația țării duc la
creșterea nivelului de trai, dar atrrage
după sine și un exod rural masiv.
Pentru că presiunea
socială a devenit enormă, partidele politice, Parlamentul și Presedinția, încep
să adopte legi care să aducă mai mulți bani la buget, să naționalizeze
industria extractive, pe fondul creșterii inflației, somajului, corupției,
inegalităților sociale, datoriei publice și a prețurilor de consum.
Criza începută în 1980
care s-a datorat scăderii puternice a prețurilor la petrol, își găsește efecte
în mari demonstrații de stradă, conflicte tensionate între populația din ce în
ce mai pauperă și guvern, sfârșind în 1992 prin două tentative de lovitură de
stat, al căror conducător este liderul socialist radical Hugo Chávez Frias,
fost militar de carieră.
Președintele Carlos
Andreas Pérez este acuzat în 1993 de corupție și de deturnare de fonduri și
condamnat în 1996, astfel că se deschide calea ca la alegerile din 1998, fostul
deținut Hugo Chávez să fie ales președinte cu o largă majoritate, pe o
platformă socialistă care promitea venituri mai mari unei categorii
defavorizate de populație care umple, și azi, mahalalele marilor orașe
venezuelene.
Accesele tot mai dese de
conducere autocratică și conflictul direct cu Parlamentul, au dus în 2002 la o lovitură
de stat militară, însă după câteva zile H. Chavez se reîntoarce la Caracas mai
puternic decât oricând. Protestele violente ale opoziției, referendumul
organizat de aceasta în 2004 și greva
generală care paralizează țara câteva luni de zile, nu conduc la demisia sau
demiterea președintelui dictator.
Cu susținerea puternică a
păturilor defavorizate, președintele Chavez
câștigă fără problem alegerile din 2006, devenind statul problemă din
America de Sud, care amenință stabilitatea regiunii, prin lupta continuă
împotriva SUA- către care merg totuși majoritatea exporturilor de petrol- și
prin alianțele pe care le oficializează cu Nicaragua, Ecuador, Bolivia și Cuba
comunistă a lui Castro.
După moartea lui H.
Chavez,în 2013, la putere ajunge Nicolás Maduro, care își asumă rolul de
continuator al politicilor socialiste inițiate de Chavez. El este ales la
limită, președinte în 2013, pe fondul unor sancțiuni economice impuse de SUA și
a deteriorării situației economice a țării.
Protestele și violențele
de stradă au adus de multe ori Venezuela în pragul unui război civil,
antagonismul între diversele grupuri sociale adâncindu-se pe măsură ce
populația sărăcește iar reformele sociale eșuează, PIB-ul Venezuelei scăzând cu
40% față de 2014, conform datelor din
2018.
În ultimii ani(2014-2018)
s-a intensificat exodul venezuelenilor către țările vecine, cele mai mari
probleme în acest sens fiind în Columbia, Ecuador, Peru și chiar Brazilia și
Chile unde, la orizont se arată crize umanitare de proporții, în condițiile în
care doar în ultimii trei ani 7% din populație a emigrat.
Relațiile internaționale
au de suferit, țara devenind tot mai izolată și supusă sancțiunilor și
embargourilor SUA. Cresc și se acutizează problemele și cu vecinii, cu Columbia, din cauza traficului cu
combustibil, foarte ieftin în Venezuela, dar și pentru trasarea graniței în
Golful Venezuelei și cu Guyana pentru un diferend de graniță din perioada
colonială pentru o regiune numită Guyana
Essequibo, vezi Guyana.
Ultimele evoluții politice zdruncină eșafodajul comunistoid al clicii lui Maduro, în urma demonstrațiilor uriașe din capitală și în urma autodeclarării lui Juan Guaido( președintele parlamentului, controlat de opoziție), drept președinte legitim interimar al țării, recunoscut de SUA , Franța și Marea Britanie. Prin implicarea SUA și a câtorva state sudamericane, se speră ca înlăturarea iminentă de la putere a lui Maduro să nu declanșeze un război civil, care va destabiliza pentru o bună perioadă toată regiunea. Mai ales că fostul șofer de autobuz, ajuns președinte dictator, are susținerea politică din partea axei antioccidentale mondiale Rusia-Iran-China-Turcia.
vineri, 5 octombrie 2018
Nobelul pentru pace primit de doi activiști pentru drepturile femeilor violate. Lista Nobelului pentru Pace.
sursa:stirileprotv.ro |
Asta în condițiile în care prin unele țari, creștine în proporție de 95%,- de exemplu Românica centenară- se consumă energii și bani pentru a combate comunitatea LGBT( 0,02% din populație, probabil).
În schimb, în problema violurilor, a copiilor născuți în urma acestor abuzuri sau în cazul familiilor abuzate de SOȚ, nu există dezbatere și nici nu se consumă milioane de euro pe prevenție sau pe consiliere și tratamente.
Lista laureaților la Premiul Nobel
pentru Pace de după al doilea Război Mondial, 2018-1946
2018-
Denis Mukwege și Nadia Murad, vezi R.D. Congo
și Irak
2017- Campania Internațională pentru Eliminarea
Armelor Nucleare/ International
Campaign to Abolish Nuclear Weapons (ICAN)
2016 –,
vezi R.D Juan Manuel Santos, vezi
Columbia
2015 – Cvartetul
pentru Dialog Național, vezi Tunisia
2014 – Kailash
Satyarthi și Malala Yousafzai, vezi
Pakistan
2013 – Organizația
pentru Interzicerea Armelor Chimice
2012 – Uniunea
Europeană
2011 – Ellen
Johnson Sirleaf, Leymah Gbowee, vezi
Liberia și Tawakkul Karman(Yemen)
2010 – Liu
Xiaobo, vezi China
2009 – Barack
Obama(SUA)
2008 – Martti
Ahtisaari, vezi Indonezia
2007 – Al
Gore și Comisia ONU pentru climat (Giec)
2006 – Muhammad Yunus și Grameen Bank,
vezi Bangladesh
2005 – Mohammed El Baradei( Egipt)
și Agenția Internațională pentru Energie Atomică( AIEA)/
International Atomic Energy Agency
2004 – Wangari
Maathai, vezi Kenya
2003 – Shirin
Ebadi( Iran)
2002 – Jimmy
Carter(SUA)
2001 – Organizația
Națiunilor Unite și Kofi Annan
2000 – Kim
Dae-jung, vezi Coreea de Sud
1999 – Médecins
Sans Frontières( Medici fără Frontiere)
1998 – John
Hume, David Trimble( Irlanda de Nord-Regatul Unit)
1997 – International
Campaign to Ban Landmines/ Campania Internațională pentru Eliminarea Minelor
Antipersonal, Jody Wiliams( SUA)
1996 – Carlos
Filipe Ximenes Belo, José Ramos-Horta, vezi
Timorul de Est
1995 – Pugwash
Conferences on Science and World Affairs, Joseph Rotblat, (Conferințele
Pugwash cu privire la Știință și Afaceri Mondiale)
1994 – Yasser
Arafat( OEP), Șimon Peres, Itzhak Rabin, vezi Palestina și Israel
1993 – Frederik
de Klerk, Nelson Mandela, vezi
Africa de Sud
1992 – Rigoberta
Menchú Tum, vezi Guatemala
1991 – Aung
San Suu Kyi, vezi Myanmar
1990 – Mihail
Gorbaciov- vezi Federația Rusă
1989 – Al
14-lea Dalai Lama-Tenzin Gyatso,vezi
Tibet, China
1988 – United
Nations Peacekeeping Forces(Forțele ONU pentru Menținerea Păcii- Căștile
Albastre)
1987 – Óscar
Arias Sánchez, vezi Nicaragua și Costa
Rica
1986 – Elie
Wiesel(România)
1985 –
Organizația "Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear"
(International Physicians for the Prevention of Nuclear War)
1984 – Desmond
Tutu(Africa de Sud)
1983 – Lech
Wałęsa, vezi Polonia
1982 – Alfonso
García Robles(Mexic), Alva Myrdal(Suedia)
1981 – Office
of the United Nations High Commissioner for Refugees( Înaltul Comisariat ONU
pentru Refugiați)
1980 – Adolfo
Pérez Esquivel( Argentina)
1979 – Maica
Tereza(Albania, India)
1978 – Anwar al-Sadat(Egipt), Menachem
Beghin( Israel), vezi Egipt
1977 – Amnesty
International
1976
– Mairead Corrigan, Betty Williams, vezi Irlanda de Nord
1975 – Andrei
Saharov( Rusia)
1974 – Seán MacBride( Irlanda), Eisaku
Sato( Japonia)
1973 – Lê
Ðức Thọ (Vietnam- premiu refuzat), Henry Kissinger( SUA), vezi Vietnam
1971 – Willy
Brandt (Republica Federală Germania)
1970 – Norman
Borlaug (SUA)
1969 – Organizația
Internațională a Muncii
1968 – René
Cassin( Franța)
1965 – UNICEF- United Nations Children's Fund (Fondul Internațional pentru Urgențe ale
Copiilor al Națiunilor)
1964 – Martin
Luther King(SUA)
1963 – International
Committee of the Red Cross( Comitetul Internațional al Crucii Roșii), League
of Red Cross Societies (Crucea Roșie Internațională)
1962 – Linus
Pauling(SUA)
1961 – Dag
Hammarskjöld( Suedia)
1960 – Albert
Lutuli( Africa de Sud)
1959 – Philip
Noel-Baker( Marea Britanie)
1958 – Georges
Pire( Belgia)
1957 – Lester
Bowles Pearson( Canada)
1954 – Office
of the United Nations High Commissioner for Refugees( Înaltul Comisariat al ONU
pentru Refugiați)
1953 – George
C. Marshall(SUA)
1952 – Albert
Schweitzer( Germania)
1951 – Léon
Jouhaux(Franța)
1950 – Ralph
Bunche( SUA)
1949 – Lord
Boyd Orr, director FAO(Organizația pentru Agricultură și Alimentație a
Națiunilor Unite/ Food and Agriculture Organization for United Nations)
1947 – Friends
Service Council, American Friends Service Committee (Consiliul de Serviciu al Prietenilor, Comitetul de Serviciu al Prietenilor din
America)
1946 – Emily
Greene Balch, John R. Mott( SUA)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
UN official days about conflicts
27 january International Holocaust Remembrance Day ...
-
Un stat aflat în extremitatea estică a continentului asiatic și care ocupă jumătatea nordică a peninsulei Coreea, având ca vecini China ș...
-
Algeria- state from the north of Africa, in the region named Maghreb, part of which are also Morocco and Tunisia, has been confronting wi...