sâmbătă, 19 octombrie 2013

Republica Cooperatistă Guyana- o glumă comunistă

Guyana este o țară situată în nordul continentului sud american, având ca vecini Surinamul( fosta Guayană olandeză), Venezuela( cu care are un puternic conflict de graniță), Brazilia și Oceanul Atlantic.

O țară cu o eterogenitate etnică rar întâlnită, în care domină grupul de populație ...indiană, de origine asiatică, urmată de negrii și mulatri, metiși, amerindieni, albi și chinezi.
Acest lucru se datorează aducerii de mână de lucru ieftină din Asia, după ce sclavia a fost abolită în 1834 , iar plantațiile de trestie de zahăr și orez au rămas fără muncitori.

În 1966 fosta colonie britanică își declară independența în cadrul Commonwealthului, așa cum au făcut majoritatea coloniilor coroanei. Aici, patru ani mai târziu s-a întâmplat un eveniment politic ciudat, țara iese din Commonwealth, și se proclamă ,,republică cooperatistă,, sub conducerea unui fanatic marxist numit Linden Forbes Burnham.
Acesta era președintele Partidului Progresist Popular, care distruge țara din punct de vedere economic, mai ales după ce aderă ca stat asociat la CAER, vestita cooperativă economică a statelor comuniste.

Dezechilibrele se adâncesc după de Burnham devine președintele țării, din 1980 până în 1985, fiind accentuate de puternicele rivalități și tensiuni interetnice. La imaginea de țară neguvenabilă și săracă se adaugă un eveniment trist, care are loc în 1978, când 911 adepți ai sectei conduse de Jim Jones se sinucid în jungla din centrul țării.

În 1997 președintele țării, Cheddi Jagan, moare, iar soția sa, Janet Rosenberg Jagan este aleasă noul șef al statului. Născută la Chicago, aceasta devine prima femeie președinte și totodată primul șef de stat alb din istoria țării. Așteptările foarte mari din partea populației au dus în cele din urmă la plecarea acesteia din fruntea statului, nereușindu-se aplanarea tensiunilor dintre populația africană a Guyanei, care se simte discriminată, și majoritatea asiatică, și nici exploatarea pe scară largă a resurselor uriașe de bauxită, aur și diamante, care ar fi adus prosperitate țării.
Janet Jagan





duminică, 6 octombrie 2013

Guineea- blestemul aurului, diamantelor și al bauxitei




Guineea este un stat aflat pe coasta atlantică a Africii, cu vecini unde conflictele sunt prezente de peste 50 de ani ( Liberia, Sierra Leone, Mali, Guineea Bissau, Senegal).
Un stat bogat în resurse uriașe de bauxită( din care se procesează alumina și aluminiul) la care deține primele locuri,  fier, diamante și aur din belșug, dar și un potențial hidroenergetic de invidiat, dar foarte puțin exploatat.

Conflictele interne încep în 1958, anul declarării independenței, Guineea devenind prima colonie franceză care pășește pe calea aceasta. 
Liderul de atunci al țării Ahmed Sékou Touré, se impune repede pe scena politică regională, fiind un exemplu pentru celelalte state din regiune, care își vor dobândi independența mai târziu, dar într-un mod mai sângeros.
Dictatorul Touré, impune o linie marxistă în dezvoltarea statului cu un partid unic, dar cu nuanțe ,,africane", adică presărate cu evenimente brutale, intervenții armate și lupte cu rebelii, care durează mai bine de 35 de ani. Prietenii comuniști ai lui Touré alimentează și întrețin conflictele prin livrarea de armament, iar relațiile cu Franța sunt întrerupte  în 1964.
Moartea acestuia în SUA în 1984, după o operație pe cord, determină o parte a armatei să inițieze o lovitură de stat, conducătorul rebeliunii fiind  colonelul Lansana Conté, care devine președinte în 1993, reales apoi de două ori. 
Așa zisa democratizare a statului începe lent și se desfășoră cu sincope, determinate de facțiunile rebele, înarmate cu banii obținuți din exploatările de aur și diamante, din munții și podișurile din estul țării.
Cea mai mare parte a comerțului cu metale și pietre prețioase se desfășoară ilegal, cum este normal în toată Africa minieră, iar exploatarea copiilor în astfel de mine de suprafață este o practică curentă. Deși încearcă o apropiere de Occident, UE fiind principalul partener economic mai ales în ceea ce privește exporturile de bauxită, tensiunile interne sunt prezente.
De exemplu, în 2001 alegerile au fost invalidate de observatorii internaționali pentru că, printre altele, acestea întăreau autoritatea președintelui, presiunile internaționale determinând autoritățile să reia calea democratizării.
În plus, tensiunile interetnice dintre majoritatea populației, constituită din fulani și minoritatea malinke au generat în 2003 un război civil sângeros, ale cărui reverberații se simt și astăzi.
După moartea președintelui Conté, primul ales în urma unor alegeri semidemocratice, în 2008, țara întră într-un șir lung de atentate și lovituri de stat militare, proteste de stradă și lupte de gherilă cu facțiuni armate alimentate și finanțate din Sierra Leone și Liberia.
Abia în 2010 președintele Alpha Condé, câstigă primele alegeri cu adevărat libere de la declararea independenței, promițând un drum democratic și o renegociere a contratelor de minerit, o sursă de conflict și de corupție. Ultimii ani au fost marcați de apariția necruțătoarei boli, Ebola, care a făcut mii de victime în Guineea dar și în țările din jur.