sâmbătă, 21 septembrie 2013

Conflictul civil din Albania și rețeta destabilizării

Albania este o ţară situată în partea de vest a Peninsulei Balcanice, cu ieşire la Marea Adriatică și cu niște vecini nu tocmai ospitalieri de genul Serbiei (acum există Kosovo!), ocupă un spaţiu geopolitic complex în care stăpânirea otomană a lăsat urme adânci, iar comunismul probleme sociale uriaşe.

După ocuparea regiunii de către Imperiul Otoman în sec al XV lea, majoritatea populaţiei trece la islamism, iar după al II lea RM devine o ţară comunistă ce adoptă linia stalinistă.

Urmează o perioada de izolare, Albania devenind cel mai sărac stat din Europa împreună cu Republica Moldova( si mai nou, cu Kosovo), problemele ridicate de acest regim dictatorial, au ca efect destabilizarea ţării.

După îndepărtarea de la putere a lui Enver Hodja (1991), coroborat cu prăbuşirea jocurilor de întrajutorare din 1997 ( un fel da Caritas și Gerald de la noi + Banca Religiilor, Columna Bank si Bancorex la un loc), se declanşează un război civil care duce la moartea a 1600 de persoane şi  peste 6000 de răniţi.
Criza este accentuată de faptul ca în provincia Kosovo (locuită în proportie de 80% de etnici albanezi musulmani, în condiţiile în care populaţia sârbă este de religie ortodoxă ) din Iugoslavia, mişcarea teroristă UCK (Armata de Eliberare din Kosovo) declansează operaţiuni de gherilă împotriva armatei şi  a etnicilor sârbi.
Intervenţia NATO (1999), duce la apariţia unui val de refugiaţi albanezi din Kosovo, evaluat la 450 000 de persoane, lucru care amplifică problemele statului, confruntat deja cu o ecaladare a violenţelor şi cu o anarhie cronică. Azi, există statul Kosovo, nerecunoscut însă de România, din cauza sensibilităților etnice din țara noastră, care are în centru o comunitate maghiară( secuii) care alcătuiește 80-90% din populația din Harghita și Covasna.

Crima organizată, traficul de femei îndreptat catre Italia, şi corupţia fac din Albania statul cu cea mai mică creştere economică din Europa (este drept ca în ultimii ani lucrurile s-au mai reglat, prin depunerea unei adeziuni la NATO și la UE), cu cei mai multi emigranţi (în special în Italia ), numărul acestora fiind estimat la 600 000 din 3,3 milioane, populaţie totală în 1998.